ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 742/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 742/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1521 din 19

septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în

dosar nr. 51403/3/2010, au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și cea a prescripției dreptului la acțiune al reclamanților.

A fost admisă

acțiunea precizată, formulată de reclamanții B.C.C. și S.D.M. împotriva

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat

nulitatea absolută a actului de donație din 29 octombrie 1965 încheiat între

B.M.M. și I.R.G., în calitate de donatori, și Statul Român prin Sfatul Popular

al Raionului 30 Decembrie București, în calitate de donatar, având ca obiect

imobilul din București, C.D., sector 1.

Pentru a hotărî în

acest sens, prima instanță a apreciat că pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice justifică în cauză calitatea procesuală pasivă, întrucât

imobilul menționat a fost donat prin actul a cărui nulitate absolută se solicită

a fi constatată, Statul Român fiind reprezentat la momentul încheierii donației

prin Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie București, astfel că acesta are

calitatea de donatar în contractul menționat, iar nu unitatea

administrativ-teritorială, aceasta fiind doar reprezentant al statului la

încheierea contractului de donație, apreciindu-se că reclamanții au stabilit

corect cadrul procesual al litigiului, întrucât nulitatea absolută a unui act

juridic civil poate fi constatată doar în contradictoriu cu părțile actului

juridic respectiv.

Privitor la excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, s-a reținut că este

neîntemeiată, întrucât pricina are ca obiect constatarea nulității absolute a

unui contract de donație, invocându-se drept motiv de nulitate lipsa cauzei

actului juridic atacat, avându-se în vedere faptul că nulitatea absolută poate

fi invocată nelimitat în timp.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că acțiunea reclamanților este întemeiată, întrucât simpla examinare a

condițiilor de fond ale contractului de donație naște prezumția simplă a

inexistenței cauzei acestuia sub forma lui animus donandi, dată fiind

notorietatea abuzurilor săvârșite de statul comunist, spre a-i determina pe

proprietarii de imobile să-și cedeze proprietățile.

În plus, această

prezumție simplă a fost unită cu dovezile aflate la dosarul de fond, din care a

rezultat că în repetate rânduri autorii reclamanților au fost chemați să se

prezinte în vederea perfectării actului de donație, reieșind insistența cu care

Statul Român i-a determinat pe aceștia să încheie actul contestat, precum și

lipsa intenției lor de a gratifica Statul Român.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin Decizia civilă

nr. 217/A din 15 mai 2012 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat

de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, București,

împotriva Sentinței civile nr. 1521 din 19 septembrie 2011, pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații

reclamanți B.C.C. și S.D.M.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Cea dintâi critică

privitoare la lipsa calității procesuale pasive a apelantului pârât, susținută

de apelant pe argumentul că în prezent și în raport de cadrul legislativ actual

al Legilor nr. 213/1998 și nr. 215/2001, nu mai apare statul ca fiind

beneficiar al contractului de donație încheiat la 29 octombrie 1965 și a cărui

nulitate absolută s-a cerut a fi constatată, nu poate fi reținută.

După cum corect a

reținut prima instanță în argumentarea soluției sale, nulitatea absolută a unui

act juridic nu poate fi analizată și constatată decât între părțile ce au

participat la încheierea respectivului act, independent chiar de împrejurarea

că, ulterior încheierii actului contestat, printr-o dispoziție a legii ori

printr-un act juridic subsecvent și voluntar, consimțit de dobânditorul bunului,

acesta din urmă a intrat în sfera patrimoniului altui subiect de drept.

Or, s-a observat în

mod judicios, că părți la încheierea contractului de donație din 29 octombrie

1965 de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie au fost, în calitate de donatori,

numiții B.M.M. și I.R.G. (autorii în drepturi ai actualilor intimați

reclamanți), și, în calitate de donatar, Statul Republicii Socialiste România

reprezentat de Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie.

Prin urmare, unitatea

administrativ-teritorială în a cărei rază se afla situat imobilul, obiect

derivat al contractului de donație, pentru a cărei justificare a calității

procesuale pasive în cauză a pledat apelantul, nu a fost prezentă în calitate

de parte la încheierea actului juridic contestat, ci organul său administrativ,

respectiv Sfatul popular, care a acționat, pe baza unei împuterniciri speciale,

în calitate de reprezentant al Statului român, cel care în calitate de donatar

a consimțit la încheierea actului.

În consecință, parte

în acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de donație

sus menționat nu pot fi decât părțile actului juridic însuși și/sau succesorii

lor în drepturi, așadar în cazul care interesează, Statul român. Cum dispoziția

de reprezentare a acestuia de către Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie a

fost dată doar pentru încheierea actului, în lipsă de dispoziție legală

specială în alt sens, reprezentarea Statului în prezentul litigiu este

asigurată, în aplicarea dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, de

Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța de apel a

reținut ca neîntemeiată și critica privitoare la nereținerea excepției

prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, dat fiind că în

justificarea acțiunii lor, reclamanții au invocat drept cauza de nevalabilitate

a actului contestat lipsa cauzei determinată de lipsa intenției de a gratifica

a proprietarilor imobilului și constrângerea fizică și morală la care au fost

supuși aceștia pentru a-i determina să încheie actul.

În materie de liberalități,

cauza actului juridic este dată de intenția de a gratifica (animus donandi),

intenție care nu poate fi prezentă într-o operațiune juridică la încheierea

căreia partea a fost determinată prin constrângere fizică și morală. În alte

cuvinte, simplul viciu al consimțământului constând în violență afectează, în

cazul particular al acestui gen de acte, nu doar valabilitatea

consimțământului, ci și însăși cauza actului juridic, la încheierea căruia nu

s-a mai regăsit, într-o astfel de ipoteză, animus donandi.

Curtea a constatat că

în mod corect prima instanță a apreciat ca neîntemeiată excepția de prescripție

invocată de pârât, față de motivul de nulitate absolută constând în lipsa

cauzei, invocată de reclamantă, față de regimul juridic al nulităților absolute

care pot fi invocate oricând în timp, neputându-se opune prescripția, ca în

cazul nulităților relative.

În ceea ce privește

fondul cauzei, curtea a apreciat că prima instanță a dat o corectă dezlegare

problemelor de drept deduse judecății, reținând că reclamanții au probat prin

mai multe înscrisuri insistențele și chemările repetate adresate de

autoritățile statului comunist autorilor lor în vederea perfectării actului de

donație. Aceste solicitări și convocarea titularilor dreptului de proprietate

asupra imobilului în fața autorităților statului au început încă din anul 1962,

pentru ca apoi să continue și în anii următori, având un conținut explicit,

respectiv în vederea perfectării actelor de donație, pentru ca la finele anului

1965 să aibă loc și încheierea actului juridic contestat.

Pe baza acestor

împrejurări de fapt dovedite ca fiind săvârșite asupra autorilor reclamanților,

ce constituie împrejurări de fapt vecine și conexe, unite cu abuzurile și

presiunile organelor statului comunist exercitate asupra populației în regimul

politic anterior în scopul determinării cedării bunurilor și proprietăților

lor, abuzuri și presiuni de notorietate, în mod corect s-a reținut ca dovedit

și în prezenta cauză motivul de ineficacitate a actului juridic analizat, constând

în lipsa cauzei sale juridice, respectiv animus donandi.

Împotriva Deciziei

civile nr. 217/A din 15 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice București, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea

recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său și

respingerii acțiunii reclamanților ca fiind formulată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă, ca prescrisă, sau nefondată.

În criticile

formulate, recurentul pârât a susținut în esență următoarele:

- Instanța de apel a

soluționat în mod greșit, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, dat

fiind că în speță nu există identitate între pârât și cel care poate fi obligat

în raportul juridic dedus judecății. Instanța ar fi trebuit să determine cine

este în prezent beneficiarul contractului de donație, urmând a se raporta nu

numai la legislația în vigoare la momentul încheierii contractului, ci și la

dispozițiile legale în vigoare la acest moment, deoarece efectele admiterii

cererii reclamanților s-ar putea răsfrânge asupra patrimoniului beneficiarului

donației, respectiv a unității administrativ-teritoriale în raza căreia se află

bunul.

Chiar dacă la data

încheierii actului contestat nu exista o distincție între domeniul public și

privat al statului, nu pot fi nesocotite și ignorate dispozițiile actuale ale

art. 4 și 6 din Legea nr. 213/1998 și nici cele ale art. 123 din Legea nr.

215/2001.

Coroborând aceste

dispoziții legale, singura concluzie este aceea că în cauză are calitate

procesuală pasivă unitatea administrativă-teritorială, în a cărei rază

teritorială se află situat imobilul ce a făcut obiectul donației.

- Curtea de Apel

București, în mod nelegal a soluționat și excepția prescripției dreptului la

acțiune al reclamanților, având în vedere că viciile de consimțământ, invocate

de ei drept motive de ineficacitate a actului donației, constituie motive de

nulitate relativă ce pot fi invocate în termenul de prescripție de 3 ani

prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

- Pe fondul cauzei,

recurentul pârât, consideră că atât oferta de donație, cât și acceptarea

acesteia au fost făcute cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute

de legislația în vigoare la data încheierii actului, și că nedovedindu-se lipsa

consimțământului sau dovada violenței morale, vicii de consimțământ exercitate

asupra donatorilor, acțiunea reclamanților urmează a fi respinsă.

În atare situație, nu

poate fi reținută nici lipsa intenției de a gratifica Statul Român, întrucât

chiar autorii reclamanților au fost de acord și au renunțat în fața notarului

la comunicarea acceptării donației, astfel că statul deține un titlu valabil

asupra imobilului în cauză.

Înalta Curte,

analizând recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București

împotriva Deciziei civile nr. 217/A din 15 mai 2012 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de

limitele controlului de legalitate, constată că recursul este nefondat

avându-se în vedere următoarele considerente:

Critica recurentului

pârât, prin care a susținut că instanța de apel a soluționat în mod greșit,

excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe argumentul că în prezent

și în raport de cadrul legislativ actual al Legilor nr. 213/1998 și nr.

215/2001, nu mai apare statul ca fiind beneficiar al contractului de donație

încheiat la 29 octombrie 1965 și a cărui nulitate absolută s-a cerut a fi

constatată, nu poate fi reținută.

Astfel, se constată

că în mod corect a reținut Curtea de Apel București în argumentarea soluției

sale, că nulitatea absolută a unui act juridic nu poate fi analizată și

constatată decât între părțile ce au participat la încheierea respectivului

act, independent chiar de împrejurarea că, ulterior încheierii actului

contestat, printr-o dispoziție a legii ori printr-un act juridic subsecvent și

voluntar, consimțit de dobânditorul bunului, acesta din urmă a intrat în sfera

patrimoniului altui subiect de drept.

S-a observat în mod

just, că părți la încheierea contractului de donație din 29 octombrie 1965 de

Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie au fost, în calitate de donatori,

numiții B.M.M. și I.R.G. (autorii în drepturi ai actualilor intimați

reclamanți), și, în calitate de donatar, Statul Republicii Socialiste România

reprezentat de Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie.

Prin urmare, unitatea

administrativ-teritorială în a cărei rază se afla situat imobilul, obiect al

contractului de donație, pentru a cărei justificare a calității procesuale

pasive în cauză a pledat recurentul, nu a fost prezentă în calitate de parte la

încheierea actului juridic contestat, ci organul său administrativ, respectiv Sfatul

popular, care pe baza unei împuterniciri speciale a acționat în calitate de

reprezentant al Statului Român, cel care în calitate de donatar a consimțit la

încheierea actului.

Or, față de această

situație, se reține că în mod corect a reținut instanța că, parte în acțiunea

având ca obiect constatarea nulității absolute

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice București împotriva Deciziei civile

nr. 217/A din 15 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 26 februarie 2013.

Procesat

de GGC - NN