ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 491/2017

Decizia nr. 491/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Iași sub nr. x/2002 reclamantele A. și B. au solicitat constatarea nulității absolute a actului de donație autentificat sub nr. 1261 din 13 mai 1963, repunerea părților în situația anterioară, precum și constatarea nulității actului încheiat în procesul de privatizare de către SC C. SRL Iași arătând, în esență, că tatăl reclamantelor a fost constrâns să doneze imobilul din Iași, titlul statului pentru acest imobil fiind instituit prin vicierea consimțământului proprietarilor.

Întrucât în cadrul procesului de privatizare imobilul a fost înstrăinat, actele juridice de înstrăinare sunt lovite de nulitate absolută, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin Sentința civilă nr. 4891 din 23 aprilie 2003 a Judecătoriei Iași a fost respinsă acțiunea reclamantelor în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Iași, SC D. SRL Iași, E. și SC F. SA Iași, pe excepția prescripției dreptului la acțiune, dispunându-se disjungerea și suspendarea celui de-al doilea capăt de cerere.

Prin Decizia civilă nr. 472 din 21 aprilie 2004 Tribunalul Iași a admis apelul reclamantelor, a anulat Sentința nr. 4891 din 23 aprilie 2003 în parte, a respins excepția prescripției, a admis acțiunea, dispunându-se constatarea nulității absolute a actului de donație autentificat sub nr. 1261 din 13 mai 1963, repunerea părților în situația anterioară, păstrându-se restul dispozițiilor relative la disjungerea și suspendarea celui de-al doilea capăt de cerere.

După reluarea judecății, instanța a luat act prin încheierea din data de 08 iunie 2005 de precizările scrise ale reclamantelor, în sensul că referitor la al doilea capăt de cerere se judecă cu SC C. SRL, SC E. Iași SRL și SC F. SA, individualizând obiectul acestui capăt de cerere, respectiv constatarea nulității absolute a contractelor nr. 798/1993 și 1575/1996.

Ulterior, pentru opozabilitate, reclamantele au solicitat citarea pârâților G. și I.

Prin Sentința civilă nr. 9508 din 16 noiembrie 2005 a Judecătoriei Iași a fost admisă acțiunea reclamantelor în contradictoriu cu pârâții sus menționați, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1575/1996.

Prin Decizia civilă nr. 691 din 26 mai 2006 a Tribunalului Iași a fost admis apelul declarat de SC F. SA, a fost anulată sentința, cu reținerea spre judecare în primă instanță a cauzei de către Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ.

La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2015 a fost introdusă în cauză J., în calitate de moștenitoare a reclamantei B., decedată la data de 9 martie 2014.

Prin Sentința civilă nr. 220/civ din 25 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins excepția lipsei de interes, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a SC F. SA în reorganizare judiciară.

S-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei K. SRL radiată din registrul comerțului la data de 12 martie 2012 și s-a respins pe excepție acțiunea reclamantelor A. și B., prin moștenitor J. în contradictoriu cu această pârâtă.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al Municipiului Iași și SC L. SRL și s-a respins pe excepție acțiunea reclamantelor A. și B., prin moștenitor J. în contradictoriu cu acești pârâți.

S-a respins acțiunea formulată de reclamantele A. decedată la data de 09 martie 2014, prin moștenitor J., în contradictoriu cu pârâții SC F. SA, în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar M. SPRL.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, termenul de un an fiind prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 cu câte trei luni, în total cu șase luni în raport cu data intrării în vigoare a legii, respectiv până la data de 14 august 2012.

Având în vedere că prezenta acțiune a fost înregistrată la data de 14 august 2002 se constată că termenul legal sus menționat a fost respectat.

A fost respinsă excepția lipsei de interes, având în vedere că reclamantele inițiale sunt moștenitoarele numiților N. și O. care prin actul autentificat sub nr. 1261 din 13 mai 1963 au donat Statului Român imobilul din Iași, compus din casă și teren clădit și neclădit în suprafață de 4.526 mp act cu privire la care prin Decizia civilă nr. 472 din 21 aprilie 2004 pronunțată în Dosarul nr. x/2003 al Tribunalului Iași, irevocabilă, s-a dispus admiterea acțiunii reclamantelor, constatarea nulității absolute și repunerea părților în situația anterioară, reținându-se lipsa cauzei obligației și a voinței interne a donatorilor de a gratifica, soluție ce îndreptățește astfel reclamantele la inițierea demersurilor judiciare necesare pentru a pune efectiv în executare decizia menționată .

Prezenta cauză a fost suspendată până la soluționarea notificărilor reclamantelor în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, iar numai în situația în care acestea ar fi beneficiat de măsurile de restituire sau despăgubiri în temeiul legii speciale s-ar putea reține lipsa de interes, nu și în situația de față în care demersurile lor administrative nu au fost finalizate, notificările nefiind soluționate nici până în prezent, deși au fost formulate în anul 2001, impunându-se intervenția instanței de judecată, sens în care a fost înregistrat Dosarul nr. x/99/2015 al Tribunalului Iași.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC F. SA, având în vedere că această pârâtă este parte în contractul nr. 798 din 26 martie 1993 ce face obiectul acțiunii.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC L. SRL, denumire anterioară era SC D. SRL, având în vedere că nu este parte în niciunul din contractele vizate de prezenta acțiune.

Acționarea sa în judecată s-a făcut în considerarea faptului că ar fi deținătoarea imobilului, însă instanța reține că acest aspect nu este confirmat, din înscrisurile depuse la termenul de judecată din data de 09 martie 2007 rezultând că imobilul construit și neconstruit din Iași, șos. Iași - Vaslui km 12 a fost preluat de către o instituție bancară, potrivit ordonanțelor de adjudecare aflate la dosar, prin urmare pârâta în discuție nu are calitate procesuală pasivă, nefiind posesoarea sau proprietara imobilului.

Excepția lipsei capacității procesuale de folosință a K. SRL, fosta SC E. Iași SRL, a fost admisă, având în vedere că potrivit relațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași prin adresa nr. 74994 din 28 decembrie 2015 această societate a fost radiată la data de 12 martie 2012, urmare a închiderii procedurii falimentului, în consecință nu mai are nici personalitate juridică și nici patrimoniu, iar potrivit prevederilor art. 41 C. proc. civ., numai persoanele care au folosința drepturilor lor pot sta în judecată, capacitatea de folosință a societății comerciale subzistând atât timp cât exista personalitatea sa juridică, din momentul înregistrării în registrul comerțului și până la radiere.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Iași.

Cu privire la acest pârât, instanța a reținut că prin Decizia civilă nr. 472 din 21 aprilie 2004 a fost admisă acțiunea reclamantelor în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Iași, SC D. SRL, E. și SC F. SA, iar în acest cadru procesual a fost reluată judecata cererii de constatare a nulității absolute a contractelor nr. 798/1993 și 1575/1996, prin decizia menționată reținându-se că pârâtul Consiliul Local Iași ce a primit imobilul din șos. P. în numele Statului Român va trebui să îl restituie moștenitorilor donatorilor.

Mai mult, conform precizărilor depuse la Dosar nr. x/2002 reclamantele au arătat pentru capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor nr. 798/1993 și 1575/1996 că se judecă cu SC C. SRL, E. Iași, SC F. SA și pârâții G. și I., fără a mai menționa autoritatea publică locală Consiliul Local al Municipiului Iași, acesta neavând calitate procesuală pasivă în condițiile în care nu este parte în contractele atacate și în cauză nu a fost atacată dispoziția sa de preluare a imobilului nr. 1289/1963 emisă în urma actului de donație.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că în speță nu se poate considera că pârâții care au transmis imobilul Complex D. și respectiv l-au dobândit ar fi fost de rea-credință, având în vedere că înstrăinările s-au făcut cu respectarea procedurii prevăzută de H.G. nr. 634/1991 privind vânzarea de active ale societăților comerciale cu capital de stat, precum și ulterior în baza actului autentic, înstrăinările privesc imobilul construcție, nu și terenul în suprafață de 4526 mp, iar la momentul înstrăinărilor vânzătorii nu fuseseră notificați cu o cerere de restituire a imobilului și nici nu fusese introdusă o acțiune în revendicare imobiliară.

Notificările reclamantelor privind imobilul din Iași, str. P. nr. 9 adresate Primarului Municipiului Iași SC D. SRL au fost trimise în luna august 2001, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar nulitatea actului de donație a fost constatată la data de 21 aprilie 2004 prin Decizia nr. 472/2004 a Tribunalului Iași, prin urmare aceste fapte au intervenit după încheierea contractelor cu privire la care se solicită constatarea nulității absolute.

În consecință, nu poate fi pusă la îndoială buna-credință a pârâților care nu puteau aveau indicii clare care să le permită a prezuma nelegalitatea dreptului de proprietate al înstrăinătorului.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat că au fost încălcate dispozițiile Codului civil indicate în acțiune, respectiv art. 948, 953, 955, 956, 957, 966 la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare sus menționate sub aspectul condițiilor necesare pentru a contracta, nedovedindu-se reaua-credință a pârâților-părți contractante și nici fraudarea intereselor reclamantelor.

Chiar dacă în speță contractele privesc vânzări succesive ale imobilului construit, nu se poate reține cauza ilicită, având în vedere că operațiunea juridică de încheiere a contractelor nu s-a dovedit a fi una speculativă, iar în privința terenului în suprafață de 4.526 mp convenția părților reglementând transmiterea doar a dreptului de folosință nu și a dreptului de proprietate, în speță nefiind contestat la instanța competentă titlul emis în acest sens către SC F. SA.

Pentru considerentele expuse, a fost respinsă prezenta acțiune în contradictoriu cu pârâții SC F. SA, G. și I.

Reclamantele A. și J. au declarat apel împotriva încheierii de ședință din 18 februarie 2016 și Sentinței civile nr. 220/civ din 25 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași invocând următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

Pârâta SC F. SA, prin administrator special numit în temeiul Legii nr. 85/2014, a formulat cerere de aderare la apelul reclamantelor declarat împotriva încheierii de ședință din 18 februarie 2016 și, respectiv, împotriva Sentinței civile nr. 220/civ. din 25/02/2016 și a solicitat admiterea excepției calității sale procesuale pasive și respingerea acțiunii reclamantelor.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor și apărărilor formulate, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant legal al administratorului special pentru SC F. SA în cererea de aderare la apel.

Apelanta SC F. SA Iași se află în procedura insolvenței în etapa reorganizării judiciare, conform Sentinței civile nr. 1435 din 29 septembrie 2015 a Tribunalului Iași.

Aderarea la apel a fost formulată de către pârâta SC F. SA prin administrator special, numit conform Legii nr. 85/2014. Acesta și-a legitimat calitatea prin aceea că, potrivit art. 5 pct. 4 și art. 141 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, este participant la procedura insolvenței, având astfel un mandat legal și nu doar convențional.

Curtea a reținut că atribuțiile administratorului special sunt enumerate limitativ în legea specială, la art. 56 din Legea nr. 85/2014, iar art. 5 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, care definește administratorul special, acordă acestuia dreptul de a reprezenta interesele acționarilor doar în procedura insolvenței.

Rezultă că atribuțiile administratorului special pot fi exercitate doar în cadrul procedurii insolvenței apelantei-pârâte și numai în acest context procesual poate formula acțiuni/cereri.

Cum prezenta cerere de chemare în judecată își are izvorul în dreptul comun și nu pe Legea nr. 85/2014, rezultă că administratorul special nu poate reprezenta apelanta-pârâtă, calitate ce îi este conferită doar administratorului/lichidatorului judiciar.

Raportat la dispozițiile legii speciale, dar având în vedere și dispozițiile art. 87 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cu care "cei supuși procedurii reorganizării judiciare și a falimentului se citează prin administrator judiciar ori lichidatorul judiciar", Curtea a constatat că de la data deschiderii procedurii insolvenței și a numirii administratorului judiciar societatea este reprezentată, în raporturile cu terții, în fața instanței de drept comun de către administratorul judiciar.

Cum administratorul judiciar M. SPRL Iași și-a însușit cererea de aderare la apel formulată de către pârâta SC F. SA, pentru a nu îngrădi dreptul acesteia la un proces echitabil, Curtea a reținut că aderarea la apel a fost formulată atât prin administratorul special, cât și prin administratorul judiciar. Însă, pentru argumentele expuse, curtea a constatat lipsa calității de reprezentant legal al administratorului special pentru apelanta pârâtă aflată în insolvență.

Cu privire la critica apelantelor-reclamante privind încheierea din 18 februarie 2012, Curtea a reținut că este nefondată pentru următoarele considerente:

Curtea a constatat că reclamantele, inițial, prin cererea de chemare în judecată, și-au formulat cel de-al doilea capăt de cerere ca o acțiune în constatarea nulității actului de privatizare a SC D. SRL și că nici în petitul cererii și nici în conținutul acesteia nu s-au făcut precizări în legătură cu individualizarea acestui act de privatizare prin număr, dată, organ emitent.

În primă fază, instanța de fond s-a preocupat de soluția din primul capăt de cerere, dovadă fiind faptul că abia după pronunțarea Sentinței civile nr. 4891 din 23 aprilie 2003, li se pune în vedere reclamantelor, prin apărător, să facă precizări în legătură cu capătul de cerere disjuns.

În acest context, la termenul de judecată din 8 iunie 2005 reclamantele au menționat că obiectul acțiunii îl constituie constatarea nulității absolute a actului încheiat în procesul de privatizare al SC D. SRL, respectiv a actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1575 din 22 februarie 1996 și a contractului nr. 798 din 26 martie 1993.

Cuvântul "respectiv", potrivit DEX, individualizează împrejurarea, persoana sau obiectul despre care este vorba.

Aceasta înseamnă că reclamantele și-au individualizat, prin cuvântul "respectiv", actele de privatizare pe care înțeleg să le conteste și anume cele două contracte de vânzare-cumpărare nr. 1575/1996 și nr. 798/1993, iar solicitarea de a se reține că între actele de privatizare s-ar include și certificatul de atestare a dreptului de proprietate al SC F. SA reprezintă, cum corect a stabilit tribunalul, o modificare, și nu o precizare, a acțiunii, făcute cu depășirea termenului prevăzut de art. 132 C. proc. civ., adică după prima zi de înfățișare, așa cum este definită de art. 134 C. proc. civ. ("Este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii").

Legat de obiectul acțiunii disjunse din cea principală (constatare nulitate contract donație), prin cererea de aderare la apel formulată de către pârâta SC F. SA s-a criticat sentința instanței de fond prin aceea că a acordat mai mult decât s-a cerut în sensul că instanța de fond s-a pronunțat și asupra contractului de vânzare-cumpărare nr. 798/1993, deși reclamantele, la momentul respectiv, nu au formulat apel împotriva Sentinței civile nr. 9508 din 16 noiembrie 2005 în acest sens.

Curtea a reținut că prin Sentința civilă nr. 9508 din 16 noiembrie 2005 a Judecătoriei Iași s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1575/1996, sentința fiind apelată doar de către pârâtele SC F. SA și Consiliul Local Iași (prin cererea de aderare la apelul formulat de către SC F. SA).

Prin Decizia civilă nr. 691 din 26 mai 2006 Tribunalul Iași a anulat această sentință constatând necompetența Judecătoriei Iași de soluționare a cauzei și a reținut cauza spre rejudecare, în primă instanță.

Curtea a constatat că odată anulată hotărârea primei instanțe prin decizia de apel, Sentința civilă nr. 9508/2005 nu-și mai produce efectele, iar tribunalul, ca și instanță de fond, a procedat la stabilirea cadrului procesual pe baza cererii de chemare în judecată, a precizărilor formulate de pârâți și a întâmpinărilor depuse în cauză, neavând relevanță criticile din apel care priveau fondul acțiunii.

Cum instanța de fond - tribunalul - a fost investită și cu nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 798/1993, rezultă că apelanta SC F. SA are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind parte în acest contract.

Nefondată este și critica referitoare la necompetența funcțională a secției a II-a civilă și contencios administrativ și fiscal, critică formulată de către apelanta SC F. SA.

Competența funcțională a acestei secții a Tribunalului Iași a fost stabilită prin Decizia civilă nr. 691 din 26 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Iași, secția civilă, irevocabilă prin constatarea nulității recursului declarat de către Consiliul Local Iași, astfel că apelanta SC F. SA nu mai poate invoca, în această fază procesuală, pentru prima dată, această critică, hotărârea instanței de apel intrând în puterea lucrului judecat.

Cu privire la introducerea în cauză a A.A.A.S. București (fostă AVAS), critică formulată de către apelantele-reclamante, Curtea a constatat că, contrar susținerilor acestor părți, la termenul de judecată din 18 februarie 2016 reclamantele nu au formulat o astfel de cerere, aspect ce rezultă din lecturarea acestei încheieri de ședință.

Este adevărat că reclamantele, prin apărător, au solicitat introducerea în cauză a AVAS București, în calitate de pârâtă, dar la termenul de judecată din 19 octombrie 2006, însă tribunalul le-a pus în vedere să formuleze această cerere în scris și a prorogat discutarea cererii după ce își vor îndeplini această obligație. Introducerea în cauză a unei persoane în calitate de pârât, în cursul judecății, se face tot printr-o cerere de chemare în judecată care trebuie să cuprindă elementele prev. de art. 112 C. proc. civ. În absența unui act procedural în legătură cu această persoană juridică, instanța nu putea introduce în cauză persoana, iar aceasta nu putea dobândi calitate procesuală pasivă.

Nefondată este și critica privind admiterea excepției calității procesuale pasive a Consiliului Local al municipiului Iași.

Așa cum s-a menționat anterior, reclamantele și-au precizat cadrul procesual în ceea ce privește obiectul celui de-al doilea capăt de cerere și părțile litigante la termenul din 8 iunie 2005 în fața Judecătoriei Iași, precizări depuse în scris la Dosarul nr. x/2002, fără a fi menționat și Consiliul Local al municipiului Iași, acesta având calitate procesuală pasivă în primul capăt de cerere (constatarea nulității donației).

În aceste condiții, la termenul din 14 decembrie 2015 tribunalul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.

În mod legal tribunalul a admis această excepție deoarece pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași nu este parte în contractele a căror constatare nulitate se solicită.

De altfel, prin motivele de apel reclamantele fac referire la dispoziția nr. 1289/1963 a Comitetului Executiv al Statului Popular al Orașului Iași și la certificatul de atestare a dreptului de proprietate, pentru a argumenta calitatea procesuală a Consiliului Local Iași, însă aceste acte juridice nu au constituit obiectul prezentei acțiuni.

Cu privire la buna-credință a părților la momentul încheierii celor două contracte, Curtea a reținut că argumentele instanței de fond sunt corecte.

Astfel, contractul de vânzare-cumpărare nr. 798 din 26 martie 1993 este încheiat între vânzătoare și cumpărătoarea G., obiectul contractului constituindu-l Complexul D., situat în Iași, șos. Iași - Vaslui km 12 (construcțiile).

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1575 din 22 februarie 1996 imobilul respectiv este înstrăinat de către G. și I. către SC E. Iași SRL (în prezent SC K. SRL).

S-a invocat de către apelante, pe de o parte, faptul că imobilul a fost înstrăinat între societăți având același acționar, iar pe de altă parte faptul că nu au nicio culpă în netrimiterea notificărilor către unitățile deținătoare ale imobilului, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Curtea a constatat că în mod corect tribunalul a făcut referire la Decizia civilă nr. 472 din 21 aprilie 2004 a Tribunalului Iași prin care s-a constatat nulitatea actului de donație. Or, până la acest moment, contractele a căror nulitate se solicită erau deja încheiate, astfel că niciun moment părțile nu au avut reprezentarea că tranzacționează un bun care nu le-ar aparține.

De asemenea, notificarea la Legea nr. 10/2001 s-a trimis Primăriei Municipiului Iași ulterior încheierii contractelor, în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 (lege care nu exista la momentul încheierii contractelor), iar necomunicarea notificării unității deținătoare nu se impută părților contractante.

Criticile apelantelor privind existența unei posibile obligații a SC F. SA de a transmite terenul către G. și nu către SC L. SRL, cea referitoare la transmiterea proprietății construcțiilor, nu și a terenului, a înregistrării acestor operațiuni în evidențele de transcripțiuni și inscripțiuni nu pot fi avute în vedere de instanța de apel deoarece nu au constituit obiect al verificării instanței de fond, fiind invocate pentru prima dată în apel.

Curtea de Apel Iași, prin Decizia nr. 770/2016 din 3 noiembrie 2016 a respins apelul declarat de către reclamantele A. și J. împotriva încheierii de ședință din 18 februarie 2016 și Sentinței civile nr. 220/civ din 25 februarie 2016 pronunțate de Tribunalul Iași, pe care le-a păstrat; a respins cererea de aderare la apel formulată de către pârâta SC "F." SA Iași, prin administrator special Q., pentru lipsa calității de reprezentant legal; a respins cererea de aderare la apel formulată de către pârâta SC "F." SA Iași, prin administrator judiciar M. SPRL.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F. SA prin administrator judiciar M. SPRL, reprezentată prin Q., în calitate de administrator special, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii și pe cale de consecință admiterea cererii de aderare la apel.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a susținut că decizia pronunțată este nelegală, întrucât la data formulării cererii de aderare la apel, societatea recurentă se afla în procedura de reorganizare, potrivit Sentinței civile nr. 1435 din 29 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/99/2014.

De asemenea, s-a făcut dovada că semnatarul cererii de aderare la apel, administratorul special, a fost desemnat prin Hotărârea AGA din data de 29 septembrie 2014.

În acest sens recurenta-pârâtă invocă dispozițiile art. 5 pct. 4, art. 52, art. 53, art. 54, art. 55, art. 56, art. 87 din Legea nr. 85/2014.

Mai mult, se arată că debitorul supus reorganizării, potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 își va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar și în conformitate cu planul confirmat. În situația neridicării dreptului de administrare administratorul special are dreptul de a conduce activitatea societății, cât și de a reprezenta societatea în raporturile cu terții.

Pentru aceste considerente, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în contextul criticilor formulate, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:

Critica recurentei-pârâte privind modul de soluționare al cererii de aderare la apel formulată de către pârâta SC F. SA prin administrator special Q. se încadrează în ipoteza reglementată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și va fi examinată prin prisma acestui motiv de nelegalitate.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa de temei legal sau aplicarea greșită a legii.

Din argumentele recurentei-pârâte rezultă că dispozițiile legale încălcate sunt reprezentate de art. 5 pct. 4, art. 52, art. 53, art. 54, art. 55, art. 56, art. 87 din Legea nr. 85/2014.

Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că la data de 30 mai 2016, la Curtea de Apel Iași a fost înregistrată cererea de aderare la apel formulată de către SC F. SA prin administrator special Q..

Prin cererea formulată la 07 septembrie 2016, societatea pârâtă a formulat precizări în ceea ce privește mandatul legal și convențional al administratorului special de a formula cererea menționată.

De asemenea, prin precizările depuse la dosarul cauzei de către administratorul judiciar al debitoarei - SC M. SPRL, a adus la cunoștința instanței faptul că își însușește cererea de aderare la apel formulată de către societatea debitoare.

Prin Sentința civilă nr. 1435/2015 din 29 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, a fost confirmat planul de reorganizare judiciară al debitorului SC F. SA, propus de debitoare prin administrator special, iar în baza art. 141 din Legea nr. 85/2014 s-a dispus în sensul că de la data prezentei sentințe activitatea debitorului este reorganizată conform planului și se va limita doar la acele activități comerciale pentru care debitorul dispune de baza materială necesară, urmând ca acesta să-și conducă activitatea sub supravegherea administratorului judiciar desemnat în cauză și în conformitate cu planul confirmat.

În raport de această situație de fapt, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 56 din Legea nr. 85/2014 care stabilesc atribuțiile administratorului special în cadrul procedurii insolvenței, coroborate cu dispozițiile art. 141 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 56 din Legea nr. 85/2014 "(1)Administratorul special are următoarele atribuții: a) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 117 - 122 ori a celor rezultând din nerespectarea art. 84; b) formulează contestații în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege; c) propune un plan de reorganizare; d) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului, doar în situația în care nu i s-a ridicat debitorului dreptul de administrare; e) după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primește raportul final și situația financiară de închidere și participă la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului; f) primește notificarea închiderii procedurii. (2) După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care îi conduce și activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților/membrilor".

Potrivit art. 141 "(1) În urma confirmării unui plan de reorganizare, debitorul își va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar și în conformitate cu planul confirmat, până când judecătorul-sindic va dispune, motivat, fie încheierea procedurii insolvenței și luarea tuturor măsurilor pentru reinserția debitorului în activitatea de afaceri, fie încetarea reorganizării și trecerea la faliment, potrivit prevederilor art. 145.

(2) Pe parcursul reorganizării, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar, sub rezerva prevederilor art. 85 alin. (5). Acționarii, asociații și membrii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni în conducerea activității ori în administrarea averii debitorului, cu excepția și în limita cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege și în planul de reorganizare".

Din dispozițiile menționate rezultă cu forța evidenței că în cauza de față societatea de față este supusă reorganizării, fiind menținut debitorului dreptul de a-și conduce activitatea și de a-și administra bunurile, fiind păstrat mandatul administratorului special de a participa, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 117 - 122, ori a celor rezultând din nerespectarea art. 84 din Legea nr. 85/2014.

În raport de aceste considerente, se constată că în mod greșit instanța de apel a nesocotit aceste dispoziții și a apreciat că cererea de aderare la apel formulată de SC F. SA prin administrator special nu respectă condiția calității procesuale, apreciind că persoana semnatară nu s-a legitimat procesual.

În speță, legitimatio ad causam se analizează în raport de titularul dreptului de a promova cererea, întrucât titular este cel care are vocația să exercite această cale de atac.

În speța de față, cererea de aderare la apel a fost promovată de societatea debitoare, reprezentată de administratorul special și însușită de administratorul judiciar, care potrivit Legii nr. 85/2014 era îndreptățit să valorifice drepturile procesuale ale societății în insolvență.

Instanța de apel a apreciat în mod greșit că este investită cu soluționarea a două cereri de aderare la apel, analizându-le distinct, în realitate, astfel cum s-a demonstrat, drepturile procesuale ale societății debitoare aparțin administratorului special sub supravegherea administratorului judiciar.

În acord cu atribuțiile administratorului special stabilite de Legea nr. 85/2014, poziția sa procesuală a vizat drepturile care îi sunt conferite, astfel încât soluția instanței de apel în ceea ce privește soluționarea cererii de aderare la apel este greșită.

Cum nesocotirea dispozițiilor legale sus-menționate atrage sancțiunea nelegalității hotărârii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) și (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va casa decizia instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă SC F. SA prin administrator judiciar M. SPRL împotriva Deciziei nr. 770/2016 din 3 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2017.

Procesat de GGC - GV