ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3218/2014

Asupra cauzei civile de fața, constată următoarele: La data de 24 iulie 2014, pârâții M.G. si M.O. au formulat calea de atac intitulată „Recurs incident și provocat" împotriva încheierilor din 05 martie 2014 și din 28 mai 2014, pronunțate de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 7428/55/2006/a5, precum și împotriva încheierii din 20 februarie 2013 și încheierii de respingere a cererii de reexaminare privind aplicarea amenzilor judiciare conform încheierii din 20 februarie 2013, pronunțate de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 7428/55/2006. Prin încheierile din 5 martie 2014 și 20 februarie 2013, Judecătoria Arad a stabilit, în temeiul art. 108 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în sarcina pârâților M.G. și M.O., piața unor amenzi judiciare de 700 lei și, respectiv, 300 lei, cererile de reexaminare cu privire la aplicarea amenzilor fiind respinse.

Prin calea de atac exercitată, pârâții invocat faptul că încheierile prin care ie-au fost respinse cererile de reexaminare privind aplicarea amenzilor judiciare sunt definitive, nefiind supuse niciunei căi de atac și au solicitat, în aplicarea dispozițiilor art. 6 și 13 C.E.D.O., art. 21 din Constituție „ridicarea amenzilor judiciare ce totalizează un cuantum de 1.000 lei" și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru se pronunța asupra cererii de lămurire și explicare a dispozitivului sentinței nr. 8478/2007 a Judecătoriei Arad, în temeiul art. 281 C. proc. civ., fără a li se aplica amenzi judiciare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2815/1/2014, fiind fixat termen pentru soluționare la 19 noiembrie 2014. La termenul din 19 noiembrie 2014, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei ce are ca obiect calea de atac îndreptată împotriva unor încheieri pronunțate, în primă instanță, de judecătorie, excepție pe care o va admite pentru considerentele care succed. Prevederile art. 126 alin. (1) și (2) din Constituția României statuează că,justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 126 alin. (2) din Constituție).

Competența materială funcțională (raționae oficii) stabilește funcțiile șî rolul fiecăreia dintre categoriile de instanțe, care fac parte din sistemul judiciar român {judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție). Prin competența materială funcțională se stabilește ierarhia, pe linie verticală, a instanțelor judecătorești, în sensul delimitării instanțelor care desfășoară jurisdicția în fond, de cele care exercită controlul judiciar ordinar sau extraordinar. Sub aspect funcțional, fiecare categorie de instanțe are anumite atribuțiuni jurisdicționaie, iar sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

Competența materială, fiind de ordine publică, este reglementată prin norme juridice imperative. Pe cale de consecință, competența materială este o competență absolută, cu toate consecințele juridice ce decurg din această calificare. Totodată, potrivit art. 129 din Constituție „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", noima constituțională atribuind exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac.

Accesul liber la justiție nu presupune să fie asigurat accesul la toate structurile judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apei, Înalta Curte de Casație și Justiție - și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești în condiții de egalitate, poate stabili reguli deosebite.

Conform art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu completările și modificările ulterioare, „secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel." Totodată, potrivit art. 36 din legea menționată „Tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică, organizate Ia nivelul fiecărui județ și al municipiului București, și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ.

în circumscripția fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din județ sau, după caz, din municipiul București" (alin. (1) și (2)). Potrivit art. 2 pct. 2 și 3 C. proc. civ., tribunalele soluționează, ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță iar ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. În speță, Înalta Curte a fost învestită de pârâții M.G. și M.O.

cu soluționarea căii de atac intitulată „Recurs incident și provocat", cale de atac ce a fost formulată împotriva unor încheieri pronunțate de Judecătoria Arad (respectiv încheierea din 05 martie 2014 și încheierea din 28 mai 2014, prin care s-a respins cererea de reexaminare privind aplicarea amenzii judiciare conform încheierii din 05 martie 2014, ambele pronunțate de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 7428/55/2006/a5 și încheierea din 20 februarie 2013 și din 10 aprilie 2013, prin care s-a respins cererea de reexaminare privind aplicarea amenzii judiciare conform încheierii din 20 februarie 2013, ambele pronunțate de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 7428/55/2006).

Or, în raport de textele legale citate, care cuprind norme de competență materială imperative, de la care nu se poate deroga și având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Arad este instanța competenta sa soluționeze calea de atac pe care pârâții au înțeles s-o exercite împotriva încheierilor pronunțate de Judecătoria Arad, prin care s-au stabilit, în sarcina acestora, amenzi judiciare și, respectiv, prin care au fost respinse cererile de reexaminare privind aplicarea amenzilor judiciare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Declină în favoarea Tribunalului Arad competența de soluționare a căii de atac formulată de M.G. și M.O. împotriva încheierilor din 05 martie 2014 și din 28 mai 2014, pronunțate de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 7428/55/2006/a5, precum și împotriva încheierii din 20 februarie 2013 și încheierii de respingere a cererii de reexaminare privind aplicarea amenzilor judiciare confonn încheierii din 20 februarie 2013, pronunțate de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 742S/55/2006. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2014.