ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 354/2024

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 16 martie 2021, reclamanții A., B., C., D., E. și F., acesta din urmă prin reprezentant legal A., au solicitat obligarea pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere la plata de daune morale în cuantum de 500.000 euro și de daune materiale constând în lipsa de întreținere din partea tatălui său, în cuantum de 1/4 din salariul minim pe economie, de la data decesului și până la împlinirea vârstei majoratului, în favoarea reclamantului F., la plata de daune morale în cuantum de 500.000 euro, pentru reclamanții A., B., C., precum și la plata de daune morale în cuantum de 250.000 euro, pentru reclamanții D. și E., cu dobânda legală aferentă, de la data producerii prejudiciului.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin încheierea de ședință din 16 noiembrie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins probele cu martori și expertiză tehnică, ca neutile, și a încuviințat proba cu înscrisuri. Prin sentința civilă nr. 1964 din 13 decembrie 2021,Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Împotriva încheierii de ședință din 16 noiembrie 2021 și a sentinței civile nr. 1964 din 13 decembrie 2021, au declarat apel reclamanții. Prin decizia civilă nr. 1129A din 13 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la 4 noiembrie 2022, au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenții-reclamanți au invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., învederând, în esență, următoarele argumente: Deși au fost solicitate, în dovedirea apelului, probele cu înscrisuri, martori și expertiză tehnică judiciară, instanța de apel a încuviințat doar proba cu înscrisurile depuse la dosar, încălcând dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și principiul contradictorialității. Instanța de apel a respins proba cu expertiză tehnică judiciară ca utilă, fără a observa că obiectivele propuse erau diferite de cele propuse în primă instanță. Procedând astfel, instanța de apel i-a pus pe apelanți în situația de a nu-și putea dovedi apelul și cererea introductivă. De asemenea, instanța de apel a respins, în mod greșit, motivul de apel ce viza nemotivarea respingerii probelor de către prima instanță. Totodată, invocând autoritatea de lucru judecat a dosarului penal nr. x/2019, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât ordonanța de clasare nu are autoritate de lucru judecat nici în fața instanței penale, nici în fața instanței civile, pentru simplul fapt că nu este o hotărâre judecătorească, fiind încălcate prevederile art. 430-432 din C. proc. civ., fapt care atrage nulitatea hotărârii. Recurenții-reclamanți au invocat și motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., învederând că motivarea deciziei recurate este contradictorie și străină de natura pricinii, în condițiile în care instanța de apel a reținut puterea de lucru judecat a unei ordonanțe de clasare, iar celelalte aprecieri nu au legătură cu probatoriul administrat. Recurenții-reclamanți au invocat și motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care au învederat următoarele: Deși au fost invocate în apel Directiva nr. 2008/96/CE privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, Legea nr. 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră, O.U.G. nr. 195/2002 privind Codul rutier și Regulamentul de aplicare a acestuia, totuși instanța de apel nu a analizat răspunderea pârâtei prin raportare la aceste norme de drept material. În cauză, administratorul drumului nu și-a îndeplinit obligația de a reconfigura intersecția și a remedia deficiențele de siguranță rutieră de la locul producerii accidentului, fapt ce a cauzat/favorizat producerea de accidente rutiere. Chiar dacă defunctul avea indicator "cedează trecerea", modul de configurare deficitar al intersecției împiedica vizibilitatea în intersecție. Împrejurarea că defunctul a efectuat manevre de depășire anterior momentului pătrunderii în intersecție, reținută de către instanța de apel ca fiind o conduită culpabilă, nu prezintă relevanță cu privire la modalitatea în care s-a produs accidentul, pârâta fiind cea care, prin neîndeplinirea obligațiilor legale, a cauzat/favorizat producerea accidentului.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul de față, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept: Cu titlu preliminar, este de menționat că, din moment ce recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual, iar părțile o pot critica doar pentru motivele prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., nu vor fi analizate acele critici din memoriul de recurs care vizează netemeinicia deciziei recurate, instanța de recurs neavând competența legală de a reanaliza mijloacele de probă administrate sau de a reevalua situația de fapt. Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut, sub un prim aspect, că instanța de apel a încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și principiul contradictorialității, atunci când nu s-a pronunțat asupra probelor solicitate în apel, și anume proba testimonială și proba cu dosarul administrativ de siguranță rutieră care a stat la baza reconfigurării intersecției și raportul de audit întocmit de auditorul de siguranță rutieră, precum și atunci când a respins, ca neutilă, proba cu expertiză tehnică judiciară în siguranță rutieră. Înalta Curte constată că această primă critică de recurs este nefondată. Prin cererea de apel, au fost solicitate proba cu anumite înscrisuri (dosarul administrativ de siguranță rutieră, ce a stat la baza reconfigurării intersecției, și cu raportul de audit întocmit de auditorul de siguranță rutieră), proba testimonială și proba cu expertiză tehnică în siguranță rutieră. La primul termen de judecată, când părțile au lipsit, instanța de apel când a încuviințat doar proba cu înscrisurile existente la dosar și a respins, ca neutilă, proba cu expertiza tehnică judiciară. Prin considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut, printre altele, că "în speță, cauza producerii accidentului o constituie exclusiv acțiunea conducătorului autoturismului cu nr. x. În consecință, culpa victimei însăși este de natură a înlătura răspunderea pârâtei, în calitate de administrator al drumului, ceea ce a determinat atât respingerea probelor, ca neutile, cât și respingerea acțiunii ca neîntemeiate". Se constată că instanța de apel a apreciat asupra probelor solicitate prin cererea de apel, reținând că este utilă, pentru soluționarea criticilor de apel, doar proba cu înscrisurile existente la dosar, nu și celalalte probe. În acest context, este de subliniat că aspectele legate de utilitatea, pertinența și concludența probelor propuse a fi administrate în apel nu poate forma obiect al controlului în recurs, întrucât în această cale extraordinară de atac nu are loc o devoluare a fondului. Împrejurarea că, în urma aprecierii probelor administrate, instanța de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de către recurenții-reclamanți pune în discuție o eventuală greșită stabilire a situației de fapt, critică ce nu poate fi, însă, analizată în recurs, față de actuala configurare a cazurilor de nelegalitate. Este adevărat că încălcarea normelor de procedură privind încuviințarea și administrarea probelor constituie o chestiune de legalitate procedurală, care poate fi supusă controlului instanței de recurs, din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., însă acest motiv de casare nu este incident în cauză, întrucât recurenții-reclamanți nu critică încălcarea, de către instanța de apel, a unei norme de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, ci măsura de respingere, ca neutilă soluționării apelului, a probelor solicitate prin cererea de apel. Or, în ceea ce privește criticile de recurs privitoare la probele administrate sau a căror administrare nu a fost încuviințată de către instanțele de fond, doar legalitatea (admisibilitatea) probei poate fi cenzurată în recurs, nu și concludența și utilitatea probei ori modul în care mijloacele de probă administrate au fost apreciate, pentru a se reține o anumită situație de fapt, instanța de apel fiind suverană în această privință. Cu alte cuvinte, atunci când partea recurentă înțelege să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pentru a critica neîncuviințarea unei probe pe care o socotește concludentă și utilă, această critică privește temeinicia hotărârii atacate, iar nu legalitatea sa, întrucât tinde la substituirea unei aprecieri din partea instanței de recurs, diferite celei a instanței de apel, ceea ce nu este permis în cadrul normativ actual. Dincolo de aceste aspecte, este de menționat că instanța de recurs a admis proba solicitată de către recurenții-reclamanți, constând în documentația care a stat la baza remedierii deficiențelor de siguranță rutieră în legătură cu intersecția în care s-a produs accidentul și raportul de audit (dacă a fost întocmit), intimata-pârâtă depunând la dosar înscrisurile pe care le deține, context în care nu se poate reține o vătămare a drepturilor procesuale ale recurenților-reclamanți. Tot în cadrul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de prorocedură civilă, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a încălcat art. 430-432 din C. proc. civ., atunci când a reținut autoritatea de lucru judecat a cauzei penale nr. 5743/P/2019, deși o ordonanță de clasare nu poate avea autoritate de lucru judecat, nefiind o hotărâre judecătorească. Înalta Curte constată că și această critică de recurs este nefondată. Se observă că instanța de apel a reținut că "situația de fapt a fost corect și complet reținută de către prima instanță, neexistând critici sub acest aspect". Or, situația de fapt necontestată în apel a fost stabilită de prima instanță și pe baza probelor administrate în cauza penală, reținându-se că "din derularea evenimentului rezultă că accidentul nu a fost produs ca urmare a configurării greșite a intersecției, ci G., conducând autovehiculul x, care avea obligația să aștepte în coloană și să respecte indicatorul din intersecție "cedează trecerea", a ignorat regulile de circulație, a depășit coloana de autovehicule oprite la indicatorul menționat și nu a acordat prioritate de trecere autoutilitarei înmatriculate sub nr. x, intrând în coliziune cu aceasta". Faptul că instanța de apel a apreciat că aspectele dezlegate definitiv în cauza penală se impun cu putere de lucru judecat cu privire la situația de fapt nu poate incidența motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât recurenții-reclamanți aduc în discuție, în realitate, tot situația de fapt, prin prisma probelor administrate în cauză, care nu a fost contestată în apel și nici nu poate fi cenzurată în calea de atac a recursului. Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că motivarea deciziei recurate este contradictorie și străină de natura pricinii, în condițiile în care instanța de apel a reținut puterea de lucru judecat a unei ordonanțe de clasare, iar celelalte aprecieri nu au legătură cu probatoriul administrat în cauză. Înalta Curte constată că și acest motiv de recurs este nefondat. Conform dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele, "expunerea situației de fapt reținută pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Obligația privind motivarea hotărârii este edictată în scopul bunei administrări a justiției, întăririi încrederii justițiabililor în actul de justiție și exercitării controlul judiciar. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un proces echitabil include și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (cauza Albina c. României). Ca atare, obligația de motivare a hotărârii judecătorești trebuie înțeleasă ca un silogism logico-juridic, de natură a explica soluția pronunțată, ceea ce nu înseamnă a oferi un răspuns exhaustiv la toate argumentele părților, ci doar la argumente principale, care, prin conținutul lor, sunt susceptibile să influențeze soluția. În prezenta cauză, instanța de apel a respectat aceste exigențe legale și convenționale, prezentând argumentele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată, care nu sunt nici contradictorii, nici străine de natura pricinii, considerentele fiind clare și logice și având legătură directă cu motivele de apel. Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au criticat faptul că instanța de apel nu a reținut și fapta ilicită a intimatei-pârâte, constând în configurarea greșită a intersecției în care s-a produs accidentul. Or, acest caz de casare are în vedere aplicarea greșită a normelor de drept material, iar nu stabilirea greșită a situației de fapt de către instanțele de fond. Ca atare, invocând formal motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin indicarea mai multor acte normative (Directiva nr. 2008/96/CE privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, Legea nr. 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră, O.U.G. nr. 195/2002 privind Codul rutier), recurenții-reclamanți au dezvoltat, în realitate, critici de netemeinicie a deciziei civile recurate, care nu pot fi analizate în calea de atac extraordinară a recursului. Față de aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate și argumentate de către recurenții-reclamanți, și că decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. În temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de Stat, constând în ajutorul public judiciar acordat prin încheierea din 6 aprilie 2023, sub forma scutirii recurenților-reclamanți de plata taxei judiciare de timbru aferente soluționării recursului, vor rămâne în sarcina acestuia.