ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1260/2015

Asupra cauzei de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 104 din 14 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamantul A.M. împotriva sentinței nr. 1654 din 8 mai 2014

pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în contradictoriu cu pârâta

C.J.P. Ilfov.

Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs

reclamantul A.M., înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 24

februarie 2015 și înaintat de această instanță, Înaltei Curți de Casație și

Justiție, spre soluționare.

Învestită cu

soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a procedat, la data de 30 martie 2015, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3,

la data de 30 martie 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493

alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea

punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

La data de 14 aprilie

2015, C.J.P. Ilfov a formulat punct de vedere asupra raportului.

Constatându-se

încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 4 mai 2015,

s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 13 mai 2015, în

temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce

succed:

În speță, prin hotărârea atacată cu recurs, respectiv prin

Decizia nr. 104 din 14 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantul A.M. împotriva sentinței nr. 1654 din

8 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în contradictoriu cu

pârâta C.J.P. Ilfov.

Potrivit art. 634 alin.

(1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel,

fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, „în

procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până

la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate

în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în

porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de

expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori

judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la

1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse

recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea

prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Or, obiectul

prezentului dosar îl reprezintă un conflict de asigurări sociale.

Se reține că prin

dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina

părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele

stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte

condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C.

proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei

hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului

judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului

constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în

limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Ca atare, în raport de

dispozițiile legale anterior menționate, Decizia civilă nr. 104 din 14 ianuarie

2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin

lege, cenzurii acestei căi de atac.

În consecință, Înalta

Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.M. împotriva Deciziei civile nr.

104 din 14 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2015.