ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 837/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 837/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 11 aprilie 2019
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă - Faliment la 30 mai 2016, sub nr. x/2012014/a3, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în faliment, reprezentată prin B. SPRL, în calitate de lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., a solicitat instanței să constate dreptul său de proprietate asupra activului reprezentând "instalație concasare VSI60".
În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea facturii fiscale finale aferente contractului de vânzare cumpărare nr. x/12.07.2011 încheiat între S.C. C. S.R.L. în calitate de vânzător și S.C. A. S.R.L. în calitate de cumpărător prin care să se constate transferul dreptului de proprietate asupra activului reprezentând "instalație concasare VSI 60" de la vânzătorul S.C. C. S.R.L. la cumpărătorul S.C. A. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1409 din 5 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Iași, secția II civilă - Faliment s-a admis excepția de necompetență funcțională a instanței și transpunerea cauzei la un completul specializat în judecata cauzei cu profesioniști, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția II civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 octombrie 2016, sub nr. x/2012014/a3*.
Prin sentința civilă nr. 206 din 10 februarie 2017, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 27 martie 2017, sub nr. x/2012014/a3*.
Prin sentința civilă nr. 868/C/2017, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator B. SPRL în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., având ca obiect constatarea dreptului de proprietate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. - prin lichidator judiciar B. SPRL.
Prin decizia nr. 484/2018 din 14 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta S.C. A. - prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva sentinței civile nr. 868/C/2017, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Împotriva deciziei nr. 484/2018 din 14 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a formulat recurs reclamanta S.C. A. - prin lichidator judiciar B. SPRL.
Prin memoriul de recurs, neîncadrat în drept, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În susținerea cererii de recurs, recurenta arată că motivul reținut de instanța de apel în vederea respingerii cererii sale este legat de faptul că nu s-a efectuat plata integrală a prețului și că transferul dreptului de proprietate nu s-a putut constata, întrucât condiția suspensivă a plății prețului nu a fost realizată conform convenției părților.
În acest context, recurenta apreciază că din documentele enumerate în cadrul memoriului de recurs termenul suspensiv s-a împlinit conform contractului nr. x din 12 iulie 2011 la data de 27 decembrie 2011, la care se adaugă termenul de grație de 15 zile, respectiv 11 ianuarie 2012, conform adresei înregistrate sub nr. x din 30 martie 2016 .
Mai susține recurenta că nu există niciun înscris depus la dosarul cauzei din care să rezulte că S.C. A. S.R.L. a solicitat vânzătoarei să amâne prezentarea la plată a biletelor la ordin și nici nu s-a administrat un alt probatoriu în acest sens.
Prin urmare, recurenta consideră că se impune clarificarea calității de proprietar a S.C. A. S.R.L. asupra utilajului care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare, întrucât contractul nr. x din 12 iulie 2011 a fost încheiat în luna iulie 2011 și urma să se deruleze pe parcursul a 5 luni, până în luna decembrie 2011, respectiv în perioada 12 iulie 2011 - 27 decembrie 2011 (data emiterii scadenței ultimului bilet la ordin nr. 58657 emis la data de 27 decembrie 2011 de S.C. A. S.R.L. (art. 3 și art. 4 din contract), în cauză neexistând vreo corespondență purtată între S.C. C. S.R.L. și S.C. A. S.R.L. cu privire la prelungirea duratei contractului.
Față de aspectele prezentate, recurenta consideră că nu se mai poate face nicio prestație în contul acestui contract al cărui termen a expirat fără ca părțile să procedeze la prelungirea lui, respectiv S.C. C. S.R.L. nu mai poate solicita restituirea utilajului și nici nu poate factura sumele încasate în anul 2011 drept chirie, iar S.C. A. S.R.L. nu poate solicita restituirea avansurilor plătite în contul acestui utilaj.
Prin întâmpinarea depusă la 29 august 2018, intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a solicitat în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, în raport cu decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și a dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., anularea recursului în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat.
La data de 20 septembrie 2018, recurenta S.C. A. S.R.L. a depus concluzii scrise la dosarul cauzei, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 octombrie 2018, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 8 noiembrie 2018, recurenta-reclamantă depunând punct de vedere.
Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.
Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.
Din analiza memoriului de recurs, se constată că pârâta recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator B. SPRL nu a indicat motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, iar susținerile din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.
Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.
Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.
Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.
Se observă că recurenta a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.
În speță, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.
În speță, recurenta-reclamantă, nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.
În acest context, se constată că recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel.
Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.
Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.
În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.
În consecință, se constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel prin respingerea apelului pârâtei.
Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator B. SPRL împotriva deciziei nr. 484/2018 din 14 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.R.L..
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2019.