ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1777/2015

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: La data de 16 aprilie 2014, reclamantul G.T.E.S. a formulat contestație împotriva deciziei de invalidare nr. 316 din 31 ianuarie 2014 emisă de pârâta C.N.C.I., solicitând anularea acesteia. Prin sentința civilă nr. 945 din 08 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-A civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Tribunalului București a reținut că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 și art. 35 din același act normativ, interpretare ce se impune a fi făcută in spiritul legii, ceea ce prezintă relevanță în determinarea competenței teritoriale de soluționare a contestației este sediul instituției emitente a hotărârii prin care s-au acordat, măsuri compensatorii, iar nu sediul C.N.C.I.

Tribunalul a arătat că se reține, în primul rând, principiu! celerității care guvernează cererea procedurii judiciare, care, în materia partajării competențelor teritoriale între diferite instanțe, implică și impune proximitatea în administrarea probatoriului și, în consecință, preîntâmpinarea avansării unor costuri suplimentare pentru parte. În al doilea rând, o interpretare contrară ar echivala eu stabilirea unei competențe teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului București în soluționarea tuturor contestațiilor promovate în exercitarea controlului legalității tuturor hotărârilor instituțiilor abilitate să soluționeze notificările depuse în baza legislației speciale de restituire a proprietăților, atâta timp cât acest control se realizează exclusiv de Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, organism unic, cu sediul în municipiul București.

În al treilea rând, o interpretare contrară a art. 35 ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii. Tribunalul Dolj, secția I civilă, prin sentința nr. 186 din 02 aprilie 2015, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare Tribunalului București. Constatând intervenit conflictul de competență, a înaintat cauza, spre competentă soluționare, către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea sentinței, Tribunalul Dolj a reținut următoarele: Din analiza art. 35 alin. (1) din Legea nr.165/2013, rezultă că deciziile emise atât în temeiul art. 17 pct. 1, cât și celelalte decizii emise în temeiul Legii nr.165/2013, pot fi atacate in condițiile dispozițiilor art. 35. O astfel de interpretare se impune întrucât condițiile de reglementare ale textului citat nu disting între diversele decizii care se emit de către entitățile aflate sub incidența legii de reparație. Același text indica o competență teritorială absolută și anume - secția civilă a tribunalului în cărui circumscripție se află sediul entității. Pentru o stabilire corectă a competenței teritoriale a instanței ce trebuie s-o soluționeze trebuie identificată entitatea ia care face referire art. 35 din Legea nr.165/2013.

În cuprinsul art. 3 se arată semnificația termenului „entitate ” , iar între entitățile pe care le numește textul se află și. C.N.C.I. Astfel, a reținut tribunalul, reglementarea menționează că deciziile pot fi atacate de persoana ce se consideră îndreptățită la tribunalul din a cărui circumscripție face parte entitatea. într-adevăr, nu este expres stabilit că este vorba de entitatea emitentă a deciziei ce se atacă, dar în mod implicit se înțelege acest aspect, în condițiile în care nu se reglementează expres că este vorba de o altă entitate decât cea emitentă. O altfel de interpretare ar însemna o adăugare la textul citat. Dacă ar fi avut în vedere legiuitorul o altă entitate decât cea emitentă ar fi reglementat-o expres.

Alegerea unei alte entități în funcție de care trebuie să se stabilească competența teritorială, emitentă a unei decizii în lanțul procedural de stabilire a îndreptățirii, ar presupune intervenirea unui factor subiectiv, ceea ce este incompatibil cu caracterul absolut al competenței stabilit prin norma analizată. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

Civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcționează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru și are în competență validarea respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile investite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii, Examinând conformitatea textului cu legea fundamentală, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, a statuat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr.165/2013, sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/ definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.

Conform prevederilor art. 35 alin. (1) ai Legii nr.165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pol fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Cât privește sintagma „entitate investită" art. 3 pct. 4 al actului normativ mai sus citat, enumera toate structurile desemnate de lege, cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, la lit. g), regăsindu-se C.N.C.I. care, în cauza de față, este emitenta deciziei contestate. Se observă că instanțele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de „entitate ” folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.

Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de invalidare nr. 316 din 31 ianuarie 2014, emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidență că, în cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente. Cum sediul C.N.C.I. se află în București, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2015.