ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1777/2015

Asupra conflictului de

competență de față, constată următoarele:

La data de 16 aprilie 2014,

reclamantul G.T.E.S.

a

formulat contestație împotriva deciziei de invalidare nr. 316 din 31 ianuarie 2014

emisă de pârâta C.N.C.I., solicitând anularea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 945 din 08

septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-A civilă,

a fost admisă excepția necompetenței

teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Dolj.

Tribunalului

București a reținut că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 21

din Legea nr. 165/2013 și art. 35 din același act normativ, interpretare ce se

impune a fi făcută in spiritul legii, ceea ce prezintă relevanță în

determinarea competenței teritoriale de soluționare a contestației este sediul

instituției emitente a hotărârii prin care s-au

acordat, măsuri compensatorii, iar

nu sediul C.N.C.I.

Tribunalul

a arătat că se reține, în primul rând, principiu! celerității care guvernează

cererea procedurii judiciare, care, în materia partajării competențelor

teritoriale între diferite instanțe, implică și impune proximitatea în

administrarea probatoriului și, în consecință, preîntâmpinarea avansării unor

costuri suplimentare pentru parte.

În al doilea

rând, o interpretare contrară ar echivala eu stabilirea unei competențe

teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului București în soluționarea

tuturor contestațiilor promovate în exercitarea controlului legalității tuturor

hotărârilor instituțiilor abilitate să soluționeze notificările depuse în baza

legislației speciale de restituire a proprietăților, atâta timp cât acest

control se realizează exclusiv de Secretariatul Comisiei Naționale pentru

Compensarea Imobilelor, organism unic, cu sediul în municipiul București.

În al treilea

rând, o interpretare contrară a art. 35 ar duce la un blocaj al procesului de

restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor

reparatorii.

Tribunalul

Dolj, secția I civilă, prin sentința nr. 186 din 02 aprilie 2015,

a admis excepția necompetenței

teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoare Tribunalului București. Constatând intervenit conflictul de competență,

a înaintat cauza, spre competentă soluționare, către Înalta Curte de Casație și

Justiție.

În motivarea

sentinței, Tribunalul Dolj a reținut următoarele:

Din analiza

art. 35 alin. (1) din Legea nr.165/2013, rezultă că deciziile emise atât în

temeiul art. 17 pct. 1, cât și celelalte decizii emise în temeiul Legii

nr.165/2013, pot fi atacate in condițiile dispozițiilor art. 35. O astfel de

interpretare se impune întrucât condițiile de reglementare ale textului citat

nu disting între diversele decizii care se emit de către entitățile aflate sub

incidența legii de reparație.

Același text

indica o competență teritorială absolută și anume - secția civilă a

tribunalului în cărui circumscripție se află sediul entității.

Pentru o

stabilire corectă a competenței teritoriale a instanței ce trebuie s-o

soluționeze trebuie identificată entitatea ia care face referire art. 35 din Legea

nr.165/2013.

În cuprinsul

art. 3 se arată semnificația termenului „entitate

”

,

iar între entitățile pe care le numește textul se află și. C.N.C.I.

Astfel, a

reținut tribunalul, reglementarea menționează că deciziile pot fi atacate de

persoana ce se consideră îndreptățită la tribunalul din a cărui circumscripție

face parte entitatea. într-adevăr, nu este expres stabilit că este vorba de

entitatea emitentă a deciziei ce se atacă, dar în mod implicit se înțelege

acest aspect, în condițiile în care nu se reglementează expres că este vorba de

o altă entitate decât cea emitentă.

O altfel

de interpretare ar însemna o adăugare la textul citat. Dacă ar fi

avut în vedere legiuitorul o altă entitate decât

cea emitentă ar fi reglementat-o

expres. Alegerea unei alte entități în

funcție de care trebuie să se stabilească competența teritorială, emitentă a

unei decizii în lanțul procedural de stabilire a îndreptățirii, ar presupune

intervenirea unui factor subiectiv, ceea ce este

incompatibil cu caracterul absolut al competenței stabilit prin norma

analizată.

Cu privire la conflictul negativ de

competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2

raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. Civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 165/2013, în vederea

finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a

imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie

C.N.C.I., care funcționează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru și

are în competență validarea respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a

deciziilor emise de entitățile investite de lege, care conțin propunerea de acordare

a măsurilor compensatorii,

Examinând

conformitatea textului cu legea fundamentală, Curtea Constituțională, prin

decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, a statuat că dispozițiile art. 17 alin.

(1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr.165/2013, sunt

constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților

investite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri

judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/ definitiv asupra

calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de

proprietate.

Conform

prevederilor art. 35 alin. (1) ai Legii nr.165/2013, deciziile emise cu

respectarea prevederilor art. 33 și 34 pol fi atacate de persoana care se

consideră îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data

comunicării.

Cât

privește sintagma „entitate investită" art. 3 pct. 4 al actului normativ

mai sus citat, enumera toate structurile desemnate de lege, cu atribuții în

procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor

reparatorii, la lit. g), regăsindu-se C.N.C.I. care, în cauza de față, este

emitenta deciziei contestate.

Se observă că

instanțele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea

de „entitate

”

folosită de legiuitor în conținutul

textului anterior citat.

Având însă în

vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea

Deciziei de invalidare nr. 316 din 31 ianuarie 2014, emisă de C.N.C.I., rezultă

cu evidență că, în cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art.

35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și

calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta

procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale,

litigiul de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente.

Cum

sediul C.N.C.I. se află în București, sector 1, respectiv în raza teritorială a

Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în

favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 septembrie 2015.