ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1911/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 10417 din data de 21 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.B.N. în contradictoriu cu intimata Casa Națională de Pensii Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea astfel cum a fost modificată, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat recurs.

La termenul din 24 aprilie 2012, recurentul reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 132 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, susținând că funcționarea președintelui CNPP ca ordonator de credit și conducător al CNPP în baza unei delegații date de Ministerul Muncii și nu de Primul-Ministru, încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 11, art. 15, art. 16, art. 20 și art. 21 din Constituție, precum și excepția de neconstituționalitate a art. 87 și art. 88 din Legea nr. 19/2000, raportat la aceleași articole din Constituție. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 1695R din 3 iulie 2012, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor invocate și, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs. Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea de ședință din 19 aprilie 2013, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate. Cauza a stat în nelucrare până la 08 mai 2014, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 13 iunie 2014. La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției de perimare, pe care o va admite pentru următoarele motive: În conformitate cu art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perima de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an.

Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac și are o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală constând în stingerea procesului în faza în care se găsește pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților în judecată un timp îndelungat. În raport de aceste considerente și având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii, timp în care niciuna dintre părțile litigante nu a solicitat continuarea judecății recursului și că, în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc.

civ., va constata perimat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul M.B.N. împotriva Deciziei nr. 1695/R din 03 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2014. Procesat de GGC - GV