ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3218/2014

Asupra cauzei civile de

fața, constată următoarele:

La data de 24 iulie 2014, pârâții M.G.

si M.O.

au formulat calea

de atac intitulată „Recurs incident și provocat" împotriva încheierilor din

05 martie 2014 și din 28 mai 2014, pronunțate de Judecătoria Arad în Dosarul

nr. 7428/55/2006/a5, precum și împotriva încheierii din 20 februarie 2013 și

încheierii de respingere a cererii de reexaminare privind aplicarea amenzilor

judiciare conform încheierii din 20 februarie 2013, pronunțate de Judecătoria

Arad în Dosarul nr. 7428/55/2006.

Prin

încheierile din 5 martie 2014 și 20 februarie 2013, Judecătoria Arad a stabilit,

în temeiul art. 108 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în sarcina pârâților M.G. și M.O.,

piața unor amenzi judiciare de 700 lei și, respectiv, 300 lei, cererile de

reexaminare cu privire la aplicarea amenzilor fiind respinse.

Prin

calea de atac exercitată, pârâții invocat faptul că încheierile prin care ie-au

fost respinse cererile de reexaminare privind aplicarea amenzilor judiciare

sunt definitive, nefiind supuse niciunei căi de atac și au solicitat, în

aplicarea dispozițiilor art. 6 și 13 C.E.D.O., art. 21 din Constituție

„ridicarea amenzilor judiciare ce totalizează un cuantum de 1.000 lei" și

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru se pronunța asupra

cererii de lămurire și explicare a dispozitivului sentinței nr. 8478/2007 a Judecătoriei

Arad, în temeiul art. 281 C. proc. civ., fără a li se aplica amenzi judiciare.

Cauza a

fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

2815/1/2014, fiind fixat termen pentru soluționare la 19 noiembrie 2014.

La termenul din

19 noiembrie 2014, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței sale materiale

în soluționarea cauzei ce are ca obiect calea de atac îndreptată împotriva unor

încheieri pronunțate, în primă instanță, de judecătorie, excepție pe care o va

admite pentru considerentele care succed.

Prevederile

art. 126 alin. (1) și (2) din Constituția României statuează că,justiția se

realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe

judecătorești stabilite de lege", competența instanțelor judecătorești și

procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 126 alin. (2) din

Constituție).

Competența

materială funcțională (raționae oficii) stabilește funcțiile șî rolul fiecăreia

dintre categoriile de instanțe, care fac parte din sistemul judiciar român

{judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție).

Prin

competența materială funcțională se stabilește ierarhia, pe linie verticală, a

instanțelor judecătorești, în sensul delimitării instanțelor care desfășoară jurisdicția

în fond, de cele care exercită controlul judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect

funcțional, fiecare categorie de instanțe are anumite atribuțiuni

jurisdicționaie, iar sub aspect procesual, competența materială determină, în

funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi

soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

Competența

materială, fiind de ordine publică, este reglementată prin norme juridice

imperative. Pe cale de consecință, competența materială este o competență

absolută, cu toate consecințele juridice ce decurg din această calificare.

Totodată,

potrivit art. 129 din Constituție „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile

interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile

legii", noima constituțională atribuind exclusiv legiuitorului prerogativa

stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de

exercitare a căilor de atac.

Accesul

liber la justiție nu presupune să fie asigurat accesul la toate structurile

judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apei, Înalta Curte de Casație

și Justiție - și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența

și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând

posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești în condiții de

egalitate, poate stabili reguli deosebite.

Conform art. 21

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu completările și

modificările ulterioare, „secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de

contencios administrativ și fiscal, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție

judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a

altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate

împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice

natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost

întrerupt în fața curților de apel."

Totodată,

potrivit art. 36 din legea menționată „Tribunalele sunt instanțe cu

personalitate juridică, organizate Ia nivelul fiecărui județ și al municipiului

București, și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. în

circumscripția fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din județ

sau, după caz, din municipiul București" (alin. (1) și (2)).

Potrivit

art. 2 pct. 2 și 3 C. proc. civ., tribunalele soluționează, ca instanțe de

apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în

primă instanță iar ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva

hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse

apelului.

În speță,

Înalta Curte a fost învestită de pârâții M.G. și M.O. cu soluționarea căii de

atac intitulată „Recurs incident și provocat", cale de atac ce a fost

formulată împotriva unor încheieri pronunțate de Judecătoria Arad (respectiv

încheierea din 05 martie 2014 și încheierea din 28 mai 2014, prin care s-a

respins cererea de reexaminare privind aplicarea amenzii judiciare conform

încheierii din 05 martie 2014, ambele pronunțate de Judecătoria Arad în Dosarul

nr. 7428/55/2006/a5 și încheierea din 20 februarie 2013 și din 10 aprilie 2013,

prin care s-a respins cererea de reexaminare privind aplicarea amenzii judiciare

conform încheierii din 20 februarie 2013, ambele pronunțate de Judecătoria Arad

în Dosarul nr. 7428/55/2006).

Or, în

raport de textele legale citate, care cuprind norme de competență materială

imperative, de la care nu se poate deroga și având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Arad este instanța competenta sa

soluționeze calea de atac pe care pârâții au înțeles s-o exercite împotriva

încheierilor pronunțate de Judecătoria Arad, prin care s-au stabilit, în

sarcina acestora, amenzi judiciare și, respectiv, prin care au fost respinse

cererile de reexaminare privind aplicarea amenzilor judiciare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Declină

în favoarea Tribunalului Arad competența de soluționare a căii de atac

formulată de M.G. și M.O. împotriva încheierilor din 05 martie 2014 și din 28

mai 2014, pronunțate de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 7428/55/2006/a5, precum

și împotriva încheierii din 20 februarie 2013 și încheierii de respingere a

cererii de reexaminare privind aplicarea amenzilor judiciare confonn încheierii

din 20 februarie 2013, pronunțate de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 742S/55/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2014.