ÎCCJ, decizie (scj.ro #81876)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81876) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Imobil preluat de Stat
printr-un contract de donație. Notificare formulată în temeiul Legii nr.
10/2001 prin care s-a solicitat restituirea în natură. Justificarea interesului
în promovarea cererii de constatarea nulității contractului de
donație. Lipsa intenției de a gratifica.
Cuprins pe materii :
Drept civil. Drepturi reale.
Drept de proprietate.
Index alfabetic :
contract de donație
-
imobil
-
cerere de restituire în natură
Legea nr. 10/2001
Cod
civil, art. 801, art. 803, art. 948, art. 966
(Notă :
S-au avut în vedere dispozițiile vechiului Cod Civil, astfel cum erau în
vigoare la data învestirii instanței).
Promovarea
cererii de constatare a nulității absolute a unui contract de donație
încheiat cu Statul Român, este justificată de necesitatea obținerii unei
hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se dispună cu privire la
valabilitatea contractului, atât timp cât a fost formulată notificare în
temeiul Legii nr. 10/2001, prin care s-a solicitat restituirea în natură a
imobilului care face obiectul contractului de donație.
Donația
făcută după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenția de a gratifica Statul
Român, ci pentru a înlătura presiunile exercitate asupra proprietarilor
imobilului, face ca actul juridic încheiat să fie lipsit de animus donandi,
ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute, iar împrejurarea că donatorii
și-au exprimat consimțământul în fața notarului nu echivalează cu valabilitatea
consimțământului astfel exprimat, deoarece notarul, în cadrul atribuțiilor ce-i
revin, ia act de voința părților, fără să aibă posibilitatea de a cenzura în ce
măsură acea voință a fost sau nu afectată de o cauză de nulitate absolută sau
relativă.
Astfel,
nulitatea actului juridic este atrasă nu de lipsa ori de vicierea
consimțământului exprimat la încheierea donației, ci de lipsa intenției de a
gratifica, ceea ce echivalează cu lipsa cauzei actului juridic astfel încheiat.
ICCJ,
Secția I civilă, decizia nr. 8577 din 6 decembrie 2011
Reclamanta
P.G. a chemat în judecată Municipiul București, prin Primarul General și a
solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de donație
autentificat sub nr. 8874/1967, prin care autorii săi au donat statului terenul
viran în suprafață totală de 838,5 mp, situat în București.
Prin
sentința civilă nr. 667 din 28.04.2010, Tribunalul București, Secția a III-a
Civilă a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de
donație autentificat sub nr. 8874/1967 de Notariatul de Stat al Raionului 30
Decembrie București, încheiat între R.C. și M., în calitate de donatori și
Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie, în calitate de donatar.
Prima
instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub
nr. 23851/1947 de Tribunalul Ilfov Secția Notariat, C.R. a dobândit dreptul
de proprietate asupra terenului, stăpânindu-l împreună cu soțul său, M.R.,
până în anul 1967 când, prin contractul de donație autentificat sub nr.
8874/1967, terenul în litigiu, în suprafață de 838,50 mp, a fost donat
Sfatului Popular al Raionului 30 Decembrie.
Din înscrisurile
depuse, a reieșit că R.M. a fost reținut de organele Ministerului
Afacerilor Interne, începând cu data de 06.05.1950 până la data de 06.05.1955,
pentru activitate contra clasei muncitoare, fiind internat într-o colonie de
muncă și pus în libertate înainte de expirarea măsurii, fără a se pronunța
împotriva sa o hotărâre judecătorească de condamnare. S-a mai reținut că, în
anul 1949, soții R. au fost evacuați din locuința lor situată în București.
Locuința a fost preluată de stat, iar bunurile mobile aflate în locuință au
fost confiscate.
Referitor la
terenul în litigiu, învecinat cu terenul pe care se afla locuința, prima
instanță a reținut că
acesta a fost preluat în
proprietatea statului ca bun abandonat, în baza Decretului 111/1951, astfel cum
reiese din cărțile de judecată civile nr. 559/1952 și nr. 871/1952, însă
acestea au fost reformate prin sentințele civile nr. 1917/1956, respectiv nr.
1300/1956, pronunțate de Tribunalul Popular al Raionului Grivița Roșie, cele 4
parcele, nr. 10, 11, 26 și 27, care compuneau terenul în litigiu, fiind
retrocedate soților R.
În ceea ce
privește condițiile de validitate ale contractului de donație autentificat
sub nr. 8874/1967, tribunalul a reținut că, la momentul încheierii
contractului de donație, donatorii C. și M.R. nu au avut intenția de a dona
terenul în suprafață de 838,50 mp., obiect al contractului, manifestarea de
voință nefiind exprimată cu scopul real de a produce efecte juridice, deoarece
a lipsit intenția serioasă de a-l gratifica pe donator, în sensul de a-i
procura, în mod irevocabil, un folos patrimonial.
Astfel,
din declarația martorei B.M., tribunalul a reținut că actul de donație a fost
încheiat sub presiunea autorităților timpului, soții R. fiind supuși permanent
la presiuni psihice din partea organelor statului comunist. Declarația
acestui martor se coroborează cu declarația martorei A.E., dar și cu celelalte
înscrisuri din care rezultă evacuarea soților R., internarea lui M.R. într-o
colonie de muncă și preluarea tuturor bunurilor acestora.
Tribunalul
a constatat că obligației născute din contractul de donație îi lipsește cauza,
iar conform art. 966 C.civ. „obligația fără cauză (…) nu poate avea nici un
efect”, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 948 pct. 4 C.civ., apreciind că la încheierea contractului a fost nesocotită o cerință esențială pentru
validitatea acestuia, sancționată cu nulitatea, a fost admisă acțiunea și s-a
constatat nulitatea absolută a contractului de donație.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul București, iar prin decizia nr.738
A/2010 a Curții de Apel București, apelul a fost respins ca nefondat,
reținându-se următoarele :
Prin
sentința apelată s-a reținut nulitatea absolută a contractului de donație ca
urmare a constatării lipsei intenției de a gratifica, care atrage lipsa cauzei
actului juridic, în temeiul art. 966 și art. 948 pct. 4 C.civ.
Argumentele
din apel susținute de apelantul pârât sunt străine de motivul de nulitate a
actului juridic, reținut în hotărâre. Astfel, apelantul invocă aspecte privind
existența și valabilitatea consimțământului, respectiv, condițiile de formă ale
actului de donație, deși, nici prin acțiunea introductivă și nici în
considerentele hotărârii apelate nu se reține vreun motiv de nulitate care să
aibă legătură cu consimțământul donatorilor sau condițiile de formă ale actului
juridic.
Împrejurarea
că autorii reclamantei și-au exprimat consimțământul de a dona imobilul nu
exclude posibilitatea ca această manifestare de voință să fie lipsită de cauză
juridică. Or, tocmai acest aspect s-a constatat de către tribunal, în primă
instanță, pe baza probelor administrate, constatare care nu este contrazisă în
nici un fel prin motivele de apel.
Împrejurarea
că actul autentic se bucură de prezumția de autenticitate și validitate nu
poate duce la concluzia că partea interesată nu ar putea invoca nulitatea
actului. Domeniul prezumției de autenticitate, instituită de art. 1173 alin.(1)
C.civ., acoperă numai formalitățile îndeplinite de organul care conferă
solemnitate înscrisului, nu însă și validitatea sa intrinsecă. Împotriva
constatărilor agentului instrumentator, care deși personale, depășesc
competența sa, cum ar fi cele referitoare la existența și valabilitatea cauzei
actului juridic, se poate face dovada contrară, deoarece notarul ia act de
voința părților, fără să aibă posibilitatea de a controla în ce măsură acea voință
a fost sau nu afectată de o cauză de nulitate absolută sau relativă.
În
analiza cauzei în materie de donație este necesar a se stabili scopul sau
motivul care a fost determinant în voința dispunătorului în acest sens. Cauza
actului de donație cuprinde, pe lângă voința de a dărui, și motivul care a
hotărât pe dispunător să facă liberalitatea, aceste elemente neputând fi
separate și examinate în mod izolat. Ca atare, la stabilirea existenței și
validității cauzei actului de donație, instanța trebuie să aibă în vedere
împrejurările contemporane efectuării donației.
Din
probele administrate pe parcursul procesului rezultă că atât imobilul care
constituia locuința donatorilor, cât și terenul în litigiu au fost preluate de
stat în fapt, fără nici o despăgubire, anterior ofertei de donație. De
asemenea, au fost confiscate toate bunurile mobile ale soților R., aceștia
fiind obligați să locuiască într-o încăpere din subsolul unui bloc. Soțul
proprietarei, M.R., a fost arestat, fără a exista o hotărâre judecătorească de
condamnare, și internat timp de 5 ani într-o colonie de muncă forțată.
După
revenirea din detenție, ca urmare a demersurilor efectuate de soții R., terenul
în litigiu a fost restituit acestora, prin sentințele civile pronunțate de
Tribunalul Popular al Raionului Grivița. Rezultă în mod evident că soții R.
doreau să redevină și să rămână proprietarii terenului, altfel neputându-se
explica de ce au făcut demersuri pentru redobândirea lui.
Având
în vedere că autorii reclamantei au fost deposedați de imobilul în
litigiu împotriva voinței lor, anterior datei la care aceștia au
făcut oferta de donație, precum și faptul că au solicitat în mod
repetat restituirea acestui imobil, Curtea de Apel a apreciat că cei doi
soți nu au avut intenția de a gratifica statul, nu a existat
animus
donandi
, actul de dispoziție efectuat în acest sens fiind
consecința conjuncturii sociale, economice în care s-au derulat
faptele, a posibilităților limitate de manifestare individuală în ceea
ce privește dreptul lor de proprietate.
În
lipsa intenției reale de a gratifica, contractul de donație nu are o cauză
licită și este sancționat cu nulitatea absolută.
Împotriva
acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul
General, formulând următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe
prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.:
În mod
greșit instanța de apel a considerat că în cauză lipsește intenția părților de
a gratifica Statul Român cu imobilul ce le aparținea. Oferta de donație poartă
semnătura donatorilor dată în fata Notarului de Stat astfel încât nu poate fi
reținută motivarea instanței în sensul că nu a există intenția de a gratifica.
Lipsa
consimțământului putea fi invocată doar dacă actul de donație nu ar fi fost
semnat. Or, față de regimul juridic al actelor autentice și forța probantă în
privința constatărilor notarului, lipsa consimțământului ca o cauză de nulitate
absolută, nu poate fi primită.
Oferta
de donație a fost acceptată de către Comitetul Executiv al Consiliului Popular
al Municipiului București în conformitate cu prevederile Decretului
nr.478/1958. Mai mult, donația este un act juridic esențialmente irevocabil,
caracter consacrat de art. 801 C.civ.
Se mai
susține că reclamanta nu justifică un interes în promovarea acțiunii.
Analizând
decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta
Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Contrar
celor susținute prin cererea de recurs, reclamanta justifică un interes în
promovarea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de
donație autentificat sub nr. 8874/1967, încheiat de autorii săi cu Statul
Român. A rezultat din probele administrate în cauză că reclamanta a formulat,
în temeiul Legii 10/2001, notificarea nr. 1338/2001 prin care a solicitat, în
condițiile acestei legi, restituirea prin echivalent a terenului ce face
obiectul contractului de donație menționat.
Or,
față de prevederile art. 2 lit. c din Legea 10/2001, promovarea cererii de
chemare în judecată era justificată de necesitatea obținerii unei hotărâri
judecătorești irevocabile prin care să se dispună cu privire la valabilitatea
contractului de donație încheiat.
În ceea
ce privește dezlegarea dată cererii având ca obiect constatarea nulității
absolute a contractului de donație făcută Statului Român de autorii
reclamantei, decizia instanței de apel este, de
asemenea, legală, criticile
formulate de recurent fiind nefondate.
Așa cum
rezultă din cuprinsul art. 801-803 C.civ., donația este un contract solemn,
unilateral și cu titlu gratuit prin care donatorul, cu intenție liberală, își
micșorează în mod irevocabil patrimoniu cu un drept real sau de creanță, mărind
în mod corespunzător, cu același drept, patrimoniul donatarului, fără a urmări
să primească ceva în schimb.
Valabilitatea
donației, ca a oricărui alt contract, se apreciază prin raportare la condițiile
prevăzute de art. 948 C.civ. Liicitatea cauzei – impusă drept condiție pentru
validitatea unei convenții – trebuie analizată atât din perspectiva art. 966
C.civ cât și în raport cu specificul contractului de donație ca liberalitate.
Admițând
existența a două elemente care compun cauza actului juridic și anume scopul
imediat (scopul obligației, care în cazul contractelor unilaterale cu titlu
gratuit constă în intenția de a gratifica) și scopul mediat (scopul actului
juridic reprezentat de motivul determinant al încheierii actului juridic),
urmează a considera că atunci când lipsa cauzei se datorează lipsei intenției
de a gratifica, în actele cu titlu gratuit, lipsește un element esențial al
actului juridic. În acest caz, lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra
scopului mediat, iar sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității absolute a
actului juridic.
În
cauză, donația a fost făcută după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenția
de a gratifica Statul Român, ci pentru a înlătura presiunile exercitate asupra
proprietarilor imobilului, astfel încât actul juridic încheiat este lipsit de
animus
donandi
, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute.
Nu
există, așa cum se susține prin recursul declarat de pârât un regim juridic
diferit, sub aspectul sancțiunii aplicabile, în situația lipsei cauzei actelor
de donație încheiate în temeiul Decretului 478/1954. Simpla împrejurare că
oferta de donație a fost acceptată în temeiul acestui act normativ, nu salvează
actul de la sancțiunea nulității atrasă de lipsa intenției de a gratifica.
Tot
astfel, împrejurarea că donatorii și-au exprimat consimțământul în fața
notarului nu echivalează cu valabilitatea consimțământului astfel exprimat,
deoarece notarul, în cadrul atribuțiilor ce-i revin, ia act de voința părților,
fără să aibă posibilitatea de a cenzura în ce măsură acea voință a fost sau nu
afectată de o cauză de nulitate absolută sau relativă.
Însă,
pentru considerentele anterior expuse, nulitatea actului juridic în cauză este
atrasă nu de lipsa ori de vicierea consimțământului exprimat la încheierea
donației, ci de lipsa intenției de a gratifica, ceea ce echivalează cu lipsa
cauzei actului juridic astfel încheiat.
În consecință,
pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 312 alin.(1) C.proc.civ.,
Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat.