ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.10.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3015/2015

HOTĂRÂRE
16.10.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3015/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Decizia nr. 3015/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3699/CA din 16 octombrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a decis următoarele:

- a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E.;

- a admis ca fondate recursurile declarate de recurenții-pârâți Universitatea din Oradea, F., G. și Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței nr. 3331/CA din 25 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți sub aspectul tuturor capetelor de cerere formulate, precum și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea Oradea în contradictoriu cu chematul în garanție H.;

- a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei Universitatea Oradea formulată de pârâtul Ministerul Educației Naționale;

- a menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate;

- a respins cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată în fond și în recurs;

- a obligat recurenții-reclamanți la plata sumei de 2,15 RON în favoarea Universității Oradea reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Împotriva deciziei nr. 3699/CA din 16 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au formulat cererea de revizuire A., B., C., D. și E., invocând motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Revizuenții expun istoricul litigiului care a format obiectul Dosarului nr. x/111/2012, având ca obiect anularea deciziei emise de G., în calitate de Rector al Universității din Oradea, și a Hotărârii Senatului Academic din luna noiembrie 2011, prin care s-a decis anularea diplomelor de licență ale revizuenților, pentru motive care însă nu le erau imputabile, solicitând, totodată, suspendarea efectelor actului administrativ atacat și repararea prejudiciului cauzat prin adoptarea respectivelor decizii.

Arată revizuenții că, într-un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1460/CA din 15 martie 2012, Tribunalul Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a actului administrativ de anulare a diplomelor până la soluționarea definitivă a dosarului.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Educației și Învățământului și Universitatea din Oradea, recursurile fiind respinse prin decizia nr. 4131/CA/2012 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 3331/CA din 25 aprilie 2013, Tribunalul Bihor a admis acțiunea pe fond, iar, în recurs, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3699/CA/2013-R din 16 octombrie 2013, a admis recursurile declarate de Universitatea Oradea, Ministerul Educației, Rectorul și Secretarul Științific și a desființat sentința instanței de fond, respingând acțiunea și menținând anularea diplomelor de licență.

Susțin revizuenții că decizia nr. 3699/CA/2013-R din 16 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, este contrară deciziei nr. 4131/CA/2012 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În susținerea motivului de revizuire, revizuenții invocă principiul securității raporturilor juridice, dreptul la un proces echitabil, sub aspectul asigurării unei practici judiciare unitare, precum și puterea de lucru judecat, în raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a Tribunalului Suprem și a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința civilă nr. 1457/CA/2014 - R din 19 mai 2014, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 105/111/2012*.

La termenul de judecată de astăzi, 6 octombrie 2015, Înalta Curte, în temeiul art. 137 C. proc. civ., a rămas în pronunțare cu privire la excepția tardivității cererii de revizuire, excepție pe care instanța o consideră a fi întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, împrejurare ce face de prisos expunerea și cercetarea în fond a cererii.

Din cuprinsul cererii de revizuire - expus la pct. 2 din prezenta decizie - întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se constată că revizuenții invocă faptul că decizia nr. 3699/CA/2013-R din 16 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, este potrivnică deciziei nr. 4131/CA/2012 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de aceeași instanță.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ.:

Art. 322. - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...).

Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță;

Conform art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:

Art. 324.

-

Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti:

1.

î

n cazurile prevăzute de art. 322 pct. (...) 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri;”

Hotărârile potrivnice, în opinia revizuenților, sunt hotărâri pronunțate de instanțe de recurs, iar ultima hotărâre este

decizia nr. 3699/CA/2013-R a Curții de Apel Oradea pronunțată la data de 16 octombrie 2013.

În raport cu data pronunțării deciziei nr. 3699/2013 a Curții de Apel Oradea, termenul de o lună de la pronunțare prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza finală C. proc. civ., calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 16 noiembrie 2013, care, fiind într-o zi de sâmbătă, s-a prelungit, conform art. 101 alin. (5) din același Cod, până la data de 18 noiembrie 2013.

Or, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost transmisă prin poștă la data de 26 februarie 2014

cu depășirea termenului prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza finală C. proc. civ., care s-a împlinit, conform celor expuse anterior, la data de 18 noiembrie 2013.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 137 cu referire la art. 324 alin. (1) pct. 1 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A., B., C., D. și E.

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A., B., C., D. și E. împotriva deciziei nr. 3699/CA din 16 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-30
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5206/2019
Ședința publică din data de 30 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2015-01-13
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 13/2015
398 euro, cu titlu de cheltuieli, fiind plătită la data de 05 iulie 2013, prin ordinele de plată nr. 2264 și nr. 2265. De asemenea, prin întâmpinare pârâtul B. a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire. Hotărârea instan
ÎCCJ 2023-11-23
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2515/2023
e; a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 65.098,75 RON, reprezentând contravaloarea transportului elevilor în luna februarie 2021, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemații în garanție
ÎCCJ 2018-02-20
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 688/2018
nta a solicitat diminuarea corecției aplicate de la 10% la 5% constatând o gravitate mai mică față de ceea ce a reținut echipa de control pentru nerespectarea principiului de tratament egal din Nota de constatare nr. x. 2. Hotărârea instanț
ÎCCJ 2017-12-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3834/2017
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curtii de Apel Oradea, secți
Sursă