ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1803/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la

data de

6 mai 2011, sub

nr. 33125/3/2011, reclamanta V.E.S. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul

București prin primar general, Primarul General al Municipiului București,

Consiliul General al Municipiului București și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând:

de donație autentificat din 2 octombrie 1964 de Notariatul de Stat al Raionului

N.B., încheiat între tatăl său, E.T.T.M., și Sfatul Popular al Raionului N.B., Comitetul

Executiv, având ca obiect imobilul situat în București;

la soluționarea notificării din 2001, prin emiterea, în termen de 30 de zile de

la rămânerea definitivă a sentinței, a dispoziției cu propunere de acordare de măsuri

reparatorii pentru imobilul sus-menționat, compus din teren și clădire;

la înaintarea, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței, a

dosarului conținând dispoziția pentru acordarea despăgubirilor către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților.

Prin sentința civilă nr. 627 din 26

martie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a pârâților Consiliul General al Municipiului

București și Primarul General al Municipiului București.

A respins cererea de chemare în judecată

împotriva acestor pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără capacitate

procesuală de folosință.

A admis capătul 1 de cerere formulat de

reclamantă în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin primar general

și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A constatat nulitatea absolută a contractului

de donație autentificat din 2 octombrie 1964 la Notariatul de Stat al Raionului

N.B., privind imobilul situat în București, sector 4.

A disjuns capetele de cerere 2 și 3 de

capătul 1 de cerere și a acordat termen în vederea soluționării capetelor de cerere

2 și 3 disjunse, cu formarea unui nou dosar.

Pentru a admite excepția lipsei capacității

procesuale de folosință a pârâților Consiliul General al Muicipiului București și

Primarul Municipiului București, tribunalul a avut în vedere dispozițiile speciale

ale Legii nr. 10/2001, care prevăd în mod expres obligativitatea soluționării notificării

de către unitatea administrativ-teritorială, precum și dispozițiile Legii nr. 215/2001

privind administrația publică locală, potrivit cărora numai unitățile administrativ-teritoriale

sunt persoane juridice.

În ceea ce privește primul capăt de cerere,

tribunalul a reținut că bunicul reclamantei, V.E.S., a dobândit dreptul de proprietate

asupra imobilului situat în București, sector 4 în urma partajului încheiat la Tribunalul

Ilfov, secția notariat, la data de 15 aprilie 1927.

După decesul acestuia, imobilul a revenit

bunicii reclamantei, E.M., în calitate de soție supraviețuitoare, conform certificatului

de moștenitor din 2010, iar de pe urma decesului defunctei E.M. a rămas ca unică

moștenitoare reclamanta, conform certificatului de moștenitor din 2010.

Prin actul de donație autentificat din

1964, numitul E.T.T.M. a donat imobilul sus-menționat către Sfatul Popular al Raionului

N.B., Comitetul Executiv.

Tribunalul a apreciat că acest act de donație

este nul absolut, întrucât donația făcută de către tatăl reclamantei a fost determinată

de condițiile social politice și de presiunile la care a fost supus proprietarul

împreună cu familia sa și care rezultă cu evidență din declarația martorului audiat

I.R.I.

Așadar, scopul imediat urmărit de către

donator atunci când a încheiat contractul de donație, nu a fost nicidecum intenția

de a gratifica (animus donandi), ci doar frica de regimul politic existent în acel

moment. Nu se poate reține nici un motiv rezonabil pentru ca donatorul să fi dorit

să-și micșoreze într-un mod atât de substanțial patrimoniul, fără a urmări obținerea

altui folos patrimonial în schimb, acționând astfel în detrimentul său și al familiei.

Mai mult decât atât, actul este nul și

pentru faptul că tatăl reclamantei nu era proprietarul imobilului donat, ci proprietar

era E.M., astfel încât s-a donat un bun care nu aparținea donatorului.

În consecință, tribunalul a admis capătul

1 de cerere și a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat

din 2 octombrie 1964, privind imobilul situat în București, sector 4.

În ceea ce privește capetele 2 și 3 de

cerere, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele

preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte

persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate

de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie,

de regulă în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea

în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Totodată, potrivit art. 2 lit. c) din Legea

nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege

imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948

privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a

În

conformitate cu dispozițiile art. 959 C. civ., „Convenția

nu poate fi atacată pentru cauză de violență dacă, după încetarea violenței, convenția

s-a aprobat, expres sau tacit, sau dacă a trecut timpul defipt de lege pentru restituțiune".

Prin urmare, reclamanta nu a promovat prezenta

acțiune în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul

nr. 167/1958, astfel că excepția prescripției se impunea a fi admisă, cu consecința

respingerii acțiunii, ca fiind prescrisă.

cât și acceptarea acesteia au fost făcute în condițiile de fond și de formă prevăzute

de legea în vigoare la momentul încheierii actului de donație, iar în speță nu s-a

făcut dovada lipsei consimțământului sau dovada violenței morale, ca viciu de consimțământ

(a constrângerii morale).

În

motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta invocă

drept cauză de nulitate absolută lipsa intenției de a gratifica Statul Român, însă,

așa cum reiese din actele dosarului, respectiv chiar din oferta de donație, autorii

reclamantei au fost de acord cu aceasta și au renunțat în fața notarului la comunicarea

acceptării donației.

Ca urmare, în cauză, au fost respectate

condițiile prevăzute de art. 948 C. civ. cu privire la încheierea donațiilor făcute

statului, observându-se că oferta de donație a fost semnată și acceptată în formă

autentică, prin însăși oferta de donație.

Astfel, având în vedere că donația a fost

încheiată în conformitate cu prevederile legale în vigoare la acea dată, respectiv

în concordanță cu legislația privitoare la donațiile făcute statului, titlul statului

este valabil.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Astfel cum se susține în motivele de recurs,

calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului

și cel obligat să răspundă în raportul juridic dedus judecății, or, în speță, o

asemenea identitate nu există în ceea ce îl privește pe pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Cererea de chemare în judecată, cu care

instanța a rămas învestită în urma disjungerii, are ca obiect constatarea nulității

absolute a unui contract de donație.

În acest cadru procesual, în aplicarea

principiului relativității efectelor contractului, se impune participarea în proces

a beneficiarului actului atacat, acesta fiind cel obligat să răspundă în raportul

juridic dedus judecății și, prin urmare, persoana cu calitate procesuală pasivă.

Particularitatea speței rezidă în faptul

că actul de donație atacat a fost încheiat în perioada regimului comunist cu autoritățile

locale ale statului, Statul Popular al Raionului N.B., astfel că în determinarea

beneficiarului donației și, deci, a părții cu calitate procesuală pasivă interesează

atât legislația în vigoare la data realizării liberalității, cât și normele legale

în vigoare în prezent ce statuează asupra titularului dreptului de proprietate și

reprezentarea acestuia în instanță.

Potrivit legislației de la data încheierii

contractului de donație, unicul titular al dreptului de proprietate socialistă era

statul socialist, iar bunurile ce intrau în patrimoniul acestuia, intrau totodată

și în patrimoniul unităților administrativ-teritoriale, dar nu cu titlu de drept

de proprietate, ci cu titlu de drept de administrare directă. Dat fiind acest mecanism

juridic, participarea statului, ca unic titular al dreptului de proprietate socialistă,

la perfectarea contractelor de donație se făcea prin intermediul sfaturilor populare

ale unităților administrativ-teritoriale [art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 478/1954

privitor la donațiile făcute statului].

În prezent însă, se face distincție între

dreptul de proprietate publică și dreptul de proprietate privată al statului și

al unităților administrativ-teritoriale, prin dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia [art. 4 și art. 6 alin. (1)]

și ale Legii administrației publice locale nr. 215/2001 [art. 120 alin. (1) și

art. 121 alin. (1)].

Cum imobilul ce a făcut obiectul contractului

de donație în litigiu se regăsește în patrimoniul Municipiului București, în a cărui

rază teritorială este situat, această unitate administrativ-teritorială se identifică

cu beneficiarul donației, iar nu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

care astfel nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

De altfel, și dacă nu s-ar ține seama de

distincția pe care legislația actuală o face între proprietatea publică și privată

a statului și a unităților administrativ-teritoriale, tot nu s-ar justifica participarea

în proces a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cât timp acceptarea

donației s-a făcut prin autoritățile locale ale statului.

Conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954,

statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume

propriu, ca subiect de drepturi și obligații, iar participarea sa în astfel de raporturi

se realizează prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazurile în care legea

stabilește anume alte organe în acest scop.

Cum prin Decretul nr. 478/1954 privitor

la donațiile făcute statului se prevedea acceptarea donațiilor prin sfaturile populare

ale unităților administrativ-teritoriale [art. 2 alin. (2)], participarea statului

în procesul pendinte nu se poate realiza prin Ministerul Finanțelor Publice, ci

prin unitatea administrativ-teritorială Municipiul București.

În concluzie, Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice nu se legitimează procesual pasiv în cauză, criticile de nelegalitate

formulate pe acest aspect fiind fondate din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cu consecința că apelul acestui pârât trebuia admis raportat la critica formulată

sub forma excepției lipsei calității procesuale pasive, sens în care se va dispune

reformarea deciziei recurate.

Față de primirea primului motiv de recurs

și constatarea lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, nu mai subzistă interesul în ceea ce privește criticile

subsidiare formulate de recurentul-pârât pe aspectul prescripției dreptului material

la acțiune și fondului cauzei, astfel că acestea nu vor mai fi analizate.

Având în vedere considerentele prezentate,

în baza art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va admite

apelul declarat de același pârât, cu consecința schimbării în parte a sentinței

primei instanțe, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și va respinge acțiunea

în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă; vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei (referitoare

la respingerea apelului declarat de pârâtul Municipiul București) și sentinței (referitoare

la: admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților Consiliului

General al Municipiului București și Primarul General al Municipiului București

și respingerea cererii de chemare în judecată împotriva acestor pârâți, ca fiind

introdusă împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosință; admiterea

capătului 1 de cerere formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

București și constatarea, în contradictoriu cu acest pârât, a nulității absolute

a contractului de donație autentificat din 2 octombrie 1964 la Notariatul de Stat

la Raionului N.B., privind imobilul situat în București, sector 4; disjungerea capetelor

de cerere 2 și 3, cu formarea unui nou dosar pentru soluționarea acestor capete

de cerere).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul

Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 318 A pronunțată

la 24 septembrie 2011 de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Modifică în parte decizia recurată, în

sensul că:

Admite apelul declarat de pârâtul Statul

Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 627 pronunțată la

26 martie 2012 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Schimbă în parte sentința, în sensul că

admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat

de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București și respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei

și sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1

aprilie 2013.