ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1123/2021

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1221/Ap din 4 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a fost admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 97/C din 22 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, astfel:

A fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul teren extravilan situat în sat Parhida, județul Bihor, în suprafață de 3960 mp, tarla x, parcela x din titlul de proprietate nr. x/2007, la suma de 10.296 RON.

Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul-pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj împotriva aceleiași sentințe.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj să plătească apelanților suma de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 1221/Ap din 4 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, reclamanții A., B. și C. au declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 5 februarie 2021 și repartizat spre soluționare completului de filtru CF x.

În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 11 martie 2021, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză.

Conform dovezilor de înmânare aflate la dosar, raportul a fost comunicat părților la 22-23 martie 2021.

La 1 aprilie 2021 recurenții-reclamanți au depus punct de vedere la raport, arătând că obiectul cauzei este reprezentat de stabilirea cuantumului despăgubirilor, litigiul fiind unul evaluabil în bani supus recursului, astfel încât în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 310/2018, în considerarea art. 23 și 27 C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s- a stabilit termen de judecată la 20 mai 2021, în vederea soluționării recursului, în complet de filtru, fără citarea părților.

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul inițiat de reclamanți are ca obiect stabilirea despăgubirilor reprezentând contravaloarea imobilului supus procedurii exproprierii, așa cum este aceasta reglementată prin Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național.

Prealabil oricăror chestiuni, întrucât în cuprinsul memoriului de recurs recurenții-reclamanți a făcut referire la dispozițiile Legii nr. 310/2018, având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Bihor - 24 februarie 2015, raportat la data intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv 21 decembrie 2018, ținând cont de art. 24 din noul C. proc. civ., care prevede că dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, se constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 310/2018, sens în care cauza va fi analizată din perspectiva dispozițiilor noului C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor intervenite prin actul normativ menționat.

Prin dispozițiile noului C. proc. civ., regimul juridic aplicabil litigiilor derivând din proceduri de expropriere s-a modificat în ceea ce privește căile de atac, astfel încât, raportat la data inițierii litigiului și având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile noului C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

În considerarea dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că, raportat la natura litigiului - acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 255/2010 și a Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materie de expropriere, reiese că decizia nr. 1221/Ap din 4 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă este definitivă, nefiind supusă prin lege căii de atac a recursului.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți din cuprinsul punctului de vedere la raport, în prezenta cauză admisibilitatea căii de atac nu se examinează prin raportare la valoarea obiectului cererii cererea de chemare în judecată (cuantumul despăgubirilor) ce a învestit în primă instanță Tribunalul Bihor, ci în funcție de temeiul de drept invocat în susținerea acțiunii, în speță, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 255/2010, respectiv ale Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție reținând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 1221/Ap din 4 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2021.