ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2735/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

1.

Obiectul cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, la data de 19 august 2013, reclamantul N.P. a chemat în judecată pe pârâta

SC V.R. SRL, solicitând anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă din

15 iulie 2013 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 10631 din 12

noiembrie 2014, Tribunalul București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București,

secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin

decizia nr. 2699 din 8 iulie 2015, cu mențiunea că decizia este definitivă.

Împotriva acestei decizii, reclamantul

a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la

data de 19 august 2015.

În

temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus

întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport

reținându-se că recursul nu este admisibil, fiind promovat împotriva unei decizii

definitive.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile

art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat

părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Părțile nu au depus puncte de vedere la

raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru,

în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea

căii de atac, la data de 27 noiembrie 2015, fără citarea părților.

recursulului

Analizând recursul, în condițiile art.

493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută

prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

În

drept,

potrivit

art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date

în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea

nr. 2/2013 - privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum

și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 - privind C. proc.

civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de

asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă

un litigiu de muncă, respectiv contestație împotriva deciziei de concediere.

Față de cele sus menționate, decizia

nr. 2699 din 8 iulie 2015, a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, atacată cu recurs în prezenta cauză,

nu este supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării

unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul

că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de

lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac

prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se

obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu

constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale

prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege,

dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea

acesteia.

În

consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte

va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamantul N.P. împotriva deciziei nr. 2699 din 8 iulie 2015 a Curții de Apel

București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27

noiembrie 2015.