ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 543/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 543/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 543/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data

de 20 septembrie 2011, sub nr. x/4/2011, precizată la 05 martie 2012,

reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., SC C. SRL, D., E., F.,

G., H., I., J. și K., solicitând ca pârâții să fie obligați

la plata următoarelor sume: B. - 50.000 euro, SC C. SRL - 30.000 euro, D. -

30.000 euro, E. - 10.000 euro, F. - 25.000 euro, G. - 20.000 euro, H. - 30.000 euro,

I. - 30.000 euro, J. - 30.000 euro și K. - 10.000 euro, cu titlu de

despăgubiri (daune morale).

În

esență, reclamanta a arătat că nu au fost respectate de

către angajații B. prevederile art. 54, 51, 52, 49, 56, 57, 37, 59,

44, 60 din Legea nr. 487/2002; nu au fost respectate de către

angajații SC C. SRL dispozițiile art. 47, 40 din Legea nr. 487/2002;

nu au fost respectate de către managerul L. prevederile art. 47, 40

și art. 60 din Legea 487/2002 - Legea sănătății

mintale. Aceasta a arătat că, la data de 23 iulie 2009, a fost

chemată la un examen psihiatric la L. de către doamna doctor

psihiatru G., care în urma unei unice discuții, a emis diagnosticul de

tulburare de personalitate de tip paranoid, menționat în scrisoarea

medicala pe care a primit-o după o săptămână, respectiv la

data de 30 iulie 2009, de la doamna psiholog E. Deși reclamanta a

solicitat o întrevedere cu doctorul Stîngescu pentru a explica pe ce baza a pus

acest diagnostic, acesta lucru nu i s-a permis. A mai precizat reclamanta

că discuția cu doamna doctor G. s-a referit la activitatea

desfășurată la locul de muncă și a menționat

faptul că, la începutul angajării, reclamanta nu știa ce să

facă, deoarece nu avea fișa postului, pe care a primit-o la 3 luni

și jumătate de la angajare, dar la acel moment era oarecum

mulțumită că activitatea se putea desfășura în

condiții acceptabile, deși existau anumite probleme în comportamentul

uneia din asistentele medicale, iar reclamanta a fost sancționată de

managerul spitalului. Reclamanta a menționat că doamna doctor G. nu a

menționat că ar avea ceva în legătura cu un diagnostic

psihiatric sau că nu s-a comportat normal.

La data de 30

iulie 2009, a fost întocmit procesul-verbal nr. 8089 și un bilet pentru a

se prezenta urgent la B., bilet de trimitere semnat de medicul de medicina

muncii dr. F. La data de 30 iulie 2009, reclamanta s-a prezentat la B. pentru a

discuta cu doctorița de la camera de garda, iar aceasta i-a spus că

poate să se interneze la cerere, pentru a combate cele scrise de dr. G.,

sau prin consult la cabinetul ambulator de psihiatrie, iar aceasta a fost de

acord. În acea zi, un asistent de la camera de garda i-a cerut buletinul,

trecând datele intr-un registru.

Reclamanta a

precizat că, în primele două săptămâni ale lunii august

2009, a avut concediu de odihnă, iar la data de 25 august 2009, în jurul

orei 13,30, în timp ce lucra în mod obișnuit, a intrat în laborator

managerul L. - M. împreună cu cei menționați în procesul-verbal,

nu a mai fost lăsată să lucreze și a fost scoasă

afară din laborator, în procesul-verbal menționându-se că este

în concediu fără plată și este obligată să se

prezinte la B., în caz contrar urmând a fi chemată în fața comisiei

de disciplina. A mai precizat reclamanta că aceasta faptă

reprezintă infracțiunea de amenințare, prevăzută de art.

193 C. pen.

Procesul-verbal

de scrisoare medicală din 25 august 2009 era semnat de un medic de

medicina muncii, dar reclamanta la acea dată era în concediu de

odihnă și nu i s-a dat acel document. La data de 26 august 2009,

reclamanta s-a dus la spital pentru a obține un document din care să

reiasă că nu este necesară internarea, dar, după o

discuție scurtă cu dr. I. la camera de garda, a fost întrebată

dacă vrea să se interneze, iar față de refuzul reclamantei,

i s-a spus că va fi internată cu forța (art. 54), ceea ce s-a

și întâmplat. Reclamanta a relatat circumstanțele în care a avut loc

internarea forțată a acesteia, precizând că nu i s-a permis

să plece acasă. În data de 31 august 2009, i s-a făcut un examen

psihologic, în care doamna psiholog K. a menționat ca reclamanta

disimulează orice simptom cu tentă psihiatrica, în lipsa unor dovezi,

susținând că ar fi adresat amenințări la adresa celor care

au internat-o, cu toate ca doamna doctor nu a fost prezenta când reclamanta a

fost reținută forțat.

Reclamanta a

susținut că nu au fost respectate prevederile art. 52 alin. (1),

având în vedere că s-a format o comisie în data de 01 septembrie 2009

(internarea nevoluntară fiind în 26 august 2009), formata din dr. H., dr. M.

și încă 3 medici, iar reclamanta nu a fost informata asupra deciziei

luate, potrivit art. 52 alin. (3). De asemenea, a arătat ca nu au fost

respectate dispozițiile art. 49, reclamanta nefiind informată ca va suporta

un tratament, acesta fiindu-i administrat, cu toate ca reclamanta a refuzat. Reclamanta

a mai învederat că nu s-au respectat dispozițiile art. 51, art. 56, art.

57, art. 59 alin. (1) și (2) și art. 40 din Legea nr. 487/2002.

Legat de

biletul de ieșire din spital, s-a arătat că se

menționează faptul că internarea reclamantei se face la

solicitarea serviciului de medicina muncii - L. (art. 47 alin. (1)). Reclamanta

a menționat că dr. G. - medic psihiatru - nu era medicul de

îngrijire, iar medicul de medicina muncii (dr. F.) a semnat documente medicale

fără să o vadă, prima întrevedere cu acesta a avut-o în

luna decembrie 2009. A mai precizat reclamanta că, în anul 2008, dr. N. -

medic de medicina muncii la L. - i-a dat o trimitere către cabinetul de

psihiatrie al d-nei dr. O., a cărei adeverința cu mențiunea

normal psihic a depus-o la L., iar de la SC P. SRL (unde lucrează

part-time) medicul de medicina muncii i-a dat fișa de aptitudini cu

mențiunea apt. Reclamanta a învederat faptul că, datorită

situației create, nu a putut sa se angajeze la Spitalul Urziceni.

În dovedirea

cererii, au fost depuse la dosar, în copie: scrisoare medicala din 23 iulie 2009

semnata de dr. G.; proces-verbal  din 30 iulie 2009; proces-verbal din 25

august 2009; fișa de medicina muncii; examen psihologic din 31 august 2009

semnat de psiholog K.; bilet de ieșire din B.; adresa din 02 septembrie 2009;

fila 53 din Dosarul nr. x/3/2009 - examinare psihologica semnat de N.; fișa

de medicina muncii din 28 aprilie 2009 semnata de dr. R. medic medicina muncii;

adeverințe de la medicul de familie și psihiatru dr. S.; plângeri

penale; Decizia nr. 255/R din 19 ianuarie 2010.

La data de 20

ianuarie 2012, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a

menționat că obiectul acțiunii îl reprezintă pretenții

față de suferința provocată de internarea nevoluntară

în B.

La data de 23

ianuarie 2012, pârâtul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată, cu cheltuieli de

judecată.

La data de 25

ianuarie 2012, reclamanta a indicat temeiul de drept al acțiunii având ca

obiect răspunderea pentru fapta proprie ca fiind reprezentat de

prevederile art. 998-999 C. civ., precum și de dispozițiile art. 1000

alin. (1) și (3) C. civ. La data de 05 martie 2012, reclamanta a indicat

cuantumul despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale de la fiecare

pârât. La aceeași dată, reclamanta a depus la dosar completare

și modificare la cererea de chemare în judecată, prin care a

arătat că a formulat acțiunea pentru realizarea protecției

judiciare a drepturilor subiective și a situațiilor juridice și

intereselor civile ocrotite de lege.

La data de 24

mai 2012, pârâții H., J. și K. au formulat întâmpinare, prin care au

solicitat respingerea acțiunii, astfel cum a fost completata și

modificata. În apărare, pârâții au arătat că reclamanta a

fost internată la data de 26 august 2009 la B., în baza scrisorii medicale

emise de dr. F. (după consultul și examinarea psihologica efectuate

de psihologul N.), scrisoarea medicală eliberată la data de 23 iulie 2009

de dr. G., medic specialist psihiatrie și fișa de aptitudine cu

avizul "inapt temporar" eliberata de dr. F.

S-a

arătat că pârâtul dr. H. a constatat faptul că internarea din

data de 26 august 2009 a fost de tip nevoluntar, cu criteriul de internare

"urgență", ceea ce a determinat întocmirea, la aceeași

data, a notificărilor către directorul Medical și către

Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București,

conform Legii nr. 487/2002. Au mai învederat pârâții că, după

discuția purtată în ziua respectivă de doctorul H. cu

reclamanta, s-a constatat că, la acel moment, nu mai erau întrunite

criteriile de internare nevoluntară, motiv pentru care acesta a propus

comisiei medicale de revizuire a procedurii nevoluntare, întrunită în aceeași

zi, 27 august 2009, scoaterea pacientei din internarea de tip nevoluntar,

propunere acceptată de membrii comisiei, formată din 2 medici

psihiatri și un psiholog, după ce, în prealabil, pacienta a fost

examinată și evaluată de aceștia.

Conform

dispozițiilor legale, doctorul H. a adus la cunoștința

reclamantei faptul că internarea nevoluntară se transformă în

internare voluntară, dacă semnează formularele intitulate

"consimțământ informat" asupra investigațiilor și

procedurilor terapeutice, precum și "nota de informare",

formulare pe care reclamanta le-a completat și semnat fără

obiecții, după ce le-a citit și a comunicat medicului faptul

că a înțeles despre ce este vorba. După interviul psihiatric din

data de 27 august 2009, doctorul H. a stabilit schema terapeutica a pacientei

și a solicitat, conform legii, o evaluare psihologica, programarea fiind

făcută pentru data de 31 august 2009 de către psihologul K. Pe

tot parcursul zilei de 27 august 2009, reclamanta a avut un comportament

nonviolent și cooperant, nefiind reținută cu forța în

spital. Evaluarea stării psihice din data de 28 august 2009 a

evidențiat ca tabloul clinic al pacientei A. era dominat de ideație

deliranta de persecuție, prejudiciu și referință, în

concordanță cu cele constatate până la acel moment. La data de

31 august 2009 a avut loc evaluarea psihologică de către psihologul K.,

iar ancheta socială a fost efectuată în perioada 31 august 2009-03

septembrie 2009. Pârâții au arătat că, în data de 01 septembrie 2009,

după ce reclamanta a fost examinată de comisia profesională,

aceasta a solicitat foaia de observație și a solicitat să fie

externată pe proprie răspundere, fiind externată în stare

staționară în data de 01 septembrie 2009. S-a mai precizat că

medicul curant H. nu avea atribuția de a elibera reclamantei un certificat

medical psihiatric tip A5, iar pe toată perioada spitalizării

reclamantei, acesta și-a îndeplinit atribuțiile potrivit fișei

postului și deontologiei profesionale, cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 487/2002.

În ceea ce o

privește pe pârâta psiholog clinician principal K., s-a învederat că

aceasta își desfășoară activitatea în cadrul Secției a

IV-a Clinic Psihiatrie, efectuând examinarea psihologică a

pacienților internați și contribuind, în colaborare cu medicul

curant, la stabilirea diagnosticului acestora. În acest sens, reclamanta a fost

examinată în data de 31 august 2009 de către psihologul secției,

la cererea medicului curant.

Cu privire la

pârâta dr. J., s-a arătat că aceasta este seful Secției IV

Clinic Psihiatrie, iar în perioada în care reclamanta A. a fost internată,

a aprobat solicitarea din data de 01 septembrie 2009 a medicului curant H.,

pentru efectuarea CT cerebral, constituirea comisiei profesionale pentru

precizarea diagnosticului, iar la externarea pacientei A., a parafat, în

calitate de șef de secție, biletul de ieșire din spital, conform

atribuțiilor de serviciu și fisei postului, neputând stabili

diagnosticul pacienților repartizați medicilor din cadrul

secției.

Pârâta SC C.

SRL a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat, pe de o parte,

persoanele individualizate de reclamanta ca reprezentanți ai

societății pârâte, respectiv dr. F., dr. G. și dr. E., nu au

și nici nu au avut atribuții de reprezentare, nici legală

și nici convențională, în raport cu pârâta, iar pe de altă

parte, nu se înțelege natura cererii introductive pentru identificarea

unei eventuale atrageri a răspunderii comitentului pentru faptele

prepusului, raportat la existenta unei acțiuni delictuale. Având în vedere

faptul ca reclamanta a formulat numeroase acțiuni netemeinice în

instanță privind atragerea răspunderii materiale a

societății pârâte, s-a solicitat a se constata introducerea acestei

acțiuni cu nerespectarea dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc.

civ. și să facă aplicarea dispozițiilor art. 1081 alin. (1)

lit. a) C. proc. civ., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin

sentința civilă nr. 4505 din 29 mai 2012, Judecătoria Sectorului

4 București a admis excepția necompetenței materiale și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., întrucât valoarea

obiectului acțiunii formulate de reclamantă depășește

limita de 500.000 lei. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2012, la data de 04

iulie 2012.

La data de 06

iunie 2013, reclamanta a depus la dosar precizări, detaliind aspectele

invocate prin cererea de chemare în judecată. Astfel, reclamanta a

arătat că pârâta E., psiholog practicant, răspunde de faptul

că a emis o examinare psihologică și a evaluat

sănătatea mintală a reclamantei, fără a discuta cu

aceasta, contrar dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 487/2002; pârâtul F.,

medic medicină muncii, răspunde pentru că nu a realizat o

examinare medicală conformă specialității sale; a eliberat

o scrisoare medicală în data de 25 mai 2009, când reclamanta era în

concediu de odihnă; a eliberat fișa de medicină muncii din 24

august 2009 fără a efectua examen de medicina muncii; a eliberat un

bilet de trimitere pentru internare la B. fără a avea acest drept,

conform art. 47 din Legea nr. 487/2002; chiar dacă nu a menționat

internare nevoluntară, a favorizat acest lucru; pârâta G., medic psihiatru,

răspunde de punerea unui diagnostic psihiatric fără legătură

cu realitatea; nu a realizat evaluarea în instituții de sănătate

mintală - art. 10 alin. (2) Legea nr. 487/2002, nu a respectat art. 14 alin.

(1), art. 15 și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 487/2002; pârâta SC C. SRL

răspunde pentru prepușii săi, fiind implicată prin

procesele-verbale din 30 iulie 2009 și din 25 august 2009, care au

favorizat internarea nevoluntară; pârâtul D. răspunde delictual prin

procesele-verbale din 30 iulie 2003 și din 25 august 2008 și adresa din

02 martie 2003, favorizând internarea nevoluntară; pârâtul I., medic

psihiatru, răspunde pentru faptul de a efectua o internare

nevoluntară fără motiv, contrar art. 51 din Legea nr. 487/2002,

încălcând totodată prevederile art. 45, art. 38, art. 59 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 487/2002 și dispozițiile din Normele de

aplicare a Legii nr. 487/2002; pârâtul H., medic psihiatru, răspunde

pentru menținerea internării nevoluntare fără motiv - art. 56

din Legea nr. 487/2002, pentru constrângere morală de a fi pusă

să semneze o hârtie de consimțământ informat, prin

amenințare cu pericolul de a fi dusă înapoi în aceeași

încăpere; reclamanta nu a fost lăsată să comunice cu vreo

autoritate, nu a fost informată, nu a putut folosi telefonul mobil, nu a

fost informată despre regulamentul de funcționare a

unității spitalicești - art. 53 alin. (1) lit. a) și b)

și alin. (2) din Legea nr. 487/2002; nu i s-a cerut

consimțământul - art. 60 din Legea nr. 487/2002 și art. 29

și 30 din Legea nr. 487/2002; pârâta K., psiholog, răspunde pentru

mențiunile contrare realității pe care le-a scris; pârâta J.,

medic psihiatru, răspunde prin participarea în comisia din 01 martie 2009

și semnarea diagnosticului pe biletul de ieșire din spital; pârâtul B.

răspunde pentru comitenții săi, reclamanta nefiind

informată despre personalul de îngrijire - art. 19, art. 25 alin. (1), (2)

și (3), art. 33 alin. (3) lit. c), art. 34 alin. (2) și (3) din

Normele de aplicare a Legii nr. 487/2002; art. 26 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 487/2002 - i s-au administrat medicamente fără nicio

justificare producându-i suferință fizică și psihică;

nu s-a respectat art. 28 Legea nr. 487/2002 - i s-au administrat medicamente

pentru a-i face rău; nu s-a respectat art. 38 din Legea nr. 487/2002, reclamanta

nefiind informată conform prevederilor legii; nu s-au respectat

prevederile art. 40, art. 52 alin. (1), (2), (3) și art. 60 din Legea nr. 487/2002.

La data de 09

septembrie 2013, pârâtul I. a depus întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea acțiunii și a cererilor completatoare și

modificatoare formulate de reclamantă, ca neîntemeiate. Prin încheierea de

la termenul din 13 mai 2013, tribunalul a încuviințat pentru reclamanta

și pentru pârâții H., J. și K. proba cu înscrisuri, iar prin

încheierea de la termenul din 07 octombrie 2013, a respins ca nefiind utile

cauzei probele cu înregistrări video, interogatoriul pârâtului H. și

expertiza medico-legală psihiatrică a reclamantei.

Prin

sentința civilă nr. 1814 din 14 octombrie 2013, Tribunalul București

a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă

nr. 284/A din 02 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul

reclamantei, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare. Sub

un prim aspect, relativ la excepția autorității de lucru judecat

în raport de soluția pronunțată în Dosarul penal nr. x/4/2014 al

Judecătoriei sectorului 4 București, Curtea a apreciat că aceasta

este nefondată.

Potrivit

dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., „Hotărârea

definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în

fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu

privire la existența faptei și a persoanei care a

săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de

hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal

în ceea ce privește existența prejudiciului ori a

vinovăției autorului faptei ilicite”.

Prin

încheierea penală definitivă din Camera de Consiliu din data de 31

octombrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul

Judecătoriei sectorului 4 București, pronunțată în cadrul Dosarului

penal nr. x/4/2014, s-a confirmat prin soluția de respingere a plângerii

judiciare formulate de apelanta A., Ordonanța procurorului nr. 3057/P/2011

din 23 aprilie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4

București, prin care s-a dispus față de o parte din pârâții

prezenți, clasarea cauzei formate ca urmare a plângerii penale promovate

de apelantă, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., conform

căruia: „Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare,

iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată

dacă: (…) b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu

a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de

lege” (fila 22 dosar penal atașat).

În cadrul

procesului penal, nu s-a statuat asupra inexistenței faptei sau

vinovăției, ci asupra împrejurării că faptele reclamate nu

reprezintă fapte penale ori nu au fost comise cu vinovăția

cerută de legea penală. Această concluzie nu este echivalentă

inexistenței unor fapte ilicite, întrucât genul juridic al ilicitului

înglobează nu doar ilicitul penal, ci și inter alia, ilicitul civil.

Curtea a observat că plângerea penală a fost formulată de

reclamantă doar împotriva pârâților persoane fizice, nu și

împotriva pârâților persoane juridice, neputând fi incidentă

autoritatea de lucru judecat, faptele imputate acestora nefiind cercetate în

cadrul procesual penal.

Sub un secund

aspect, Curtea a observat că în prezent, normele de deontologie

medicală sunt cuprinse în Codul de deontologie medicală care în art. 1

consacră sănătatea omului ca fiind țelul suprem al actului

medical, obligația medicului constând în a apăra sănătatea

fizică și mentală a omului, în a ușura suferințele, în

a respecta viața și demnitatea persoanei umane, fără

discriminări în funcție de vârstă, sex, rasă, etnie,

religie, naționalitate, condiție socială, ideologie

politică sau din orice alt motiv, în timp de pace, precum și în timp

de război. În activitatea sa, medicul trebuie să aibă în vedere

și să evalueze și cele mai mici riscuri, acționând cu mare

prudență.

Prin Legea nr.

95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,

publicată în M. Of. nr. 372 din 28 aprilie 2006, răspunderea

civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și

servicii medicale, sanitare și farmaceutice este reglementată prin

Titlul XV (art. 642 - art. 681) în modalitatea „malpraxisului” care este

definit prin art. 642 alin. (1) lit. b), alin. (2), alin. (3) și alin. (4):

„(1) În sensul prezentului titlu, următorii termeni se definesc astfel: a)

personalul medical este medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul

medical și moașa care acordă servicii medicale; b) malpraxisul

este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului

medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului,

implicând răspunderea civilă a personalului medical și a

furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și

farmaceutice. (2) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile

produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau

cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin

acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau

tratament. (3) Personalul medical răspunde civil și pentru prejudiciile

ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind

confidențialitatea, consimțământul informat și

obligativitatea acordării asistenței medicale. (4) Personalul medical

răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei

și atunci când își depășește limitele

competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care nu

este disponibil personal medical ce are competența necesară. (5)

Răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege nu

înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a

cauzat prejudiciul constituie infracțiune conform legii”.

Potrivit

dispozițiilor art. 644 alin. (2), alături de personalul medical

angajat, în mod solidar, răspund și unitățile sanitare, în

calitate de furnizori de servicii medicale, pentru prejudiciile produse

pacienților ca urmare a serviciilor prestate, dar și pentru

prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacienților, generate de

nerespectarea reglementărilor interne ale unității sanitare, conform

art. 645.

Pentru

stabilirea cazurilor de răspundere civilă a personalului medical în

baza art. 668 din Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecărei

autorități publice județene sau a municipiului București se

constituie o comisie de monitorizare ce este competentă pentru cazurile de

malpraxis, ce trebuie sesizată de către persoana păgubită

printr-un act medical ori de către moștenitorii săi, în caz de

deces. În maxim 3 luni de la sesizare, aceasta adoptă o decizie asupra

cazului, prin care se stabilește dacă este sau nu un caz de malpraxis

și comunică decizia în termen de 5 zile calendaristice tuturor

persoanelor implicate. Persoanele nemulțumite de decizia dată de

comisie, pot face contestație în termen de 15 zile de la data

comunicării sale. Încălcarea unei norme deontologice, fără

a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage așadar,

răspunderea disciplinară a medicului, însă în situația în

care conduita culpabilă a medicului are drept rezultat producerea unei

pagube în patrimoniul pacientului, intervine în mod necesar, și

răspunderea civilă delictuală pentru malpraxis.

Potrivit art.

637 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, „Procedura stabilirii cazurilor de

malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului

comun”, textul legal enunțat constituindu-se într-o garanție legală

a liberului acces la justiție, potrivit dreptului comun, astfel cum s-a

statuat de altfel, în mod expres, dar și prin interpretarea sa

sistematică și teleologică, și prin Decizia Curții

Constituționale nr. 228/2006 referitoare la sesizarea de neconstituționalitate

a Legii privind reforma în domeniul sănătății,

publicată în M. Of. nr. 372 din 28 aprilie 2006, forul de contencios

constituțional atestând faptul că „prevederile cap. VI

"Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă

profesională pentru medici, farmaciști și alte persoane din

domeniul asistenței medicale" al titlului XV "Răspunderea

civilă a personalului medical și furnizorului de produse și

servicii medicale, sanitare și farmaceutice" nu reglementează o

jurisdicție specială administrativă, ci înființarea,

organizarea și funcționarea unei "Comisii de monitorizare

și competență profesională pentru cazurile de

malpraxis". Această comisie nu desfășoară o activitate

jurisdicțională, ci o activitate de control și expertizare

profesională”. De asemenea, conform art. 442 alin. (2) din Legea nr. 95/2006,

„Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din

România, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală,

contravențională sau civilă, conform prevederilor legale”.

S-au avut în

vedere și prevederile art. 297 C. proc. civ. Curtea a observat astfel că

atât în privința pârâților persoane fizice, cât și în

privința pârâților persoane juridice, prima instanță de

judecată a constatat existența unui impediment procedural în calea

cercetării depline, exhaustive, a faptelor ilicite multiple atribuite de

apelantă intimaților și aflate într-o strânsă conexiune:

neparcurgerea procedurii administrative din fața Colegiului Medicilor sau

a Comisiei de monitorizare și competență profesională

pentru stabilirea cazurilor de malpraxis. Instanța civilă de drept

comun avea plenitudine de competență de analiză și pe cale

de consecință, și obligația procesuală corelativă

de a le analiza, obligație prevăzută în mod expres în cadrul art.

129 alin. (6) C. proc. civ.. Curtea a observat suplimentar, că tribunalul

nu a afectat în cadrul sentinței sale, nici o analiză și deci nu

a cercetat, nici fapta reclamată de neexternare a reclamantei la cererea

sa, ulterior momentului formal al transformării internării

nevoluntare în internare voluntară. Curtea a apreciat atât că

tribunalul nu a soluționat fondul cauzei, cât și că a

soluționat pricina în condiții de lipsă de procedură,

devenind incidente dispozițiile obligatorii ale art. 297 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă

nr. 2467 din 10 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a respins recursul, menținând

concluziile instanței de apel, cu mențiunea că, referitor la

excepția lipsei calității procesuale pasive a L. se impunea

analiza în primă instanță a aspectelor de fond ale

răspunderii civile delictuale, iar în ce privește incidența

nelegalei citări a pârâtei E., că acest motiv de nulitate nu putea fi

invocat în apel, instanța de fond nefiind astfel ținută de

aceste considerente ale instanței de apel.

Prin

sentința civilă nr. 815 din 13 iunie 2016, Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, a respins cererea precizată a reclamantei,

ca nefondată.

Sub aspectul

situației de fapt, s-a reținut că, în perioada 26 august 2009-01

septembrie 2009, reclamanta A., medic primar medicina de laborator în cadrul L.,

a fost internată la B., ca urmare a recomandărilor medicale eliberate

de medicul de medicina muncii dr. F., în baza consultului și

examinării psihologice efectuate de psihologul N. și conform

scrisorii medicale eliberate la data de 23 iulie 2009 de dr. G., medic

specialist psihiatrie.

În data de 26

august 2009, reclamanta s-a prezentat la camera de gardă a B. -

Secția IV Clinic Psihiatrie, la trimiterea L., pentru evaluare

psihiatrică și expertizarea capacității de muncă.

Conform consultului și examinării psihologice efectuate la data de 14

aprilie 2009 de psihologul N., reclamanta prezenta "tulburare de

personalitate paranoidă, stări de nevroză cu elemente de

schizofrenie paranoidă". La data de 25 mai 2009, dr. F., medic

specialist medicina muncii, a emis scrisoarea medicală adresată B.,

solicitând examinarea de specialitate a reclamantei și eliberarea unui

bilet de internare pentru serviciul psihiatrie (fila 74 din dosarul medical

comunicat de B.). La data de 23 iulie 2009, dr. G., medic specialist psihiatrie,

a eliberat scrisoarea medicala în care se menționează diagnosticul

"tulburare de personalitate de tip paranoid", cu recomandarea de

"internare și reevaluare într-un spital de psihiatrie" (fila 30

din dosarul medical comunicat de B.). Din cuprinsul procesului-verbal încheiat

la data de 30 iulie 2009 (fila 54 din dosarul medical comunicat de B.)

rezultă că, în urma examinărilor medicale din cadrul medicina

muncii de la Laboratorul L., s-a constatat din scrisoarea medicală

eliberată de doamna doctor specialist în psihiatrie G. că doamnei

doctor A., angajat al L. în cadrul Laboratorului Analize, îi este necesară

conform biletului de trimitere de la medicul de medicina muncii o internare la B.

La data de 24 august 2009, pârâtul F., medic specialist de medicina muncii la SC

C. SRL, a emis fișa de aptitudine cu privire la reclamanta A. (fila 29 din

dosarul medical comunicat de B.), cu avizul medical "inapt temporar"

și recomandarea de a reveni după evaluarea de specialitate.

Acțiunea

formulată de reclamantă vizează tragerea la răspundere a

pârâților, cu indicarea unor temeiuri de drept distincte. Potrivit

modificărilor și completărilor succesive aduse cererii de

chemare în judecată, tribunalul a identificat următoarele temeiuri de

drept în raport de fiecare pârât în parte: B.” - art. 37, 49, 51, 52, 54, 56,

57, 59 și 60 din Legea nr. 487/2002 și art. 1000 alin. (3) C. civ.; SC

C. SRL - răspundere civilă delictuală pentru fapta altuia (art. 1000

alin. (3) C. civ.) și art. 40 și 47 din Legea nr. 487/2002; L. - art.

40, 47 și 60 din Legea nr. 487/2002 și răspundere civilă

contractuală (aceasta făcând însă obiectul litigiilor separate

în materia raporturilor de muncă, astfel că este indicat numai formal);

E. - art. 998-999 C. civ.; F. - art. 998-999 C. civ.; G. - art. 998-999 C. civ.;

H. - art. 998-999 C. civ., art. 40, 56, 59 și 60 din Legea nr. 487/2002; I.

- art. 998-999 C. civ., art. 40, 44, 45, 49, 51, 59, 60 din Legea nr. 487/2002;

J. - art. 998-999 C. civ.; K. - art. 998-999 C. civ.

Cu privire la

L., prima instanță a reținut că reclamanta a făcut

afirmații disparate. Această instituție a avut calitatea de

angajator al reclamantei, asupra aspectelor legate de raporturile de muncă

dintre părți fiind pronunțate mai multe hotărâri

judecătorești, nerelevante în cauza de față, astfel că

faptele imputate, în măsura în care pot fi decelate, și dacă fac

parte din sfera raporturilor de muncă, nu s-au analizat de tribunal în

cauza de față. În legătură cu acest pârât sunt

precizări formulate la filele 53 și 54 Dosar nr. x, la fila 108 verso

Dosar nr. x, la fila 75 verso dosar Tribunalul București, la fila 120

dosar Tribunalul București. Majoritatea motivelor de fond sunt legate de

executarea contractului de muncă. Singurele excepții sunt

precizările de la fila 75 verso Tribunalul București, reclamanta

afirmând că pârâtul L. a favorizat internarea nevoluntară, prin

emiterea adreselor din 30 iulie 2009, din 25 august 2008 și din 02

septembrie 2009 și că a caracterizat-o pe reclamantă, în cadrul

litigiilor promovate de părți, ca suferind de tulburare

psihotică acută.

Actul din 30

iulie 2009 aflat la fila 54 dosar Tribunalul București este în fapt un

proces-verbal încheiat de E., în calitate de angajat SC C. SRL, ca urmare a

declanșării examinărilor medicale de medicina muncii pentru

colectivul de medici al pârâtului L., prin care se constată că,

urmare a scrisorii medicale emise de G., se consideră necesară

internarea reclamantei la B., fiindu-i înmânat în acest sens biletul de

trimitere. Pentru ceilalți angajați se face mențiunea încheierii

fișelor de aptitudini, ceea ce semnifică că prin acest

proces-verbal se constata încheiat procesul de examinare medicală a

angajaților de către SC C. SRL.

În raport de

acest proces-verbal, pârâtului L. nu i se poate imputa vreo faptă, din

moment ce actul nu îi aparține, nu a fost emis de acesta, ci doar a fost

înregistrat în evidențele sale.

De asemenea,

actul din 25 august 2009 aflat la dosar la fila 123 dosar Tribunalul București,

constituie un proces-verbal încheiat între pârâtul L. și SC C. SRL pe de o

parte, iar reclamanta pe de altă parte, prin care se constată

predarea - primirea fișei de aptitudine a reclamantei (din 24 august 2009)

către comisia formată din persoanele enumerate în cuprinsul acesteia,

se aduce la cunoștința reclamantei că are la dispoziție un

termen de două săptămâni pentru a rezolva situația

medicală la Institutul B. rezultată din scrisorile medicale emise de

medicul specialist în medicina muncii (25 mai 2009) și de medicul

psihiatru (23 iulie 2009), acte ce i s-au adus la cunoștință. Se

arată că în această perioadă de două

săptămâni reclamanta va figura în concediu fără plată,

după trecerea acestui interval reclamanta urmând să se prezinte la SC

C. SRL pentru reevaluare, iar în caz de neprezentare, la Comisia de

disciplină. Reclamanta nu a semnat procesul-verbal în cauză.

S-a apreciat

că nici în cuprinsul acestui act nu se discern elementele unei fapte

ilicite imputabile pârâtului L., care pe această cale nu a făcut

altceva decât să urmeze etapele procedurii de verificare a aptitudinii

angajaților din punct de vedere medical, fără a fi aparentă

vreo intenție de vătămare a intereselor reclamantei. Aspectele

de fond ale procesului-verbal, respectiv măsura dispusă cu privire la

derularea raporturilor de muncă, nu fac obiectul cauzei de față.

Adresa din 02

septembrie 2009 (fila 136 dosar Tribunalul București) a fost emisă de

pârâtul L., urmare a emiterii biletului de externare de B.” (fila 135 dosar Tribunalul

București), iar prin aceasta i se pun în vedere pârâtei două

obligații: de a se prezenta la SC C. SRL pentru reevaluare, cu prezentarea

certificatului medical emis de B., respectiv de a prezenta același

certificat, împreună cu fișa de aptitudine eliberată de SC C.

SRL pentru a se putea constata că reclamanta este aptă să

își desfășoare activitatea. Aceste obligații, cu privire la

care reclamanta se plânge, susținând că erau imposibil de îndeplinit,

sunt o consecință firească a examinărilor de medicina muncii

demarate de pârâtă în baza obligațiilor sale legale, astfel că

măsurile în sine nu pot fi considerate ilicite.

Faptul

că reclamanta nu ar putea prezenta certificatul în cauză, pe

lângă faptul că nu rezultă din actele dosarului o astfel de

imposibilitate vădită, ar putea fi cauzat de fapta reclamantei

însăși, care a fost externată la cerere, fără ca

procedura de evaluare medicală să fi fost finalizată, așa

cum rezultă chiar din biletul de externare.

În ce

privește încălcarea obligației de confidențialitate cu

privire la diagnosticul pus reclamantei, Tribunalul a reținut că

potrivit copiei contestației în anulare promovate de Spital (fila 78 dosar

Tribunalul București), pârâta nu a făcut altceva decât să redea

în motivarea solicitării sale situația de fapt, cu referire la

diagnosticul rezultat din acte, astfel că nu suntem în prezența unei

astfel de fapte ilicite.

De altfel, art.

33 alin. (4) din Legea nr. 487/2002 prevede că, atunci când anumite

informații referitoare la un tratament actual sau trecut privind un

pacient sunt necesare unei instanțe de judecată sau Colegiului

Medicilor din România, care judecă în legătură cu o cauză,

medicul curant este autorizat să aducă dovezi de orice fel privind

pacientul și comunicări ale informațiilor aflate sub semnul confidențialității.

Aceste acte și documente, odată folosite în dosarul în care se

formula contestația în anulare, nu mai beneficiază de caracter

nepublic, partea interesată fiind îndreptățită să facă

trimitere la actele și lucrările dosarului pentru a-și susține

cererile.

Cu privire la

pârâtul SC C. SRL, tribunalul a reținut că reclamanta a arătat

faptele imputate acestuia în precizările de la fila 109 Dosar nr. x, fila

117 verso dosar Tribunalul București. În fapt, reclamanta indică cu

privire la această instituție incidența răspunderii civile

pentru fapta prepușilor, cu privire la întocmirea unor acte indicate în

precizarea de la fila 109 Dosar nr. x, fără a indica însă care

este fapta imputată prepușilor, respectiv comitentei.

Instanța

a constatat astfel că actele enumerate de reclamantă sunt emise în

cadrul procedurii de examinare a aptitudinii medicale, potrivit procedurii

solicitate de angajator, astfel că în principiu ele nu sunt de natură

a vătăma în concret interesele sau drepturile reclamantei.

Cu privire la

pârâta E., trasă la răspundere în temeiul art. 998-999 C. civ.,

reclamanta susține în precizarea de la fila 109 verso Dosar nr. x

următoarele: a semnat examinarea psihologică din 14 aprilie 2009,

procesul-verbal din 30 iulie 2009, procesul-verbal din 25 august 2009.

Această pârâtă este încadrată ca activând în cadrul SC C. SRL,

medic psiholog. În fapt, reclamanta susține că mențiunile

medicului în buletinul de examinare sunt nereale, neavând loc dialogul direct

cu medicul, ci fiind completat un simplu chestionar. Medicul a consemnat un

diagnostic psihiatric, deși este numai psiholog, determinând prin aceasta

acțiunile medicului F.. În precizarea de la fila 116 dosar Tribunalul București,

reclamanta a arătat și că medicul a consemnat eronat „teama de

eșec”, precum și faptul că reclamanta locuiește cu

părinții. În precizarea de la fila 241 verso, reclamanta afirmă

folosirea unor termeni cu referire la caracterizarea sa (atitudine

reticentă, frustrare, irascibilitate, furie, teamă, idee,

persecuție, delir, tulburare de personalitate paranoidă, stări

de nevroză, schizofrenie, paranoia) fără a explica de ce

consideră că aceștia sunt vătămători. La fila 15 Dosar

nr. x se regăsește buletinul de examinare psihologică din 14

aprilie 2009. Deși reclamanta afirmă că nu a avut loc o

examinare personală de către medicul psiholog, fiind făcute

referiri la un chestionar completat la aceeași dată de către

reclamantă, acest chestionar nu se regăsește la dosarul cauzei,

deși a fost depusă la dosar documentația aflată la

dispoziția părților. În plus, faptul negativ al examinării

în lipsă este imposibil de probat sau de contraprobat, astfel că

tribunalul va da greutate mai mare mențiunilor cuprinse în actul de

examinare, care este asumat de medicul specialist. De altfel, modul în care

este redactat buletinul de examinare face imposibile unele afirmații

(cooperează foarte puțin, cu atitudine reticentă și

dificultăți de adaptare).

În ce

privește aspectele reținute cu privire la concluziile medicului

psiholog, tribunalul a notat că acestea nu au caracter definitiv, ci sunt

menționate ca pronostic al stării actuale (de la momentul

examinării), fiind recomandat examenul psihiatric. Reclamanta nu a

argumentat nici modul în care acest diagnostic prezumtiv a influențat

decizia celorlalți medici și nici vătămarea adusă prin

folosirea unor termeni specifici sau uzuali. De altfel, tribunalul a

reținut că toate mențiunile medicului E. sunt reluate în

fișa examenului psihologic efectuat la 31 august 2009 (fila 134 dosar Tribunalul

București), întocmit de K., și în biletul de externare din 02

septembrie 2009 (fila 135 dosar Tribunalul București).

În

condițiile în care proba cu expertiza medicală psihiatrică a

fost imposibil de administrat, atât în fața instanței de apel, cât

și în fața primei instanțe, întrucât reclamanta a refuzat în mod

repetat să se prezinte la comisia de examinare, fapt reținut și

de curtea de apel, și de tribunal, instanța a apreciat că nu are

la dispoziție nici un element probator care să susțină

săvârșirea de către pârâtă a unei fapte ilicite. În orice

caz, nu se poate reține depășirea competențelor medicale,

examenul psihologic întocmit limitând-se la simple constatări și

diagnostic prezumtiv, fără efect imediat în situația

medicală a reclamantei. Nici faptul semnării proceselor-verbale în

cauză nu constituie o conduită ilicită. Aceste acte au fost

îndeplinite în exercitarea în limite legale a atribuțiilor medicului,

sesizat cu expertizarea aptitudinii de muncă a reclamantei, în sine

semnarea acestor acte (și conținutul lor) neevocând fapte de

natură ilicită.

Cu privire la

pârâtul F., se formulează mai multe acuzații: a semnat acte medicale

fără a o examina direct pe reclamantă, respectiv fila 55 la 25

mai 2009, fișa de aptitudini din 24 august 2009, fișa de aptitudini din

08 septembrie 2009, comunicare din 08 septembrie 2009, bilet de trimitere B.,

încălcând art. 47 din Legea nr. 487/2002 (fila 109 verso Dosar nr. x); nu

a realizat o examinare conform specialității sale, a favorizat

internarea nevoluntară (fila 75 verso dosar Tribunalul București); stabilirea

calificativului inapt în mod nereal, neînmânarea fișei de aptitudini nr. 5926

(fiind obligat de instanță să procedeze în acest sens); a

încălcat dispozițiile art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 17, art.

20, art. 22, art. 43 din H.G. nr. 355/2007, a încălcat art. 47 din Legea nr.

487/2002 (fila 116 verso și 117 dosar Tribunalul București). Tribunalul

nu a identificat fila 55 din 25 mai 2009 la care face referire reclamanta.

În ce

privește completarea fișelor de aptitudini în lipsa reclamantei,

tribunalul a reținut că aceasta contestă concluzia „inapt”

formulată de pârât. Potrivit art. 30 și 31 din H.G. nr. 355/2007,

persoana examinată poate contesta rezultatul dat de către medicul

specialist de medicina muncii privind aptitudinea în muncă;

contestația prevăzută la art. 30 se adresează

direcției de sănătate publică județene sau a

municipiului București, în termen de 7 zile lucrătoare de la data

primirii fișei de aptitudine în muncă. Cu alte cuvinte, nu acesta

este cadrul procesual în care pot fi examinate susținerile reclamantei. De

asemenea, faptul că fișele de aptitudini au fost completate

fără examinarea directă a reclamantei, tribunalul a reținut

incidența dispozițiilor art. 16 alin. (6) din H.G. nr. 355/2007, potrivit

cărora medicul specialist de medicina muncii, în baza fișei de

solicitare a examenului medical la angajare, fișei de identificare a

factorilor de risc profesional, dosarului medical și a examenelor medicale

efectuate, completează fișa de aptitudine cu concluzia examenului

medical la angajare: apt, apt condiționat, inapt temporar sau inapt pentru

locul de muncă respectiv. Din dispoziția citată rezultă

că fișa de aptitudini se completează pe baza dosarului medical

și a actelor anexate, fără a se impune examinarea directă

de către medicul specialist în medicina muncii. Faptul necomunicării

fișei de aptitudini către reclamantă, deși contrar legii, a

provocat un prejudiciu față de dreptul recunoscut de lege

reclamantei, prejudiciu reparat ulterior prin hotărârea de obligare a

pârâtului la comunicare. Un prejudiciu moral atașat acestei fapte nelegale

nu poate fi decelat de instanță, astfel că nici acest temei de

atragere a răspunderii nu poate fi reținut.

Cu privire la

pârâta G., reclamanta a afirmat următoarele, cu privire la incidența art.

998-999 C. civ.: a semnat scrisoarea medicală din 23 iulie 2009 care nu

are legătură cu realitatea, provocând concluzia de „inapt temporar”;

a încălcat art. 14 alin. (1) din Legea nr. 487/2002, reținând că

reclamanta afirmă suspiciuni față de colectivul de muncă

și persecuții din partea acestora, fără ca reclamanta

să fi făcut aceste afirmații (fila 109 verso și 110 Dosar

nr. x); a menționat „idei delirante de persecuție și grandoare”

fără a specifica despre ce este vorba, a menționat „contact

psihic prezent”, deci nu se justifică diagnosticul de boală

psihică, a încălcat art. 15 alin. (2) din Legea nr. 487/2002,

neaducând la cunoștința reclamantei rezultatul evaluării, ci i

s-a înmânat scrisoarea medicală prin medicul E. la o

săptămână de la examinare; nu a discutat persoanele la care face

referire și menționează „suspiciozitate față de

colectivul cu care lucrează”; a încălcat art. 15 alin. (3) din Legea nr.

487/2002, în sensul că nu a formulat program terapeutic; a încălcat art.

16 alin. (2) din Legea nr. 487/2002 neinformând reclamanta cu privire la

posibilitatea contestării rezultatului; a încălcat art. 10 alin. (2)

din Legea nr. 487/2002 neefectuând evaluarea într-o instituție de

sănătate mintală; nu este reală suspiciunea față

de colegii de lucru, reclamanta motivând prin caracterul obraznic al unei

asistente, punând reclamanta într-o situație stresantă și

dificilă; nu a respectat art. 47 din Legea nr. 487/2002 legat de

internarea la serviciul psihiatrie, nefiind medic psihiatru curant (fila 116

dosar Tribunalul București); reclamanta afirmă folosirea de

către pârâtă a unor termeni cu referire la caracterizarea sa

(atitudine reticentă, frustrare, irascibilitate, suspiciozitate, idei

delirante de grandoare sau megalomanie, tulburare de personalitate de tip

paranoid) fără a explica de ce consideră că aceștia

sunt vătămători (fila 242 dosar Tribunalul București).

Scrisoarea

medicală la care face referire reclamanta (fila 30 dosar Tribunalul

București) este rezultatul evaluării efectuate de medicul pârât.

Mențiunea privind contactul vizual și psihic prezent nu se

referă la diagnosticul de fond, ci reprezintă o transpunere în limbaj

medical a faptului că, în cursul examinării, reclamanta a dialogat cu

medicul. Mențiunea referitoare la „idei delirante de persecuție

și grandoare” face parte din evaluarea medicală psihiatrică,

fiind rezultatul discuției cu reclamanta. De altfel, aceste

constatări sunt făcute constant în toate actele medicale aflate la

dosarul cauzei, nefiind încălcat vreun drept al reclamantei.

Înțelesul sintagmei, deși poate fi considerat

vătămător pentru reputația reclamantei, trebuia și

putea fi combătut cu probe specifice, respectiv cu o expertiză de

specialitate, pe care reclamanta a refuzat-o. În orice caz, nu

constatările punctuale ale medicului sunt apte să producă o

vătămare în sine, ci eventual rezultatul examinării. Caracterul

nereal al „suspiciozității” reclamantei nu este susținut de

probe. Chiar aceasta a depus la dosar numeroase sesizări scrise adresate

organelor penale și ministrului sănătății, prin care

aduce numeroase acuze colegilor de serviciu, în special managerilor,

reproșându-le că o împiedică să își exercite

atribuțiile sau să promoveze. De altfel, nici această consemnare

în sine nu este nelegală.

Potrivit art.

15 alin. (2) din Legea nr. 487/2002, rezultatul evaluării se

formulează în conformitate cu principiile și procedurile medicale în

vigoare, se consemnează în sistemele de evidență medicală

și este adus la cunoștința persoanei în cauză, reprezentantului

său legal ori convențional sau, la cererea expresă,

autorităților în drept. Necomunicarea de îndată a scrisorii

medicale, reclamată în fapt, nu este prevăzută de lege. Potrivit

afirmațiilor reclamantei însăși, acesteia i s-a înmânat

scrisoarea medicală o săptămână mai târziu, prin

procesul-verbal 8089 din 30 iulie 2009, aceasta fiind îndrumată cu privire

la demersurile necesare.

Potrivit art.

15 alin. (3) din aceeași lege, în cazul în care în urma evaluării

efectuate se ajunge la diagnosticarea unei tulburări psihice, medicul

psihiatru are obligația să formuleze un program terapeutic care se

aduce la cunoștința pacientului, informând, totodată, după

caz, reprezentantul legal sau convențional. În cauză, medicul pârât a

stabilit un diagnostic de principiu, emițând scrisoarea medicală, cu

recomandarea de reevaluare și internare. De altfel, acest medic a

făcut evaluarea în cadrul procedurii prevăzute de H.G. nr. 355/2007,

neavând competența de a stabili cu caracter definitiv un diagnostic, ci de

a face aprecieri cu privire la starea apt/inapt și de a dispune

măsuri în consecință (art. 22 lit. f) din H.G. nr. 355/2007,

potrivit căruia la examenul periodic, la indicația medicului de

medicina muncii, pentru stabilirea incompatibilităților medicale cu

riscurile profesionale evaluate, examenul medical periodic poate cuprinde

investigații și/sau examene medicale de specialitate suplimentare).

Prin urmare, nu se poate reține încălcarea unei obligații

legale.

Art. 16 alin.

(2) din Legea nr. 487/2002, despre care reclamanta susține că nu a

fost respectat, nu cuprinde obligația de informare a celui examinat, în

sensul că poate contesta rezultatul examinării, ci doar afirmă

dreptul la contestație. Or, reclamanta nu poate invoca în sprijinul

său necunoașterea legii, pentru a opune o faptă omisivă

unui pârât, în lipsa unei obligații legale a acestuia.

Art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 487/2002 nu era incident cu privire la activitatea pârâtei,

întrucât aceasta a realizat evaluarea în cadrul procedurii prevăzute de H.G.

nr. 355/2007, dispunând măsura reexaminării de specialitate, care

trebuia, într-adevăr, și a și fost efectuată în B.

În ce

privește verificarea suspiciunilor față de colegii de lucru,

instanța a reținut că nu are obligația verificării

acestor aspecte, în cadrul procesual de față, nefiind evident nici

motivul pentru care reclamanta susține că această consemnare a

medicului pârât ar fi pus-o într-o situație stresantă și

dificilă, discuția purtându-se sub protecția

confidențialității.

În ce

privește pe pârâtul H., acestuia i se reproșează, în raport de

dispozițiile art. 998-999 C. civ., că a încălcat

următoarele dispoziții: art. 40 din Legea nr. 487/2002,

menținând internarea nevoluntară pentru alte motive decât cele

medicale; art. 56 din aceeași lege, neconstatând lipsa motivelor medicale

pentru internarea nevoluntară; art. 59 alin. (2) neinformarea reclamantei

cu privire la regulamentul de funcționare a unității

spitalicești; art. 60 neobținerea consimțământului și

nerespectarea drepturilor pacientului (fila 110 verso Dosar nr. x); precizările

de la fila 76 dosar Tribunalul București vizează fapte nedecelabile

ale pârâtului, cu excepția unei afirmate constrângeri morale prin

obligarea de a semna un act de consimțământ informat prin

amenințarea cu pericolul de a reveni într-o cameră cu gratii și

în care se aflau mai multe persoane; lipsa acordului la internare; precizările

de la fila 118 verso și 119 dosar Tribunalul București -

încălcarea art. 5