ÎCCJ, decizie (scj.ro #81876)

Imobil preluat de Stat printr-un contract de donație. Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care s-a solicitat restituirea în natură. Justificarea interesului în promovarea cererii de constatarea nulității contractului de donație. Lipsa intenției de a gratifica. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate. Index alfabetic : contract de donație - imobil - cerere de restituire în natură Legea nr. 10/2001 Cod civil, art. 801, art. 803, art. 948, art. 966 (Notă : S-au avut în vedere dispozițiile vechiului Cod Civil, astfel cum erau în vigoare la data învestirii instanței).

Promovarea cererii de constatare a nulității absolute a unui contract de donație încheiat cu Statul Român, este justificată de necesitatea obținerii unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se dispună cu privire la valabilitatea contractului, atât timp cât a fost formulată notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului care face obiectul contractului de donație.

Donația făcută după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenția de a gratifica Statul Român, ci pentru a înlătura presiunile exercitate asupra proprietarilor imobilului, face ca actul juridic încheiat să fie lipsit de animus donandi, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute, iar împrejurarea că donatorii și-au exprimat consimțământul în fața notarului nu echivalează cu valabilitatea consimțământului astfel exprimat, deoarece notarul, în cadrul atribuțiilor ce-i revin, ia act de voința părților, fără să aibă posibilitatea de a cenzura în ce măsură acea voință a fost sau nu afectată de o cauză de nulitate absolută sau relativă. Astfel, nulitatea actului juridic este atrasă nu de lipsa ori de vicierea consimțământului exprimat la încheierea donației, ci de lipsa intenției de a gratifica, ceea ce echivalează cu lipsa cauzei actului juridic astfel încheiat.

ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 8577 din 6 decembrie 2011 Reclamanta P.G. a chemat în judecată Municipiul București, prin Primarul General și a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 8874/1967, prin care autorii săi au donat statului terenul viran în suprafață totală de 838,5 mp, situat în București. Prin sentința civilă nr. 667 din 28.04.2010, Tribunalul București, Secția a III-a Civilă a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 8874/1967 de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie București, încheiat între R.C. și M., în calitate de donatori și Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie, în calitate de donatar.

Prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 23851/1947 de Tribunalul Ilfov Secția Notariat, C.R. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, stăpânindu-l împreună cu soțul său, M.R., până în anul 1967 când, prin contractul de donație autentificat sub nr. 8874/1967, terenul în litigiu, în suprafață de 838,50 mp, a fost donat Sfatului Popular al Raionului 30 Decembrie. Din înscrisurile depuse, a reieșit că R.M. a fost reținut de organele Ministerului Afacerilor Interne, începând cu data de 06.05.1950 până la data de 06.05.1955, pentru activitate contra clasei muncitoare, fiind internat într-o colonie de muncă și pus în libertate înainte de expirarea măsurii, fără a se pronunța împotriva sa o hotărâre judecătorească de condamnare.

S-a mai reținut că, în anul 1949, soții R. au fost evacuați din locuința lor situată în București. Locuința a fost preluată de stat, iar bunurile mobile aflate în locuință au fost confiscate. Referitor la terenul în litigiu, învecinat cu terenul pe care se afla locuința, prima instanță a reținut că acesta a fost preluat în proprietatea statului ca bun abandonat, în baza Decretului 111/1951, astfel cum reiese din cărțile de judecată civile nr. 559/1952 și nr. 871/1952, însă acestea au fost reformate prin sentințele civile nr. 1917/1956, respectiv nr. 1300/1956, pronunțate de Tribunalul Popular al Raionului Grivița Roșie, cele 4 parcele, nr. 10, 11, 26 și 27, care compuneau terenul în litigiu, fiind retrocedate soților R. În ceea ce privește condițiile de validitate ale contractului de donație autentificat sub nr. 8874/1967, tribunalul a reținut că, la momentul încheierii contractului de donație, donatorii C. și M.R.

nu au avut intenția de a dona terenul în suprafață de 838,50 mp., obiect al contractului, manifestarea de voință nefiind exprimată cu scopul real de a produce efecte juridice, deoarece a lipsit intenția serioasă de a-l gratifica pe donator, în sensul de a-i procura, în mod irevocabil, un folos patrimonial. Astfel, din declarația martorei B.M., tribunalul a reținut că actul de donație a fost încheiat sub presiunea autorităților timpului, soții R. fiind supuși permanent la presiuni psihice din partea organelor statului comunist. Declarația acestui martor se coroborează cu declarația martorei A.E., dar și cu celelalte înscrisuri din care rezultă evacuarea soților R., internarea lui M.R. într-o colonie de muncă și preluarea tuturor bunurilor acestora.

Tribunalul a constatat că obligației născute din contractul de donație îi lipsește cauza, iar conform art. 966 C.civ. „obligația fără cauză (…) nu poate avea nici un efect”, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 948 pct. 4 C.civ., apreciind că la încheierea contractului a fost nesocotită o cerință esențială pentru validitatea acestuia, sancționată cu nulitatea, a fost admisă acțiunea și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul București, iar prin decizia nr.738 A/2010 a Curții de Apel București, apelul a fost respins ca nefondat, reținându-se următoarele : Prin sentința apelată s-a reținut nulitatea absolută a contractului de donație ca urmare a constatării lipsei intenției de a gratifica, care atrage lipsa cauzei actului juridic, în temeiul art. 966 și art. 948 pct. 4 C.civ.

Argumentele din apel susținute de apelantul pârât sunt străine de motivul de nulitate a actului juridic, reținut în hotărâre. Astfel, apelantul invocă aspecte privind existența și valabilitatea consimțământului, respectiv, condițiile de formă ale actului de donație, deși, nici prin acțiunea introductivă și nici în considerentele hotărârii apelate nu se reține vreun motiv de nulitate care să aibă legătură cu consimțământul donatorilor sau condițiile de formă ale actului juridic. Împrejurarea că autorii reclamantei și-au exprimat consimțământul de a dona imobilul nu exclude posibilitatea ca această manifestare de voință să fie lipsită de cauză juridică. Or, tocmai acest aspect s-a constatat de către tribunal, în primă instanță, pe baza probelor administrate, constatare care nu este contrazisă în nici un fel prin motivele de apel.

Împrejurarea că actul autentic se bucură de prezumția de autenticitate și validitate nu poate duce la concluzia că partea interesată nu ar putea invoca nulitatea actului. Domeniul prezumției de autenticitate, instituită de art. 1173 alin.(1) C.civ., acoperă numai formalitățile îndeplinite de organul care conferă solemnitate înscrisului, nu însă și validitatea sa intrinsecă. Împotriva constatărilor agentului instrumentator, care deși personale, depășesc competența sa, cum ar fi cele referitoare la existența și valabilitatea cauzei actului juridic, se poate face dovada contrară, deoarece notarul ia act de voința părților, fără să aibă posibilitatea de a controla în ce măsură acea voință a fost sau nu afectată de o cauză de nulitate absolută sau relativă.

În analiza cauzei în materie de donație este necesar a se stabili scopul sau motivul care a fost determinant în voința dispunătorului în acest sens. Cauza actului de donație cuprinde, pe lângă voința de a dărui, și motivul care a hotărât pe dispunător să facă liberalitatea, aceste elemente neputând fi separate și examinate în mod izolat. Ca atare, la stabilirea existenței și validității cauzei actului de donație, instanța trebuie să aibă în vedere împrejurările contemporane efectuării donației. Din probele administrate pe parcursul procesului rezultă că atât imobilul care constituia locuința donatorilor, cât și terenul în litigiu au fost preluate de stat în fapt, fără nici o despăgubire, anterior ofertei de donație.

De asemenea, au fost confiscate toate bunurile mobile ale soților R., aceștia fiind obligați să locuiască într-o încăpere din subsolul unui bloc. Soțul proprietarei, M.R., a fost arestat, fără a exista o hotărâre judecătorească de condamnare, și internat timp de 5 ani într-o colonie de muncă forțată. După revenirea din detenție, ca urmare a demersurilor efectuate de soții R., terenul în litigiu a fost restituit acestora, prin sentințele civile pronunțate de Tribunalul Popular al Raionului Grivița. Rezultă în mod evident că soții R. doreau să redevină și să rămână proprietarii terenului, altfel neputându-se explica de ce au făcut demersuri pentru redobândirea lui.

Având în vedere că autorii reclamantei au fost deposedați de imobilul în litigiu împotriva voinței lor, anterior datei la care aceștia au făcut oferta de donație, precum și faptul că au solicitat în mod repetat restituirea acestui imobil, Curtea de Apel a apreciat că cei doi soți nu au avut intenția de a gratifica statul, nu a existat animus donandi , actul de dispoziție efectuat în acest sens fiind consecința conjuncturii sociale, economice în care s-au derulat faptele, a posibilităților limitate de manifestare individuală în ceea ce privește dreptul lor de proprietate. În lipsa intenției reale de a gratifica, contractul de donație nu are o cauză licită și este sancționat cu nulitatea absolută.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, formulând următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.: În mod greșit instanța de apel a considerat că în cauză lipsește intenția părților de a gratifica Statul Român cu imobilul ce le aparținea. Oferta de donație poartă semnătura donatorilor dată în fata Notarului de Stat astfel încât nu poate fi reținută motivarea instanței în sensul că nu a există intenția de a gratifica. Lipsa consimțământului putea fi invocată doar dacă actul de donație nu ar fi fost semnat. Or, față de regimul juridic al actelor autentice și forța probantă în privința constatărilor notarului, lipsa consimțământului ca o cauză de nulitate absolută, nu poate fi primită.

Oferta de donație a fost acceptată de către Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București în conformitate cu prevederile Decretului nr.478/1958. Mai mult, donația este un act juridic esențialmente irevocabil, caracter consacrat de art. 801 C.civ. Se mai susține că reclamanta nu justifică un interes în promovarea acțiunii. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: Contrar celor susținute prin cererea de recurs, reclamanta justifică un interes în promovarea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 8874/1967, încheiat de autorii săi cu Statul Român.

A rezultat din probele administrate în cauză că reclamanta a formulat, în temeiul Legii 10/2001, notificarea nr. 1338/2001 prin care a solicitat, în condițiile acestei legi, restituirea prin echivalent a terenului ce face obiectul contractului de donație menționat. Or, față de prevederile art. 2 lit. c din Legea 10/2001, promovarea cererii de chemare în judecată era justificată de necesitatea obținerii unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se dispună cu privire la valabilitatea contractului de donație încheiat. În ceea ce privește dezlegarea dată cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de donație făcută Statului Român de autorii reclamantei, decizia instanței de apel este, de asemenea, legală, criticile formulate de recurent fiind nefondate.

Așa cum rezultă din cuprinsul art. 801-803 C.civ., donația este un contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit prin care donatorul, cu intenție liberală, își micșorează în mod irevocabil patrimoniu cu un drept real sau de creanță, mărind în mod corespunzător, cu același drept, patrimoniul donatarului, fără a urmări să primească ceva în schimb. Valabilitatea donației, ca a oricărui alt contract, se apreciază prin raportare la condițiile prevăzute de art. 948 C.civ. Liicitatea cauzei – impusă drept condiție pentru validitatea unei convenții – trebuie analizată atât din perspectiva art. 966 C.civ cât și în raport cu specificul contractului de donație ca liberalitate.

Admițând existența a două elemente care compun cauza actului juridic și anume scopul imediat (scopul obligației, care în cazul contractelor unilaterale cu titlu gratuit constă în intenția de a gratifica) și scopul mediat (scopul actului juridic reprezentat de motivul determinant al încheierii actului juridic), urmează a considera că atunci când lipsa cauzei se datorează lipsei intenției de a gratifica, în actele cu titlu gratuit, lipsește un element esențial al actului juridic. În acest caz, lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra scopului mediat, iar sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității absolute a actului juridic. În cauză, donația a fost făcută după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenția de a gratifica Statul Român, ci pentru a înlătura presiunile exercitate asupra proprietarilor imobilului, astfel încât actul juridic încheiat este lipsit de animus donandi , ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute.

Nu există, așa cum se susține prin recursul declarat de pârât un regim juridic diferit, sub aspectul sancțiunii aplicabile, în situația lipsei cauzei actelor de donație încheiate în temeiul Decretului 478/1954. Simpla împrejurare că oferta de donație a fost acceptată în temeiul acestui act normativ, nu salvează actul de la sancțiunea nulității atrasă de lipsa intenției de a gratifica. Tot astfel, împrejurarea că donatorii și-au exprimat consimțământul în fața notarului nu echivalează cu valabilitatea consimțământului astfel exprimat, deoarece notarul, în cadrul atribuțiilor ce-i revin, ia act de voința părților, fără să aibă posibilitatea de a cenzura în ce măsură acea voință a fost sau nu afectată de o cauză de nulitate absolută sau relativă.

Însă, pentru considerentele anterior expuse, nulitatea actului juridic în cauză este atrasă nu de lipsa ori de vicierea consimțământului exprimat la încheierea donației, ci de lipsa intenției de a gratifica, ceea ce echivalează cu lipsa cauzei actului juridic astfel încheiat. În consecință, pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 312 alin.(1) C.proc.civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat.