ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 550/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

După deliberare, asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, la data de 28 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea din Oradea, Comuna Paleu prin Primar și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, să se constate că Statul Român este proprietar asupra suprafeței de 4,59 ha identificată prin tarlaua x parcela inclusă în nr. cadastral x înscris în CF x Paleu, în natură teren extravilan de 79.961 mp, diferența fiind proprietatea pârâtei Comuna Paleu și să dispună efectuarea rectificărilor în CF. x Paleu.

La 24 februarie 2017, pârâta Comuna Paleu a formulat cerere reconvențională, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională S.C. A. S.R.L. și cu pârâții reconvenționali Universitatea din Oradea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin care a solicitat să se constate că Statul Român este proprietar asupra suprafeței de 4,59 ha identificată prin tarlaua x, parcelă inclusă în nr. cadastral x, înscris în CF x Paleu, în natură teren extravilan în suprafață de 79.961 mp, diferența fiind proprietatea pârâtei Comuna Paleu și să dispună efectuarea rectificărilor în CF. x Paleu.

Prin sentința civilă nr. 4599 din 15 iunie 2017, Judecătoria Oradea a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu.

A declinat în favoarea Tribunalului Bihor competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Universitatea Oradea și Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, precum și a cererii reconvenționale formulate de pârâta reclamantă reconvențională Comuna Paleu prin Primar, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională S.C. A. S.R.L. și cu pârâții reconvenționali Universitatea din Oradea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, sub același număr de dosar. Prin întâmpinarea formulată, pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor și Universitatea din Oradea au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Prin încheierea din ședința publică din data de 09.10.2017, față de precizarea cererii de chemare în judecată, a fost introdus în cauză, în calitate de pârât Ministerul Educației Naționale.

Prin sentința civilă nr. 110/C din 10 iulie 2019, Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâții Universitatea din Oradea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Universitatea din Oradea, Comuna Paleu și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă Comuna Paleu.

De asemenea, a respins, ca neîntemeiate, cererile reclamantei și pârâtei-reclamante reconvenționale de obligare a părților adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 28/2020/Ap din 28 ianuarie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. S.R.L. și apelanta-pârâtă Comuna Peleu, în contradictoriu cu intimații-pârâți Universitatea din Oradea, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației Naționale, împotriva deciziei civile nr. 110/C din 10 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2016, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, pârâta Universitatea din Oradea a declarat recurs, criticând soluția pentru nelegalitate.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta - reclamantă a formulat următoarele critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.:

Prin decizia atacată în mod greșit nu s-a avut în vedere că prima instanță, în realitate, nu a revenit asupra încheierii interlocutorii din 4 decembrie 2017 și, ca urmare, nu a pronunțat sentința nr. 110 din 10 iulie 2019 prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, invocată de recurentă.

Susține că respingerea cererilor reclamantei și pârâtei reclamante Comuna Peleu nu s-a făcut în virtutea admiterii excepției puterii de lucru judecat, ci urmare a analizării fondului pretențiilor, după administrarea probatoriului cât privește determinarea suprafeței de teren pentru care poate opera autoritatea de lucru judecat, fiind reținută, ulterior, în considerente puterea de lucru judecat cu privire la dreptul Statului Român asupra terenului în litigiu. În sensul celor susținute cu privire la cercetarea fondului în primă instanță sunt indicate încheierile de ședință care dovedesc administrarea probatoriului și acordarea cuvântului pe fondul cererilor formulate în cauză.

În opinia recurentei, fiind vorba de acte procedurale diferite (încheiere interlocutorie/hotărâre finală), între respingerea cererilor pe calea excepției sau pe calea unei sentințe finale există deosebiri fundamentale. Chiar dacă aparent soluția litigiului pare a fi aceeași, calea procesuală aleasă de instanță este total diferită, cu efecte juridice distincte.

Prin urmare, instanța de apel nu putea susține că hotărârea primei instanțe s-a dat fără a se intra în cercetarea fondului litigiului în raport de probele administrate.

Invocă încălcarea prevederilor art. 235 C. proc. civ. și arată că instanța a respins excepția puterii de lucru judecat, prin încheierea din 4 decembrie 2017, dar nu a hotărât în totul asupra procesului și, doar în urma administrării probelor, a stabilit dacă puterea de lucru judecat vizează întreaga suprafață în litigiu sau doar o parte din aceasta.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, apreciindu-se în cuprinsul acestuia că în realitate criticile formulate de recurentă se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 februarie 2021, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta Universitatea din Oradea împotriva deciziei civile nr. 28/28 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă și s-a fixat termen de judecată la 18 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cererii principale formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a cererii reconvenționale a pârâtei Comuna Paleu prin Primar este acela de a se constata, în contradictoriu cu pârâții Universitatea din Oradea, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației Naționale, că Statul Român este proprietar asupra suprafeței de 4,59 ha identificată prin tarlaua x parcela inclusă în nr. cadastral x înscris în CF x Paleu, în natură teren extravilan de 79.961 mp, diferența fiind proprietatea pârâtei Comuna Paleu și să dispună efectuarea rectificărilor în CF. x Paleu.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, dar și excepția autorității de lucru judecat și a puterii de lucru judecat, raportat la faptul că instanțele de judecată s-au pronunțat deja asupra celor solicitate în prezentul dosar prin hotărâri definitive.

Prin încheierea de ședință din data de 04.12.2017, instanța de fond, deliberând a respins excepția puterii de lucru judecat cu motivarea că în actualul litigiu se discută de o diferență de suprafață.

Prin sentința civilă nr. 110/10.07.2019, au fost respinse ca neîntemeiate ambele cereri arătându-se, pe fondul cererii principale și cererii reconvenționale, că prin sentința civilă nr. 190/2014 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. x/2013 definitivă prin decizia civilă nr. 1207/A/2015 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al Statului Român și a dreptului de administrare al Universității din Oradea asupra imobilului identificat cu nr. cadastral x Paleu în suprafață de 79.961 mp. La baza întabulării a stat sentința civilă nr. 14627/2011 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul civil nr. x/2007 prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea Comunei Paleu asupra imobilului cu nr. cadastral x, reținându-se că imobilul este în domeniul public al Statului Român.

Prin urmare, instanța a reținut puterea de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului identificat cu nr. cadastral x în suprafață de 79.961 mp, raportat la hotărârile judecătorești menționate mai sus și a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei și cererea reconvențională.

Prin decizia atacată, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și apelanta-pârâtă Comuna Paleu, anulând hotărârea instanței de fond și trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță (Tribunalul Bihor).

În considerentele acestei decizii s-a arătat că tribunalul a reținut că există putere de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului identificat cu nr. cadastral x în suprafață de 79.961 mp., numai că, anterior, aceeași instanță a respins excepția puterii de lucru judecat, conform încheierii din data de 04.12.2017, deși era legată de această încheiere interlocutorie, astfel încât nu putea să revină asupra excepției în discuție, chiar dacă, între timp, s-a schimbat compunerea completului de judecată.

Constatând că soluția dată cu privire la excepția puterii de lucru judecat, conform încheierii din data de 04.12.2017, a rămas definitivă și deși instanța a respins cererile (principală și reconvențională), ca neîntemeiate, Curtea de Apel a apreciat că acest lucru nu înseamnă că a și analizat fondul cauzei, soluția fiind, în concret, întemeiată pe puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești amintite.

Prealabil analizei cererii de recurs, Înalta Curte constată că se impune a se clarifica în ce au constat dezlegările date de instanța de fond asupra "puterii de lucru judecat" prin încheierea din data de 04.12.2017 și prin sentința civilă nr. 110/10.07.2019.

După cum s-a arătat, prin întâmpinare a fost invocată excepția autorității de lucru judecat și a puterii de lucru judecat, iar prin încheierea din data de 04.12.2017, Tribunalul Bihor a respins excepția cu motivarea că în actualul litigiu se discută de o diferență de suprafață, ceea ce echivalează cu lipsa identității de obiect a cauzei pendinte cu al celei soluționate anterior, în mod definitiv.

Ca atare, prin această încheiere interlocutorie, rămasă definitivă prin neapelare, prima instanță a statuat asupra excepției autorității de lucru judecat, astfel cum aceasta este reglementată în art. 431 alin. (1) C. proc. civ. .

Trebuie menționat că, potrivit art. 430 C. proc. civ.:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.".

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar rațiunea reglementării anterior menționate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorității de lucru judecat și de a împiedica instanțele să dea soluții contrare în dosare diferite.

Dupa cum se poate observa efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorității de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifica efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (res judicata), care presupune ca hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este necesar să se facă distincție între efectul negativ al autorității de lucru judecat care are drept consecință respingerea acțiunii în temeiul acestei excepții, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Or, în speță, așa cum s-a arătat anterior, în lipsa identității de obiect, Tribunalul Bihor prin încheierea din data de 04.12.2017, neatacată, a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat între prezentul litigiu și cel ce a format obiectul litigiilor anterioare.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

Or, în cadrul sentinței civile nr. 110/10.07.2019, Tribunalul Bihor a dat eficiență tocmai efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, apreciind că dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului identificat cu nr. cadastral x în suprafață de 79.961 mp a fost deja constatat cu putere de lucru judecat prin hotărâri anterioare definitive.

Este cert, raportat la cele arătate anterior și la cele consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanța de apel a apreciat că cele două noțiuni explicitate mai sus se confundă, ceea ce nu este în concordanță cu dispozițiile art. 430-431 C. proc. civ., întrucât respingerea excepției autorității de lucru judecat, noțiune corespondentă efectului negativ al autorității de lucru judecat prin încheierea din data de 04.12.2017 nu exclude de plano luarea în considerare a considerentelor inserate în cadrul unei hotărâri anterioare, ca efect pozitiv al autorității de lucru judecat.

În aceste condiții, apar ca fiind fondate criticile recurentei în sensul că prin decizia atacată în mod greșit s-a apreciat că prima instanță a revenit asupra încheierii interlocutorii din 4 decembrie 2017, deoarece sentința nr. 110 din 10 iulie 2019 a fost pronunțată ca urmare a analizării fondului pretențiilor, după administrarea probatoriului necesar.

Puterea de lucru judecat reținută, ulterior, în cadrul considerentelor sentinței cu privire la dreptul Statului Român asupra terenului în litigiu a fost valorificată exclusiv ca mijloc de probă pentru dovedirea netemeiniciei pretențiilor deduse judecății, astfel încât, chiar dacă aparent soluția litigiului pare a fi aceeași, calea procesuală aleasă de instanță este total diferită, cu efecte juridice distincte.

Observând că în speță nu au fost încălcate dispozițiile art. 235 C. proc. civ. referitoare la efectul încheierilor interlocutorii, așa cum a reținut instanța de apel, trimițând cauza spre rejudecare cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 430-431 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere casarea hotărârii în calea de atac a recursului când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, conform art. 496 alin. (1) și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat și după casarea hotărârii supuse controlului judiciar, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se pronunța asupra cererilor de apel cu care a fost învestită cu respectarea dezlegărilor date prin prezenta decizie problemelor de drept supuse analizei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Universitatea din Oradea împotriva deciziei nr. 28 din 28 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2021.