ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2515/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, secția Civilă la 10.06.2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Județean Bihor, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 65.098,75 RON, reprezentând contravaloare transport elevi în luna februarie 2021, conform facturii seria x OMN nr. x/28.02.2021.

La 12.07.2021, pârâtul Consiliul Județean Bihor a formulat o cerere de chemare în garanție atât a Ministerului Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, cât și a Ministerului Educației, solicitând ca în cazul admiterii acțiunii reclamantei, să se dispună obligarea chematelor în garanție la plata sumelor la care ar putea fi obligat.

Prin sentința civilă nr. 6268/20.12.2021, Judecătoria Oradea, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă.

Prin încheierea din 13.10.2022, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis în principiu cererea de chemare în garanție.

Prin sentința nr. 247/LP/22.12.2022, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice; a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 65.098,75 RON, reprezentând contravaloarea transportului elevilor în luna februarie 2021, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemații în garanție să plătească în solidar pârâtului aceeași sumă de 65.098,75 RON; a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 2.407 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar chematele în garanție să plătească în solidar această sumă către pârât.

Împotriva acestei sentințe, chemații în garanție au declarat apel, fiecare criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 141/2023-A/15.05.2023, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii, chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În motivare, după prezentarea situației de fapt, a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

Recurentul a subliniat că obiectul litigiului în discuție este executarea unui contract administrativ, iar în acest sens a menționat dispozițiile legale din Legea nr. 554/2004, în special art. 1 alin. (1) și art. 2 lit. c), susținând că dosarul se impunea a fi soluționat de instanța de contencios administrativ, nicidecum de instanța civilă.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a argumentat că excepția inadmisibilității cererii sale de chemare în garanție a fost respinsă în mod eronat, deoarece nu există nicio prevedere legală în vigoare care să o oblige să asigure fondurile necesare pentru plata contravalorii transportului elevilor efectuat de A. S.A. în luna februarie 2021. În acest context, a invocat încălcarea art. 72 alin. (1) C. proc. civ. și a subliniat că între reclamantă și pârât a fost încheiat un contract, iar obligațiile privind plata serviciilor de transport și prestarea lor au fost asumate doar de aceste părți.

În continuare, a mai susținut că instanța de apel a respins în mod eronat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, reținând că recurentul "coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar", conform Legii nr. 500/2002. Or, rolul Ministerului de Finanțe este de a administra bugetul de stat și nu de a vira sume către alți ordonatori de credite în afara prevederilor legale și a proiectelor elaborate de toate ministerele conform legii bugetului de stat.

Recurentul a mai afirmat că neacordarea drepturilor bănești de către ordonatorii de credite care, potrivit legii, elaborează propriile bugete, nu poate implica răspunderea Ministerului Finanțelor.

De asemenea, a evidențiat că finanțarea de bază se stabilește în funcție de costul standard per elev/preșcolar/antepreșcolar, conform metodei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, potrivit art. 101 alin. (2) din Legea nr. 1/2011. Astfel, întrucât Ministerul Educației și Cercetării are calitatea de autoritate centrală cu rol de reglementare în domeniul educației și învățământului, care elaborează legislația și asigură aplicarea strategiilor și politicilor în acest domeniu, acestuia îi revine obligația de a soluționa prezenta situație, iar Ministerul Finanțelor nu poate fi responsabil pentru neacordarea drepturilor bănești.

În final, a subliniat că este inadmisibil ca instanța de apel să rețină că Ministerul Educației are obligația de a plăti și să oblige la plată o altă entitate, și anume Ministerul Finanțelor.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În cauză, calea de atac exercitată este neprevăzută de lege, astfel cum se va arăta în continuare.

Reclamanta a învestit, la 10.06.2021, instanțele cu un litigiu generat de executarea unui contract administrativ, respectiv contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate în județul Bihor nr. 192/10.09.2020, încheiat în temeiul Hotărârii Consiliului Județean Bihor nr. 381/20.12.2013.

Prin această hotărâre, reclamantei i-au fost atribuite mai multe trasee, conform Programului județean de transport rutier public de persoane prin curse regulate pentru perioada 2013-2019, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Bihor nr. 294/2012, în temeiul Legii nr. 92/2007, a Normelor de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul Ministerului Internelor și Reformei Administrative nr. 353/2007.

Înalta Curte notează că legea cadru pentru serviciile comunitare de utilități publice, inclusiv transportul public local de călători, este Legea nr. 51/2006, republicată, iar procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii pentru aceste servicii se stabilește conform prevederilor Legilor nr. 98/2016, nr. 99/2016 și nr. 100/2016.

În forma în vigoare la data sesizării instanței sesizate, 10.06.2021, art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 dispunea că "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul". De asemenea, dispozițiile art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016 au recunoscut calea de atac a apelului, ca unic remediu posibil a fi exercitat împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative.

Raportând aceste repere la dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța supremă constată că decizia nr. 141/2023-A/15.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă este definitivă, fiind o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs.

Cum potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, Înalta Curte constată că recurentul a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficiență textelor de lege enunțate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva deciziei nr. 141/2023-A/15.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A., intimatul-pârât Consiliul Județean Bihor și intimatul-chemat în garanție Ministerul Educației.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2023.