ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5361/2011

Asupra recursurilor constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București în martie 2009, S.M.A.E., S.M.V. și S.T. au solicitat, în contradictoriu cu Mun. București prin Primar general și Statul Român prin M.F.P., să se constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub din 14 iunie 1963 de către Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie și transcris în Registrul de Transcripțiuni al Notariatului de Stat al Sfatului Popular al Raionului 30 Decembrie. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 801, 813, 948 C. civ. și cele ale Decret nr. 478/1954. Tribunalul București, secția a III-a civila, prin sentința nr. 302 din 2 martie 2010 a admis acțiunea reclamanților în contradictoriu cu cei doi pârâți.

A constatat nulitatea absolută a contractului de donație din 14 iunie 1963 autentificat de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de donație autentificat din 1963, S.T. a donat Sfatului Popular al Raionului 30 Decembrie București, imobilul său, situat în București, compus din teren în suprafață totală de 576 mp și construcția ridicată pe acesta, formată din subsol, parter și etaj, prin același act fiind acceptată și donația de către Sfatul Popular. S-a constatat totodată că reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori după donatorul menționat.

În ceea ce privește cauzele de nulitate absolută invocate de aceștia referitoare la actul de donație, în sensul că acesta nu îmbracă forma autentică prevăzută de lege, că nu au fost respectate în acceptarea donației dispozițiile Decretului nr. 478/1954, respectiv că nu a fost acceptată de Comitetul Executiv, că persoana care a semnat actul de donație în numele statului nu avea mandat și că nu exista avizul M.G.C.I.L., tribunalul a reținut că acestea sunt în parte neîntemeiate.

Astfel, s-a constatat că actul de donație îmbracă forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ., fiind autentificat de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie și purtând numărul de autentificare din 14 iunie 1963. De asemenea, în chiar cuprinsul actului este efectuată acceptarea donației, fiind emisă în acest sens Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului 30 Decembrie nr. 796 din 16 martie 1962 și existând delegația din 1962 prin care a fost împuternicit juristconsultul instituției să semneze contractul de donație. Referitor la avizul M.G.C.I.L., tribunalul a reținut că acesta a lipsit la momentul încheierii actului de donație și cum, potrivit art. 4 din Decretul nr. 478/1954, era obligatoriu în cazul în care bunul donat era o construcție, lipsa avizului echivalează cu neîndeplinirea condițiilor impuse de decret, donația fiind nulă.

Pe de altă parte, tribunalul a reținut că donația efectuată de autorul reclamanților a fost întemeiată pe o cauză ilicită, lipsind intenția donatorului de a gratifica statul. Astfel, din declarațiile martorilor audiați, prima instanță a constatat că S.T. dorea să lase moștenire imobilul nepotului fratelui său, de care era foarte apropiat. A reținut, de asemenea, că deși martorii au declarat că nu au cunoscut care erau presiunile la care a fost supus din partea statului, aceștia au arătat că la momentul respectiv au știut că donația nu a fost făcută din dorința de a gratifica statul ci ca urmare a unor presiuni a căror natură nu o cunoșteau. Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 451/ A din 23 iunie 2010, prin care s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Mun.

București prin Primar general și Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. - M.B. împotriva sentinței tribunalului. S-a reținut că excepția invocată de Statul Român prin M.F.P. referitoare la lipsa calității procesuale pasive este nefondată, având în vedere dispozițiile art. 25 din Decret nr. 31/1954, care prevăd că statul este persoană juridică care participă nemijlocit în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații, fiind reprezentat în astfel de raporturi prin M.F.P., cu excepția situației în care legea stabilește anume alte organe în acest scop. Or, în situația de față nu există nicio reglementare legală care să precizeze că referitor la donații, statul este reprezentat de un alt organ decât M.F.P.

De asemenea, curtea a constatat că proprietatea este dobândită, în cadrul donației, de către stat și nu de către unitatea administrativ - teritorială care reprezintă statul, iar Mun. București în calitate de unitate administrativ - teritorială care administrează bunurile statului este parte în prezenta cauză. S-a reținut că referirile la dispozițiile Legii nr. 213/1998, potrivit cărora statul culege bunurile fără stăpân, fiind reprezentat de Mun. București și totodată este proprietarul bunurilor considerate abandonate nu au aplicabilitate în cauză. Curtea de apel a apreciat astfel că în mod corect s-a constatat că Statul Român prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă, fiind necesar a-i fi opozabilă hotărârea, deoarece statul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin actul de donație a cărui anulare se cere.

Curtea a constatat ca nefondate criticile de netemeinicie și nelegalitate referitoare la dispozițiile legale în materie asupra fondului cauzei, întrucât nu s-a invocat lipsa actului autentic în ceea ce privește contractul de donație și numai lipsa acceptării donației în formă autentică, arătându-se că actul de donație a fost încheiat fără respectarea acestei forme. A reținut că motivul de nulitate absolută este determinat de lipsa consimțământului întrucât nu a existat dorința de a gratifica statul ci donația a fost efectuată urmare presiunilor exercitate asupra donatorului, scopul încheierii actului juridic de donație fiind ilicit. În speța dedusă judecății, dorința de a dona este o condiție de fond a actului de donație, iar la momentul efectuării acelui act, nu exista niciun motiv pentru ca autorul reclamanților să gratifice statul, ci numai temerea acestuia de represiuni, la care ar fi fost supus dacă nu se supunea dispozițiilor stabilite.

A constatat că prevederile art. 60 din Legea nr. 36/1995, invocate de Mun. București prin Primar general, nu sunt aplicabile, fiind un act normativ adoptat mult după încheierea actului de donație, care nu retroactivează. Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri pârâții. Prin motivele de recurs, Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. a Mun. București a criticat hotărârea atacată sub aspectul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., arătând că este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. A precizat că în mod eronat a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, înțelegând să reitereze respectiva excepție. A considerat că instanța nu a făcut distincție între cele două instituții, care sunt parte în cauză, respectiv Statul Român, căruia autorul reclamanților a donat imobilul în litigiu și Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie, cel care acceptat oferta de donație.

A invocat în susținere prevederile Legii nr. 215/2001, art. 123 alin. (1), arătând și faptul că în cadrul acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de donație, în aplicarea principiului relativității efectelor acestuia se impunea participarea în proces a succesorului în drepturi al Sfatului Popular al Raionului 30 Decembrie, respectiv C.L. al sect. 1 București. Prevalându-se de dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, a apreciat că în speța dedusă judecății, este o situație de excepție, în care interesele Statului Român nu sunt reprezentate în instanță de M.F.P. ci de către unitatea administrativ - teritorială în patrimoniul căreia a intrat imobilul. În sensul celor susținute, a învederat și faptul că statul, fiind cel care culege bunurile fără stăpân și tot el fiind considerat proprietarul bunurilor abandonate, pe plan local este reprezentat de Mun.

București, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 475, 477, 646 C. civ., art. 123 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001 și ale Legii nr. 213/1998. Or, în anul 1963, reprezentantul statului, în ceea ce privește administrarea bunurilor ce intrau în proprietatea acestuia, era Sfatul Popular. În altă ordine de idei, a considerat criticabilă hotărârea instanței de apel și în ceea ce privește actul de donație, având în vedere că acesta a fost încheiat în condițiile de formă și de fond prevăzute de legea în vigoare și nu s-a făcut dovada lipsei consimțământului sau dovada violenței morale și, pe cale de consecință, nici a lipsei intenției de a gratifica statul.

Din coroborarea textelor de lege cuprinse la art. 958 și 813 C. civ., a concluzionat că este prezumat caracterul abuziv al preluării imobilelor donate statului în baza Decretul nr. 478/1954 numai în situația în care oferta de donație nu a fost încheiată în formă autentică, ceea ce nu este cazul în speță. Deci în cauză preluarea abuzivă trebuie dovedită, în fiecare caz în parte trebuind a fi analizată situația de fapt, ceea ce nu s-a realizat în speță, dovadă fiind și faptul că niciunul dintre martori nu a cunoscut care au fost presiunile la care a fost supus S.T. din partea statului pentru ca acesta să fie determinat să doneze imobilul. A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității M.F.P.

de reprezentant al Statului Român și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Mun. București prin Primar general, prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., a solicitat admiterea acestuia și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. A arătat că imobilul a făcut obiectul contractului de donație autentificat din 1963 și că la încheierea acestuia au fost respectate atât dispozițiile art. 948 C. civ. cât și cele referitoare la încheierea donațiilor, respectiv art. 13 și urm., fiind în concordanță și cu Decretul nr. 478/1954.

A considerat că nu se poate reține lipsa intenției de a gratifica atâta timp cât oferta de donație poartă semnătura donatorului, dată în fața Notariatului de Stat. A precizat că reclamanții nu au produs probe care să determine constatarea nulității respectivului contract, la încheierea căruia nu s-a încălcat nicio dispoziție legală. Recursurile sunt fondate, sub aspectul motivului de ordine publică pus în dezbaterea părților la termenul de judecată din 22 iunie 2011, referitor la situația juridică a imobilului în litigiu și a cadrului juridic aplicabil acestuia. Astfel, imobilul a fost preluat de stat prin contractul de donație autentificat din 14 iunie 1963, în baza Decretului nr. 478/1954.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, prin imobile preluate în mod abuziv, în sensul legii, se înțeleg imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ., în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Prin urmare, se reține că imobilul în litigiu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, ceea ce presupune ca și valorificarea dreptului reclamanților să se facă în condițiile legii speciale de reparație.

Așadar, față de regimul juridic aplicabil imobilului din speță, incidență era Legea nr. 10/2001, ca act normativ special care conține reglementări pentru toate imobilele preluate abuziv de către stat în perioada de referință 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, incluzând și categoria imobilelor ce au făcut obiect al donațiilor către stat. Or, soluționarea cauzei de către instanțele fondului s-a făcut fără preocuparea acestora pentru o calificare juridică a situației de fapt, limitându-se la textele de lege (dispozițiile de drept comun ale C. civ.) invocate de către reclamanți și cu ignorarea principiului potrivit căruia legea specială derogă întotdeauna de la cea generală (specialia generali'bus derogant).

În consecință, ambele hotărâri vor fi casate și cauza trimisă spre rejudecare la prima instanță a fondului, care va analiza pretențiile deduse judecății în funcție de norma specială incidență, inclusiv din punctul de vedere al termenului de prescripție special înăuntrul căruia, în sistemul Legii nr. 10/2001, indiferent de cauza de nulitate invocată, se poate obține desființarea unui act. De asemenea, se va avea în vedere faptul că în condițiile actului normativ special anterior menționat, pretinsele drepturi asupra bunurilor ce intră în sfera de reglementare a acestuia puteau fi valorificate într-un anumit termen, sub sancțiunea decăderii și se va examina în ce măsură cererea adresată direct instanței de judecată face demersul judiciar admisibil sau se tinde la o eludare a normelor speciale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. București și de Mun. București prin Primar general împotriva Deciziei nr. 451/ A din 23 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia și sentința nr. 302 din 2 martie 2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2011.