ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 461/2014

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2967 din 13 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de V.B.L. împotriva Sentinței civile nr. 6865 din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de Casa Națională de Pensii Publice împotriva aceleiași sentințe și, în consecință, a modificat sentința atacată în sensul că a respins cererea de reintegrare ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, că acesta este nefondat; că recurenta-reclamantă nu a solicitat în cuprinsul acțiunii obligarea autorității la plata drepturilor salariale.

S-a arătat de către instanță că, deși este adevărat că anularea unui act de eliberare din funcție implică și restabilirea situației anterioare, respectiv reintegrarea și plata drepturilor salariale cuvenite, restabilirea situației anterioare nu este dispusă de instanța judecătorească din oficiu, ci numai la cererea persoanei interesate. În ceea ce privește recursul formulat de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, instanța a apreciat că acesta este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

A reținut instanța de control judiciar că cele două excepții invocate/reiterate de recurent reprezintă, în realitate, o singură excepție, aceea a lipsei procedurii prealabile, care are drept consecință juridică respingerea acțiunii ca inadmisibilă, or, această excepție a fost soluționată irevocabil prin Decizia nr. 1661 din 22 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ, astfel încât motivul de recurs este nefondat. Pe fondul cauzei, instanța de recurs a reținut că legalitatea unui act administrativ se analizează pe tot parcursul existenței acestuia, de unde rezultă că intervenirea unei decizii a Curții Constituționale în sensul declarării actului normativ în baza căruia a fost emis ordinul atacat reprezintă o cauză de anulare.

Acesta este și sensul dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, care permit celor vătămați în drepturile sau interesele legitime prin ordonanțe declarate neconstituționale să introducă acțiune pentru repararea pagubei cauzate. În ceea ce privește reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior sau pe o funcție de același nivel, instanța de control judiciar a apreciat că soluția pronunțată de prima instanță s-a dat cu aplicarea greșită a legii. S-a reținut că reclamanta, urmare a emiterii Ordinului nr. 374 din 23 aprilie 2009, prin care a fost eliberată din funcția publică de conducere, a optat la expirarea termenului de preaviz pentru funcția de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional principal, treapta de salarizare 2, fiind numită prin Ordinul nr. 746 din 22 mai 2010 în funcția publică de execuție solicitată.

Instanța a constatat că împotriva Ordinului nr. 746/2009 nu s-a formulat acțiune în anulare și, în aceste condiții, a apreciat că nu se poate dispune prin hotărâre judecătorească numirea pe funcția deținută înainte de numirea în funcția publică de conducere. Curtea a arătat că aceleași considerente pot fi reținute și în ceea ce privește reintegrarea reclamantei pe funcția de conducere. S-a subliniat faptul că reclamanta nu a atacat direct Ordinul nr. 347/2009, ci numai ca urmare a deciziei Curții Constituționale. Astfel, instanța a respins recursul reclamantei ca nefondat și a admis recursul pârâtei Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, a modificat sentința atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de reintegrare a reclamantei, menținându-se celelalte dispoziții.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă V.B.L., invocând dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare contestatoarea arată că în anul 2009 a fost eliberată din funcția publică de conducere de director executiv al Casei Județene de Pensii Călărași, de către C.N.P.A.S. București, prin Ordinul nr. 374 din 29 aprilie 2009. Arată contestatoarea că prin Decizia nr. 2967 din 13 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1129/116/2009* i s-a respins recursul ca nefondat, însă s-a admis recursul pârâtei și s-a modificat sentința atacată în parte, în sensul că s-a respins cererea de reintegrare a reclamantei ca neîntemeiată.

Mai arată că Decizia nr. 2967 din 13 iunie 2012 rămâne irevocabilă și solicită instanței să-i admită cererea de contestație în anulare a acestei decizii în baza art. 318 (1) alin. (1) și art. 319 C. proc. civ. și a dispozițiilor Legii nr. 219/2005. Apreciază contestatoarea că decizia instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale, deoarece în mod greșit instanța a dispus respingerea capătului de cerere privind reintegrarea acesteia, încălcând astfel dreptul recurentei la un proces echitabil. Înainte de a analiza motivele contestației în anulare, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția tardivității și excepția inadmisibilității, invocate în cauză, constată că acestea sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației în anulare invocată de către intimata Casa Națională de Pensii Publice, Înalta Curte, în raport de actele și lucrările dosarului, constată că în speță contestația în anulare a fost formulată în termen, astfel că respinge ca neîntemeiată excepția tardivității invocată în cauză. Astfel, conform dispozițiilor art. 319 alin. (2) C. proc.

civ.: "Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă." În cauză, având în vedere că prin hotărârea atacată cu contestație în anulare a fost respins ca nefondat recursul reclamantei V.B.L., contestația în anulare putea fi introdusă, conform dispozițiilor citate, "în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă". Raportat la data de 23 noiembrie 2012, când a fost formulată contestația în anulare, se constată că, în cauză, contestatoarea V.B.L.

a respectat termenul legal în care avea posibilitatea de a introduce contestația în anulare. Referitor la excepția de inadmisibilitate invocată de către intimata Casa Națională de Pensii Publice, Înalta Curte apreciază că aceasta vizează în fapt neîndeplinirea condițiilor de temeinicie a contestației în anulare, fiind o apărare de fond ce tinde la respingerea contestației în anulare ca nefondată. Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc.

civ.: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului". Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond". Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Astfel, motivele invocate de către contestatoare în susținerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză. Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008). Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus-menționate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate, instanța de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele și lucrările dosarului, faptul că recursul reclamantei este nefondat, iar recursul pârâtei este fondat, pentru considerentele expuse în decizia atacată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității și excepția inadmisibilității, invocate de intimata Casa Națională de Pensii Publice. Respinge contestația în anulare formulată de V.B.L. împotriva Deciziei nr. 2967 din 13 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2014. Procesat de GGC - CL