ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1255/2021

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 19.11.2018, reclamantele A., B. și C., prin reprezentant legal A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, obligarea acesteia la plata sumelor de 6.702,82 RON daune materiale, 2.140 RON cheltuieli de judecată și 112.500 RON daune morale către prima reclamantă, în calitate de soție supraviețuitoare; la plata sumelor de 135.147,50 RON daune materiale, respectiv 2.500 RON lunar reprezentând lipsă de întreținere (sumă actualizată cu dobânda legală, începând cu data de 01.10.2018 și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani) și 112.500 RON daune morale către a doua reclamantă; la plata sumelor de 86.286,69 RON daune materiale, respectiv 2.255,60 RON lunar reprezentând lipsa de întreținere (sumă actualizată cu dobânda legală, începând cu data de 01.10.2018 și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani) și 112.500 RON daune morale către cea de a treia reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349, art. 1382, art. 1386, art. 1390, art. 1391 C. civ., art. 194 și urm., art. 453 C. proc. civ., art. 27, art. 28 C. proc. pen., Decizia Curții Constituționale nr. 387/2015.

Prin sentința nr. 193/F/30.05.2019, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj; a admis, în parte, acțiunea; a obligat pârâta la plata următoarelor sume: către reclamanta A.-6702,82 daune materiale, 2.140 RON cheltuieli de judecată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Gherla și 112.500 RON daune morale; către reclamanta B.- 7.182,75 RON daune materiale, 51.479 RON reprezentând 25% din renta aferentă perioadei 20.11.2011-30.09.2018,625 RON lunar începând cu data de 01.10.2018 și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani, 112.500 RON daune morale; către reclamanta C.-46.447 RON reprezentând 25% din renta aferentă perioadei 20.11,2011-30.09.2018,564 RON lunar începând cu data de 01.10.2018 și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani, 112.500 RON daune morale; a respins restul pretențiilor formulate de reclamante, ca neîntemeiate; a obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

Prin decizia nr. 29/A/19.02.2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul pârâtului împotriva sentinței; a schimbat în parte sentința în sensul că a respins, în tot, acțiunea; a menținut dispoziția din sentință referitoare la respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele A., B. și C. (ultimele două prin reprezentant legal A.), solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel (fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din cod).

În subsidiar, au solicitat casarea hotărârii atacate și, rejudecând pe fond pricina, să se dispună respingerea apelului pârâtei, ca nefondat, cu menținerea, în totalitate, a dispozițiilor sentinței pronunțate de tribunal, ca temeinică și legală (fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.).

Recurentele au solicitat, totodată, în baza art. 453 C. proc. civ., obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Au criticat hotărârea ca fiind vădit nelegală și au reamintit că în cererea introductivă de instanță au analizat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale pronunțate în dosarele nr. x/2013 și nr. y/2016, ambele ale Judecătoriei Gherla și au invocat, în probațiune, toate probele administrate în cadrul acestor dosare.

Prin prisma cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele au arătat că în motivarea deciziei atacate, curtea a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada certă a îndeplinirii cumulative a condițiilor angajării răspunderii civile delictuale și anume "reclamanții nu au reușit să administreze probe din care să rezulte că anterior producerii evenimentului din data de 20 noiembrie 2011, în același loc a mai avut loc un accident de circulație care a generat îndepărtarea parapetului metalic și că apelanta nu și-a îndeplinit de îndată sau în cel mai scurt timp posibil obligația de a remonta acest parapet metalic", astfel încât nu s-a putut reține că pârâtul-apelant ar fi autorul faptei ilicite decurgând din nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1391/2006, nu s-a putut reține că fapta ilicită a pârâtului ar fi fost aceea că întreg carosabilul era acoperit cu polei și nu s-a putut dovedi ce raport de cauzalitate există între prejudiciu și aceste fapte ilicite.

Recurentele au făcut astfel trimitere la filele x din decizia penală nr. 1425/A/2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2013, prin care s-a făcut o analiză detaliată privitor la obligațiile pe care le avea administratorul drumului în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 5 si 8 din H.G. nr. 1391/2006.

Au precizat că atât prin acțiunea introductivă, cât și ulterior, s-au invocat în probatiune, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (2) C. proc. pen., toate probele administrate în dosarele penale nr. x/2013 și nr. y/2016 ale Judecătoriei Gherla (privind stabilirea culpei concurente, dovedirea și întinderea prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale: acte medico-legale, acte medicale, cercetare la fața locului, expertiză tehnică, probe testimoniale, înscrisuri doveditoare cheltuieli, venituri, etc), iar la termenul din 02.04.2019 s-a solicitat și s-a admis acvirarea celor două dosare ale judecătoriei.

Au susținut că aspectele invocate în decizia atacată erau probate în cursul urmăririi penale, fiind confirmate prin însăși înscrisul care provenea de la pârât, iar raportul de cauzalitate a fost probat prin expertiza tehnică efectuată în cursul judecării în fond.

Recurentele au înțeles a se prevala de dispozițiile art. 250, art. 254, art. 264 C. proc. civ., arătând că instanța de apel nu a examinat niciuna dintre probele invocate în dovedirea cererii introductive și care au fost administrate.

Recurentele au menționat că deși s-a acceptat incidența prevederilor art. 27 C. proc. pen. (invocat de reclamante) și s-a reținut că "instanța civilă este abilitată să verifice existența faptei, existența prejudiciului și vinovăția autorului faptei ilicite", în cadrul acestei verificări probele invocate ca fiind lipsă/neadministrate existau la dosar, însă nu au fost luate în considerare de către curte și nu s-a făcut vreo analiză a acestora.

Au criticat faptul că nu s-a motivat în niciun fel care este cauza neluării în considerare, a înlăturării acestor mijloace de probă, deși dispozițiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ. sunt clare. În opinia recurentelor, s-a confirmat faptul că temeiul juridic invocat în susținerea cererii este corect, respectiv că "dacă se reține săvârșirea de către apelant a unei fapte ilicite, care, afirmativ, ar fi contribuit la producerea prejudiciului constând în decesul victimei D., în proporție de 25%, acesta nu poate consta decât în neîndeplinirea obligației stabilite de art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1381/2006", dar s-a afirmat expres că nu a fost dovedit (deși au justificat, în cele ce preced, contrariul). Aceasta contradicție apare, potrivit recurentelor, ca inexplicabilă, în contextul probatoriului existent la dosar, iar referitor la existența sau întinderea prejudiciului, recurentele au susținut că instanța nu a mai făcut nicio referire.

De asemenea, privitor la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale pronunțate în dosar nr. x/2013 al Judecătoriei Gherla (invocată în cererea introductivă), nu se face nicio precizare referitoare la existența acesteia raportat la obiectul cauzei.

Având în vedere cele ce preced, în opinia recurentelor, a apărut ca fiind evident că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurentele au făcut trimitere la noțiunea de "faptă" din cuprinsul art. 28 C. proc. pen., observând că pentru a antrena răspunderea penală, era (și este) obligatoriu ca toate elementele să fie întrunite, nefiind suficientă săvârșirea uneia dintre faptele descrise în norma penală.

Chiar dacă răspunderea penală nu poate fi antrenată (datorită unor situații expres prevăzute de lege - art. 10 C. proc. pen. din 1968), acest lucru nu înseamnă că o faptă cauzatoare de prejudiciu nu ar putea să constituie una dintre condițiile răspunderii civile delictuale (așa cum este cazul în speță). Tocmai datorită acestor situații, în opinia recurentelor, atunci când soluția instanței penale este una de achitare sau încetare a procesului penal (deci nu s-a pronunțat o condamnare, datorită incidenței art. 10 C. proc. pen. 1968), instanța civilă nu va respinge acțiunea în pretenții pe acest motiv și nu va aprecia de plano că nu există prejudiciu sau vinovăție (în sensul art. 16 C. civ.). Acest aspect însă nu poate fi confundat cu o lipsă de autoritate de lucru judecat a hotărârii penale definitive, care stabilește fapta ilicită, culpa în producerea faptei, legătura de cauzalitate între acestea și prejudiciul cauzat, în situațiile în care nu s-a pronunțat o condamnare (pentru că o condamnare se va pronunța doar pentru săvârșirea unei infracțiuni, nu doar pentru săvârșirea unei fapte ilicite).

Potrivit recurentelor, acesta este înțelesul art. 28 C. proc. pen. și a modului în care se impune să se rețină autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale definitive, în cadrul procesual civil, cu ocazia aprecierii întrunirii condițiilor existenței răspunderii civile delictuale: chiar dacă s-a pronunțat sau nu o condamnare penală, chiar dacă s-a exercitat sau nu acțiunea penală, existența culpei și a persoanelor responsabile de săvârșirea faptei/faptelor cauzatoare de prejudiciu, este cea statuată prin dispozițiile hotărârilor penale definitive.

Recurentele au susținut că, în mod nelegal, curtea a interpretat acest principiu al autorității de lucru judecat și cazurile în care se aplică prin statuările din decizia atacată, respectiv că această autoritate operează exclusiv în ce o privește pe inculpata condamnată E., întrucât doar ea răspunde penal.

Potrivit recurentelor, aspecte esențiale pentru soluționarea cauzei, care intră sub autoritatea lucrului judecat se regăsesc și la fila x din decizia penală nr. 1425/A/2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2013 (hotărâre neanalizată în cadrul deciziei atacate), privitor la culpa în producerea accidentului și privitor la raportul de cauzalitate.

Coroborând dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. și cele ale art. 28 C. proc. pen., se deduce că și prevederile din considerentele hotărârilor cu autoritate de lucru judecat, care se referă la "fapta și persoana care a săvârșit-o", au aceeași putere. În consecință, toate statuările sus-amintite, așa cum au fost ele reținute în considerentele deciziei penale nr. 1425/A/2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, au autoritate de lucru judecat: și cele care se referă la vinovăția inculpatei și cele care se referă la fapta administratorului drumului (încălcarea obligației de a face) și la legătura de cauzalitate, certă, între săvârșirea acestei fapte și producerea rezultatului prejudiciabil - decesul victimei D..

Opinia reținută în decizia criticată, privitor la neîntrunirea elementelor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtului Statul Român prin CNAIR a fost emisă cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1349 și 1357 C. civ.

În speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale privitor la pârât, conform dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., și anume urmările faptelor ilicite au constat în producerea accidentului de circulație din data de 20.11.2011 în care a decedat victima D. (și s-a produs vătămarea corporală a părții civile A.), recurentelor le-a fost cauzat un prejudiciu (atât patrimonial, cât și nepatrimonial), prin decesul soțului, respectiv tatălui. Acest prejudiciu a fost stabilit prin hotărâre definitivă, astfel încât și privitor la cuantumul acestuia exista autoritate de lucru judecat. Referitor la legătura de cauzalitate, au arătat că urmare a faptelor ilicite descrise în cele ce preced (nerespectarea prevederilor legale de către inculpată și CNAIR), autoturismul inculpatei a părăsit carosabilul, neexistând (re)montat (reparat) parapetul metalic și astfel D. a fost lovit frontal (direct), fiind prins între autoturism și poarta de acces a imobilului nr. 108.

În probațiune, recurentele au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, constând în adresa nr. x/03.12.2012 a IPJ Cluj și răspunsul pârâtului prin CNADR (actualul CNAIR), precum și raportul de expertiză criminalistică nr. 44/13.03.2015 al UEC Cluj, administrat în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Gherla

În baza art. 27 C. proc. pen., au reiterat solicitarea (din acțiunea introductivă) de a fi avute în vedere toate probele administrate în cele două dosare ale Judecătoriei Gherla, acvirate dosarului de față (nr. x/2013 și nr. y/2016).

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 11.01.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

La data de 07.04.2021 recursul a fost admis în principiu, fiind acordate termen pentru soluționare în ședință publică, cu citare părți, la data de 09.06.2021.

La data de 20.07.2020, în termen legal, intimata-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA-Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca temeinică și legală.

Recurentele nu au formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Acțiunea reclamantelor vizează acordarea de despăgubiri (morale și materiale) determinate de prejudiciul produs prin decesul soțului, respectiv tatălui acestora, numitul D., în accidentul rutier din data de 20.11.2011, prejudiciu produs de către pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrasctructurii Rutiere-Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, în condițiile în care latura civilă raportat la acesta a rămas nesoluționată în cadrul procesului penal.

Recursul reclamantelor vizează, în esență, modalitatea în care instanța de apel a apreciat asupra îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv a culpei pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrasctructurii Rutiere-Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj în producerea evenimentului ce a determinat prezentul demers judiciar.

Astfel, referitor la accidentul care a produs decesul soțului/tatălui recurentelor-reclamante, Înalta Curte constată că s-au constituit două dosare penale, în cadrul cărora s-au dezbătut chestiuni diferite.

În cadrul dosarului penal nr. x/2016 în care s-au pronunțat sentința nr. 711/15.04.2016 a Judecătoriei Gherla, iar în calea de atac decizia nr. 1425/A/22.11.2016 a Curții de Apel Cluj, a fost soluționată latura penală, în sensul că s-a stabilit culpa inculpatei E. în proporție de 75% în producerea accidentului și în proporție de 25 % culpa CNAIR. Inculpata a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere și a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, urmare a dezincriminării (sentință rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1425/A/2016 a Curții de Apel Cluj).

Prin încheierea din data de 08.04.2016 s-a dispus disjungerea laturii civile a cauzei și judecarea separată, aceasta constituind obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Gherla.

Prin sentința penală nr. 161/19.02.2018 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosar nr. x/2016 a fost soluționată latura civilă, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile (reclamante) în calitate de soție supraviețuitoare, respectiv fiice ale victimei D., fiind acordate despăgubirile menționate în dispozitiv. Sumele acordate prin această hotărâre au fost modificate prin decizia nr. 836/A/28.06.2018 a Curții de Apel Cluj, care însă a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Este de precizat că sumele din cadrul dosarului sus-menționat au fost stabilite în sarcina inculpatei, corespunzător culpei de 75% în producerea accidentului, fiind obligat la plata acestora asigurătorul.

În ceea ce privește pârâta CNAIR, instanța a statuat că "... va interpreta în mod extensiv legea de procedură penală iar dintre cele două soluții posibile va alege să lase nesoluționată acțiunea civilă promovată de părțile civile A., B. și C. împotriva părții responsabile civilmente CNAIR iar părțile civile au posibilitatea de a se adresa instanței civile pentru acoperirea acestei pagube…"

Față de această soluție, reclamantele au promovat prezenta acțiune, solicitând despăgubiri aferente gradului de culpă al pârâtei de 25% în producerea accidentului, astfel cum a fost stabilit în dosarul penal nr. x/2016

Prin prezentul recurs se învederează că, deși recurentele-reclamante au invocat, în dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, probele administrate în dosarele penale menționate anterior, cu trimitere la dispozițiile art. 27 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel nu a dat eficiență acestei norme, nu a motivat de ce nu a analizat probatoriile solicitate și a concluzionat, în mod nelegal, că în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea acestor condiții în ceea ce privește pârâta.

Înalta Curte constată întemeiată această critică referitoare la administrarea de probatorii, consecința fiind aceea că în cauză nu s-a procedat la stabilire corectă a situației de fapt iar instanța de recurs se află în imposibilitatea de a exercita controlul de legalitate.

Astfel, potrivit art. 27 alin. (2) C. proc. pen. "Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile".

De asemenea, art. 28 C. proc. pen. statuează că "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite."

Așa cum deja s-a arătat, în cadrul dosarului penal nr. x/2016 a fost soluționată latura penală a cauzei, iar în cadrul dosarului nr. x/2016 a fost soluționată latura civilă în ceea ce privește partea responsabilă civilmente S.C. F. S.A., soluția de nesoluționare a laturii civile privind pârâta CNAIR fiind menținută prin decizia nr. 836/A/28.06.2018 a Curții de Apel Cluj.

Instanța de apel a constatat că singura în raport de care ar putea opera autoritatea de lucru judecat reglementată de art. 28 C. proc. pen. este inculpata E., întrucât doar față de aceasta s-a reținut calitatea de făptuitor, însă aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art. 27 alin. (2) din același cod, care reglementează posibilitatea părții vătămate care s-a constituit parte civilă (așa cum este cazul reclamantelor din prezenta cauză) de a acționa în justiție pentru pretențiilor lor civile care nu au fost soluționate în cadrul procesului penal.

Judecătoria Gherla, prin sentința penală nr. 161/19.02.2018, a lăsat nesoluționată latura civilă raportat la această parte, apreciind că reclamantele au posibilitatea de a se adresa instanțelor civile sub acest aspect, iar reclamantele au uzat, prin prezenta acțiune, de această posibilitate.

Ca atare, nu poate fi negat dreptul acestora la despăgubire în prezentul cadru procesual raportat la faptul că acțiunea penală a fost îndreptată numai împotriva autoarei persoană fizică a accidentului, în condițiile în care chiar instanța penală recunoaște legitimitatea unui astfel de demers.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 28 C. proc. pen. se referă la faptul că instanța civilă nu este legată de cele statuate printr-o soluție de achitare sau de încetare a procesului penal, aspecte care nu sunt incidente cauzei pendinte. Per a contrario, în cazul unei soluții de condamnare (cum este cea în cauză), instanța civilă este legată de cele stabilite în cadrul procesului penal, în sensul că, chiar dacă față de pârâtă nu a fost declanșată acțiunea penală, nu se poate face abstracție de faptul că în cadrul cercetării judecătorești desfășurate de către instanța penală s-a stabilit, în sarcina acesteia, o anumită culpă. Această culpă este rezultatul analizării, coroborate, a probelor administrate în acel dosar, referitor la care instanța de apel era ținută să se raporteze, potrivit art. 27 alin. (2) C. proc. pen. și pe care aceasta le-a ignorat, deși reclamantele au solicitat să fie avute în vedere.

Chiar dacă dispozițiile art. 27 alin. (2) C. proc. pen. reglementează exclusiv posibilitatea folosirii probatoriului administrat în cadrul cercetării penale, fără a consacra o obligație legală în acest sens, în contextul în care recurentele-reclamante au înțeles să invoce textul legal în susținerea pretențiilor lor civile și au arătat că înțeleg să se folosească de acele probe în litigiul civil pendinte, instanța de apel era datoare să se pronunțe asupra acestei solicitări, iar nu să o ignore cu desăvârșire.

Din această perspectivă, motivarea instanței de apel în sensul că "...nu s-a făcut dovada certă a îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale în sarcina apelantului..." nu este conformă legii, câtă vreme din această motivare nu rezultă care sunt argumentele pentru care a fost înlăturată solicitarea reclamantelor de se folosi de probele administrate în dosarele penale nr. x/2013 și nr. y/2016 în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (2) C. proc. pen., solicitare formulată atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin întâmpinarea formulată în apel.

Rezultă că hotărârea recurată este nelegală, iar instanța de recurs nu se poate substitui instanței devolutive pentru a face aprecieri asupra probatoriilor, astfel încât se impun trimiterea cauzei în rejudecare.

Raportat la considerentul pentru care recursul urmează a fi admis, celelalte critici deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac nu se mai impun a fi analizate, prioritară fiind chestiunea stabilirii aspectelor de fapt din perspectiva probelor care să ateste sau nu îndeplinirea/neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, sens în care va fi admis, hotărârea recurată va fi casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare, instanța de apel va proceda la propria analiză privind îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale cu referire la pârâta Compania Națională de Administrare a Infrasctructurii Rutiere-Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj.

În cadrul acestei analize vor fi avute în vedere probele administrate în cadrul dosarelor penale nr. x/2013 și nr. y/2016, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (2) C. proc. pen., se vor administra noi probatorii dacă instanța va aprecia și se va argumenta eventuala înlăturare a unora dintre acestea.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte admite recursul declarat de reclamantele A., B. și C. prin reprezentant legal A. împotriva deciziei nr. 29/A din 19 februarie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A., B. și C. prin reprezentant legal A., domiciliate în Bistrița, județul Bistrița împotriva deciziei nr. 29/A din 19 februarie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere-Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, cu sediul procesual ales în Cluj-Napoca, județul Cluj.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2021.