ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 859/2023

Ședința publică din data de 17 mai 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19.11.2018 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, reclamantele A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 6.702,82 ron daune materiale, 2.140 ron cu titlu de cheltuieli de judecată și 112.500 ron daune morale în favoarea reclamantei A. (în calitatea de soție supraviețuitoare a victimei D.); 135.147,50 ron daune materiale, respectiv 2.500 ron lunar, reprezentând lipsa de întreținere (sumă actualizată cu dobânda legală, începând de la data de 01.10.2018 și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani) și 112.500 ron daune morale în favoarea reclamantei B.; 86,286,69 ron daune materiale, respectiv 2.255,60 ron lunar, reprezentând lipsa de întreținere (sumă actualizată cu dobânda legală, începând de la data de 01.10.2018 și până la finalizarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani) și 112.500 ron daune morale în favoarea reclamantei C.; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349, art. 1382, C. civ., art. 1385, art. 1386, art. 1390, art. 1391, C. civ., art. 194 și urm., art. 453 C. proc. civ., art. 27 și 28, C. proc. pen., Decizia CCR nr. 387/2015.

Pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de tardivitate, excepția de conexitate, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Excepția de conexitate cu dosarul nr. x/2018 a fost respinsă prin încheierea din 02.04.2019, raportat la considerentele expuse în cuprinsul acesteia.

Prin sentința nr. 193/F/30.05.2019, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj; a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta la plata următoarelor sume: către reclamanta A.: 6.702,82 RON daune materiale, 2.140 RON cheltuieli de judecată din dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Gherla și 112.500 RON daune morale; către reclamanta B.: 7.182,75 RON daune materiale, 51.479 RON reprezentând 25% din renta aferentă perioade 20.11.2011 - 30.09.2018,625 RON lunar începând cu data de 01.10.2018 și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani, 112.500 RON daune morale; către reclamanta C.,prin reprezentant legal A.: 46.447 RON reprezentând 25% din renta aferentă perioade 20.11.2011 - 30.09.2018,564 RON lunar începând cu data de 01.10.2018 și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani, 112.500 RON daune morale; a respins restul pretențiilor formulate de reclamante, ca neîntemeiate; a obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

Prin decizia nr. 29/A/19.02.2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul pârâtului împotriva sentinței; a respins în tot acțiunea; a menținut dispoziția din sentință referitoare la respingerea excepției prescripției dreptului la acțiuni, invocată de pârâtă.

Prin decizia nr. 1255/09.06.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul reclamantelor împotriva deciziei mai sus menționate; a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2018*.

Prin decizia nr. 95/A/02.03.2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului împotriva sentinței nr. 193/F/30.05.2019 a Tribunalului Bistrița Năsăud; a obligat pârâtul să plătească intimatei A. suma de 4.000 RON, cheltuieli de judecată în apel, în ambele cicluri procesuale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj (CNADNR SA).

Recurenta a arătat că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 5 alin. (1) și (6) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 5 alin. (2) și art. 8 din H.G. nr. 1391/2006 coroborate cu prevederile art. 1357 C. civ.

Instanța de apel a enumerat articolele din lege privind presupusa obligație încălcată de recurentă fără a specifica însă, în concret, care este obligația legală la care face referire.

Obligația recurentei în calitate de administrator al drumului național este de întreținere a acestuia, în scopul desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță. Contrar celor reținute de instanța de apel, în cauză nu a fost identificată vreo faptă ilicită a recurentei, iar parapetul metalic avariat în dreptul imobilului respectiv a fost ulterior înlocuit. Glisiera metalică a fost avariată la data de 16.08.2011, iar accidentul a avut loc la data de 20.11.2011, la aproximativ 3 luni de la avarierea parapetului metalic.

Recurenta învederează că pentru înlocuirea unui parapet metalic trebuie urmată o procedură specială, care se desfășoară în mai multe etape și care presupune angajarea răspunderii civile delictuale a persoanei care l-a distrus.

Întrucât instanța de apel face referire la o culpă prin omisiune fără a arăta în concret, care este aceasta, recurenta apreciază că o astfel de culpă nu există, astfel încât se impune admiterea recursului și reținerea cauzei pentru rejudecare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 18.01.2023, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 17.05.2023.

Prin întâmpinare, intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Contrar susținerilor recurentei, obligațiile pe care aceasta trebuia să le respecte sunt conținute în dispozițiile art. 5 alin. (1) și (6) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 5 alin. (2) și (8) din H.G. nr. 1391/2006, iar din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale a rezultat că sectorul de drum pe care s-a produs accidentul era prevăzut cu parapet metalic care nu a fost reparat într-un termen oportun de către recurentă, în calitate de administrator al drumului național. Starea de fapt a fost atent analizată și detaliată de către instanțele de fond iar descrierea faptei ilicite reținute în sarcina recurentei este completă și inteligibilă pentru orice practician al dreptului și nu numai. Obligația de reparație a drumului subzistă indiferent de recuperarea prejudiciului de către administratorul acestuia, fiind fără relevanță în cauză procedura de constatare a pagubei și identificarea celui care răspunde de ea.

Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă pretinde că instanța de apel a încălcat și interpretat greșit normele de drept material indicate prin cererea de recurs în sensul că, deși a enumerat textele legale privind presupusa obligație încălcată de către aceasta (art. 5 alin. (1) și (6) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 5 alin. (2) și art. 8 din H.G. nr. 1391/2006), instanța nu a specificat care este obligația legală la care se face referire, nefiind, astfel, identificată, în concret, fapta ilicită reținută în sarcina pârâtei.

A mai arătat recurenta că obligația sa legală, în calitate de administrator al drumului, este aceea de întreținere, în scopul desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță, și că înlocuirea unui parapet metalic avariat (cum este cazul în speță) prespune parcurgerea mai multor etape, respectiv întocmirea unui proces-verbal de constatare, analiza dosarului de daună de către societatea de asigurare, virarea banilor de către această societate, abia ulterior procedându-se la înlocuirea elementelor deteriorate. Concluzionează recurenta că înlocuirea parapetului se realizează în urma angajării răspunderii civile delictuale a persoanei care l-a distrus.

Criticile nu pot fi primite.

Referitor la accidentul rutier în raport de care se solicită despăgubiri în prezenta cauză, Înalta Curte constată că anterior s-au constituit două dosare penale, în cadrul cărora s-au dezbătut chestiuni diferite, unul care a soluționat latura penală, în sensul că s-a stabilit culpa inculpatei E. în proporție de 75% în producerea accidentului și în proporție de 25 % culpa CNADNR S.A. (dosar nr. x/2016, în care s-a pronunțat sentința nr. 711/15.04.2016 a Judecătoriei Gherla, definitivă prin decizia nr. 1425/A/22.11.2016 a Curții de Apel Cluj) și al doilea care a soluționat parte din latura civilă, respectiv acordarea de despăgubiri pentru procentul de culpă al inculpatei de 75% (sentința penală nr. 161/19.02.2018 a Judecătoriei Gherla, definitivă prin decizia penală nr. 836/A/28.06.2018 a Curții de Apel Cluj).

În prezenta cauză sunt solicitate despăgubiri aferente procentului de culpă al CNADNR S.A. (25%), astfel cum a fost stabilit cu putere de lucru judecat, prin sentința penală nr. 711/15.04.2016 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosar nr. x/2013.

Prin decizia de casare nr. 1255/09.06.2021 a Înaltei Curți, s-a statuat că, în rejudecare, în analiza îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în ce privește pârâta CNADNR S.A., vor fi avute în vedere probele administrate în cadrul dosarelor penale nr. x/2013 și nr. y/2016, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (2) C. proc. pen., urmând a se administra noi probatorii dacă instanța va aprecia că va fi necesar.

În respectarea acestei decizii și contrar susținerilor recurentei, în rejudecarea apelului, instanța a reținut că fapta culpabilă a pârâtei constă în încălcarea obligațiilor legale prevăzute de art. 5 alin. (1) și (6) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 5 alin. (2) și art. 8 din H.G. nr. 1391/2006, respectiv CNADNR S.A., în calitate de administrator al drumului, a omis să repare într-un termen rezonabil parapetul metalic prevăzut în dreptul imobilului cu nr. x, iar lipsa acestui parapet a permis pătrunderea autovehiculului condus de inculpata E. pe podețul din dreptul imobilului cu nr. x și accidentarea mortală a victimei D., respectiv vătămarea corporală a reclamantei A..

Astfel, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a menționat, generic, normele de drept încălcate de către aceasta, ci a indicat, în concret, modalitatea în care a fost săvârșită fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, și anume, prin omisiunea de reparare a unui parapet metalic instalat pe drumul național aflat în administrarea recurentei, drum despre care chiar recurenta arată că are obligația de a-l menține într-o stare corespunzătoare desfășurării în siguranță a traficului rutier.

Mai mult, analizând probatoriile administrate în cadrul dosarului penal nr. x/2013, așa cum s-a dispus prin decizia de casare dată în primul recurs, instanța de apel a reținut că "Pe baza expertizei criminalistice efectuate în cadrul dosarului penal instanța penală a concluzionat că lipsa glisierei metalice din zona imobilului cu nr. x se află în legătură de cauzalitate cu producerea rezultatului periculos. S-a reținut că, dacă ar fi existat, glisiera metalică ar fi determinat revenirea autovehiculului pe carosabil, deci ar fi prevenit intrarea acestuia pe podeț și accidentarea mortală a victimei. Instanța penală a concluzionat, astfel, că accidentul a avut un concurs de cauze, una dintre acestea fiind în legătură cu încălcarea de către CNADNR S.A. a obligațiilor legale care îi revin în calitate de administrator al drumului."

Textele legale despre care recurenta pretinde că ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel reglementează această obligație a recurentei, de înlocuire a parapetului avariat, iar instanța de apel o expune, fără echivoc, în cadrul considerentelor formulate, contrar celor învederate de către pârâtă prin intermediul motivelor de nelegalitate.

De altfel, recurenta susține, pe de o parte, că instanța de apel nu a indicat, în concret, obligația legală încălcată, iar pe de altă parte, că instanța de apel nu a indicat, în concret, textul de lege care conține această obligație.

Contrar acestor susțineri, instanța de apel a indicat atât cadrul normativ incident, cât și modalitatea în care fapta culpabilă a fost săvârșită, respectiv aceea a nereparării parapetului metalic avariat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind siguranța pe drumurile publice "Administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competentelor ce îi revin, cu avizul poliției rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, și să le mențină în stare corespunzătoare".

Art. 5 alin. (6) din același act normativ reține că "În cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se executa pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii".

Art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 statuează că "În cazul producerii unor evenimente rutiere, administratorul drumului public este obligat să îl curețe, să înlăture obstacolele aflate pa partea carosabilă și să readucă drumul la starea inițială".

Totodată, potrivit art. 8 din H.G. nr. 1391/2006, "(1) Lucrările în zona drumului public se execută, în condițiile stabilite prin autorizație, de administratorul drumului ori al căii ferate, cu avizul poliției rutiere. (2) Executantul de lucrări în zona drumului public este obligat să realizeze amenajările rutiere aprobate în proiect, pentru a permite circulația în siguranță a participanților la trafic. (3) Când lucrările se efectuează pe trotuar și împiedică circulația pe acesta, executantul lucrărilor este obligat să construiască pasaje pentru pietoni, separate de partea carosabilă și protejate corespunzător. (4) Executantul lucrărilor este obligat ca, la terminarea acestora, să aducă drumul la starea inițială sau la cea stabilită prin proiect. (5) Administratorul drumului public sau al căii ferate este obligat să verifice și să recepționeze lucrările executate în zona drumului public numai dacă acestea corespund normelor de calitate prevăzute de lege și avizelor obținute anterior începerii lucrărilor".

Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă că parapeții metalici reprezintă amenajări rutiere care trebuie realizate de administratorul drumului, ce are obligația de a-i menține în stare corespunzătoare, iar în caz de accident, trebuie să readucă drumul în starea inițială, inclusiv să înlocuiască parapeții metalici deteriorați.

Prin urmare, în mod corect, instanța de apel a stabilit că administratorul drumului nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege constând în înlocuirea parapetului avariat, aspect care a contribuit la producerea accidentului și la rezultatul socialmente periculos constând în decesul victimei D..

Nu pot fi reținute afirmațiile recurentei în sensul că pentru înlocuirea unui parapet este necesară derularea unei proceduri care presupune mai multe etape, în cadrul cărora se angajează răspunderea civilă delictuală a persoanei care l-a distrus, întrucât acestea sunt chestiuni care excedează prezentului cadru procesual, nefiind apte să producă vreo exonerare de răspundere civilă delictuală în cauză.

Întrucât, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi apreciat, ca nefondat, iar intimata A. a făcut dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 2000 RON, prin chitanța aflată la dosar, Înalta Curte constată că intimata este parte căzută în pretenții potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și va obliga recurenta-pârâtă la plata acestor cheltuieli.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj împotriva deciziei nr. 95/A din 2 martie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă și va obliga pe recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatei-reclamante A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj împotriva deciziei nr. 95/A din 2 martie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatei-reclamante A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2023.