ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1977/2015

A supra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 08 septembrie 2014, reclamantul M.C. a contestat Decizia de validare parțială nr. 1344 din 19 iunie 2014 emisă de pârâta A.N.R.P. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că în temeiul hotărârii judecătorești nr. 189 din 01 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiovă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 112 din 13 ianuarie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, i-a fost recunoscut dreptul la acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 665 mp situat în Craiova, str. Partizani, județul Dolj, iar Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților i-a validat doar parțial titlul.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Prin Sentința civilă nr. 21 din 09 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția de necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în noțiunea de entitate învestită de lege în accepțiunea actului normativ special întră, potrivit art. 4 lit. a) din Legea nr. 165/2013 și unitatea deținătoare a imobilului. Ceea ce prezintă relevanță în determinarea competenței teritoriale în soluționarea contestației, este sediul unității deținătoare emitente a dispoziției prin care au fost acordate măsuri compensatorii, iar nu sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

O interpretare contrară ar echivala cu încălcarea principiului celerității care guvernează derularea procedurilor judiciare care imune proximitatea. în administrarea probatoriului, iar pe de altă parte, ar presupune stabilirea unei competențe exclusive a Tribunalului București, chestiune pe care, dacă legiuitorul ar fi avut-o în vedere, ar ti reglementat-o în mod expres. Prin Sentința nr. 348 din 22 iunie 2015, Tribunalul Dolj a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflict negativ de competență a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență ivit între cele doua instanțe.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dolj a reținut următoarele: Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013 deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului In a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Deși legea nu definește sintagma sediul entității, legiuitorul a avut în vedere sediul entității sau al autorității care a emis decizia contestată, respectiv sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor situat în București, Calea Floreasca. Prin urmare, reținând că sediul entității emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripția Tribunalului București, Tribunalului Dolj și-a declinat competența în favoarea acestei instanțe.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Într-adevăr norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013. Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările anterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

Întrucât, în cauză, decizia de validare parțială nr. 1344 din 19 iunie 2014, contestată de reclamantul M.C., a fost emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această, instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități. Având în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Nu are relevanță sub aspectul stabilirii normei de competență incidență în cauză împrejurarea că administrarea probatoriului ar fi mult mai ușoară la tribunalul în a cărui rază teritorială se află imobilul, după cum nu prezintă semnificație juridică sub acest aspect, nici considerentele legate de o supraîncărcare a instanțelor din București. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul M.C. prin care a contestat Decizia de validare parțială nr. 1344 din 19 iunie 2014 emisă de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Tribunalului. București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2015.