ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 82/2016

R O M Â N  IA

Decizia nr. 82/2016

Asupra cererii de recurs, din examinarea înscrisurilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, sub nr. x/99/2011. reclamanta A. Iași a chemat în judecată pe pârâtele SC B. SA Iași și SC C. SRL Iași și, pe calea acțiunii paulicne, a solicitat revocarea contractului de vânzare-cumpărare din 23 septembrie 2009, modificat prin actul adițional din 26 noiembrie 2009, între cele două pârâte și revenirea bunului imobil în patrimoniul vânzătoarei SC B. SA.

SC D. SA a formulat cerere de intervenție în interes propriu și a solicitat respingerea acțiunii.

Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 16 februarie 2012, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC D. SA, ca inadmisibilă.

Pârâta SC B. SA, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a completului specializat în litigii comerciale a tribunalului, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.

Prin încheierea de ședință din 26 ianuarie 2013, Tribunalul Iași, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale.

Pârâta SC B. SA - prin administrator judiciar numit prin încheierea nr. 218 din 14 iulie 2011 a Tribunalului Iași, a invocat lipsa calității de reprezentant legal al pârâtei, cât și inadmisibilitatea acțiunii raportat la dispozițiile Legii nr. 85/2006.

Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 678/2012/civ din 12 aprilie 2012, a respins excepțiile inadmisibilității și cea a lipsei calității procesuale active. Totodată, a respins acțiunea reclamantei A. Iași în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA și SC E. SRL (fostă SC C. SRL).

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Cu privire la excepțiile invocate, s-a reținui că la momentul introducerii acțiunii, A. a Județului Iași putea solicita anularea actelor încheiate de pârâta SC B. SA în frauda drepturilor sale, în calitate de creditoare, în baza art. 975 C. civ.

La data sesizării instanței nu era deschisă procedura insolvenței împotriva pârâtei SC B. SA, aceasta fiind dispusă prin Încheierea nr. 218 din 14 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași, în Dosarul nr. x/99/2011.

Instanța de fond a mai reținut că acțiunea revocalorie aliată la dispoziția creditorilor nu se confundă cu acțiunea privind anularea actelor frauduloase sau a transferurilor de drepturi patrimoniale reglementată de art. 79-80 din Legea nr. 85/2006, existând diferențe esențiale în privința legitimării procesuale active și a condițiilor de exercitare.

Creditorului care invocă frauda debitorului și complicitatea terțului la încheierea unor acte viclene ale debitorului îi este accesibilă acțiunea revocatorie, indiferent dacă a fost sau nu deschisă procedura insolvenței, fiind relevantă și jurisprudența Curții Constituționale, care, prin Decizia nr. 748 din 26 octombrie 2006, a stabilit că prevederile art. 79-80 Legea nr. 85/2006 constituie o aplicare, în cadrul procedurii falimentului, a prevederilor art. 975 C. civ. privind acțiunea pauliană, prin care se stabilește dreptul creditorilor de a ataca actele frauduloase încheiate de debitori în dauna lor. Spre deosebire de titularii acțiunii pauliene (art. 975 C. civ.), și anume creditorii, titularul acțiunii în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor săi poale fi administratorul sau lichidatorul desemnat în cauză. Totodată, Curtea a reținut că în acest fel este sancționată tocmai reaua credință în exercitarea de către debitori a drepturilor lor, prin acte juridice încheiate în dauna creditorilor. Dacă scopul părților contractante sau cel puțin al debitorului la încheierea actului juridic respectiv l-a constituit fraudarea creditorilor, atunci actul are o cauză ilicită, iar, potrivit art. 966 C. civ., acesta nu poate avea niciun efect.

Pe fondul cererii, instanța de fond a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 975 C. civ., nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorie întrucât reclamanta nu a dovedit în cauză existența prejudiciului creditorului și frauda drepturilor sale, sporirea gradului de insolvabilitate și nici complicitatea terțului la fraudă, nefiind administrate probe concludente în acest sens.

Apelul declarat de reclamanta A. Iași împotriva sentinței instanței de fond nr. 678/20/2/civ din 12 aprilie 2012 - a fost respins de Curtea de Apel Iași, prin Decizia nr. 194 din 2 noiembrie 2012.

Recursul declarat de reclamanta A. Iași împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1325 din 2 aprilie 2014. Totodată, a fost casată Decizia civilă nr. 194 din 2 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de apel.

Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a reținut în esență că instanța de apel nu a lămurit situația de fapt sub aspectul îndeplinirii sau nu a condiției vizând complicitatea la fraudă a terțului SC E. SRL, societate cu care debitoarea SC B. SA a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 2009, urmând ca instanța de apel să administreze probele pe care le consideră necesare și utile.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția civilă, sub x/99/2011*.

Prin încheierea de ședință din 11 decembrie 2014, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis în principiu cererea de intervenție formulată de intervenienta SC F. SRL în interes alăturat apelantei.

După casare, Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 63/2015 din 12 februarie 2015, a respins apelul declarat de către A. Iași împotriva sentinței civile nr. 678/civ din 12 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași. A respins cererea de intervenție în interes alăturat apelantei formulată de către SC F. SRL.

Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut în esență că prin cererea de chemare în judecată reclamanta-creditoare a susținut, în dovedirea condițiilor prevăzute de art. 975 C. civ., că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 36.100.150 lei rezultată din titluri executorii; că această creanță fiscală este anterioară încheierii contractului din 2009: că bunul imobil a fost înstrăinat imediat după radierea sechestrului; că au existat dificultăți și obstacole în cadrul executării silite a pârâtei SC B. SA; că s-a redus posibilitatea creditorului bugetar de a-și mai recupera creanța producându-i astfel un prejudiciu acestuia; că administratorul SC B. SA deține 51% din capitalul SC E. SRL și a urmărit conservarea bunului și fraudarea creditorilor prin sustragere de la executarea silită; că din prețul vânzării nu s-a achitat vreo sumă creditorului bugetar; că ambele pârâte au fost de rea credință și au cunoscut de existența creanței fiscale, precum și de prejudicierea creditoarei.

Sub aspectul caracterului creanței, instanța de apel a reținut că părțile litigante nu au exprimat păreri opuse, argumente diferite fiind cu privire la existența unui prejudiciu al creditoarei și la complicitatea debitoarei și a terțului în crearea unei insolvabilități a debitoarei.

Astfel, contractul de vânzarc-cumpărare autentificat din 23 septembrie 2009 a menționat ca preț de vânzare a imobilului suma de 802.811, 43 euro, plătibil în două rate.

În vederea încheierii acestei tranzacții, administratorul debitoarei a avut aprobarea adunării generale a acționarilor SC B. SA pentru un preț de minim 125 euro/mp.

Ulterior, prin actul adițional din 26 noiembrie 2009, părțile au stipulat, de comun acord,

urmare

a unei evaluări a imobilului, că prețul de vânzare este de 1.610.070 euro Iară T.V.A., ce se va plăti în trei rate.

Ambele pârâte au susținut prin precizările depuse că prețul vânzării a fost de aproximativ de 3 ori mai marc decât cel propus de adunarea generală a acționarilor SC B. SA, aspect ce nu a fost contestat de către reclamantă.

De altfel, în legătură cu prejudiciul suferit, reclamanta a susținut doar că a întâmpinat dificultăți la executarea silită a acestei debitoare, că din preț nu a primit nicio sumă de bani și astfel nu și-a mai putut recupera creanța.

Or, tocmai vânzarea la un preț derizoriu, prezumă îndeplinirea condițiilor referitoare la prejudiciul creditoarei și complicitatea debitoarei cu terțul (Decizia nr. 65 din 13 ianuarie 2006).

Instanța de apel a constatat însă că apelanta-reclamantă nu a solicitat administrarea de probatorii vizând lămurirea acestui aspect, ci, dimpotrivă, pârâtele au fost interesate să dovedească prețul real al tranzacției, aceste părți propunând probatorii în acest sens.

Or, sarcina probei aparține reclamantei conform art. 1169 C. civ. Numai în măsura în care reclamanta ar fi propus probe vizând îndeplinirea acestor condiții, pârâtele puteau ieși din pasivitate cu scopul de a dovedi netemeinicia pretențiilor reclamantei.

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, în principal, prin decizia de casare că instanța de apel nu a administrat probe în legătură cu complicitatea terțului, ceea ce presupune că, în rejudecare, partea interesată - reclamanta - să administreze toate probele necesare dovedirii îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 975 C. civ.

Cum apelanta-reclamantă nu a argumentat prejudiciul suferit prin prețul derizoriu al vânzării, solicitarea intimatelor de efectuare a unei expertize evaluatorii a fost respinsă de instanța de apel.

Prin cererea de apel s-a tăcut referire și la situația pârâtei-debitoare, ca urmare a Încheierii nr. 218 din 14 iulie 2011 a Tribunalului Iași, în sensul că starea de insolvabilitate a debitoarei a fost recunoscută în anul 2011.

Instanța de apel a constatat însă că actul atacat a fost încheiat în anul 2009, iar procedura insolvenței SC B. SA a fost deschisă în anul 2011.

Faptul că în anul 2009 pârâta SC B. SA nu era în insolvabilitate rezultă și din împrejurarea că în cursul anilor 2010 și 2011, apelanta a început executarea silită a altor imobile aparținând pârâtei, ceea ce însemnă că SC B. SA dispunea și de alte bunuri.

Apelanta a mai susținut că actul este anulabil și pentru că SC B. SA a achitat, cu prioritate, un alt creditor și anume SC D. SA. Ori, imobilul ce constituie obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 2009 era ipotecat cu ipotecă de rang I în favoarea acestei creditoare, ipotecă ce a fost radiată cu condiția achitării creanței din prețul obținut.

Dimpotrivă, prin direcționarea sumei obținute spre creditori, SC B. SA și-a redus pasivul.

Instanța de apel a constatat că nu arc relevanță plata cu prioritate a altor creditori, din moment ce la data de 23 septembrie 2009 apelanta nu mai avea instituite sechestre asupra bunurilor imobile ce constituie obiectul contractului din 2009.

Cu privire la condiția complicității terțului, respectiv a intimatei SC E. SRL, apelanta a invocat doar relațiile de rudenie existente între reprezentanții legali ai celor două intimate, ceea ce presupune obligatoriu fraudarea creditoarci-apelante.

Instanța de apel a reținut că relația de rudenie invocată de către apelantă, prin ea însăși, nu este suficientă pentru a dovedi complicitatea părților cocontractante, în absența unui prejudiciu creat apelantei-creditoare și a fraudei debitoarei SC B. SA.

În rejudecarea apelului, apelanta a mai invocat și permanenta implicare a pârâtei SC E. SRL în procedura insolvențci SC B. SA, implicare reflectată prin intenția acesteia de a achiziționa bunuri scoase la vânzare în cadrul acestei proceduri. Ori, chiar apelanta a recunoscut prin concluziile scrise că a existat aprobarea adunării creditorilor pentru ca bunurile supuse vânzării să fie achiziționate de SC E. SRL, situație ce exclude complicitatea la care a făcut referire apelanta.

Cu privire la actele întocmite de Inspecția Fiscală și Garda Financiară, instanța de apel a reținut ca fiind corectă apărarea apelantei în sensul că acestea nu stabilesc legalitatea actului atacat din perspectiva temeiului juridic invocat art. 975 C. civ. - ci doar dacă prețul a fost înregistrat în contabilitate, dacă a fost efectiv încasat, în vederea deducerii T.V.A.-ului.

Cum condițiile acțiunii revocatorii trebuie îndeplinite cumulativ și nu independent una de alta. instanța de apel a constatat că apelul declarat de reclamanta A. Iași este neîntemeiat.

Pe cale de consecință, instanța de apel a respins și cererea de intervenție formulată de SC F. SRL în interesul apelantei.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. Iași a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor ari. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și. în consecință, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, decizia instanței de apel este criticată sub aspectul aplicării greșite a normelor de drept material aplicabile și a ignorării probatoriului administrat în cauză, constând în înscrisuri relevante de natură a dovedi îndeplinirea cumulativă a condițiilor legale pentru admiterea acțiunii revocatorii.

Recurenta consideră că instanța de apel a interpretai greșit motivele de apel și cele ale acțiunii principale, precum și înscrisurile administrate la dosarul cauzei.

Astfel, recurenta - reclamantă susține că a solicitat instanței de apel să constate că în speță, prin prisma interpretării date de instanța de recurs în decizia de casare, este probată complicitatea terțului în lumina prevederilor legale aplicabile, a motivelor invocate și a înscrisurilor administrate.

În acest context, era obligatoriu ca instanța de apel să țină seama de aprecierile obligatorii date de Înalta Curte sintagmei complicitate la fraudă, constând în faptul că terțul achizitor a știut la data contractării că, achiziționând bunul, mobil sau imobil, aparținând debitorului, acesta își provoacă sau își mărește insolvabilitatea.

Totodată, din considerentele reținute de instanța de recurs reiese fără echivoc împrejurarea că, în speță, în mod evident debitorul și-a mărit insolvabilitatea prin vânzarea bunului ce face obiectul contractului a cărui revocare o solicită, urmând ca instanța de apel să stabilească doar dacă terțul a cunoscut această împrejurare.

Cu ignorarea dispozițiilor din decizia de casare, instanța de apel s-a pronunțat asupra condiției complicității terțului la frauda debitorului însă tară a analiza probatoriul administrat în aceste sens și motivele de fapt expuse, considerentele reținute sub acest aspect fiind superficiale și eronate.

De asemenea, instanța de apel a analizat în mod superficial relația de rudenie existentă între asociații celor două pârâte, instanța fiind obligată să analizeze acest aspect în raport de întreaga succesiune a evenimentelor și a conduitei debitorului și terțului, astfel cum s-a statuat în decizia de casare.

De altfel, probatoriul administrat și motivele de fapt expuse dovedesc Iară dubiu că invocarea complicității terțului la frauda debitorului nu s-a sprijinit exclusiv pe aspectul relațiilor de rudenie, însă tară o analiză temeinică a acestora instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală.

Recurenta apreciază că argumentele referitoare la prețul plătit și la faptul că vânzarea bunului a fost stabilită prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nu sunt de natură a dovedi o eventuală bună-credință, acestea prezentând relevanță tocmai în dovedirea complicității la fraudă.

Vânzarea contestată în speță nu reprezintă decât o conservare a proprietății imobilului, trecând din proprietatea unei persoane juridice al cărei administrator era Butuca Adrian în proprietatea altei persoane juridice al cărei acționar era același Butuca Adrian, instanța de apel nepronunțându-se asupra acestei împrejurări, ignorând înscrisurile.

De asemenea, instanța de apel a reținut în mod nereal că s-ar fi invocat caracterul derizoriu al prețului vânzării iar în opinia recurentei acceptarea de către cumpărător - terțul dobânditor - a dublării prețului convenit prin contractul din 23 septembrie 2009 arată tară dubii complicitatea acestuia la acțiunea debitorului vânzător.

Referitor la îndeplinirea condițiilor legale vizând prejudiciul creat creditoarei și frauda debitorului, instanța de apel a făcut o analiză superficială și confuză sub aspectul procedurii insolvabilității și procedurii insolvenței, hotărârea recurată conținând motive contradictorii și neadevărate.

Cu privire la incidența fraudei debitorului, aceasta nu implică dolul contractual ci numai condiția debitorului cu privire la rezultatul actului său, adică provocarea sau sporirea insolvabilității sale, chiar dacă prejudicierea creditorilor nu a constituit scopul imediat al conduitei sale.

În mod greșit a reținut instanța că nu există prejudiciu doar pentru faptul că debitorul a achitat o creanță ipotecară.

Atât frauda debitorului, cât și complicitatea terțului la fraudă se poate proba prin mijloace indirecte, respectiv prin cercetarea împrejurărilor în care a fost încheiat actul fraudulos și prin comportamentul debitorului și a terțului, aspecte necercetale de instanța de apel.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în raport cu critici le invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, urmând a-I respinge, pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării prezentului recurs, se reține că recursul nu înseamnă rejudecarea procesului într-un al treilea grad de jurisdicție, ci constituie controlul judiciar al respectării modului de aplicare a legii de către judecătorii fondului. In recurs, instanța verifică dacă faptelor declarate ca fiind stabilite de hotărârea atacată li s-a făcut o aplicare corectă a legii.

Prin urmare, Înalta Curte va examina criticile tară a se substitui părții, în ideea de a păstra echilibrul procesual specific acestei căi extraordinare de atac în următoarea ordine:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin prisma căruia recurenta - reclamantă invocă cea de a doua ipoteză, respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu este incident în cauză.

Prima critică vizează greșita analizare a complicității terțului la fraudă sub aspectul căreia se invocă faptul că prin decizia de casare s-ar fi reținut existența acesteia, în sensul că pârâta SC E. SRL ar fi cunoscut că prin cumpărarea imobilului se mărește starea de insolvabilitatea a pârâtei SC B. SA. Critica nu poate fi reținută.

Astfel, se constată că recurenta - reclamantă face o confuzie cu privire la considerentele reținute de instanța de recurs, prin decizia de casare, întrucât prin aceasta nu s-a constatai existența stării de insolvabilitate a pârâtei SC B. SA determinată de tranzacția de vânzare - cumpărare dintre aceasta și pârâta SC E. SRL, a cărei revocare se solicită în prezenta cauză, ci s-a dat îndrumare instanței de apel sub aspectul lămuririi situației de fapt cu privire la analizarea îndeplinirii sau nu a condiției vizând complicitatea la fraudă a terțului.

În speță, instanța de apel cu respectarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. a făcut o judicioasă analiză a condiției complicității terțului la fraudă, sub aspectul îndeplinirii sau nu a acesteia în raport cu argumentele invocate de reclamantă și cu probatoriul administrat în cauză, apreciind în mod corect că nu poate fi admisă solicitarea acesteia de revocare a contractului din 23 septembrie 2009.

Cu ocazia rcjudecării apelului, instanța de apel a statuat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 975 C. civ., deși a avut posibilitatea administrării probatoriului considerat concludent pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ale cauzei cu privire la complicitatea terțului, respectiv a pârâtei SC E. SRL, în conformitate cu prevederile art. 1169 C. civ.

Argumentele recurentei cu privire la forța probantă a înscrisurilor depuse în susținerea dovedirii complicității la fraudă a pârâtei SC E. SRL, respectiv cele cu privire la starea de insolvabilitate a pârâtei SC B. SA, la relațiile de rudenie dintre asociații celor două pârâte, precum și cele referitoare la prețul vânzării nu pot face obiectul analizei recursului, acestea fiind aspecte de netemeinicic.

De altfel, se constată că în analiza îndeplinirii condiției vizând complicitatea la fraudă a terțului, instanța de apel în mod corect s-a raportat la situația de fapt existentă la data încheierii tranzacției contestate - 2009, fiind lipsite de relevanță argumentele referitoare la aspectele de fapt ulterioare acestui moment.

În ceea ce privește critica vizând greșita analizare a condițiilor referitoare la existența prejudiciului creditorului, la frauda din partea debitoarei și sporirea gradului de insolvabilitate al pârâtei prin care se invocă confuzia instanței de apel cu privire la procedura insolvabilității și cea a insolvenței, apreciindu-se că hotărârea supusă recursului ar cuprinde motive contradictorii, se constată, de asemenea, ca nu poate reținută.

Sub un prim aspect, se reține că această critică se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Se constată că acest motiv de nelegalitate a fost invocat în mod nefondat, deoarece din analiza deciziei recurate reiese că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicții ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor, fiind clară și concisă, nicidecum sumară, confuză ori chiar nemotivată.

Totodată, nu se cere instanțelor ca, procedând la motivarea soluției, să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părți, în considerarea uneia și aceleiași cereri, a unuia și aceluiași motiv de apel.

Or, în cauză, instanța de apel a examinat în mod real criticile apelantei A. lași, decizia fiind temeinică și pe deplin motivată, cuprinde motivele de fapt și de drept, motive aflate în concordanță cu înscrisurile de la dosar, fiind respectate limitele trasate prind decizia de casare.

De altfel, se constată că instanța de apel a arătat în cuprinsul hotărârii sale care sunt motivele pe care se sprijină soluția de respingere a apelului, reținând că nu sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate ale acțiunii pauliene prevăzute de art. 975 C. civ., fiind neîntemeiate criticile apelantei reclamante, întrucât la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare din 23 septembrie 2009 - pârâta SC B. SA nu se afla în stare de insolvabilitate, iar prin vânzarea imobilului nu s-a mărit gradul de insolvabilitate, precum și că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului său și nici a fraudei din partea debitoarei, singura condiție îndeplinită fiind cea a creanței deținută de reclamantă anterior actului atacat, condiție insuficientă pentru a conduce la admisibilitatea acțiunii.

Faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri, așa cum rezultă din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea sau modificarea deciziei recuratc.

Prin urmare, criticile recurentei vor fi respinse, instanța de apel făcând o interpretare și aplicare corectă a prevederilor art. 975 C. civ. apreciind în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale acțiunii pauliene.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., urinează să respingă recursul reclamantei A. Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. Iași împotriva Deciziei nr. 63/2015 din 12 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2016.