ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2338/2015

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 9432 din 13

octombrie 2014, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, în Dosarul nr. 41647/3/AS/2013 a admis în parte acțiunea

formulată de contestatoarea N.A. în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a

municipiului București și a fost obligată aceasta din urmă să emită o nouă

decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie pentru limită de vârstă

ale contestatoarei prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 28 de ani

și la plata diferențelor de drepturi de pensie cuvenite începând cu data de 21

martie 2011; a fost obligată intimata să emită o nouă decizie prin care să

recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei prin valorificarea

veniturilor brute menționate în adeverința nr. 423 din 1 octombrie 2013

eliberată de SC P.R. SA în locul veniturilor și sporurilor deja valorificate

pentru perioada menționată în adeverință și la plata diferențelor de drepturi

de pensie cuvenite începând cu data de 1 noiembrie 2013.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel Casa de Pensii a municipiului București, înregistrat

pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, care, prin încheierea din data de 22

mai 2015:

- a respins, ca

inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13, 83, 223, 411 și 490

C. proc. civ.;

- a suspendat, în

temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., judecarea apelului

formulat de Casa de Pensii a municipiului București până la soluționarea de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor

chestiuni de drept, a sesizării ce face obiectul dosarului nr. 3738/90/2013 a

Curții de Apel Ploiești.

La data de 25 mai

2015, contestatoarea-intimată N.A. a solicitat repunerea pe rol a litigiului și

judecarea apelului, arătând că nu pot fi incidente dispozițiile art. 520 alin.

(4) C. proc. civ., ce au impus suspendarea judecății, întrucât chestiunea de

drept ce face obiectul sesizării nu este nouă, ea fiind lămurită de Înalta

Curte prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011 pronunțată în soluționarea

recursului în interesul legii.

Curtea de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, prin încheierea de ședință din 5 iunie 2015 a respins cererea de

repunere pe rol formulată de intimata N.A., reținând că subzistă motivul

suspendării întrucât Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al

Înaltei Curți nu a soluționat încă Dosarul nr. 1328/1/2015 la care a fost

conexat Dosarul nr. 1718/1/2015 al Înaltei Curții.

La data de 29 iunie

2015 a fost înregistrată cererea de recurs a intimatei N.A. împotriva

încheierii de ședință din data de 22 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale în ceea ce privește măsura suspendării judecății apelului și împotriva

încheierii de ședință din 5 iunie 2015 pronunțată de aceeași instanță, prin

care s-a respins cererea sa de repunere pe rol a cauzei și a fost menținută

măsura suspendării dispusă în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

În urma repartizării

aleatorii, cauza a fost înregistrată sub nr. 2566/1/2015 și repartizată

completului CF4.

Recurenta a susținut

că instanța și-a depășit puterile judecătorești întrucât chestiunea de drept de

a cărei lămurire depinde soluționarea de fond a cauzei nu este nouă, ținând

cont de faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra

acestei chestiuni de drept prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011 publicată în

M. Of. al României nr. 349/15.05.2011 în soluționarea unui recurs în interesul

legii. Aceasta își produce efectele juridice nefiind abrogată prin art. 196 din

Legea nr. 263/2010. A susținut că măsura suspendării până la soluționarea dosarului

nr. 3738/90/2013 al Curții de Apel Pitești este nelegală, întrucât nu este

parte în acel dosar, nu a avut acces la această cauză, iar soluția pe care o va

da Înalta Curte în dosarul menționat nu va fi comunicată.

A criticat faptul că,

din moment ce chestiunea de drept a fost lămurită prin decizia în interesul

legii nr. 4 din 4 aprilie 2011, suspendarea cauzei nu se impunea în condițiile

art. 519 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât apelul pârâtei era tardiv.

Instanța de apel nu a

verificat dacă subzistă temeiul suspendări și a respins, în mod greșit, cererea

de repunere pe rol a cauzei.

Completul de filtru

C4, la data de 23 iulie 2015, constatând că raportul privind admisibilitatea în

principiu a recursului întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ.,

a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună punctele de

vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr.

134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit dovezilor

aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a

recursului a fost comunicat părților.

La data de 3 august

2015, a fost înregistrat la dosarul cauzei punctul de vedere la recurentei

N.A., iar prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2015 s-a admis în

principiu recursul.

Constatându-se

încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat

completului de judecată care a fixat termen pentru judecata acestuia în data de

22 octombrie 2015.

Analizând recursul

formulat, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele considerente:

În speță, recurenta

N.A. a atacat cu recurs încheierea de ședință din 22 mai 2015, prin care s-a

suspendat judecata apelului formulat de apelanta Casa de pensii a municipiului

București în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., precum și

împotriva încheierii de ședință din 5 iunie 2015, prin care s-a respins cererea

de repunere pe rol a cauzei, formulată de apelanta N.A., ambele hotărâri fiind

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 41657/3/2013.

Recurenta a susținut,

în esență, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin

suspendarea judecății și respingerea cererii de redeschidere a judecății,

neținând cont că obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu

pronunțarea unei hotărâri prealabile încalcă dispozițiile art. 519 C. proc.

civ., întrucât chestiunea de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea de

fond a cauzei nu este nouă. Asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte s-a

pronunțat prin Decizia în interesul legii nr. 4 din 4 aprilie 2011 publicată în

M. Of. nr. 349/15.05.2011.

A susținut că

suspendarea judecății în prezenta cauză nu este legală întrucât nu este parte

în Dosarul nr. 3738/90/2013 ce face obiectul sesizării Înaltei Curți cu

pronunțarea hotărârii prealabile, făcându-se o aplicare greșită a dispozițiilor

art. 519 C. proc. civ. Totodată a criticat și faptul că instanța de apel nu a

verificat dacă subzistă temeiul suspendări și a respins, în mod greșit, cererea

de repunere pe rol a cauzei.

Criticile recurentei

nu sunt fondate, întrucât potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 3 C.

proc. civ., judecătorul poate suspenda judecata în alte cazuri prevăzute de

lege.

Dispozițiile art. 519

C. proc. civ. prevăd că dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al

Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului,

învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune

de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective,

este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat

și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare,

va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre

prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost

sesizată.

Potrivit

dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ. cauzele similare, aflate pe

rolul instanțelor judecătorești, pot fi suspendate până la soluționarea

sesizării.

Prin urmare,

dispunând asupra suspendării în condițiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., nu

se poate reține că instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii

judecătorești, pentru că aceasta a dispus o măsură procesuală stabilită de

lege, în exercitarea prerogativelor sale de administrare a actului de justiție

și exprimare a autorității jurisdicționale. Faptul că această măsură este

legală sau nu ține de modul de aplicare a legii, ce va fi analizat din

perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Așa cum s-a arătat,

în condițiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea judecării

litigiului poate fi dispusă până la soluționarea sesizării în cauze similare.

În consecință, în raport

de această normă, Curtea de apel a aplicat corect textul legal, dispunând

suspendarea pentru că pe rol exista prezentul litigiu similar cu cel care a

generat sesizarea Înaltei Curți pentru pronunțarea hotărârii prealabile pentru

dezlegarea chestiunii de drept.

Cât privește critica

privind legalitatea sesizării Înaltei Curți și dacă erau îndeplinite condițiile

art. 519 C. proc. civ., în raport de faptul că Înalta Curte s-ar mai fi

pronunțat anterior, urmează a se reține că acest aspect nu poate fi verificat

în prezenta cauză.

Astfel, la data de 29

iunie 2015, prin Decizia nr. 22, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul

pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizările formulate de

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. 3738/90/2013 și Curtea

de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, în Dosarele nr. 30398/3/2013 și nr. 27255/3/2013, privind

pronunțarea unei hotărâri prealabile și a stabilit că în interpretarea și aplicarea

dispozițiilor art. 52 și art. 53 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar

de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat la

prevederile anexei nr. 5 la această lege, vârsta standard de pensionare, în

vederea înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, se determină în funcție

de data nașterii asiguratului. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.

53 alin. (3) și art. 95 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul

unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat

la prevederile anexei nr. 5 la această lege, stagiul complet de cotizare al

persoanelor care se pensionează în temeiul acestui act normativ și care

beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare se determină conform

anexei nr. 5 în funcție de data nașterii asiguratului, decizia fiind

obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ.

În acest context al

analizei, este de observat că asupra legalității sesizării se pronunță Înalta

Curte odată cu examinarea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri

prealabile, procedând, în prealabil la analiza asupra admisibilității

sesizării.

Or, în speță, prin

Decizia nr. 22 din 29 iunie 2015, publicată în M. Of. nr. 738 din 22 octombrie

2015, Înalta Curte de Casație și Justiție-completul pentru dezlegarea unor

chestiuni de drept, examinând sesizarea ce a făcut obiectul dosarului său nr.

1328/1/2015 (titular al sesizării Curtea de Apel Pitești, secția I civilă,

Dosar nr. 3738/90/2013) a constatat că sunt îndeplinite cerințele de

admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 C. proc. civ.

Așa fiind, în

prezentul recurs nu se poate aprecia asupra regularizării sesizării Înaltei

Curți în condițiile art. 519 C. proc. civ., respectiv de către o altă instanță decât

cea care, învestită fiind cu dezlegarea chestiunii de drept privind modul de

interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 52, 53 și 95 alin. (1) din Legea

nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, s-a pronunțat, deja,

prin Decizia nr. 22 din 29 iunie 2015.

Cât privește critica

ce vizează respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei, aceasta nu este

fondată întrucât la momentul acelei solicitări - 2 iunie 2015 - subzista

temeiul de suspendare, întrucât Înalta Curte nu se pronunțase încă în procedura

întrebărilor preliminare.

Dar, cum s-a arătat

deja, Înalta Curte s-a pronunțat prin Decizia nr. 22 din 29 iunie 2015,

publicată în M. Of. nr. 738 din 22 octombrie 2015 asupra chestiunii prealabile

ce a impus suspendarea, astfel că de la data publicării în M. Of. a acestei

decizii judecata apelului urmează a fi reluată din oficiu, iar în măsura în

care acest lucru nu s-ar realiza, atunci partea ar avea interesul și ar putea

remedia această chestiune prin formularea unei cereri de repunere pe rol.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge recursul formulat de N.A. împotriva

încheierii de ședință din 22 mai 2015 și împotriva încheierii de ședință din 5

iunie 2015 ale Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de reclamanta N.A. împotriva încheierii de ședință din 22 mai 2015 și

împotriva încheierii de ședință din 5 iunie 2015 ale Curții de Apel București,

secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

pronunțate în Dosarul nr. 41657/3/2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2015.

Procesat

de GGC - GV