ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1086/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă la data de 21.09.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A., prin tutore B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E. și Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul adus demnității reclamantei. In drept, au fost invocate dispozițiile art. 72, art. 1357, art. 1382 C. civ., art. 2 și 3 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacienților, art. 35 și 37 din Legea nr. 487/2002 a sănătății mintale si a protecției persoanelor cu tulburări psihice.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 1784/17.09.2018, Tribunalul București, secția a IV a civilă a respins acțiunea, ca inadmisibilă și a obligat reclamanta la plata următoarelor sume, reprezentând cheltuieli de judecată: 2000 RON către pârâta D., 4000 RON către pârâta C. și 2500 RON către E..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 847/A/29.05.2019, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinței; a anulat, în parte, sentința apelată; a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță sub aspectul cererii formulate în contradictoriu cu pârâtele D. și E., cu pârâtul Spitaul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, în măsura în care acesta răspunde solidar cu pârâtele menționate; a menținut sentința sub aspectul respingerii cererii față de pârâta C.; a înlăturat obligația de plată a cheltuielilor de judecată față de pârâtele E. și D.; a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de reclamantă, pârâtei C., la suma de 2000 RON; a respins cererile pârâtelor intimate privind plata cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiate; a obligat intimatele D. și E. la plata, către apelantă, a sumei de 50 RON cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta D., formulând următoarele critici: -Instanța de apel a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 27 C. proc. pen., prin raportare la momentul la care a fost pronunțată sentința civilă nr. 1784/17.09.2018 a Tribunalului București, întrucât la acel moment nu putea fi cunoscută modalitatea de soluționare a procesului penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 în faza de urmărire penală, iar reclamanta nu avea posibilitatea de a formula în paralel o altă acțiune cu același obiect, fiind obligată să își valorifice pretențiile în cadrul procesului penal deja început. În acest sens, recurenta a arătat, cu trimitere la dispozițiile art. 461 și art. 479 C. proc. civ., că numai în atare condiții instanța de apel avea posibilitatea de face o reanalizare a situației de fapt și de drept, raportat la faptele și actele avute în vedere de judecătorul fondului la data pronunțării sentinței, pentru că apelul a vizat netemeinicia sentinței și nu aspecte noi ulterioare pronunțării sentinței; - A criticat și trimiterile instanței de apel referitoare la încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 paragraful nr. 1 CEDO, considerând că nu este vorba despre un drept încălcat, întrucât nu se poate analiza o situație de fapt ulterioară pronunțării sentinței în virtutea liberului acces la justiție, atâta timp cât apelul vizează netemeinicia sentinței.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 12.02.2020, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți, pentru soluționarea acestuia, la data de 25.03.2020. La data de 19.12.2019, intimata-reclamantă A., prin tutore B., a formulat punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea recursului.

Apărările formulate în cauză La data de 30.09.2019, în termen legal, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata - reclamantă A., prin tutore B., prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, considerând decizia curții de apel ca fiind legală. Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin motivele de recurs, recurenta critică hotărârea instanței de apel din perspectiva aplicării și interpretării dispozițiilor art. 27 C. proc. pen., prin raportare la momentul pronunțării sentinței nr. 1784/17.09.2018 a Tribunalului București, în sensul că la acea dată, judecătorul fondului "…nu avea cum să prevadă modalitatea de soluționare a procesului penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 în faza de urmărire penală…" În acest sens, recurenta arată că nelegalitatea săvârșită de către instanța de apel constă în faptul că a avut în vedere, la momentul adoptării soluției de admitere a apelului reclamantei și trimitere a cauzei spre rejudecare, o situație de fapt ulterioară pronunțării sentinței în ce privește pârâtele. Înalta Curte constată că, într-adevăr, prin rechizitoriul nr. x, întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București, intimata din prezenta cauză, C., a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de purtare abuzivă și abuz în serviciu, iar în ce privește intimata E. urmărirea penală a fost clasată pentru inexistența faptei. Referitor la intimata D., s-a propus renunțarea la urmărire penală, pentru inexistența interesului public în realizarea urmăririi penale. Această din urmă măsură a fost confirmată prin încheierea de ședință din 14.12.2018, pronunțată în dosar penal nr. x/2018, având ca obiect confirmare renunțare urmărire penală. Chiar dacă atât rechizitoriul, cât și încheierea din 14.12.2018, reprezintă acte procedurale întocmite ulterior sentinței nr. 1784/17.09.2018 a Tribunalului București, situarea în timp a întocmirii acestora nu reprezintă o chestiune care să împiedice instanța de judecată, în cadrul efectului devolutiv specific căii de atac a apelului, să pronunțe o hotărâre care să se raporteze la situația (de fapt sau de drept) existentă la momentul exercitării/soluționării căii de atac. Aceasta întrucât hotărârea de fond nu are caracter definitiv, ea fiind supusă căilor de atac prevăzute de lege, în cadrul cărora cercetarea cauzei se realizează atât pe baza probatoriilor deja existente (administrate în faza procesuală anterioară), cât și pe baza elementelor ce s-au conturat între momentul pronunțării primei instanțe și cel al judecării apelului. Față de cele arătate, nu se poate reține că, având a se pronunța asupra posibilității reclamantei de a exercita acțiunea civilă, în contextul unor măsuri ale organelor penale intervenite în intervalul de timp dintre judecata în fond și cea din etapa procesuală următoare, care au făcut posibil un astfel de demers judiciar, instanța de judecată ar fi procedat la o încălcare sau la o interpretare greșită a dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., ori ar fi încălcat garanțiile procesuale ale dreptului la apărare și la un proces echitabil. Dimpotrivă, prin admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de apel a analizat și a acordat eficiența juridică corespunzătoare unor stări de fapt și de drept a căror existență impunea o astfel de soluție la acel moment procesual. În speță, situația avută în vedere de către prima instanță atunci când a reținut inadmisibilitatea acțiunii civile având ca obiect pretenții deduse judecății și în cadrul unei cercetări penale în derulare, s-a modificat ulterior pronunțării hotărârii tribunalului, drept urmare a măsurilor dispuse prin actele procedurale penale mai sus menționate, iar instanța de apel era ținută să se pronunțe în acest context. Textul legal regăsit în cuprinsul art. 27 C. proc. pen. reglementează, în mod limitativ, cazurile în care se poate introduce, la instanța civilă, acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, și anume: când persoana vătămată sau succesorii acesteia nu s-au constituit parte civilă în procesul penal; când, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă; când persoana vătămată și succesorii acesteia, deși s-au constituit parte civilă, procesul penal a fost suspendat; când, în cadrul acțiunii civile exercitată de procuror se constată, din probe noi, că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărâre definitivă a instanței penale, diferența putând fi cerută pe calea unei acțiuni civile; pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă. Față de aceste dispoziții, cu luarea în considerare a măsurilor dispuse în cadrul cercetării penale ulterior pronunțării hotărârii Tribunalului București în prezenta cauză, în mod corect instanța de apel a reținut că față de două dintre intimate (E. și D.) și față de intimatul Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia (în măsura în care răspunde solidar cu acestea), dispozițiile art. 27 C. proc. pen. nu mai sunt incidente, întrucât au fost definitivate două soluții de netrimitere în judecată, iar a considera, în continuare, inadmisibilă acțiunea civilă pe cale separată, încalcă nu doar textul legal menționat, ci și dreptul de acces la justiție. Contrar susținerilor recurentei, garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil și accesul la justiție au fost respectate de către instanța de apel prin însuși faptul constatării încetării, la momentul judecării apelului, a interdicției instituite de către norma procesual penală mai sus menționată, de a se recurge la o reparație civilă, atunci când pretenții de această natură au fost deduse judecății și instanței penale. Prin măsurile adoptate față de intimatele E. și D. în cadrul urmăririi penale, impedimentul avut în vedere de către instanța fondului (valorificarea unor pretenții similare concomitent, prin exercitarea a două căi procesuale diferite) la momentul când a constatat inadmisibilitatea acțiunii nu mai subzistă, aspect ce nu putea fi trecut cu vederea de către instanța devolutivă de control judiciar. Astfel, dacă la momentul formulării acțiunii și al judecării în primă instanță cauzei îi era aplicabil principiul electa una via în privința pretențiilor îndreptate împotriva tuturor persoanelor chemate în judecată (în considerarea dispozițiilor art. 27 C. proc. pen.), la momentul dezbaterii apelului, urmare a soluțiilor adoptate în cadrul urmăririi penale (clasare și renunțare la urmărire penală față de două dintre intimate), reclamantei nu îi mai era limitat accesul la acțiunea civilă (cel puțin, în raport cu acestea), situație ce putea și trebuia să fie remediată în calea de atac devolutivă promovată, așa cum dealtfel în mod corect s-a și procedat. Pe de altă parte, soluția instanței de apel nu este una de rezolvare a cererii de chemare în judecată, ci una de trimitere spre rejudecare, întrucât urmare a admiterii excepției de inadmisibilitate (pentru rațiuni existente la acel moment), fondul cauzei nu a mai fost analizat, iar lipsa de incidență, în prezent, a textului legal care atrage inadmisibilitatea acțiunii, impune reluarea judecății în actualele condiții, tocmai în vederea asigurării accesului la justiție și a dreptului la un proces echitabil despre care recurenta în mod eronat pretinde că au fost încălcate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. împotriva deciziei nr. 847/A din 29 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,