ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2016/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 28 noiembrie 2014, reclamanta M.C.G., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1928 din 30 septembrie 2014 emisă de către intimată și a solicitat anularea acesteia, validarea dispoziției nr. 576 din 26 iulie 2002 a Primarului Orașului Eforie și obligarea intimatei Ia emiterea deciziei de compensare prin puncte a imobilelor preluate abuziv, în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 163/2013.

Prin sentința civilă nr. 384 din 20 martie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, reținând că aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor constituie un element mai puțin important, nu este în măsură a atrage competența Tribunalului București, secția a III-a civilă, acesta având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile investite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora.

Prin Încheierea nr.1222 din 09 iunie 2015, Tribunalul Constanța, secția I civilă, astfel învestit, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență. Pentru a dispune astfel, această instanță a. reținut următoarele: Prin Decizia de invalidare nr. 1928 din 30 septembrie 2014 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea imobilelor s-a invalidat Dispoziția nr. 576 din 26 iulie 2002 emisă de Primarul Orașului Eforie.

Prin dispoziția nr. 576 din 26 iulie 2002 emisă de Primarul Orașului Eforie s- a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 597 mp situat în Eforie Sud, plan parcelare Movilă Techirghiol, notificat de reclamanta din prezenta cauză și s-a propus restituirea prin echivalent bănesc în valoare estimativa de 15.000 dolari SUA. Decizia de invalidare contestată conține, ca și argument al soluției dispuse, justificarea că notificatoarea nu a depus înscrisuri în susținerea preluării abuzive a imobilului ce face obiect al notificării - în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar noțiunea de entitate este definită de art. 3 din Legea nr. 165/2013.

Obiectul cererii de față îl constituie contestație împotriva Deciziei nr. 1928 din 30 septembrie 2014 emisa de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și nu contestație împotriva Dispoziției nr. 576 din 26 iulie 2002 emisă de Primarul Orașului Eforie, competența de soluționarea aparținând secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității pârâte Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul art. 3 pct. g) coroborat cu art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, această entitate fiind cea care a emis dispoziția contestată. Înalta Curte, competenta să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Regula generală privitoare la competența teritorială reglementată de dispozițiile art. 107 din C. proc.

civ., prevede că „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”. Reiese deci, că ori de câte ori printr-o dispoziție legală specială se prevede alte reguli de stabilire a competenței teritorială a instanțelor, acestea se aplică cu prioritate. Actul normativ incident în cauză, respectiv Legea nr. 165/2013, conține dispoziții speciale referitoare la competența teritorială a instanțelor învestite cu soluționarea deciziilor emise de entitățile, astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din același act normativ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul entității, în termen e 30 de zile de la data comunicării”.

Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta. Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: „a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea. Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2000 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau.

după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii”. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat decizia de invalidare nr. 1928 din 30 septembrie 2014 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Întrucât, în cauză, decizia de invalidare contestată de reclamantă, a fost emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în aplicarea dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr.165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art.35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități. Având în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căruia se află sediul Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publica, astăzi, 1 octombrie 2015.