ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1187/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 19 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și B., solicitând obligarea, în solidar, a pârâților la plata următoarelor despăgubirilor în cuantum de 6.127 RON daune materiale și 200.000 RON daune morale, în favoarea reclamantei A..

În drept, a invocat prevederile art. 1349, art. 1382, art. 1385 - 1388, art. 1391 C. civ., art. 194 și următoarele și ale art. 453 C. proc. civ., art. 25, 27 și art. 28, C. proc. pen., decizia Curții Constituționale nr. 387/2015.

Prin sentința civilă nr. 461/F din 3 decembrie 2019 a Tribunalului Bistrița Năsăud, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A., împotriva pârâtelor Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj și B. și, în consecință, au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 1.777 RON, cu titlul de daune materiale, suma de 90.000 RON, cu titlul de daune morale și suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 90/A din 1 aprilie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 461/F din 3 decembrie 2019 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care a menținut-o.

A obligat pe apelant să plătească intimatei A. suma de 2.500 RON și intimatei B. suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 90/A din 1 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1.443, art. 1.460 coroborate cu prevederile art. 1.371 C. civ.

Interpretarea dată de instanța de fond prevederilor art. 1.443 și art. 1.460 C. civ., privind răspunderea solidară este în dezacord cu prevederile art. 1.371 C. civ.

Obligația solidară reprezintă o excepție de la regula divizibilității creanței, astfel că nu se prezumă, ci trebuie să fie stipulată expres, conform prevederilor art. 1.041 C. civ. În acest sens, a susținut că în cazul de față nu există o obligație solidară, recurenta-intimată neputând fi ținută să plătească întregul prejudiciu, din moment ce fapta săvârșită de aceasta doar a concurat la fapta produsă de pârâta B..

În caz de solidaritate pasivă, sarcina reparației se determină în mod proporțional cu contribuția fiecăruia la cauzarea prejudiciului, instanța având obligația de a stabili procentual culpa recurentei-pârâte.

În mod greșit, cu încălcarea principiului echității, instanța de apel a reținut ca fiind corectă soluția instanței de fond raportat la existența răspunderii solidare potrivit art. 1.382 C. civ., obligând în solidar pârâții la repararea prejudiciului.

Fiind vorba despre fapte ilicite distincte, fiecare este legată de o datorie distinctă, iar sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia.

A mai menționat că, prin decizia penală nr. 1425/A/2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2013, s-a stabilit o culpă de 75% în sarcina pârâtei B. și de 25% în sarcina recurentei. Astfel, recurenta a apreciat că nu se poate stabili un procent mai mare decât cel stabilit de către instanța penală, deoarece din întreg probatoriul administrat a rezultat culpa sa în procent de 25%.

Instanța penală a reținut faptul că, deși prejudiciul este unic, el a fost cauzat prin două fapte distincte, săvârșite de două persoane diferite, fără ca faptele să aibă legătura între ele.

La 20 august 2021 intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A solicitat cheltuieli de judecată în valoare de 2.500 RON, în a căror dovedire a depus chitanța în original.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 31 martie 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj împotriva deciziei civile nr. 90/A din 1 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Cum recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea hotărârii instanței de apel sub aspectul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material, respectiv art. 1.443, art. 1.460 coroborate cu prevederile art. 1.371 C. civ., și că obligația solidară reprezintă o excepție de la regula divizibilității creanței, astfel că nu se prezumă, ci trebuie să fie stipulată expres, conform prevederilor art. 1.041 C. civ., Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, ceea ce nu se verifică în cauză.

Din cererea de chemare în judecată, așa cum a reținut și instanța de apel rezultă ca s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea, în solidar, a pârâților la plata următoarelor despăgubirilor în cuantum de 6.127 RON daune materiale și 200.000 RON daune morale, în favoarea reclamantei A., că prin întâmpinarea depusă la instanța de fond la 28.12.2018, pârâta nu a solicitat decât respingerea acțiunii fără a face vreo referire la stabilirea unui procent din despăgubiri care să fie stabilit în sarcina pârâtelor, deși a beneficiat de asistență juridică.

Or, în raport de obiectul dedus judecații, de poziția procesuală a părților, de starea de fapt necontestată, instanța de apel a reținut în mod corect și legal în raport de poziția procesuală a părților de la instanța de fond că "niciuna din cele două pârâte nu au solicitat în prezentul dosar stabilirea procentuală a culpei fiecăreia", situație în care au fost reținute dispozițiile art. 1382 C. civ. care prevăd că cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidari la reparație față de cel prejudiciat.

Astfel, s-a reținut că din "analiza textului de lege evocat, rezultă că este consacrată expres o ipoteză de solidaritate pasivă legală, instituție reglementată în cuprinsul art. 1443, art. 1460 C. civ., ca și excepție de la regula diviziunii datoriei. Potrivit acestui text de lege, în situația în care pentru repararea unui prejudiciu răspund în același timp două sau mai multe persoane, indiferent de temeiul pe care sunt chemate să răspundă, răspunderea lor este solidară față de victimă. Având în vedere intenția legiuitorului prin consacrarea acestei excepții de la regula diviziuni datoriei, apare evident că răspunderea solidară nu este și nu poate fi limitată doar la persoanele care răspund pentru o faptă prejudiciabilă, un prejudiciu putând fi cauzat în concurs de două sau mai multe fapte care se săvârșesc simultan ori succesiv. Prin urmare, norma trebuie înțeleasă în sensul că sunt ținuți în solidar toți cei care răspund pentru unul și același prejudiciu cauzat. Această interpretare este cea care este conformă tendințelor actuale susținute în doctrina juridică privind calificarea unor ipoteze de răspundere pentru fapta altei persoane în care debitorii răspund in solidum pentru prejudiciu cauzat victimei. Următoarele texte normative,respectiv art. 1383 și art. 1384 C. civ. sunt cele care reglementează raporturile dintre codebitorii solidari și dreptul de regres al acestora",.

Este real că prin art. 1357 C. civ., coroborat cu art. 1349 alin. (1) și (2) din C. civ., se consacră regula de principiu potrivit căruia obligația de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, se naște direct și nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte, întrucât fiecare răspunde de faptele sale proprii, însă, există și situația legală în care avem pluralitate de persoane răspunzătoare pentru același prejudiciu, în condițiile art. 1382 C. civ., care prevede că "Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți în solidar la reparație față de cel prejudiciat."

Or, raportând cele expuse la litigiul pendinte, față de succesiunea faptelor ce au determinat producerea prejudiciului, Înalta Curte reține că potrivit art. 1370 C. civ., dacă prejudiciul a fost cauzat prin acțiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, după caz, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor răspunde solidar față de victimă, în condițiile ăn care și dispozițiile art. 1382 C. civ., stipulează în mod expres că sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat "cei care răspund pentru o faptă prejudicială". În același sens, Înalta Curte reține că în doctrina de specialitate s-a arătat că dispozițiile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală solidară trebuie raportate la situația în care prejudiciul suferit de victimă are o pluralitate de cauze, respectiv comiterea a mai multor fapte ilicite de către coautori, complici, etc., prin care victima a fost prejudiciată.

Prin urmare, răspunderea solidară nu poate fi limitată doar la persoanele care răspund pentru o faptă prejudiciabilă, întrucât prejudiciul poate fi cauzat în concurs de două sau mai multe fapte care se săvârșesc simultan ori succesiv, aspecte conturate de altfel și în litigiul pendinte, evidențiate și dezvoltate de instanța de apel, care în mod legal și corect a reținut că interpretarea art. 1382 C. civ., " este conformă tendințelor actuale susținute în doctrina juridică privind calificarea unor ipoteze de răspundere pentru fapta altei persoane în care debitorii răspund in solidum pentru prejudiciu cauzat victimei. Următoarele texte normative,respectiv art. 1383 și art. 1384 C. civ. sunt cele care reglementează raporturile dintre codebitorii solidari și dreptul de regres al acestora."

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că niciuna din criticile recurentului pârât nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj împotriva deciziei nr. 90/A din 1 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., urmează a fi obligat recurentul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj la plata sumei de 2500 RON către intimata-reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs justificate prin înscrisurile de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj împotriva deciziei nr. 90/A din 1 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj la plata sumei de 2500 RON către intimata-reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2022.