ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2467/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2467/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 4 București la data de 20 septembrie 2011, sub nr. 24400/4/2011,

astfel cum a fost precizată la data de 05 martie 2012, reclamanta V.L. a chemat

în judecată pârâții Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., SC A.M.C.

SRL, Spitalul Clinic N.M., B.M.N., L.R., S.D., P.B., I.P., M.M. și A.E.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați

pârâții la plata următoarelor sume: Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr.

A.O. - 50.000 euro, SC A.M.C. SRL - 30.000 euro, Spitalul Clinic N.M. - 30.000

euro, B.M.N. - 10.000 euro, L.R. - 25.000 euro, S.D. - 20.000 euro, P.B. -

30.000 euro, I.P. - 30.000 euro, M.M. - 30.000 euro și A.E. - 10.000 euro, cu

titlu de despăgubiri (daune morale).

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că nu au fost respectate de către angajații Spitalului O., prevederile art.

54, 51, 52, 49, 56, 57, 37, 59, 44, 60 din Legea nr. 487/2002; nu au fost

respectate de către angajații SC A. dispozițiile art. 47, 40 din Legea nr. 487/2002;

nu au fost respectate de către managerul Spitalului N.M. prevederile art. 47,

40 și art. 60 din Legea nr. 487/2002 - Legea sănătății mintale.

Reclamanta a mai arătat că în data de

23 iulie 2009, a fost chemată la un examen psihiatrie la Spitalul N.M. de către

doamna doctor psihiatru S., care în urma unei unice discuții, a emis

diagnosticul de tulburare de personalitate de tip paranoid, menționat în

scrisoarea medicală pe care a primit-o după o săptămână, respectiv la data de

30 iulie 2009 de la psihologul B.N. Deși reclamanta a solicitat o întrevedere

cu doctorul S. pentru a explica pe ce baza a pus acest diagnostic, acest lucru

nu i s-a permis.

S-a mai învederat că la data de 30

iulie 2009, a fost întocmit procesul-verbal și un bilet pentru a se prezenta

urgent la Spitalul O., bilet de trimitere semnat de medicul de medicina muncii

dr. L.R. La data de 30 iulie 2009, reclamanta s-a prezentat la Spitalul O.

pentru a discuta cu medicul de la camera de gardă, iar acesta i-a spus că poate

să se interneze la cerere, pentru a combate cele scrise de dr. S., sau prin

consult la cabinetul ambulator de psihiatrie.

Reclamanta a precizat că în primele

două săptămâni ale lunii august 2009, a avut concediu de odihnă, iar la data de

25 august 2009, în jurul orei 13,30, în timp ce lucra în mod obișnuit, a intrat

în laborator managerul Spitalul N.M. – S.F. împreună cu cei menționați în

procesul-verbal, nu a mai fost lăsată să lucreze și a fost scoasă afară din

laborator, în procesul-verbal menționându-se că este în concediu fără plată și

este obligată să se prezinte la Spitalul O., în caz contrar urmând a fi chemată

în fața comisiei de disciplină.

Reclamanta a relatat circumstanțele în

care a avut loc internarea forțată a acesteia, precizând că nu i s-a permis să

plece acasă.

A mai arătat reclamanta că nu au fost

respectate prevederile art. 52 alin. (1), având în vedere că s-a format o

comisie în data de 01 septembrie 2009 (internarea nevoluntară fiind în 26

august 2009) formată din dr. P.B., dr. M.M. și încă 3 medici, iar reclamanta nu

a fost informată asupra deciziei luate, potrivit art. 52 alin. (3). De

asemenea, a arătat că nu au fost respectate dispozițiile art. 49, reclamanta

nefiind informată că va suporta un tratament, acesta fiindu-i administrat, cu

toate că a refuzat.

Reclamanta a mai învederat că nu s-au

respectat dispozițiile art. 51, art, 56, art. 57, art. 59 alin. 1 și 2 și art. 40

din Legea nr. 487/2002.

Legat de biletul de ieșire din spital,

s-a arătat că se menționează faptul că internarea reclamantei se face la

solicitarea serviciului de medicina muncii - Spitalul M. [art. 47 alin. (1)].

Reclamanta a menționat că dr. S. - medic psihiatru - nu era medicul de

îngrijire, iar medicul de medicina muncii (dr. L.R.) a semnat documente

medicale fără să o vadă, prima întrevedere cu acesta având loc în luna decembrie

2009.

A mai precizat reclamanta că în anul

2008, dr. B. - medic de medicina muncii la Spitalul M. – i-a dat o trimitere

către cabinetul de psihiatrie al d-nei dr. T.A. a cărei adeverință cu mențiunea

normal psihic a depus-o la Spitalul M., iar de la SC E. SRL (unde lucra

part-time), medicul de medicina muncii i-a dat fișa de aptitudini cu mențiunea

apt.

Reclamanta a învederat faptul că

datorită situației create, nu a putut să se angajeze la Spitalul Urziceni.

La data de 20 ianuarie 2012,

reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a menționat că

obiectul acțiunii îl reprezintă pretenții față de suferința provocată de

internarea nevoluntară în Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O.

La data de 23 ianuarie 2012, pârâtul

Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O. a formulat întâmpinare, prin care

a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

La data de 25 ianuarie 2012,

reclamanta a indicat temeiul de drept al acțiunii având ca obiect răspunderea

pentru fapta proprie ca fiind reprezentat de prevederile art. 998-999 C. civ.,

precum și de dispozițiile art. 1000 alin. (1) și (3) C. civ.

La data de 05 martie 2012, reclamanta

a indicat cuantumul despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale de la

fiecare pârât, astfel: Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O. - 50.000

euro, SC A.M.C. SRL - 30.000 euro, Spitalul Clinic N.M. - 30.000 euro, B.M.N. -

10.000 euro, L.R. - 25.000 euro, S.D. - 20.000 euro, P.B. - 30.000 euro, I.P. -

30.000 euro, M.M. - 30.000 euro și A.E. - 10.000 euro.

La aceeași dată, reclamanta a depus la

dosar completare și modificare la cererea de chemare în judecată, prin care a

arătat că a formulat acțiunea pentru realizarea protecției judiciare a

drepturilor subiective și a situațiilor juridice și intereselor civile ocrotite

de lege.

La data de 24 mai 2012, pârâții P.B.,

M.M. și A.E. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea

acțiunii, astfel cum a fost completată și modificată.

În apărare, pârâții au arătat că

reclamanta a fost internată la data de 26 august 2009 la Spitalul Clinic de

Psihiatrie Prof. Dr. A.O., în baza scrisorii medicale emise de dr. L.R. (după

consultul și examinarea psihologică efectuate de psihologul N.B.), scrisoarea

medicală eliberată la data de 23 iulie 2009 de dr. S.D. - medic specialist

psihiatrie și fișa de aptitudine cu avizul "inapt temporar" eliberată

de dr. L.R.

S-a arătat că pârâtul dr. P.B. a

constatat faptul că internarea din data de 26 august 2009 a fost de tip

nevoluntar, cu criteriul de internare "urgență", ceea ce a determinat

întocmirea, la aceeași dată, a notificărilor către Directorul Medical și către

Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, conform Legii nr. 487/2002.

Au mai învederat pârâții că după

discuția purtată în ziua respectivă de doctorul P.B. cu reclamanta, s-a

constatat că la acel moment, nu mai erau întrunite criteriile de internare

nevoluntară, motiv pentru care acesta a propus comisiei medicale de revizuire a

procedurii nevoluntare, întrunite în aceeași zi, 27 august 2009, scoaterea

pacientei din internarea de tip nevoluntar, propunere acceptată de membrii

comisiei, formată din 2 medici psihiatri și un psiholog, după ce în prealabil,

pacienta a fost examinată și evaluată de aceștia.

În această situație, conform

dispozițiilor legale, doctorul P.B. a adus la cunoștința reclamantei faptul că

internarea nevoluntară se transformă în internare voluntară, dacă semnează

formularele intitulate „consimțământ informat" asupra investigațiilor și

procedurilor terapeutice, precum și „nota de informare", formulare pe care

reclamanta le-a completat și semnat fără obiecții, după ce le-a citit și a

comunicat medicului faptul că a înțeles despre ce este vorba.

După interviul psihiatric din data de

27 august 2009, doctorul P.B. a stabilit schema terapeutică a pacientei V.L. și

a solicitat, conform legii, o evaluare psihologică, programarea fiind făcută

pentru data de 31 august 2009 de către psihologul A.E.

Au mai menționat pârâții că pe tot

parcursul zilei de 27 august 2009, reclamanta a avut un comportament nonviolent

și cooperant, nefiind reținută cu forța în spital. Evaluarea stării psihice din

data de 28 august 2009 a evidențiat că tabloul clinic al pacientei V.L. era

dominat de ideație delirantă de persecuție, prejudiciu și referință, în

concordanță cu cele constatate până la acel moment.

La data de 31 august 2009 a avut loc

evaluarea psihologică de către psihologul A.E., iar ancheta socială a fost

efectuată în perioada 31 august 2009-03 septembrie 2009.

Pârâții au arătat că în data de 01

septembrie 2009, după ce reclamanta a fost examinată de comisia profesională,

aceasta a solicitat foaia de observație și a solicitat să fie externată pe

proprie răspundere, fiind externată în stare staționară în data de 01

septembrie 2009.

S-a mai precizat că medicul curant

P.B. nu avea atribuția de a elibera reclamantei un certificat medical

psihiatric tip A5, iar pe toată perioada spitalizării reclamantei, acesta și-a

îndeplinit atiibuțiile potrivit fișei postului și deontologiei profesionale, cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 487/2002.

În ceea ce o privește pe pârâta

psiholog clinician principal A.E., s-a învederat că aceasta își desfășoară

activitatea în cadrul secției a IV-a Clinic Psihiatrie, efectuând examinarea

psihologică a pacienților internați și contribuind în colaborare cu medicul

curant, la stabilirea diagnosticului acestora. În acest sens, reclamanta a fost

examinată în data de 31 august 2009 de către psihologul secției, la cererea

medicului curant.

Cu privire la pârâta dr. M.M., s-a

arătat că aceasta este șeful secției IV Clinic Psihiatrie, iar în perioada în

care reclamanta V.L. a fost internată, a aprobat solicitarea din data de 01

septembrie 2009 a medicului curant P.B., pentru efectuarea CT cerebral,

constituirea comisiei profesionale pentru precizarea diagnosticului, iar la

externarea pacientei V.L., a parafat, în calitate de șef de secție, biletul de

ieșire din spital, conform atribuțiilor de serviciu și fișei postului, neputând

stabili diagnosticul pacienților repartizați medicilor din cadrul secției.

Pârâta SC A.M.C. SRL a depus la dosar

întâmpinare, prin care a arătat că, pe de o parte, persoanele individualizate

de reclamantă ca reprezentanți ai societății pârâte, respectiv dr. L.R., dr.

S.D. și dr. B.N., nu au și nici nu au avut atribuții de reprezentare, nici

legală și nici convențională, în raport cu pârâta, iar pe de altă parte, nu se

înțelege natura cererii introductive pentru identificarea unei eventuale

atrageri a răspunderii comitentului pentru faptele prepusului, raportat la

existența unei acțiuni delictuale.

Având în vedere faptul că reclamanta a

formulat numeroase acțiuni netemeinice în instanță, privind atragerea

răspunderii materiale a societății pârâte, s-a solicitat a se constata

introducerea acestei acțiuni cu nerespectarea dispozițiilor art. 723 alin. (1)

C. proc. civ. și să facă aplicarea dispozițiilor art. 1081 alin. (1) lit. a) C.

proc. civ., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4505 din 29

mai 2012, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei sectorului 4 București, invocată de instanță din

oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea

Tribunalului București, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., întrucât

valoarea obiectului acțiunii formulate de reclamantă depășește limita de

500.000 RON, fiind de 265.000 euro.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 25914/3/2012, la data de

04 iulie 2012.

La data de 06 iunie 2013, reclamanta a

depus la dosar precizări, detaliind aspectele invocate prin cererea de chemare

în judecată.

Astfel, reclamanta a arătat că pârâta

B.N. - psiholog practicant - răspunde de faptul că a emis o examinare psihologică

și a evaluat sănătatea mintală a reclamantei, fără a discuta cu aceasta,

contrar dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 487/2002; pârâtul L.R. - medic

medicina muncii - răspunde pentru că nu a realizat o examinare medicală conform

specialității sale; a eliberat o scrisoare medicală în data de 25 mai 2009,

când reclamanta era în concediu de odihnă; a eliberat fișa de medicina muncii

din 24 august 2009 fără a efectua examen de medicina muncii; a eliberat un

bilet de trimitere pentru internare Ia Spitalul de Psihiatrie O. fără a avea

acest drept, conform art. 47 din Legea nr. 487/2002; chiar dacă nu a menționat

internare nevoluntară, a favorizat acest lucru; pârâta S.D. - medic psihiatru -

răspunde de punerea unui diagnostic psihiatric fără legătură cu realitatea; nu

a realizat evaluarea în instituții de sănătate mintală - art. 10 alin. (2)

Legea nr. 487/2002, nu a respectat art. 14 alin. (1), art. 15 și art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 487/2002; pârâta SC A.M.C. SRL răspunde pentru prepușii săi,

fiind implicată prin procesele-verbale din 30 iulie 2009 și din 25 august 2009,

care au favorizat internarea nevoluntară; pârâtul Spitalul Clinic N.M. răspunde

delictual prin procesele-verbale din 30 iulie 2003 și din 25 august 2008 și

adresa din 02 martie 2003, favorizând internarea nevoluntară; pârâtul l.P. -

medic psihiatru - răspunde pentru faptul de a efectua o internare nevoluntară

fără motiv, contrar art. 51 din Legea nr. 487/2002, încălcând totodată

prevederile art. 45, art. 38, art. 59 alin. (1) și (2) din Legea nr. 487/2002

și dispozițiile din Normele de aplicare a Legii nr. 487/2002; pârâtul P.B. -

medic psihiatru - răspunde pentru menținerea internării nevoluntare fără motiv

- art. 56 din Legea nr. 487/2002, pentru constrângere morală de a fi pusă să

semneze o hârtie de consimțământ informat, prin amenințare cu pericolul de a fi

dusă înapoi în aceeași încăpere; reclamanta nu a fost lăsată să comunice cu

vreo autoritate, nu a fost informată, nu a putut folosi telefonul mobil, nu a

fost informată despre regulamentul de funcționare a unității spitalicești - art.

53 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) din Legea nr. 487/2002; nu i s-a cerut

consimțământul - art. 60 din Legea nr. 487/2002 și art. 29 și 30 din Legea nr. 487/2002;

pârâta A.E. - psiholog - răspunde pentru mențiunile contrare realității pe care

le-a scris; pârâta M.M. - medic psihiatru - răspunde prin participarea în

comisia din 01 martie 2009 și semnarea diagnosticului pe biletul de ieșire din

spital; pârâtul Spitalul Clinic de Psihiatrie prof. dr. A.O. răspunde pentru

comitenții săi, reclamanta nefiind informată despre personalul de îngrijire - art.

19, art. 25 alin. (1), (2) și (3), art. 33 alin. (3) lit. c), art. 34 alin. (2)

și (3) din Normele de aplicare a Legii nr. 487/2002; art. 26 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 487/2002 - i s-au administrat medicamente fără nici o justificare

producându-i suferință fizică și psihică; nu s-a respectat art. 28 Legea nr. 487/2002

- i s-au administrat medicamente pentru a-i face rău; nu s-a respectat art. 38

din Legea nr. 487/2002, reclamanta nefiind informată conform prevederilor

legii; nu s-au respectat prevederile art. 40, art. 52 alin. (1), (2), (3) și art.

60 din Legea nr. 487/2002.

La data de 09 septembrie 2013, pârâtul

I.P. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și a

cererilor completatoare și modificatoare formulate de reclamanta ca

neîntemeiate.

Prin încheierea de la termenul din 13

mai 2013, Tribunalul a încuviințat pentru reclamantă și pentru pârâții P.B.,

M.M. și A.E., proba cu înscrisuri, iar prin încheierea de la termenul din 07

octombrie 2013, Tribunalul a respins ca nefiind utile cauzei, probele cu

înregistrări video, interogatoriul pârâtului P.B. și expertiza medico-legală

psihiatrică a reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 1814 din 14

octombrie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca

neîntemeiată acțiunea, astfel cum a fost completată și modificată.

Analizând materialul probator

administrat, Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta a solicitat obligarea, pârâților

la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral și material produs acesteia

prin internarea nevoluntară, ca urmare a faptelor ilicite ale pârâților,

constând în încălcarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 487/2002.

Tribunalul a reținut că pentru

angajarea răspunderii civile delictuale, conform prevederilor art. 998 și 999

C. civ., este necesară întrunirea cumulativă a 4 condiții: existența unei fapte

ilicite, existența unui prejudiciu cert și determinabil, legătura de

cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția făptuitorului.

În raport de dispozițiile art. 998-999

C. civ., tribunalul a apreciat că în cauza de față nu poate fi reținută

condiția existenței unei fapte ilicite a pârâților.

Astfel, din înscrisurile depuse la

dosar, rezultă că în perioada 26 august 2009-01 septembrie 2009, reclamanta

V.L. - medic primar medicină de laborator în cadrul Spitalului Clinic N.M. - a

fost internată la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., ca urmare a

recomandărilor medicale eliberate de medicul de medicina muncii dr. L.R., în

baza consultului și examinării psihologice efectuate de psihologul H.B. și

conform scrisorii medicale eliberate la data de 23 iulie 2009 de dr. S.D. -

medic specialist psihiatrie.

În data de 26 august 2009, reclamanta

V.L. s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof.

Dr. A.O. - secția IV Clinic Psihiatrie, la trimiterea Spitalului Clinic N.M.,

pentru evaluare psihiatrică și expertizare a capacității de muncă. Conform

consultului și examinării psihologice efectuate la data de 14 aprilie 2009 de

psihologul N.B., reclamanta prezenta "tulburare de personalitate

paranoidă, stări de nevroză cu elemente de schizofrenie paranoidă". La

data de 25 mai 2009, dr. L.R. - medic specialist medicina muncii - a emis

scrisoarea medicală adresată Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O.,

solicitând examinarea de specialitate a reclamantei și eliberarea unui bilet de

internare pentru serviciul psihiatrie.

La data de 23 iulie 2009, dr. S.D. -

medic specialist psihiatrie - a eliberat scrisoarea medicală în care se

menționează diagnosticul "tulburare de personalitate de tip

paranoid", cu recomandarea de "internare și reevaluare într-un spital

de psihiatrie". Din cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 30 iulie

2009, rezultă că în urma examinărilor medicale din cadrul medicinei muncii de

la Laboratorul Spitalului Clinic N.M., s-a constatat din scrisoarea medicală

eliberată de doamna doctor specialist în psihiatrie S.D. că doamnei doctor V.L.

- angajat al Spitalului N.M. în cadrul Laboratorului Analize - îi este necesară

conform biletului de trimitere de la medicul de medicina muncii, o internare la

Spitalul O.

De asemenea, la data de 24 august

2009, pârâtul L.R. - medic specialist de medicina muncii la SC A.M.C. SRL - a

emis fișa de aptitudine cu privire la reclamanta V.L., cu avizul medical

"inapt temporar" și recomandarea de a reveni după evaluarea de

specialitate.

Reclamanta a imputat pârâților N.B.

(psiholog) și dr. S.D. - medic specialist psihiatrie - faptul că examinările

psihologice, respectiv psihiatrice, nu ar fi avut loc în mod corespunzător, iar

diagnosticele menționate în urma acestor examinări nu ar corespunde realității.

Din acest punct de vedere, atât timp cât nu a fost adoptată o decizie a Colegiului

Medicilor, în urma sesizării de către reclamantă a faptelor imputate acestor

pârâți, Tribunalul nu a reținut existența vreunei fapte ilicite cauzatoare de

prejudicii, care să fi fost săvârșită cu vinovăție de aceștia. Astfel,

competența profesională a unui medic nu poate fi apreciată de o instanță de

judecată, numai Colegiul Medicilor având atribuții în acest sens, în temeiul

Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

De asemenea, reclamanta a susținut că

pârâta B.N. ar fi realizat examinarea psihologică și evaluarea sănătății

mintale a acesteia, fără a discuta cu aceasta, contrar dispozițiilor art. 10

din Legea nr. 487/2002, aspect ce nu poate fi reținut, față de mențiunile din

scrisoarea medicală din data de 25 mai 2009 emisă de dr. L.R. și având în

vedere procesul-verbal încheiat la data de 30 iulie 2009 între SC A.M.C. SRL și

Spitalul Clinic N.M.

Nici eliberarea scrisorii medicale din

data de 25 mai 2009 de către medicul de medicina muncii L.R. nu constituie o

faptă ilicită, nefiind prevăzută în legislația muncii interdicția emiterii unui

asemenea document în perioada în care angajatul se afla în concediu de odihnă.

De asemenea, faptul că pârâtul ar fi eliberat fișa de medicina muncii din 24

august 2009 fără a efectua vreun examen de medicina muncii reprezintă o

susținere nedovedită a reclamantei și în plus, încălcarea de către pârât a

legislației de medicina muncii se analizează fie de către Colegiul Medicilor

fie în cadrul unui litigiu de muncă, de competența secțiilor specializate ale tribunalelor.

Așadar, în prezentul litigiu civil, Tribunalul nu a analizat modalitatea în

care pârâții persoane fizice, de profesie medici, și-au îndeplinit atribuțiile

sau au respectat dispozițiile legale din domeniul legislației muncii, care

exced competenței instanței civile de drept comun.

Astfel cum se observă din cuprinsul

scrisorii medicale depuse la dosarul medical comunicat de Spitalul Clinic de

Psihiatrie Prof. Dr. A.O., pârâtul dr. L.R. nu a eliberat vreun bilet de

trimitere pentru internare la Spitalul de Psihiatrie O., pentru a se putea

reține încălcarea dispozițiilor Legii nr. 487/2002, ci a solicitat emiterea

unui bilet de internare.

Au fost înlăturate ca nefondate

susținerile reclamantei privind nerespectarea de către pârâta dr. S.D. - medic psihiatru

- a prevederilor art. 10 alin. (2), art. 14 alin. (1), art. 15 și art. 16 alin.

(2) din Legea nr. 487/2002, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, nu există

dovada adoptării de către Colegiul Medicilor a unei decizii în acest sens cu

privire la pârâtă, referitor la modalitatea de evaluare de către aceasta a

sănătății mintale a pacientei V.L. De altfel, s-a constatat că pârâta dr. S.D.

nu a realizat o evaluare a sănătății mintale, în înțelesul dispozițiilor art. 10

din Legea nr. 487/2002, pentru a i se imputa faptul că aceasta nu a avut loc

într-o instituție de sănătate mintală, ci numai a eliberat o scrisoare

medicală, prin care a recomandat internarea într-un spital de psihiatrie.

Referitor la pârâții SC A.M.C. SRL și

Spitalul Clinic N.M., atât timp cât nu se poate reține existența vreunei fapte

ilicite în sarcina prepușilor acestora, nu poate fi angajată răspunderea civilă

delictuală a angajatorilor pentru întocmirea proceselor-verbale din 30 iulie

2009 și din 25 august 2009 și nici pentru emiterea adresei din 02 septembrie

2009, acte care, în opinia reclamantei, au favorizat internarea nevoluntară a

acesteia.

În ceea ce-i privește pe pârâții l.P.

și P.B. - medici psihiatri în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr.

A.O., s-a constatat că toate aspectele semnalate de reclamantă se referă la

încălcarea sau îndeplinirea defectuoasă de către aceștia a atribuțiilor ce le

revin în calitate de medici, fără a exista însă dovada constatării acestor

fapte și sancționării pârâților de către Colegiul Medicilor. În această

situație, Tribunalul nu se poate pronunța asupra legalității și oportunității

deciziilor medicale luate de medicii psihiatri cu privire la reclamantă.

S-a constatat, însă, că nu poate fi

reținută nerespectarea de către pârâți a prevederilor Legii nr. 487/2002 -

legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, în

ceea ce privește procedura internării nevoluntare. Astfel, s-a avut în vedere

faptul că, potrivit actelor din dosarul medical comunicat de Spitalul Clinic de

Psihiatrie Prof. Dr. A.O., inițial, la data de 26 august 2009, s-a decis

internarea nevoluntară a reclamantei (potrivit art. 53 și urm. din Legea nr. 487/2002),

fiind întocmite în acest sens notificări către Directorul Medical și către

Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București.

Conform art. 53 din Legea nr. 487/2002,

procedura de internare nevoluntară se aplică numai după ce toate încercările de

internare voluntară au fost epuizate. Având în vedere că, în urma discuției

purtate în data de 26 august 2009 de către doctorul P.B. cu reclamanta, s-a

constatat că nu mai erau întrunite criteriile de internare nevoluntară, acesta

a propus comisiei medicale de revizuire a procedurii nevoluntare, întrunite în

data de 27 august 2009, scoaterea pacientei din internarea de tip nevoluntar.

După ce reclamanta a fost examinată și

evaluată de o comisie formată din 2 medici psihiatri și un psiholog din cadrul

Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., doctorul psihiatru P.B. i-a

comunicat că internarea nevoluntară se transformă în internare voluntară, dacă

reclamanta semnează formularele intitulate „consimțământ informat" asupra

investigațiilor și procedurilor terapeutice, precum și „nota de

informare".

Astfel cum rezultă din înscrisurile

comunicate în copie în cadrul dosarului medical al reclamantei, la data de 27

august 2009, reclamanta a completat personal și a semnat fără obiecțiuni

formularele menționate, luând la cunoștință despre procedurile și tratamentul

necesare pentru evaluarea stării sale de sănătate.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că

nu poate fi reținută susținerea reclamantei, în sensul că ar fi fost constrânsă

moral să semneze consimțământul informat, din moment ce pârâții declanșaseră

procedurile impuse de lege pentru internarea nevoluntară, considerând însă că,

față de atitudinea cooperantă a reclamantei la momentul respectiv, nu se impune

menținerea deciziei de internare nevoluntară.

Referitor la faptele imputate

pârâților A.E. (psiholog) și M.M. - medic șef de secție în cadrul Spitalului

Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., astfel cum s-a arătat anterior, Tribunalul

nu a reținut aspectele privind competența profesională și atribuțiile acestora

în cadrul spitalului, soluționarea acestor sesizări revenind în exclusivitate

Colegiului Medicilor.

În ceea ce privește pârâtul Spitalul

Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., în primul rând, acesta nu poate răspunde

delictual în calitate de comitent, nefiind reținută în sarcina prepușilor săi

săvârșirea cu vinovăție a vreunei fapte ilicite. În al doilea rând, nu a fost

dovedită nerespectarea prevederilor regulamentului de organizare și funcționare

a spitalului, iar îngrădirea anumitor drepturi ale reclamantei pe perioada

internării în cadrul secției a IV-a Clinic Psihiatrie și modalitatea de

administrare a tratamentului prescris de medicii psihiatri a fost acceptată de

reclamantă însăși, la momentul semnării formularului „consimțământ

informat".

În consecință, tribunalul a constatat

că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâților, astfel

încât acțiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost completată și

modificată, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1814

din 14 octombrie 2013 a declarat apel reclamanta V.L., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinieie, pentru următoarele motive:

După ce a prezentat considerentele de

ordin general, doctrinar ale apelului, a precizat că în cazul în care prima

instanță a rezolvat procesul în mod greșit, fără a intra în cercetarea fondului

cererii, instanța de apel este obligată să facă aplicarea prevederilor art. 297

C. proc. civ. și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe.

S-a susținut că prima instanță a

soluționat cauza cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin.

(2) C. proc. civ.

În ce o privește pe pârâta B.N.,

aceasta schimbându-și sediul, nu s-a conformat prevederilor art. 98 C. proc. civ.,

potrivit căruia schimbarea domiciliului unei părți în timpul judecății

(inclusiv a domiciliului procesual ales conform art. 93 C. proc. civ.) trebuie

sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin

petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei

recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se

înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.

În concluziile scrise din 11 octombrie

2013, apelanta-reclamantă a indicat două adrese ale punctelor de lucru pentru

B.N. - cabinet individual de psihologie cu citarea acesteia și repunerea cauzei

pe rol, dar prima instanță nu a admis.

Astfel, apelanta-reclamantă solicită

trimiterea cauzei spre rejudecare cu citarea pârâtei B.N. la adresa: str. R.V.,

nr. 31, sector 3, București.

Faptul că apelanta-reclamantă nu a

fost informată despre Legea nr. 487/2002 de către pârâți, îl dovedește prin

înscrisul reprezentat de răspunsul avocatului L.C. din data de 16 septembrie

2011 ce a oferit medicilor consultanță juridică on-line care a informat-o

despre această lege la data de 16 septembrie 2011, ca și prin chemarea acesteia

ca martor având sediu: str. C.G., nr. 172, sector 1, București.

Apelanta-reclamantă precizează că

răspunsul Colegiului Medicilor arată că aspectele sesizate nu intră în

competența sa, precizând că anexează copii din 20 septembrie 2011.

În ceea ce privește sesizările din 11

august 2011, apelanta - reclamantă arată că acestea sunt depuse în original la

Tribunalul București în Dosarul nr. 23234/3/2012, secția a VIII-a de pe care va

depune copii.

În mod nelegal prima instanță a

respins depunerea chestionarului psihologic de către B., fiind necesar în

judecată.

În mod nelegal, prima instanță a

respins încuviințarea probei cu înregistrări video, aceasta fiind o probă

esențială în proces fiind vorba despre o internare nevoluntară la psihiatrie,

fiind necesar a se dovedi cum s-a comportat persoana în cauză, respectiv

reclamanta, iar pârâtul Spital clinic psihiatrie A.O. nu a adus nici un temei

legal legat de termenul de 30 zile de păstrare a înregistrărilor.

În mod nelegal prima instanță a

respins expertiza medico-legală psihiatrică, pentru că, deși aceasta se cere în

situația în care exista îndoieli în ce privește starea psihică a unei persoane,

este necesară în condițiile Legii nr. 487/2002 fiind vorba despre internare

nevoluntară.

În mod nelegal prima instanță a

respins interogatoriul pârâtului P.B., deoarece acesta a menținut internarea

nevoluntară prin amenințare ceea ce trebuie dovedit.

În ce privește rezoluția la care se

face referire în încheierea din 07 octombrie 2013, apelanta - reclamantă arată

că până la acea dată, aceasta nu primise nici un răspuns legat de plângerea

făcută la Secția Poliție în data de 01 septembrie 2009.

Apelanta - reclamantă arată că în anul

în curs a primit o ordonanță de clasare din 23 aprilie 2014 în care se

menționează despre Dosarul nr. 10991/P/2009, iar acest dosar se referă la

plângerea făcută de sora sa în 31 august 2009.

Precizează că, față de ordonanța din

23 aprilie 2014 a procurorului S., a făcut plângere la Parchetul Judecătoriei

sector 4 și D.N.A. - precizând că anexează copii.

În sentință nu se prezintă

circumstanțele în care a avut Ioc internarea nevoluntară, acesta fiind

elementul esențial în proces, în jurul căruia au acționat pârâții atât înainte,

cât și după data de 26 august 2009.

Procedura prevăzută în capitolul V

secțiunea a 2-a a Legii nr. 487/2002 reglementează calea de atac ce poate fi

exercitată de o persoană cu privire la care s-a luat decizia de internare

nevoluntară și soluțiile pe care le poate adopta instanța în cadrul acestei

proceduri speciale.

Necesitatea angajării răspunderii

medicului și a personalului medical, în general, este justificată de

garantarea, la nivel de principiu constituțional, a dreptului la sănătate (art.

33 din Constituția României modificată și completată prin Legea de revizuire a

Constituției României nr. 429 din 10 octombrie 2003, publicată în M. Of. nr. 429/23

octombrie     2003).

Culpa medicală nu poate fi apreciată

în concret, ci prin raportare la un medic diligent, prudent și dotat cu

cunoștințe profesionale suficiente, care ar fi acționat identic în aceeași

situație, în sensul art. 642 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Culpa medicală este „o eroare de conduită

pe care un medic prudent și diligent, aflat pe același plan profesional și în

aceleași circumstanțe externe, nu ar fi cornis-o" sau „fapta săvârșită

fără intenție, în timpul și în legătură cu exercitarea profesiei medicale, prin

care se produce un prejudiciu pacientului, pentru care medicul este

răspunzător, deoarece, în aceleași condiții, un alt medic cu aceeași pregătire

profesională nu l-ar fi generat".

Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006,

personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care

includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în

exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de

prevenție, diagnostic sau tratament.

Încălcarea unei norme deontologice,

fără a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage răspunderea

disciplinară a medicului, însă în situația în care conduita culpabilă a

medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului,

intervine răspunderea civilă delictuală pentru malpraxis.

Potrivit art. 637 alin. (2) din Legea nr.

95/2006, persoanele ce au fost prejudiciate printr-un act de malpraxis medical

se pot adresa instanțelor civile de judecată, după parcurgerea procedurii

stabilirii cazului de malpraxis în termen de 3 ani de la data prejudiciului.

Potrivit art. 651 din Legea nr. 95/2006,

medicul curant, asistentul medical/moașa răspund atunci când nu obțin

consimțământul informat al pacientului sau al reprezentanților legali ai

acestuia.

Ca atare, un alt caz de răspundere a personalului

medical îl reprezintă supunerea pacientului la metode de prevenție, diagnostic

și tratament cu potențial de risc, fără obținerea consimțământului informat din

partea pacientului, a reprezentantului legal sau a rudelor acestuia.

Prin urmare se poate trage concluzia

că procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis nu împiedica liberul acces

la justiție, iar pacienții nemulțumiți de modul de exercitare al actului

medical pot sesiza, pe lângă Colegiul Medicilor sau Comisia de malpraxis și

instanțele civile.

În toate cazurile însă, potrivit

dispozițiilor art. 642 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, răspunderea civilă

reglementată de această lege nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă

fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracțiune, conform legii. Prin

urmare, răspunderea civilă, fie că este delictuală, fie că este contractuală,

nu înlătură răspunderea penală, ci din contră, acestea pot fi concurente.

Apelanta - reclamantă V.L. a formulat

la data de 28 octombrie 2014, primul termen de judecată al apelului, motive de

apel suplimentare și răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul - pârât

Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A.O., arătând sub ultimul aspect, că

acesta este în culpă deoarece parchetul nu a stabilit dacă internarea nevoluntară

este nejustificată nefiind informat în acest sens, dovadă este faptul că nu s-a

depus la dosar nici un document de la parchet.

În cadrul motivelor de apel

suplimentare, apelanta a arătat că în raport de exigențele legale ale motivării

unei hotărâri judecătorești, pe care Ie-a expus, sentința apelată și încheierea

de ședință din data de 07 octombrie 2013 nu sunt motivate.

În mod eronat s-a precizat că trebuia

să se adreseze mai întâi Colegiului Medicilor, atât timp cât acest lucru nu

este obligatoriu, neexistând nici o normă în drept care să prevadă acest lucru,

iar accesul la instanța de judecată este liber, fără a fi condiționat de

parcurgerea procedurii în fața Comisiei de monitorizare și competență

profesională pentru cazurile de malpraxis.

Prin decizia civilă nr. 284 A din 2

iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta V.L., a anulat

sentința nr. 1814 din 14 octombrie 2013 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că este nefondată excepția autorității de lucru

judecat invocată de intimatul SC A.M.C. SRL, în raport de soluția pronunțată în

dosarul penal nr. 21838/4/2014 al Judecătoriei sectorului 4 București. S-a

constatat că prin încheierea penală definitivă din camera de consiliu din data

de 31 octombrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul

Judecătoriei sectorului 4 București pronunțată în dosarul penal nr. 21838/4/2014,

s-a confirmat soluția de respingere a plângerii formulate de V.L. împotriva

ordonanței procurorului nr. 3057/P/2011 din 23 aprilie 2014 a Parchetului de pe

lângă Judecătoria sectorului 4 București, prin care s-a dispus față de o parte

dintre pârâți clasarea cauzei în temeiul art. 16 lit. b) din noul C. proc. pen.

Prin urmare, s-a reținut că nu s-a statuat asupra inexistenței faptei sau

vinovăției, ci asupra împrejurării că faptele reclamate nu reprezintă fapte

penale ori nu au fost comise cu vinovăție. S-a apreciat că această concluzie nu

este echivalentă inexistenței, unei fapte ilicite, în sensul legii civile.

S-a mai reținut că respectiva plângere

penală a fost formulată ele reclamantă doar împotriva pârâților persoane fizice

din prezenta cauză, nu și împotriva pârâților persoane juridice, neputând fi

incidență autoritatea de lucru judecat invocată de intimat, cu atât mai mult cu

cât faptele imputate nu au fost cercetate în cadrul procesului penal.

Curtea de apel a avut în vedere, de

asemenea, dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,

reținând că încălcarea unei norme deontologice, fără a produce vreun prejudiciu

pacientului, poate atrage răspunderea disciplinară a medicului, însă în

situația în care conduita culpabilă a medicului are drept rezultat producerea

unei pagube în patrimoniul pacientului, intervine în mod necesar și răspunderea

delictuală pentru malpraxis.

S-a constatat că, potrivit art. 637 alin.

(2) din Legea nr. 95/2006, procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu

împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun, textul legal

enunțat constituindu-se într-o garanție legală a liberului acces la justiție,

potrivit dreptului comun, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curții

Constituționale nr. 228/2006, publicată în M. Of. nr. 372/28 aprilie  2006.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că

răspunderea civilă a medicului este supusă normelor de drept comun ale art. 998

și urm. C. civ.

Reținând că prima instanță nu a

analizat efectiv cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată în

mai multe rânduri, limitându-se la constatarea faptului că, atâta timp cât nu a

fost adoptată o decizie a Colegiului Medicilor, în urma sesizării de către

reclamantă a faptelor imputate pârâților, nu se poate reține existența vreunei

fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, care să fi fost săvârșită cu vinovăție

de aceștia. Prin urmare, constatând existența unui impediment procedural, prima

instanță a refuzat să cerceteze faptele ilicite reclamate, respingând cererea

de chemare în judecată, fără a intra în judecata fondului. Pentru acest motiv,

s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 297 C. proc. civ., apelanta

solicitând în mod expres, atât prin cererea de apel, cât și prin răspunsul la

una dintre întâmpinări, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

S-a considerat că se impunea ca prima

instanță să procedeze la cercetarea punctuală, în baza probelor administrate, a

fiecărei fapte ilicite imputate de reclamantă, fiecărui pârât în parte, să se

stabilească dacă acestea au fost săvârșite cu vinovăție, daca a fost produs un

prejudiciu în patrimoniul reclamantei și dacă există legătură de cauzalitate

între fapte și prejudiciu, adică să cerceteze dacă sunt sau nu întrunite în

cauză condițiile răspunderii civile delictuale.

Sub același aspect, al necercetării

fondului curtea de apel a constatat că tribunalul nu a afectat în cadrul

sentinței nicio analiză faptei constând în neexternarea reclamantei la cerere,

ulterior momentului formal al transformării internării nevoluntare în internare

voluntară.

În ceea ce privește motivul de apel

vizând nelegala citare a pârâtei B.N., Curtea de apel a reținut că pe parcursul

procesului în fața primei instanțe, inclusiv la ultimul termen de judecată,

aceasta a fost citată la adresa din str. A.S., de unde citația s-a întors

constant cu mențiunea „mutat" și prin afișare la ușa instanței, deși la

data de 10 octombrie 2013, ulterior ultimului termen de dezbateri, în perioada

de amânare a pronunțării, reclamanta a depus la dosar un înscris din care

rezultă că pârâta are două puncte de lucru ale cabinetului individual de

psiholog, situație în raport de care s-a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Tribunalul a pronunțat, însă,

hotărârea, fără a proceda la repunerea cauzei pe rol și citarea corespunzător

noilor adrese ale locului de muncă al pârâtei, contrar art. 90 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., astfel că și sub acest aspect sunt incidente dispozițiile art.

297 C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Spitalul Clinic N.M. solicitând

desființarea acesteia și menținerea hotărârii primei instanțe.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul

a invocat, ca un prim aspect de nelegalitate, eludarea de către instanța de

apel a cadrului procesual și ignorarea probatoriilor administrate în fața

primei instanțe, din care a rezultat că raportul juridic contractual avut cu

apelanta a încetat prin acordul părților, fără perioadă de preavizare și, prin

urmare, nu poate fi atrasă răspunderea medicală a Spitalului M. în raport de

dispozițiile Legii nr. 95/2006.

Cea de-a doua critică a vizat

contradicția între considerentele deciziei atacate în sensul îndrumării date de

instanța de apel ca menținerea sa în cauză să fie evaluată în rejudecare, deși

s-a invocat o excepție de ordine publică, în sensul că Spitalul M. nu este

legat în niciun mod de răspunderea medicală.

S-a susținut că instanța de apel ar fi

avut posibilitatea să aplice prevederile art. 297 alin. (1) teza I C. proc.

civ., respectiv să anuleze hotărârea primei instanțe, dacă ar fi apreciat-o ca

nelegală și să judece procesul, evocând fondul.

De asemenea, s-a învederat că s-a

apreciat eronat lipsa de procedură cu una dintre intimate, în condițiile în

care, cu rea credință, apelanta a solicitat repunerea cauzei pe rol și citarea

la o a treia adresă, ulterior ultimului termen de dezbateri.

În finalul motivelor de recurs,

recurentul a solicitat să se analizeze conduita procesuală a apelantei și

conținutul denigrator al cererilor acesteia, la adresa managerului instituției

spitalicești.

Intimata V.L. a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea recursului.

Odată cu întâmpinarea, intimata

reclamantă a depus la dosar, în copie, fișa de aptitudine - medicina muncii, ce

i-a fost eliberată la 17 martie 2015 de Cabinetul de medicina muncii Dr. R.D.A.

Examinând criticile formulate de

pârâtă, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., căruia acestea i se circumscriu, în parte, Înalta Curte va constata

că recursul este nefondat.

Critica formulată prin primul motiv de

recurs, vizând ignorarea de către instanța de apel a cadrului procesual și,

respectiv, lipsa calității procesuale pasive a pârâtului „Spitalul Clinic

N.M.", nu poate fi primită.

Într-adevăr, prin decizia nr. 75 din 9

septembrie 2009 a Spitalului Clinic „N.M." s-a dispus încetarea

contractului individual de muncă al reclamantei V.L., începând cu 9 septembrie

2009, conform art. 55 lit. (b) C. muncii.

Faptul că la data formulării acțiunii,

reclamanta nu se mai afla în raporturi contractuale de muncă cu pârâtul

recurent nu conduce de jure la lipsa calității procesuale pasive, având în

vedere că obiectul acțiunii îl constituie, conform ultimelor precizări cererea

de obligare a pârâților la repararea prejudiciului cauzat prin fapte ilicite,

conform prevederilor de drept comun ale art. 998 și urm. C. civ.

De asemenea, nu prezintă relevanță,

raportat la cadrul procesual determinat prin acțiune, împrejurarea, invocată de

pârâtul recurent prin notele scrise depuse în faza procesuală a apelului, că nu

poate fi atrasă răspunderea medicală a spitalului în raport de dispozițiile

Legii nr. 95/2006, întrucât între V.L. și Spitalul M. nu există o relație

medicală, respectiv instituție medicală - pacient.

Așa cum corect s-a reținut de către

instanța de apel, dispozițiile art. 637 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 nu

împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun., independent de

răspunderea disciplinară pentru cazurile de malpraxis stabilite în condițiile

legii speciale, răspunderea civilă a medicilor și instituțiilor medicale fiind

supusă normelor de drept comun ale art. 998 și urm. C. civ.

Reținând că prima instanță a

soluționat procesul tară a intra în cercetarea fondului, conform art. 297 C.

proc. civ., instanța de apel nu putea examina chestiunea calității procesuale

pasive a pârâtului Spitalul Clinic M., excepție de fond a cărei soluționare

impunea în mod necesar analiza condițiilor răspunderii civile delictuale.

Motivul de recurs vizând refuzul

aplicării dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. este, de

asemenea, nefondat.

În condițiile în care prima instanță,

constatând existența unui impediment procedural în calea cercetării faptelor

ilicite imputate și a celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale,

atât în ceea ce privește pârâții persoane fizice, cât și pârâții persoane

juridice, printre care și pârâtul recurent Spitalul Clinic M., constând în

neparcurgerea procedurii administrative în fața Colegiului Medicilor sau a

Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru stabilirea cazurilor

de malpraxis, a respins acțiunea reclamantei, fără a o cerceta în fond.

Curtea va constata că instanța civilă

de drept comun avea plenitudine de competență să examineze litigiul din

perspectiva întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale,

respectiv existența unei fapte licite, existența vinovăției, a prejudiciului,

precum și a legăturii de cauzalitate între conduita culpabilă și rezultatul vătămărilor.

S-a stabilit corect de către instanța

de apel că prima instanță trebuia să procedeze la cercetarea punctuală, pe baza

mijloacelor de apărare ale pârtilor și a probelor administrate, a fiecărei

fapte ilicite imputate de reclamantă, fiecărui pârât în parte, prin raportare

la prevederile juridice indicate de aceasta, cu referire la fiecare dintre

părți, spre a verifica în concret dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile

răspunderii civile delictuale.

Totodată, Curtea va reține că, față de

precizarea expresă a reclamantei apelante, formulată atât prin cererea de apel,

cât și prin răspunsul la una dintre întâmpinări, în sensul că solicită

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, s-a făcut corect aplicarea

dispozițiilor imperative ale art. 297 C. proc. civ.

Critica vizând reținerea eronată a

nelegalei citări a pârâtei B.N. la prima instanță este întemeiată, având în

vedere că neregularitatea procedurii de citare reprezintă o nulitate relativă,

în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și, conform art. 108 alin. (2) C.

proc. civ. nu poate fi invocată decât de partea pretins vătămată, adică de

pârâtă.

Prin urmare, se va constata că

apelanta - reclamantă nu putea să invoce pe calea apelului lipsa procedurii de

citare cu cealaltă parte la termenul la care au avut loc dezbaterile.

Având în vedere că acesta nu a

constituit unicul motiv ce a determinat anularea sentinței și trimiterea cauzei

spre rejudecare ia prima instanță de judecată, astfel cum s-a arătat, Curtea va

constata că, deși întemeiată, această critică nu poate conduce la admiterea

recursului, ci doar la schimbarea motivării deciziei recurate în sensul

înlăturării respectivelor argumente din cuprinsul considerentelor.

Celelalte critici formulate prin

motivele de recurs vizând neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile

delictuale, precum și solicitarea analizării conduitei procesuale a reclamantei

nu vor fi examinate, întrucât nu se circumscriu motivelor de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Curtea

va constata că recursul pârâtului este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Spitalul Clinic N.M. împotriva deciziei nr. 284 A din 2

iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

10 noiembrie 2015.