ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5361/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5361/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursurilor constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului București în martie 2009,
S.M.A.E.,
S.M.V. și S.T. au solicitat, în contradictoriu cu Mun. București prin Primar
general și Statul Român prin M.F.P., să se constate nulitatea absolută a
contractului de donație autentificat sub din 14 iunie 1963 de către Sfatul
Popular al Raionului 30 Decembrie și transcris în Registrul de Transcripțiuni
al Notariatului de Stat al Sfatului Popular al Raionului 30 Decembrie.
În
drept, au fost invocate dispozițiile art. 801, 813, 948 C. civ. și cele ale Decret
nr. 478/1954.
Tribunalul București, secția a III-a civila, prin
sentința nr. 302 din 2 martie
2010
a admis acțiunea
reclamanților în contradictoriu cu cei doi pârâți. A constatat nulitatea
absolută a contractului de donație din 14 iunie 1963 autentificat de Notariatul
de Stat al Raionului 30 Decembrie.
Pentru a
hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de donație
autentificat din 1963, S.T. a donat Sfatului Popular al Raionului 30 Decembrie
București, imobilul său, situat în București, compus din teren în suprafață
totală de 576 mp și construcția ridicată pe acesta, formată din subsol, parter
și etaj, prin același act fiind acceptată și donația de către Sfatul Popular.
S-a constatat
totodată că reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori după donatorul
menționat.
În ceea ce
privește cauzele de nulitate absolută invocate de aceștia referitoare la actul
de donație, în sensul că acesta nu îmbracă forma autentică prevăzută de lege,
că nu au fost respectate în acceptarea donației dispozițiile Decretului nr. 478/1954,
respectiv că nu a fost acceptată de Comitetul Executiv, că persoana care a
semnat actul de donație în numele statului nu avea mandat și că nu exista
avizul M.G.C.I.L., tribunalul a reținut că acestea sunt în parte neîntemeiate.
Astfel,
s-a constatat că actul de donație îmbracă forma autentică prevăzută de art. 813
C. civ., fiind autentificat de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie și
purtând numărul de autentificare din 14 iunie 1963.
De asemenea,
în chiar cuprinsul actului este efectuată acceptarea donației, fiind emisă în
acest sens Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului 30
Decembrie nr. 796 din 16 martie 1962 și existând delegația din 1962 prin care a
fost împuternicit juristconsultul instituției să semneze contractul de donație.
Referitor la
avizul M.G.C.I.L., tribunalul a reținut că acesta a lipsit la momentul
încheierii actului de donație și cum, potrivit art. 4 din Decretul nr. 478/1954,
era obligatoriu în cazul în care bunul donat era o construcție, lipsa avizului
echivalează cu neîndeplinirea condițiilor impuse de decret, donația fiind nulă.
Pe de altă
parte, tribunalul a reținut că donația efectuată de autorul reclamanților a
fost întemeiată pe o cauză ilicită, lipsind intenția donatorului de a gratifica
statul.
Astfel,
din declarațiile martorilor audiați, prima instanță a constatat că S.T. dorea
să lase moștenire imobilul nepotului fratelui său, de care era foarte apropiat.
A reținut, de asemenea, că deși martorii au declarat că nu au cunoscut care
erau presiunile la care a fost supus din partea statului, aceștia au arătat că
la momentul respectiv au știut că donația nu a fost făcută din dorința de a
gratifica statul ci ca urmare a unor presiuni a căror natură nu o cunoșteau.
Soluția
primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a
civilă, prin Decizia nr. 451/ A din 23 iunie 2010,
prin care s-au respins ca nefondate
apelurile declarate de pârâții Mun. București prin Primar general și Statul
Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. - M.B. împotriva sentinței
tribunalului.
S-a reținut că
excepția invocată de Statul Român prin M.F.P. referitoare la lipsa calității
procesuale pasive este nefondată, având în vedere dispozițiile art. 25 din Decret
nr. 31/1954, care prevăd că statul este persoană juridică care participă
nemijlocit în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații, fiind
reprezentat în astfel de raporturi prin M.F.P., cu excepția situației în care
legea stabilește anume alte organe în acest scop.
Or, în
situația de față nu există nicio reglementare legală care să precizeze că
referitor la donații, statul este reprezentat de un alt organ decât M.F.P.
De asemenea,
curtea a constatat că proprietatea este dobândită, în cadrul donației, de către
stat și nu de către unitatea administrativ - teritorială care reprezintă
statul, iar Mun. București în calitate de unitate administrativ - teritorială
care administrează bunurile statului este parte în prezenta cauză.
S-a reținut că
referirile la dispozițiile Legii nr. 213/1998, potrivit cărora statul culege
bunurile fără stăpân, fiind reprezentat de Mun. București și totodată este
proprietarul bunurilor considerate abandonate nu au aplicabilitate în cauză.
Curtea
de apel a apreciat astfel că în mod corect s-a constatat că Statul Român prin M.F.P.
are calitate procesuală pasivă, fiind necesar a-i fi opozabilă hotărârea,
deoarece statul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin actul
de donație a cărui anulare se cere.
Curtea a
constatat ca nefondate criticile de netemeinicie și nelegalitate referitoare la
dispozițiile legale în materie asupra fondului cauzei, întrucât nu s-a invocat
lipsa actului autentic în ceea ce privește contractul de donație și numai lipsa
acceptării donației în formă autentică, arătându-se că actul de donație a fost
încheiat fără respectarea acestei forme.
A
reținut că motivul de nulitate absolută este determinat de lipsa
consimțământului întrucât nu a existat dorința de a gratifica statul ci donația
a fost efectuată urmare presiunilor exercitate asupra donatorului, scopul
încheierii actului juridic de donație fiind ilicit.
În speța
dedusă judecății, dorința de a dona este o condiție de fond a actului de
donație, iar la momentul efectuării acelui act, nu exista niciun motiv pentru
ca autorul reclamanților să gratifice statul, ci numai temerea acestuia de
represiuni, la care ar fi fost supus dacă nu se supunea dispozițiilor
stabilite.
A
constatat că prevederile art. 60 din Legea nr. 36/1995, invocate de Mun.
București prin Primar general, nu sunt aplicabile, fiind un act normativ
adoptat mult după încheierea actului de donație, care nu retroactivează.
Împotriva acestei
ultime decizii au declarat recursuri pârâții.
Prin motivele
de recurs, Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. a Mun. București
a criticat hotărârea atacată sub
aspectul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., arătând că este dată cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii.
A precizat că
în mod eronat a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive,
înțelegând să reitereze respectiva excepție.
A considerat
că instanța nu a făcut distincție între cele două instituții, care sunt parte
în cauză, respectiv Statul Român, căruia autorul reclamanților a donat imobilul
în litigiu și Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie, cel care acceptat
oferta de donație.
A invocat în
susținere prevederile Legii nr. 215/2001, art. 123 alin. (1), arătând și faptul
că în cadrul acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de
donație, în aplicarea principiului relativității efectelor acestuia se impunea
participarea în proces a succesorului în drepturi al Sfatului Popular al
Raionului 30 Decembrie, respectiv C.L. al sect. 1 București.
Prevalându-se
de dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, a apreciat că în speța dedusă
judecății, este o situație de excepție, în care interesele Statului Român nu
sunt reprezentate în instanță de M.F.P. ci de către unitatea administrativ -
teritorială în patrimoniul căreia a intrat imobilul.
În
sensul celor susținute, a învederat și faptul că statul, fiind cel care culege
bunurile fără stăpân și tot el fiind considerat proprietarul bunurilor
abandonate, pe plan local este reprezentat de Mun. București, așa cum rezultă
din interpretarea dispozițiilor art. 475, 477, 646 C. civ., art. 123 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 215/2001 și ale Legii nr. 213/1998.
Or, în
anul 1963, reprezentantul statului, în ceea ce privește administrarea bunurilor
ce intrau în proprietatea acestuia, era Sfatul Popular.
În altă
ordine de idei, a considerat criticabilă hotărârea instanței de apel și în ceea
ce privește actul de donație, având în vedere că acesta a fost încheiat în
condițiile de formă și de fond prevăzute de legea în vigoare și nu s-a făcut
dovada lipsei consimțământului sau dovada violenței morale și, pe cale de
consecință, nici a lipsei intenției de a gratifica statul.
Din
coroborarea textelor de lege cuprinse la art. 958 și 813 C. civ., a
concluzionat că este prezumat caracterul abuziv al preluării imobilelor donate statului
în baza Decretul nr. 478/1954 numai în situația în care oferta de donație nu a
fost încheiată în formă autentică, ceea ce nu este cazul în speță.
Deci în cauză
preluarea abuzivă trebuie dovedită, în fiecare caz în parte trebuind a fi
analizată situația de fapt, ceea ce nu s-a realizat în speță, dovadă fiind și
faptul că niciunul dintre martori nu a cunoscut care au fost presiunile la care
a fost supus S.T. din partea statului pentru ca acesta să fie determinat să
doneze imobilul.
A solicitat
admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii
excepției lipsei calității M.F.P. de reprezentant al Statului Român și
respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate
procesuală pasivă, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Mun. București
prin Primar general, prin motivele de recurs
întemeiate pe dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc.
civ., a solicitat admiterea acestuia și modificarea deciziei atacate, în sensul
respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
A arătat că
imobilul a făcut obiectul contractului de donație autentificat din 1963 și că
la încheierea acestuia au fost respectate atât dispozițiile art. 948 C. civ.
cât și cele referitoare la încheierea donațiilor, respectiv art. 13 și urm.,
fiind în concordanță și cu Decretul nr. 478/1954.
A
considerat că nu se poate reține lipsa intenției de a gratifica atâta timp cât
oferta de donație poartă semnătura donatorului, dată în fața Notariatului de
Stat.
A
precizat că reclamanții nu au produs probe care să determine constatarea
nulității respectivului contract, la încheierea căruia nu s-a încălcat nicio
dispoziție legală.
Recursurile sunt fondate, sub aspectul motivului de
ordine publică pus în dezbaterea părților la termenul de judecată din 22 iunie
2011,
referitor
la situația
juridică a
imobilului în litigiu și a cadrului juridic aplicabil acestuia.
Astfel,
imobilul a fost preluat de stat prin contractul de donație autentificat din 14
iunie 1963, în baza Decretului nr. 478/1954.
Potrivit
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările
ulterioare, prin imobile preluate în mod abuziv, în sensul legii, se înțeleg
imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 478/1954
privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă
autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice,
încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ., în acest din urmă
caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației
printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Prin
urmare, se reține că imobilul în litigiu intră sub incidența Legii nr. 10/2001,
ceea ce presupune ca și valorificarea dreptului reclamanților să se facă în
condițiile legii speciale de reparație.
Așadar, față
de regimul juridic aplicabil imobilului din speță, incidență era Legea nr. 10/2001,
ca act normativ special care conține reglementări pentru toate imobilele
preluate abuziv de către stat în perioada de referință 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, incluzând și categoria imobilelor ce au făcut obiect al
donațiilor către stat.
Or,
soluționarea cauzei de către instanțele fondului s-a făcut fără preocuparea
acestora pentru o calificare juridică a situației de fapt, limitându-se la
textele de lege (dispozițiile de drept comun ale C. civ.) invocate de către
reclamanți și cu ignorarea principiului potrivit căruia legea
specială derogă întotdeauna de la cea generală (specialia
generali'bus derogant).
În consecință,
ambele hotărâri vor fi casate și cauza trimisă spre rejudecare la prima
instanță a fondului, care va analiza pretențiile deduse judecății în funcție de
norma specială incidență, inclusiv din punctul de vedere al termenului de
prescripție special înăuntrul căruia, în sistemul Legii nr. 10/2001, indiferent
de cauza de nulitate invocată, se poate obține desființarea unui act.
De
asemenea, se va avea în vedere faptul că în condițiile actului normativ special
anterior menționat, pretinsele drepturi asupra bunurilor ce intră în sfera de
reglementare a acestuia puteau fi valorificate într-un anumit termen, sub
sancțiunea decăderii și se va examina în ce măsură cererea adresată direct
instanței de judecată face demersul judiciar admisibil sau se tinde la o
eludare a normelor speciale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursurile declarate de pârâții Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. București
și
de Mun. București prin Primar general
împotriva Deciziei nr. 451/ A din
23
iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Casează decizia și sentința nr. 302 din 2 martie 2010 a
Tribunalului
București, secția
a III-a civilă.
Trimite
cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 22 iunie 2011.