ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1977/2015

A

supra

conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 08 septembrie 2014,

reclamantul M.C. a contestat Decizia de validare parțială nr. 1344 din 19 iunie

2014 emisă de pârâta A.N.R.P.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că în temeiul hotărârii

judecătorești nr. 189 din 01 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiovă,

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 112 din 13 ianuarie 2012 a înaltei Curți de

Casație și Justiție, i-a fost recunoscut dreptul la acordarea de despăgubiri

pentru terenul în suprafață de 665 mp situat în Craiova, str. Partizani,

județul Dolj, iar Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților i-a

validat doar parțial titlul.

În drept,

reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea

nr. 165/2013.

Prin Sentința civilă

nr. 21 din 09 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

excepția de necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în noțiunea de entitate

învestită de lege în accepțiunea actului normativ special întră, potrivit art. 4

lit. a) din Legea nr. 165/2013 și unitatea deținătoare a imobilului. Ceea ce

prezintă relevanță în determinarea competenței teritoriale în soluționarea

contestației, este sediul unității deținătoare emitente a dispoziției prin care

au fost acordate măsuri compensatorii, iar nu sediul Comisiei Naționale pentru

Compensarea Imobilelor.

O interpretare

contrară ar echivala cu încălcarea principiului celerității care guvernează

derularea procedurilor judiciare care imune proximitatea. în administrarea

probatoriului, iar pe de altă parte, ar presupune stabilirea unei competențe

exclusive a Tribunalului București, chestiune pe care, dacă legiuitorul ar fi

avut-o în vedere, ar ti reglementat-o în mod expres.

Prin Sentința

nr. 348 din 22 iunie 2015, Tribunalul Dolj a declinat la rândul său competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit

conflict negativ de competență a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție

pentru soluționarea regulatorului de competență ivit între cele doua instanțe.

Pentru a

pronunța această sentință, Tribunalul Dolj a reținut următoarele:

Potrivit art.

35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013 deciziile emise cu respectarea

prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră

îndreptățită la secția civilă a tribunalului In a cărui circumscripție se află

sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Deși legea nu

definește sintagma sediul entității, legiuitorul a avut în vedere sediul

entității sau al autorității care a emis decizia contestată, respectiv sediul

Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor situat în București, Calea

Floreasca.

Prin urmare,

reținând că sediul entității emitente a deciziei de invalidare contestată se

află în circumscripția Tribunalului București, Tribunalului Dolj și-a declinat

competența în favoarea acestei instanțe.

Înalta Curte, competentă să

soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C.

proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr

norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de

cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165

din 16 mai 2013.

Dispozițiile

legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce

conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității

învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva

deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea

de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din

Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri

cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de

stabilire a măsurilor reparatorii:

a) unitatea

deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000,

republicată, cu modificările și completările anterioare, precum și al O.U.G. nr.

83/1999, republicată;

b) entitatea

învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu

modificările și completările ulterioare;

c) comisia

locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale,

constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare;

d) comisia

județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului

București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu

modificările și completările ulterioare;

e) Comisia

specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor

religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din

România;

f) Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică;

g) Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

Întrucât, în

cauză, decizia de validare parțială nr. 1344 din 19 iunie 2014, contestată de

reclamantul M.C., a fost emisă de Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această,

instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art.

35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei

revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.

Având în

vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în

circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă

teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Nu are

relevanță sub aspectul stabilirii normei de competență incidență în cauză

împrejurarea că administrarea probatoriului ar fi mult mai ușoară la tribunalul

în a cărui rază teritorială se află imobilul, după cum nu prezintă semnificație

juridică sub acest aspect, nici considerentele legate de o supraîncărcare a

instanțelor din București.

În

consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

tribunalului în circumscripția căreia se află sediul Comisiei Naționale pentru

Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul M.C. prin care a

contestat Decizia de validare parțială nr. 1344 din 19 iunie 2014 emisă de

pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea

Tribunalului. București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

30 septembrie 2015.