ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1358/2025

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Aleșd la data de 20.08.2020 și pe rolul Tribunalului Bihor la 08.02.2021, în urma declinării de competență, astfel cum a fost precizată la 08.06.2023 și la 01.02.2024, reclamanții A., B., C. reprezentat de B. și D. au solicitat obligarea în solidar a pârâților E., F. S.A., G., Județul Bihor - Consiliul Județean Bihor, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri România S.A., Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj la plata daunelor materiale de 60.602,1 RON și daunelor morale de 200.000 euro pentru reclamanta A., a daunelor morale de 50.000 euro pentru reclamantul C., a daunelor materiale de 89 RON și a daunelor morale de 25.000 euro pentru reclamanta D. și a daunelor materiale de 1.705,18 RON și a daunelor morale de 25.000 euro pentru reclamantul B..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 C. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 14.09.2023, Tribunalul Bihor a amânat judecarea cauzei la data de 09.11.2023, camera 66, ora 11, pentru când părțile au termen în cunoștință, prin reprezentant, potrivit art. 229 C. proc. civ.

A admis excepția tardivității cererii adiționale cu privire la introducerea în cauză a celor două persoane fizice H. și I., invocată de aceștia și de pârâta G..

A decăzut reclamanții din dreptul de a-și modifica cererea și anulează cererea de lărgire a cadrului procesual.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a CNAIR S.A. - Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, invocată de aceasta.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Județului Bihor, invocată de acesta.

A unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliului Județean Bihor și S.C. G., invocată de aceștia.

A admis în principiu cererea de chemare în garanție formulată de Consiliul Județean Bihor cu privire la S.C. G. Oradea.

Cu cale de atac odată cu fondul cauzei.

A stabilit cadrul procesual în cauză: reclamanți A., B., B. în reprezentarea minorului C., D., pârâți Consiliul Județean Bihor; S.C. G. Oradea; S.C. F. S.A.; intervenient forțat E. și chemat în garanție S.C. G. Oradea.

A încuviințat proba cu înscrisuri pentru toate părțile.

Pentru reclamanți a încuviințat cererea privind acvirarea dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, dispune acvirarea dosarului anterior indicat la dosarul cauzei, urmând a se emite adresă în acest sens.

A încuviințat interogatoriul intervenientului forțat E., dispune citarea acestuia pentru următorul termen de judecată pentru a se prezenta personal la interogatoriu sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 358 C. proc. civ.

A încuviințat primul martor indicat de reclamanți - J., având ca teză probatorie ce indicatoare existau la data producerii accidentului pe DJ 767 și DJ 767 B, dovedirea daunelor morale și suferința membrilor de familie, martorul urmează a fi citat pentru următorul termen de judecată.

A încuviințat proba cu expertiza medico-legală solicitată de reclamanta A..

A dispus emiterea unei adrese la Serviciul Județean de Medicină Legală Bihor pentru a se efectua raportul de expertiză medico-legală cu privire la reclamanta A. cu următorul obiectiv:

- să se indice care este numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru refacerea leziunilor reclamantei A., produse în urma accidentului rutier din data de 21.08.2017;

- să se indice dacă în urma accidentului a existat o stare de infirmitate sau invaliditate cu caracter permanent sau provizoriu, iar, în cazul celui provizoriu, să se indice durata.

A prorogat a se pronunța asupra probei cu expertiza tehnică auto după acvirarea dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd.

Prin sentința civilă nr. 40/14.03.2024, Tribunalul Bihor a anulat ca tardivă cererea adițională formulată de reclamanții A., B., C. reprezentat de tatăl B. și D., în contradictoriu cu pârâții H. și I..

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C. reprezentat de tatăl B. și D. în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj și Județul Bihor prin Președintele Consiliului Județean, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei G., invocată de aceasta și, în consecință:

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C. reprezentat de tatăl B. și D., în contradictoriu cu pârâta G., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean Bihor, invocată de acesta.

A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C. reprezentat de tatăl B. și D. în contradictoriu cu pârâta F. S.A. și intervenientul forțat E..

A admis în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanții A., B., C. reprezentat de tatăl B. și D. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Bihor.

A obligat pârâtul să achite reclamanților următoarele sume pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma accidentului rutier din 21.08.2017:

- 34.000 RON daune materiale și 200.000 euro, în RON la cursul BNR de la data plății, daune morale pentru reclamanta A.;

- 1.246 RON daune materiale și 3.000 euro, în RON la cursul BNR de la data plății, daune morale pentru reclamantul B.;

- 10.000 euro, în RON la cursul BNR de la data plății, daune morale pentru reclamantul minor C.;

- 89 RON daune materiale și 3.000 euro, în RON la cursul BNR de la data plății, daune morale pentru reclamanta D..

A respins restul pretențiilor.

A obligat pârâtul Consiliul Județean Bihor să achite reclamantului B. cheltuieli de judecată de 4.565 RON.

A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Consiliul Județean Bihor, în contradictoriu cu chemata în garanție G.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanții B., A. - personal și în reprezentarea minorului C. și D., cât și pârâtul Consiliul Județean Bihor.

Totodată, prin apelul exercitat de către apelanții- reclamanți s-au adus critici încheierii de ședință din data de 14.09.2023 asupra celor dispuse de prima instanță raportat la sancțiunea tardivității modificării de acțiune prin extinderea cadrului procesual.

Prin decizia nr. 258/2024-A din 18 noiembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții Consiliul Judetean Bihor, B., A., A. în reprezentarea minorului C. și D., în contradictoriu cu intimații E., H., I., S.C. F.. S.C. G. împotriva sentinței nr. 40/14.03.2024 și a încheierii de ședință din data de 14.09.2023, ambele pronunțate de Tribunalul Bihor, pe care le-a menținut în totalitate.

A obligat apelantul Consiliul Județean Bihor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON către intimatul E., respectiv pe apelanții B., A., A. în reprezentare minorului C. și D. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON către intimatul E..

Față de soluția de respingere a apelurilor formulate de către apelanții-reclamanți au fost respinse cheltuielile de judecată solicitate în apel de aceștia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean Bihor, solicitând admiterea căii de atac, casarea în totalitate a deciziei recurate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată împotriva Consiliului Județean Bihor ca fiind neîntemeiată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât susține că instanța a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Bihor, deși această excepție nu numai că a fost invocată prin apelul declarat dar a și fost susținută la termenul din data de 11.11.2024, după cum rezultă din încheierea din ședința publică de la acea dată.

Totodată, consideră că instanța a omis să se pronunțe și asupra cererii de chemare în garanție a S.C. G., desi prin apelul formulat a fost investită și cu acest capăt de cerere.

Recurentul arată că, în speță, Curtea de Apel Oradea, în mod netemeinic a respins apelul formulat de către pârât și a menținut sentința nr. 40/LP/2024, fără a analiza dacă în speță, erau îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

În concret, instanța a absolvit de orice vină pe numiții B., conducătorul autoturismului și respectiv E., șofer al autoutilitarei, deși aceștia nu au respectat prevederile art. 123 din Regulamentul din 04.10.2006 de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevede:

"Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteza care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, în următoarele situații:a) la trecerea prin intersecțiile cu circulație nedirijată."

Pe de altă parte, chiar dacă se afla pe un drum cu prioritate, intimatul B. nu a respectat nici prevederile codului rutier cu privire la obligațiile participanților în trafic de a avea o conduită preventivă în trafic.

De asemenea, E. a încălcat prevederile art. 59 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, care prevede faptul că:

"în intersecții, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligați să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează și care circulă din partea dreaptă."

Pe de altă parte, recurentul susține că este criticabil modul în care instanța a stabilit cuantumul daunelor morale, acesta făcându-se cu încălcarea prevederilor Ordinului Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară și al ministrului sănătății nr. 1/2.293/2022 privind stabilirea despăgubirii persoanei prejudiciate în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății în urma producerii accidentelor de vehicule pe baza punctajului traumatologie stabilit de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici".

Arată faptul că in urma accidentului rutier intimata A. a suferit o fractură complexă femuro-tibio-peronieră dreaptă, în evoluția căreia au intervenit complicații, pentru care a fost supusă la mai multe intervenții chirurgicale și a avut nevoie de 200 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, decizia atacată este criticabilă și prin faptul că instanța de apel, la fel ca instanța de fond, deși a admis că fractura suferită de intimata A. a suferit unele complicații, nu a avut în vedere că starea actuală a acesteia se datorează unei culpe medicale și nu neapărat evenimentului rutier din 21.08.2017.

Referitor la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, recurentul susține că aceasta este întemeiată, motivat de faptul că repararea prejudiciilor suferite prin accidente de vehicule se realizează conform prevederilor Legii nr. 132/2017, respectiv Ordinului nr. 1/2293/2022.

Așadar, susține că în speță, calitate procesuală pasivă poate avea doar asigurătorul RCA sau Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Cu privire la cererea de chemare în garanție a S.C. G., respinsă prin decizia atacată, recurentul susține că, raportat la prevederile art. 72 și următoarele din C. proc. civ., S.C. G. Oradea ar trebui să fie obligată la plata tuturor sumelor de bani solicitate de reclamanți, atât pretenții cât și dobânzi și cheltuieli de judecată, întrucât aceasta, în calitate de executant al lucrărilor avea obligația de a se asigura că își indeplinește obligațiile potrivit Contractului subsecvent de lucrări nr. x din data de 15.05.2017, încheiat între Consiliul Județean Bihor în calitate de achizitor și S.C. G. Oradea în calitate de executant, în sensul montării indicatoarelor rutiere prin care să se semnalizeze corespunzător drumul județean DJ 767 .

În continuare, recurentul-pârât reiterează în cadrul memoriului de recurs situația de fapt, susținând că reclamanții nu au făcut dovada întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale a Consiliului Județean Bihor, în speță nefiind vorba de existența unei legături de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită (respectiv omisiunea de a-și îndeplini obligația de montare a indicatorului STOP în intersecția drumului județean) și prejudiciul cauzat, conform art. 1357 Noul C. civ.

Recurentul susține că este criticabil faptul că instanța a refuzat să analizeze conduita în trafic al intimaților E. și B., prin prisma faptei ilicite (ca și condiție a răspunderii civile delictuale), dar nici nu a avut în vedere faptul că potrivit prevederilor art. 1352 C. civ. fapta victimei și fapta terțului constituie cauze exoneratoare de răspundere civilă.

Cu privire la prejudiciu, chiar și în cazul în care neexecutarea obligațiilor stabilite prin lege pe seama Consiliului Județean Bihor s-ar fi realizat din culpă, recurentul consideră că nu putea fi obligat să repare decât prejudiciul pe care l-a pricinuit, adică prejudiciul direct.

Susține că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au avut în vedere prevederile art. 1371 C. civ. exonerând, contrar probelor existente la dosar, de orice vină, atât pe reclamantul intimat B. cât și pe intimatul E.. Instanțele de fond și apel nu au ținut cont de faptul că, prin conduita avută în trafic, intimații E. lonuț și B. au contribuit la producerea prejudiciului.

Prin păstrarea daunelor morale acordate de către prima instanță, total disproporționate în raport atât de condițiile de viață ale familiei din prezenta speță, cât și cu nivelul de trai existent în România, Curtea de Apel Oradea a conturat o îmbogățire fără just temei în favoarea reclamanților intimați.

Soluția instanței de fond cât și a instanței de apel, încalcă și prevederile art. 6 CEDO, privind dreptul la un proces echitabil, întrucât cuantumul daunelor morale de 216.000 euro este exagerat în raport cu proporționalitatea prevăzută de jurisprudența CEDO în funcție de atingerea adusă, dar și față de cuantumul veniturilor realizate de către reclamanți anterior accidentului rutier.

Recurentul evocă prevederile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, susținând că pentru intimații-reclamanți C., B. și D., instanța de fond a stabilit daunele morale exclusiv pe baza depozițiilor martorului J., deci contrar acestor prevederi legale.

Subliniază faptul că reclamanta intimată A., în urma accidentului a suferit o fractură femuro-tibio-peronieră dreaptă, în evoluția căreia au intervenit complicații, iar instanțele nu au ținut cont de posibilitatea unei culpe medicale (malpraxis) în tratarea acesteia, considerând în mod neîntemeiat că aceste complicații postoperatorii se datorează culpei exclusive a Consiliului Județean Bihor. Or, complicațiile postoperatorii nu pot fi considerate ca fiind cauzate în mod direct de evenimentul rutier din data de 21.08.2017, ci sunt cauzate de complicațiile postoperatorii.

Instanța de fond a reținut că vătămările suferite în accident de reclamanta A. au provocat o serie de suferințe fizice și psihice victimei, restrângerea posibilităților de interacțiune socială, spitalizare astfel că, pentru fiecare zi din cele 200 zile de îngrijiri medicale a stabilit o despăgubire de 1000 euro/zi.

Suma de 1000 euro daune morale pentru fiecare zi de îngrijire medicală este excesiv de mare, lipsită de fundament, nefiind justificată nici prin raportare la jurisprudența în materie și nici prin raportare la valorile efectiv atinse sau la gravitatea atingerii. Mai arată că în tot cuprinsul sentinței nu există nicio referire la vreun element statistic care să fi îndrituit instanța să stabilească daunele morale pentru reclamanta intimată A. în cuantum de 1000 euro/zi.

Deși prin apelul formulat a criticat și acest aspect, instanța de apel nu a luat în considerare aceste aspecte, menținând în totalitate sentința civilă nr. 40/2024, sub acest aspect.

Ordinul Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară și al ministrului sănătății nr. 1/2.293/2022 privind stabilirea despăgubirii persoanei prejudiciate în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății în urma producerii accidentelor de vehicule aprobă punctajul traumatologie în baza căruia se stabilesc despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate, atât pentru cererile de despăgubire care se soluționează în mod amiabil sau în fața instanțelor judecătorești, aflate în curs de soluționare (art. 7 din Ordinul 1/2293/2022).

În consecință, și reclamanții-intimați din prezenta cauză sunt obligați să parcurgă procedura prevăzută de Ordinul nr. 1/2293/2022.

Potrivit prevederilor art. 4 din Ordinul nr. 1/2293/2022, calculul punctajului traumatologic se realizează contra cost la cererea persoanei prejudiciate a asigurătorului RCA, a BAAR sau Fondului de Garantare a Asiguraților de către medici experți evaluatori care eliberează un raport de evaluare de medicină de asigurări. De asemenea, în cazul în care, ulterior examinării clinice actuale, apar noi elemente clinice sau funcționale ori de laborator, se poate efectua o nouă examinare.

Referitor la cuantumul daunelor morale suferite în urma accidentelor de vehicule, acesta este acum reglementat si cuantificat legislativ, toate tipurile de vătămări fiind strict delimitate și punctate prin Anexa la Ordinul nr. 1/2293/2022.

Potrivit Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe țară de la data producerii accidentului.

Prin Hotărârea nr. 1/2017 s-a stabilit faptul că salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 1450 RON lunar, astfel că o despăgubire poate fi cuantificată la maximum de 580.000 RON.

Este criticabilă decizia nr. 258/2024-A și prin faptul că neaplicând prevederile Ordinului Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară și al ministrului sănătății nr. 1/2.293/2022, a menținut pentru reclamanții intimați A., B., C., D. o sumele stabilite prin sentința nr. 40/2024 cu titlu de daune material și morale, nedovedite de către reclamanții intimați.

Arată că, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.

Referitor la raportul de cauzalitate, arată că acesta este o condiție materială sau obiectivă a răspunderii civile care nu se confundă cu vinovăția (care este o condiție subiectivă).

Rolul indicatorul rutier STOP era acela de a determina participanții în trafic care se deplasau pe DJ767B de a opri la intersecția dintre DJ 767B și DJ767.

Arată că, prin sentința nr. 40/LP/2024, instanța de fond consemnează, (la pagina nr. 6 aliniatul 6) faptul că intimatul E., înainte de a efectua virajul la stânga, a oprit mașina pentru a se asigura. În acest scop s-a încadrat pe partea stângă a drumului, având în vedere că vizibilitatea era redusă din cauza unui lan de porumb, a unei cabine și a drumului în curbă.

În concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 4/22.01.2020 întocmit de Institutul National de expertize criminalistice-Laboratorul Interjudețean Timișoara, la punctul 3 se arată faptul că viteza autoturismului, din momentul impactului, a fost probabil de 62 km/h, iar viteza autoutilitarei, din momentul impactului a fost probabil de 5 km/h.

Tot instanța de fond, la pagina7 aliniatul 4 din sentința apelată, consemnează faptul că reclamanții au arătat că intervenientul forțat E. s-a poziționat incorrect în intersecție, respectiv mult pe partea stângă a DJ767B.

Or, în condițiile în care intimatul E. a oprit înainte de a intra pe DJ767, pentru a se asigura, consideră că instanța în mod eronat a reținut că accidentul rutier s-ar fi produs ca urmare a lipsei indicatorului rutier STOP care a fost amplasat pe DJ767B.

Doar în cazul în care dl. E. nu ar fi oprit la intersecția dintre DJ767B cu DJ767, s-ar putea reține faptul că accidentul rutier produs la data de 21.08.2017, în jurul orelor 17:45 s-ar fi putut datora lipsei indicatorului rutier STOP.

Prin urmare, arată că modul în care s-au comportat în trafic intimații conducători auto, constituie principala cauză a producerii evenimentului rutier care a avut loc la data de 21.08.2017.

Chiar Tribunalul Bihor reține prin sentința nr. 40/LP/2024 (pagina7-primul aliniat) faptul că viteza cu care se deplasa reclamantul la momentul impactului, de 62 KM/h a fost stabilită prin raportul de expertiză criminalistică nr. 4/22.01.2020, completat prin raportul de expertiză criminalistică nr. 40/08.04.2020, ambele realizate de laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara, în cadrul dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd. Prin același raport s-a stabilit că viteza la care reclamantul putea evita accidentul prin frânare ar fi fost de maxim 47 km/h.

Această stare de fapt nu a fost contestată în fața Curții de Apel Oradea, motiv pentru care consideră că instanța de apel era obligată să analizeze apelul prin prisma situației de fapt, așa cum a fost descrisă mai sus.

Fără a se stabili o altă stare de fapt, consideră că, în prezenta speță, nu s-a putut dovedi existența raportului de cauzalitate dintre lipsa indicatorului rutier STOP și accidentul produs.

Sub aspectul vinovăției, recurenta arată că a depus toate diligentele pentru ca DJ767 și DJ 767B să fie marcate și semnalizate corespunzător.

Referitor la practica judiciară, arată că prin alte hotărâri judecătorești pronunțate pe raza Curții de apel Oradea, întinderea daunelor morale pentru fiecare zi de întârziere sunt la un nivel mult inferior.

Au fost depuse întâmpinări de către intimații-reclamanți, de către intimații-pârâți I., S.C. F. și S.C. G., C.N.A.I.R.-Directia Regionala Drumuri și Poduri Cluj, precum și de către intimatul-intervenientul forțat E., prin care s-a invocat excepția inadmisibilității recursului, precum și excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În esență, litigiul are ca obiect acțiunea în răspundere civilă delictuală, astfel cum a fost precizată, promovată de reclamanții B., A., A. în reprezentarea minorului C. și D., împotriva pârâților Consiliul Județean Bihor, F., G., C.N.A.I.R.-Directia Regională Drumuri și Poduri Cluj și intervenientului forțat E., pentru repararea prejudiciilor materiale și morale suferite de reclamanți, în urma unui accident produs la 21.08.2017, în intersecția DJ767 cu DJ767B, pe raza localității Vârciorog din județul Bihor.

Cele două drumuri județene se află în administrarea Consiliului Județean Bihor, conform art. 22 din O.G. nr. 43/1997. Acesta avea încheiat cu G. contractul subsecvent de lucrări nr. x pentru execuția și finalizarea lucrării "Întreținerea mijloacelor pentru siguranța circulației rutiere (table indicatoare, borne, marcaje rutiere și parapeți) pe rețeaua de drumuri județene aflate în administrarea Consiliului Județean Bihor în perioada 2016-2019".

Promovând acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanții au imputat pârâtului Consiliul Județean Bihor, în calitate de administrator al drumului, săvârșirea faptei ilicite constând în neîndeplinirea obligației legale de a reinstala indicatorul Stop pe DJ767B, înainte de intersecția cu DJ767, fiind invocate, ca temei juridic al acțiunii, dispozițiile art. 1349 și art. 1357 C. civ.

Analizând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept deduse judecății, instanța de fond a stabilit, pe baza probatoriului administrat, că singura entitate, care, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, are atribuția legală de a instala și întreține indicatoarele rutiere de pe drumurile publice din administrarea sa, este pârâtul Consiliul Județean Bihor.

În aceste condiții, instanța de fond a constatat că între ceilalți pârâți - între care și G. - și situația de fapt dedusă judecății nu există niciun raport juridic, în sensul existenței unei obligații legale care să le impună vreo îndatorire privind întreținerea și montarea indicatoarelor rutiere pe drumurile județene, în zona în care s-a produs accidentul, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților G., C.N.A.I.R.-Directia Regionala Drumuri și Județul Bihor prin Președintele Consiliului Județean.

În acest context, instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Consiliul Județean Bihor în contradictoriu cu G., reținând că obligația acesteia de a efectua lucrări de întreținere pentru siguranța circulației rutiere ia naștere, conform art. 7.3 din contractul subsecvent de lucrări nr. x/15.05.2017, în baza unei notificări făcute de către achizitor, respectiv de către Consiliul Județean Bihor, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Verificând legalitatea sentinței pronunțare, instanța de prim control judiciar a confirmat soluția primei instanțe, respingând apelul declarat de recurentul-pârât Consiliul Județean Bihor, ca nefondat.

Or, admiterea acestei excepții - a lipsei calității procesuale a pârâtei G.- echivalează cu constatarea că, indiferent de circumstanțele faptice ale cauzei, nu există niciun temei juridic pentru ca acea parte să fie ținută să răspundă. Aceasta exclude, în mod logic și necesar, posibilitatea ca instanța să mai continue analiza în privința acestei părți sub aspectul chemării în garanție sau fondului - respectiv sub aspectul elementelor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, precum fapta ilicită, vinovăția sau legătura de cauzalitate, întrucât nu există un raport juridic care să justifice continuarea analizei în contradictoriu cu această parte.

A analiza o eventuală răspundere pentru fapta proprie a unei părți care a fost înlăturată din proces, în temeiul unei excepții procesuale de fond (lipsa calității procesuale pasive), ar fi echivalent cu ignorarea efectelor juridice ale admiterii excepției în discuție și a impune o examinare inutilă a fondului față de o parte eliminată din proces.

În aceste condiții, nu subzistă susținerea privind existența unei omisiuni de analiză asupra cererii de chemare în garanție a G., întrucât, prin constatarea lipsei calității procesuale pasive, instanțele de fond s-au aflat în prezența unui impediment de ordin procesual care exclude, în mod necesar, analiza fondului raportului juridic dedus judecății, în contradictoriu cu partea în privința căreia excepția a fost admisă.

Soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive, cât și de respingere a cererii de chemare în garanție s-a impus în urma analizării cadrului procesual dedus judecății și a constatării că pârâtul Consiliul Județean Bihor este cel care a încălcat o serie de obligații legale care au determinat reclamanții să promoveze acest litigiu.

Nefondate sunt criticile prin care se impută instanței de apel soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului și interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1357 C. civ. privind condițiile răspunderii pentru fapta proprie.

Întrucât argumentele recurentului ce vizează excepția lipsei calității procesuale a acestuia (aspect de drept procesual) supun dezbaterii, pentru modalitatea de soluționare, norme de drept substanțial, criticile vor fi tratate unitar, prin prisma motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că verificarea legalității hotărârii, din perspectiva modului de interpretare și aplicare a normelor de drept material, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situația de fapt, așa cum a fost ea determinată de instanțele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea.

Așadar, în raport de situația de fapt reținută de instanțele de fond, situație ce nu mai poate fi schimbată în recurs, Înalta Curte poate să verifice doar dacă instanța a constatat, în mod corect, că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile necesare antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv, dacă, raportat la ceea ce s-a reclamat prin acțiunea dedusă judecății, în sensul omisiunii pârâtului, în calitate de administrator al drumului județean, de a lua toate măsurile legale stabilite în sarcina sa în scopul prevenirii oricărui pericol, acesta este răspunzător de producerea prejudiciului a cărui reparare se solicită, având, implicit, calitate procesuală pasivă în cauză.

Luând în examinare criticile de nelegalitate ce vizează reținerea greșită a calității Consiliului Județean Bihor de subiect pasiv în raportul juridic obligațional litigios, cu privire la condiția referitoare la calitatea pârâtului de autor al prejudiciului, Înalta Curte constată că aceasta a fost corect reținută de instanțele de fond, în considerarea calității dovedite a Consiliului Județean Bihor de administrator al drumurilor județene la intersecția cărora s-a produs accidentul.

Similar celor reținute în decizia atacată, Înalta Curte are în vedere prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, conform cărora "administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competențelor ce îi revin, cu avizul poliției rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, și să le mențină în stare corespunzătoare."

Totodată, în îndeplinirea atribuției de la art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, pârâtul trebuie să se asigure, prin resursele umane, financiare și logistice de care dispune, că orice deficiență în rețeaua de indicatoare sau marcaje rutiere, indiferent de cauză, este sesizată și remediată imediat, întrucât de o semnalizare rutieră corectă și clară depinde desfășurarea în siguranță a traficului rutier.

Pe baza probatoriului administrat în cauză (raportul și suplimentul la raportul de expertiză criminalistică din dosarul penal), care nu mai poate fi reevaluat în recurs, în mod corect s-a statuat că, în speță, cauza coliziunii dintre cele două autovehicule la data de 21.08.2017 este nesemnalizarea intersecției cu indicatorul rutier STOP, fiind consecința faptei omisive a recurentului-pârât Consiliul Județean Bihor de a notifica către G. S.A. să remonteze indicatorul, în dosarul penal stabilindu-se totodată și lipsa culpei celor doi conducători auto.

Din interpretarea actului normativ menționat, rezultă că recurentul, chiar în situația în care executantul lucrării este un terț, păstrează prerogativa legală de instalare, întreținere și control a indicatoarelor rutiere de pe drumurile județene aflate în administrarea sa, sub aspectul funcționalității și a viciilor care le afectează structura și care pot constitui surse generatoare de prejudicii pentru alte persoane, fiind obligată să autorizeze, să verifice rețeua de drumuri județene și să dispună măsuri privind aplicarea marcajelor necesare pe drumurile publice.

Astfel, susținerile recurentului, în sensul că, în baza prevederilor contractuale, executantul lucrărilor este G. și că acesteia îi incumbă obligația montării indicatorului rutier, urmează a fi înlăturate, ca nefondate, în condițiile în care înainte de data producerii accidentului, nu a existat din partea recurentului vreo comunicare scrisă sau un ordin de începere a lucrării de montare a indicatorului rutier STOP la locul unde s-a petrecut accidentul.

Prin susținerile privind culpa conducătorilor auto, în contextul în care conduita acestora în trafic, precum și viteza de deplasare a autovehiculelor constituie principala cauză a producerii evenimentului rutier, recurentul-pârât urmărește reevaluarea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare și stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută în cauză, chestiuni ce nu pot face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul exclusiv al instanțelor devolutive.

Totodată, stabilindu-se lipsa de vinovăție în producerea accidentului a intimatului-intervenient forțat E., în mod corect instanța de apel a statuat că nu poate fi antrenată nici răspunderea contractuală a pârâtei F., în calitate de asigurător RCA al utilitarei K., condusă de intervenient, la data accidentului.

Curtea de apel a aplicat în mod corect prevederile art. 1357 C. civ., reținând că fapta ilicită o reprezintă omisiunea recurentului de a dispune reinstalarea indicatorului rutier Stop în intersecție, faptă ce reiese și din procesul-verbal de contravenție din 29.09.2017, remontarea indicatorului realizându-se la o perioadă de două luni după producerea accidentului rutier, faptă confirmată și de dosarul penal.

Or, reclamanții au făcut dovada existenței unui raport de cauzalitate între faptele reclamate de aceștia și existența unui prejudiciu direct, aspect care, de asemenea, reiese din probatoriul administrat.

Recurentul insistă asupra situațiilor factuale care, în opinia sa, exclud caracterul ilicit al faptei pretinse și înlătură prejudiciul pretins de către reclamanți.

Însă, stabilirea împrejurărilor de fapt esențiale în prezenta cauză este atributul instanțelor de fond, iar acestea au concluzionat, în urma analizei și sintezei probelor care s-au administrat, că nu se poate concluziona în sensul pretins de pârât, acela că nu a acționat culpabil, nefiind întrunite cerințele răspunderii civile delictuale.

Drept urmare, pentru încălcarea cu vinovăție a obligației reglementate de dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 și legătura de cauzalitate dintre fapta sa omisivă și accidentul rutier din 21.08.2017, instanța de apel a realizat o interpretare corectă și completă a dispozițiilor art. 1357 C. civ., raportat la prevederile actelor normative relevante, reținând, în mod just, calitatea procesuală pasivă a recurentului-pârât Consiliul Județean Bihor, neputând fi constatată incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, pe care recurentul-pârât îl consideră disproporționat și nerezonabil, Înalta Curte reține că această critică este nefondată, având în vedere că, prin considerentele deciziei recurate, instanța de apel a argumentat soluția de acordare a despăgubirilor cu acest titlu, soluție în sprijinul căreia a avut în vedere consecințele suportate de intimații-reclamanți în plan personal, social și psihologic și, nu în ultimul rând, a avut în vedere criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, criteriu consacrat, de asemenea, pe cale jurisprudențială.

Înalta Curte reamintește că, pentru a-și păstra caracterul de satisfacție echitabilă, despăgubirile acordate pentru daune morale trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-a îndurat sau le va îndura terța persoană păgubită.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că la stabilirea cuantumului despăgubirilor este necesar să se țină cont de importanța valorilor morale lezate și de tulburările care au afectat calitatea vieții intimaților-reclamanți.

Totodată, s-a avut în vedere faptul că acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale nu poate fi disociată de contextul economic și social în care părțile vătămate se află, ținând cont de faptul că aceasta nu trebuie să reprezinte o sursă de modificare substanțială a nivelului de trai, în caz contrar scopul avut în vedere de către legiuitor pentru acordarea unei sume de bani cu titlu de daune morale putând fi deturnat de la finalitatea sa, prevăzută de legiuitor.

În acest sens, curtea de apel a aplicat la situația de fapt din cauza dedusă judecății, rezultată din ansamblul probatoriului administrat, criteriile care stau la baza stabilirii nivelului daunelor morale în astfel de situații, consacrate de jurisprudența națională, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, stabilind cuantumul despăgubirilor în raport de aceste principii generale.

De asemenea, și criteriul fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, echitatea, a fost pe deplin și legal respectat de instanța de apel, care a trebuit să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celor prejudiciați anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Așa cum s-a arătat mai sus, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și instanțele naționale, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat reclamanții, precum și consecințele nefaste pe care acel eveniment tragic le-a avut cu privire la viața lor privată, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.

Or, instanța de apel a avut în vedere toate aceste criterii de apreciere a daunelor morale, așa cum au fost dezvoltate în jurisprudența instanțelor naționale și europene, dar și în doctrină. Totodată, a indicat, prin raportare la cazul persoanelor care au suferit un prejudiciu din cauza evenimentului nefast, care sunt vătămările produse acestora, instanța făcând referire în considerentele hotărârii atacate la probele administrate în cauza de față (înscrisuri, martori, interogatoriu).

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că prima instanță de control judiciar, în mod legal, a considerat că sumele la care a dispus obligarea recurentului-pârât cu titlu de daune morale apar ca fiind adecvate reparării prejudiciului moral suferit de către reclamanți. Aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând pe deplin interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

În realitate, prin critica formulată, recurentul-pârât aduce în dezbatere problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial, cu trimitere la probatoriul administrat în cauză. Or, cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu de nelegalitate a hotărârii atacate, necenzurabilă în recurs.

Critica prin care recurentul-pârât urmărește reevaluarea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare și stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută în cauză, precum și redimensionarea cuantumului prejudiciului moral reprezintă chestiuni ce nu pot face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul exclusiv al instanțelor devolutive.

În ceea ce privește criticile formulate în sensul că instanța de apel nu a aplicat prevederile Ordinului Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară și al Ministrului Sănătății nr. 1/2293/2022, Înalta Curte le va înlăura de la analiză, întrucât actul normativ invocat a intrat în vigoare ulterior datei procedurii accidentului care face obiectul prezentei cauze și introducerii acțiunii, nefiind aplicabil ratione temporis.

În ceea ce privește argumentul de practică judiciară adus de recurent în susținerea faptului că daunele morale nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, reprezentat de alte decizii ale Curții de Apel Oradea, acesta nu conduce la o concluzie contrară celei din decizia recurată. Pe de o parte, jurisprudența nu reprezintă izvor de drept iar, pe de altă parte, situațiile sunt diferite, legea fiind aplicată prin raportare la particularitățile raportului juridic respectiv.

Pentru toate aceste considerente, reținând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) din același cod.

Totodată, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât, ca parte căzută în pretenții, să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2975 RON către intimata-reclamantă A., cheltuieli dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la dosarul de recurs și suma de 1000 RON către intimatul-intervenient forțat E., cheltuieli dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Județean Bihor împotriva deciziei nr. 258/2024-A din 18 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B., A., A. în reprezentarea minorului C., D., cu intimații-pârâți H., I., S.C. F., S.C. G., C.N.A.I.R.-Directia Regionala Drumuri și Poduri Cluj și cu intimatul-intervenient forțat E..

Obligă recurentul-pârât Consiliul Județean Bihor la plata sumei de 2975 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A..

Obligă recurentul-pârât Consiliul Județean Bihor la plata sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-intervenient forțat E..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2025.