ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2338/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 9432 din 13 octombrie 2014, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 41647/3/AS/2013 a admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea N.A. în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a municipiului București și a fost obligată aceasta din urmă să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie pentru limită de vârstă ale contestatoarei prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 28 de ani și la plata diferențelor de drepturi de pensie cuvenite începând cu data de 21 martie 2011; a fost obligată intimata să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei prin valorificarea veniturilor brute menționate în adeverința nr. 423 din 1 octombrie 2013 eliberată de SC P.R.

SA în locul veniturilor și sporurilor deja valorificate pentru perioada menționată în adeverință și la plata diferențelor de drepturi de pensie cuvenite începând cu data de 1 noiembrie 2013. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Casa de Pensii a municipiului București, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care, prin încheierea din data de 22 mai 2015: - a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13, 83, 223, 411 și 490 C. proc. civ.; - a suspendat, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., judecarea apelului formulat de Casa de Pensii a municipiului București până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a sesizării ce face obiectul dosarului nr. 3738/90/2013 a Curții de Apel Ploiești.

La data de 25 mai 2015, contestatoarea-intimată N.A. a solicitat repunerea pe rol a litigiului și judecarea apelului, arătând că nu pot fi incidente dispozițiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., ce au impus suspendarea judecății, întrucât chestiunea de drept ce face obiectul sesizării nu este nouă, ea fiind lămurită de Înalta Curte prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii. Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea de ședință din 5 iunie 2015 a respins cererea de repunere pe rol formulată de intimata N.A., reținând că subzistă motivul suspendării întrucât Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți nu a soluționat încă Dosarul nr. 1328/1/2015 la care a fost conexat Dosarul nr. 1718/1/2015 al Înaltei Curții.

La data de 29 iunie 2015 a fost înregistrată cererea de recurs a intimatei N.A. împotriva încheierii de ședință din data de 22 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în ceea ce privește măsura suspendării judecății apelului și împotriva încheierii de ședință din 5 iunie 2015 pronunțată de aceeași instanță, prin care s-a respins cererea sa de repunere pe rol a cauzei și a fost menținută măsura suspendării dispusă în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. În urma repartizării aleatorii, cauza a fost înregistrată sub nr. 2566/1/2015 și repartizată completului CF4.

Recurenta a susținut că instanța și-a depășit puterile judecătorești întrucât chestiunea de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea de fond a cauzei nu este nouă, ținând cont de faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra acestei chestiuni de drept prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011 publicată în M. Of. al României nr. 349/15.05.2011 în soluționarea unui recurs în interesul legii. Aceasta își produce efectele juridice nefiind abrogată prin art. 196 din Legea nr. 263/2010. A susținut că măsura suspendării până la soluționarea dosarului nr. 3738/90/2013 al Curții de Apel Pitești este nelegală, întrucât nu este parte în acel dosar, nu a avut acces la această cauză, iar soluția pe care o va da Înalta Curte în dosarul menționat nu va fi comunicată.

A criticat faptul că, din moment ce chestiunea de drept a fost lămurită prin decizia în interesul legii nr. 4 din 4 aprilie 2011, suspendarea cauzei nu se impunea în condițiile art. 519 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât apelul pârâtei era tardiv. Instanța de apel nu a verificat dacă subzistă temeiul suspendări și a respins, în mod greșit, cererea de repunere pe rol a cauzei. Completul de filtru C4, la data de 23 iulie 2015, constatând că raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților. La data de 3 august 2015, a fost înregistrat la dosarul cauzei punctul de vedere la recurentei N.A., iar prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2015 s-a admis în principiu recursul. Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată care a fixat termen pentru judecata acestuia în data de 22 octombrie 2015. Analizând recursul formulat, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele considerente: În speță, recurenta N.A. a atacat cu recurs încheierea de ședință din 22 mai 2015, prin care s-a suspendat judecata apelului formulat de apelanta Casa de pensii a municipiului București în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc.

civ., precum și împotriva încheierii de ședință din 5 iunie 2015, prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de apelanta N.A., ambele hotărâri fiind pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 41657/3/2013. Recurenta a susținut, în esență, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin suspendarea judecății și respingerea cererii de redeschidere a judecății, neținând cont că obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile încalcă dispozițiile art. 519 C. proc. civ., întrucât chestiunea de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea de fond a cauzei nu este nouă.

Asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte s-a pronunțat prin Decizia în interesul legii nr. 4 din 4 aprilie 2011 publicată în M. Of. nr. 349/15.05.2011. A susținut că suspendarea judecății în prezenta cauză nu este legală întrucât nu este parte în Dosarul nr. 3738/90/2013 ce face obiectul sesizării Înaltei Curți cu pronunțarea hotărârii prealabile, făcându-se o aplicare greșită a dispozițiilor art. 519 C. proc. civ. Totodată a criticat și faptul că instanța de apel nu a verificat dacă subzistă temeiul suspendări și a respins, în mod greșit, cererea de repunere pe rol a cauzei. Criticile recurentei nu sunt fondate, întrucât potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., judecătorul poate suspenda judecata în alte cazuri prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 519 C. proc. civ. prevăd că dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. Potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc.

civ. cauzele similare, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, pot fi suspendate până la soluționarea sesizării. Prin urmare, dispunând asupra suspendării în condițiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., nu se poate reține că instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pentru că aceasta a dispus o măsură procesuală stabilită de lege, în exercitarea prerogativelor sale de administrare a actului de justiție și exprimare a autorității jurisdicționale. Faptul că această măsură este legală sau nu ține de modul de aplicare a legii, ce va fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Așa cum s-a arătat, în condițiile art. 520 alin. (4) C. proc.

civ., suspendarea judecării litigiului poate fi dispusă până la soluționarea sesizării în cauze similare. În consecință, în raport de această normă, Curtea de apel a aplicat corect textul legal, dispunând suspendarea pentru că pe rol exista prezentul litigiu similar cu cel care a generat sesizarea Înaltei Curți pentru pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. Cât privește critica privind legalitatea sesizării Înaltei Curți și dacă erau îndeplinite condițiile art. 519 C. proc. civ., în raport de faptul că Înalta Curte s-ar mai fi pronunțat anterior, urmează a se reține că acest aspect nu poate fi verificat în prezenta cauză.

Astfel, la data de 29 iunie 2015, prin Decizia nr. 22, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizările formulate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. 3738/90/2013 și Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarele nr. 30398/3/2013 și nr. 27255/3/2013, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 52 și art. 53 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat la prevederile anexei nr. 5 la această lege, vârsta standard de pensionare, în vederea înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, se determină în funcție de data nașterii asiguratului.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (3) și art. 95 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat la prevederile anexei nr. 5 la această lege, stagiul complet de cotizare al persoanelor care se pensionează în temeiul acestui act normativ și care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare se determină conform anexei nr. 5 în funcție de data nașterii asiguratului, decizia fiind obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ. În acest context al analizei, este de observat că asupra legalității sesizării se pronunță Înalta Curte odată cu examinarea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, procedând, în prealabil la analiza asupra admisibilității sesizării.

Or, în speță, prin Decizia nr. 22 din 29 iunie 2015, publicată în M. Of. nr. 738 din 22 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție-completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea ce a făcut obiectul dosarului său nr. 1328/1/2015 (titular al sesizării Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, Dosar nr. 3738/90/2013) a constatat că sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 C. proc. civ. Așa fiind, în prezentul recurs nu se poate aprecia asupra regularizării sesizării Înaltei Curți în condițiile art. 519 C. proc.

civ., respectiv de către o altă instanță decât cea care, învestită fiind cu dezlegarea chestiunii de drept privind modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 52, 53 și 95 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, s-a pronunțat, deja, prin Decizia nr. 22 din 29 iunie 2015. Cât privește critica ce vizează respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei, aceasta nu este fondată întrucât la momentul acelei solicitări - 2 iunie 2015 - subzista temeiul de suspendare, întrucât Înalta Curte nu se pronunțase încă în procedura întrebărilor preliminare. Dar, cum s-a arătat deja, Înalta Curte s-a pronunțat prin Decizia nr. 22 din 29 iunie 2015, publicată în M. Of.

nr. 738 din 22 octombrie 2015 asupra chestiunii prealabile ce a impus suspendarea, astfel că de la data publicării în M. Of. a acestei decizii judecata apelului urmează a fi reluată din oficiu, iar în măsura în care acest lucru nu s-ar realiza, atunci partea ar avea interesul și ar putea remedia această chestiune prin formularea unei cereri de repunere pe rol. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul formulat de N.A. împotriva încheierii de ședință din 22 mai 2015 și împotriva încheierii de ședință din 5 iunie 2015 ale Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta N.A. împotriva încheierii de ședință din 22 mai 2015 și împotriva încheierii de ședință din 5 iunie 2015 ale Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțate în Dosarul nr. 41657/3/2013. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015. Procesat de GGC - GV