ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2678/2015

Decizia nr. 2678/2015 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2673 din 2 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinței civile nr. 11549 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013, în contradictoriu cu intimata SC B. SRL. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 29 septembrie 2015 și înaintat de această instanță, Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 12 octombrie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, la data de 14 octombrie 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod. La data de 26 octombrie 2015, SC B. SRL a depus punct de vedere asupra raportului. Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 3 noiembrie 2015, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 25 noiembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc.

civ., fără citarea părților. Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed: În fapt, prin cererea introductivă de instanță, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu SC B. SRL, anularea Deciziei de concediere nr. 423 din 12 aprilie 2013 și reintegrarea sa în funcția deținută anterior emiterii deciziei, precum și obligarea pârâtei să-i achite drepturile salariale indexate și actualizate, cu începere de la data de 12 aprilie 2013 până la reintegrarea efectivă. Tribunalul București, secția a VIII–a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 11549 din 11 decembrie 2014 a respins contestația formulată de A., ca neîntemeiată.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 2673 din 2 iulie 2015, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoare împotriva sentinței pronunțate de tribunal. În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”. În raport de dispozițiile legale menționate, Decizia civilă nr. 2673 din 2 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Se reține totodată că prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Față de toate cele de mai sus, recursul declarat de reclamantă apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 2673 din 2 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2015.