ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2107/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă la data de 31 ianuarie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele UNIVERSITATEA DIN ORADEA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, COMUNA PALEU, PRIMĂRIA PALEU ȘI CONSILIUL LOCAL PALEU, obligarea pârâtei de rândul 1 la plata sumei de 530.873,40 RON reactualizată, iar în subsidiar obligarea pârâtelor de rândul 2-3 la plata acesteia; cu cheltuieli de judecată.

La prezenta cerere a fost conexată cererea formulată de reclamanta UNIVERSITATEA DIN ORADEA împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L., prin care s-a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 250.013,11 RON, cu titlu de chirie restantă și penalități de întârziere aferente, calculate până la data de 31 iulie 2017; 109.982,92 RON despăgubiri pentru lipsa de folosință și penalități de întârziere aferente, calculate până la același moment, ce vor curge în continuare până la achitarea debitului principal; obligarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe fiecare zi, de la data scadenței și până la cea a plății efective, sume ce urmează a fi reactualizate în raport cu indicele de inflație; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 131/LP din 23 mai 2019, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în reprezentarea STATULUI ROMÂN - prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, COMUNA PALEU PRIN PRIMAR, PRIMĂRIA PALEU și CONSILIUL LOCAL PALEU, în reprezentarea STATULUI ROMÂN.

A respins cererea principală formulată în dosarul nr. x/2017 de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în reprezentarea STATULUI ROMÂN - prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, COMUNA PALEU PRIN PRIMAR, PRIMĂRIA PALEU și CONSILIUL LOCAL PALEU, în reprezentarea STATULUI ROMÂN, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta UNIVERSITATEA ORADEA, în ceea ce privește cererea de obligare la plata despăgubirilor în dosarul nr. x/2017.

A respins cererea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta UNIVERSITATEA ORADEA în dosarul nr. x/2017, în ceea ce privește solicitarea de plată a despăgubirilor.

A respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S.C. A. S.R.L. în dosarul nr. x/2017.

A admis excepția de netimbrare a cererii adiționale formulate în dosarul nr. x/2017 și a petitului întâi din cererea reconvențională privind plata penalităților de întârziere formulate în dosarul nr. x/2017 de către reclamanta-pârâtă reconvențional S.C. A. S.R.L.

A anulat ca netimbrată cererea adițională formulată în dosarul nr. x/2017 și a petitului întâi din cererea reconvențională privind plata penalităților de întârziere formulate în dosarul nr. x/2017 de către reclamanta-pârâtă reconvențional S.C. A. S.R.L.

A respins ca rămasă fără obiect excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta-reclamantă reconvențional UNIVERSITATEA ORADEA, în ceea ce privește cererea adițională formulată în dosarul nr. x/2017 și a petitului întâi din cererea reconvențională, privind plata penalităților de întârziere formulate în dosarul nr. x/2017 de către reclamanta-pârâtă reconvențional S.C. A. S.R.L.

A respins ca nefondată cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă reconvențional UNIVERSITATEA ORADEA, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvențional S.C. A. S.R.L. în dosarul nr. x/2017.

A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional UNIVERSITATEA ORADEA în dosarul nr. x/2017.

A stabilit în favoarea pârâtei-reclamante reconvențional S.C. A. S.R.L. un drept de retenție asupra clădirii folosite de aceasta cu destinație de brutărie patiserie situate pe nr. top. x înscris în CF x Săldăbagiu de Munte până la stingerea în întregime a obligației de plată stabilite în sarcina reclamantei-pârâte reconvențional prin sentința nr. 6105/2013, pronunțate de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2007, astfel cum a fost lămurită prin decizia nr. 65/C/2017-R, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2015-R.

A obligat pârâta UNIVERSITATEA ORADEA la plata în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Prin decizia nr. 367/C/2019-A din 13 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins apelul incident declarat de intimata S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 131/LP din 23 mai 2019, pronunțate de Tribunalul Bihor.

A fost admis apelul declarat de apelanta UNIVERSITATEA ORADEA împotriva aceleiași sentințe, care a fost schimbată în parte, în sensul că: a fost admisă în parte cererea principală precizată, formulată de reclamanta-pârâtă reconvențional UNIVERSITATEA ORADEA, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvențional S.C. A. S.R.L. în dosar nr. x/2017 și, în consecință, a fost obligată pârâta S.C. A. S.R.L. să plătească reclamantei UNIVERSITATEA ORADEA despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilelor, în cuantum de 750 euro lunar (la cursul B.N.R. din ziua plății), pentru perioada cuprinsă între 01.09.2015 și 31.03.2019; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât și pârâta UNIVERSITATEA ORADEA au declarat recurs.

Motivele recursului declarat de recurenta-reclamantă sunt, în esență, următoarele:

O primă critică vizează faptul că instanța de apel și prima instanță au încălcat prevederile art. 2.495 C. civ. privitoare la dreptul de retenție asupra singurului imobilului folosit până la plata creanței, care datează de la rămânerea definitivă a sentinței 6105/2013, până la plata efectuată de către pârâtă la 02.04.2019.

Recurenta-reclamantă susține că a folosit o singură clădire, pe care a construit-o după încheierea contractului x/01.09.2005, în anul 2006 și că nu a putut părăsi locația unde se desfășura activitatea de producție a firmei, panificație și patiserie și unde se aflau utilajele necesare desfășurării acestei activitați.

Astfel cum susține recurenta-reclamantă, atât sentința Tribunalului Bihor nr. 131/LP/2019, cât și decizia curții de apel nr. 367/C/2019/A, rețin că este corectă atribuirea unui drept de retenție în favoarea sa, până la plata creanței.

În raport de dispozițiile art. 2.495 din C. civ., recurenta-reclamantă susține că prima instanța a considerat greșit că trebuie să plătească pentru folosința bunului pentru perioda ulterioară încetării contractului de închiriere, respectiv 01.09.2015 și până la zi, motiv pentru care a formulat apel incident.

Recurenta-reclamantă apreciază că pârâta nu mai poate pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosință, de care aceasta este lipsită în mod legal până la plata sumei datorate, aplicarea art. 2.495 C. civ. fiind făcută în mod greșit de Curtea de Apel Oradea.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 249 C. proc. civ., sens în care arată că pârâta nu a probat folosința bunurilor pentru care cere despăgubiri și nici valoarea lipsirii de folosință pretinsă.

Potrivit recurentei-reclamante, pretențiile UNIVERSITĂȚII ORADEA vizează perioada de la încheierea contractului de închiriere nr. x/01.09.2015 și până la încetarea lui la 01.09.2015 și a doua perioadă, ulterioară încetării contractului, de la 01.09.2015 și până în prezent.

Recurenta-reclamantă susține că a folosit un singur imobilul, pe care l-a construit în anul 2006, aspect confirmat de martora B., restul imobilelor aflându-se în stare avansată de degradare încă de la data închirierii, astfel cum reiese din procesul-verbal de predare-primire din 6.12.2005, precum și din planșele foto depuse la dosar.

Totodată, recurenta-reclamantă precizează că valoarea lipsei de folosință pentru o altă perioadă decât cea din contract, nu are cum să fie egală cu chiria prevăzută în contract, pentru determinarea ei fiind necesară o expertiză care să stabilească această valoare.

Recurenta-reclamantă mai susține și că terenul pe care se află construcțiile este proprietatea Comunei Paleu, în cartea funciară fiind înscris contractul de concesiune nr. x din 02.11.2006, încheiat cu Comuna Paleu, în temeiul căruia folosește terenul aferent construcțiilor, fiind nelegal să i se solicite plata de către un neproprietar.

O altă critică vizează încălcarea de către instanța de apel a art. 254 C. proc. civ., întrucât pârâta nu a solicitat nicio probă, invocând numai calculul făcut de serviciul economic, aspect care, în opinia recurentei-reclamante echivalează cu lipsa oricărei probe privind valoarea lipsei de folosință.

Recurenta-reclamantă invocă și încălcarea de către instanța de apel a art. 329 Cod procedură civilă privind prezumțiile, deoarece instanța de apel a considerat că plata făcută după încetarea dreptului de retentie, pentru folosința singurei clădirii nou construite, echivalează cu o recunostere a cuantumului lipsirii de folosință pentru perioada septembrie 2015 - aprilie 2019.

Astfel cum susține recurenta-reclamantă, în cauză, proba cu martori a dovedit contrariul celor reținute în decizia atacată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivele recursului declarat de recurenta-pârâtă sunt următoarele:

Referitor la achitarea cu întârziere a despăgubirilor pentru lipsa de folosință, în raport de dispozițiile art. 1.535. alin. (1) C. civ., recurenta-pârâtă susține că în dosarul Tribunalului Bihor nr. 6145/111/2017, conexat ulterior la dosarul de față, prin cererea de chemare în judecată formulată, a solicitat obligarea pârâtei S.C A. S.R.L la plata sumelor ce constituiau: chirie neachitată, calculată până la încetarea contractului de închiriere și penalități de întârziere în procent de 0,1% pe zi de întârziere până la achitarea debitului principal; despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului, începând cu data de 01.09.2015, plus penalități de întârziere în procent de 0,1 % pe zi de întârziere, până la achitarea debitului principal.

Astfel cum susține recurenta-pârâtă, aceste solicitări acoperă întreaga perioadă care stă la originea litigiului: atât cea de valabilitate a contractului de închiriere nr. x/01.09.2005, cât și cea ulterioară expirării acestuia, cuprinsă între 01.09.2015 și 31.03.2019.

Mai mult, pe tot parcursul derulării procesului, prin actele procedurale depuse la dosarul cauzei a stăruit asupra cererii, inclusiv prin două precizări prin care a actualizat la zi cuantumul pretențiilor, ultima fiind depusă la termenul din 23.01.2019.

Prin urmare, contrar considerentelor instanței de apel, recurenta-pârâtă apreciază că pentru perioada ulterioară datei de 01.09.2015 nu se poate reține că nu a solicitat daune moratorii pentru prejudiciul cauzat prin întârzierea executării obligației de plată.

În opinia recurentei-pârâte, faptul că aceste daune-moratorii au fost solicitate sub forma penalităților de întârziere nu justifică respingerea cererii. În aplicarea art. 1.535. alin. (1) C. civ., instanța de apel trebuia să țină cont de capătul său de cerere și luând în considerare propriile sale considerente, iar ulterior datei de 01.09.2015 (data expirării contractului de închiriere nr. x/01.09.2005), întrucât folosința imobilului s-a făcut fără a mai exista între părți vreun contract de locațiune, instanța trebuia să le acorde sub forma dobânzii legale.

Recurenta-pârâtă precizează că nu critică încadrarea acestor daune ca dobânzi în loc de penalități de întârziere, ci respingerea lor, deși au fost solicitate.

Potrivit recurentei-pârâte, atâta vreme cât daunele moratorii au fost solicitate, instanța de apel nu le putea respinge, putând proceda la calificarea corectă a cererii, independent de poziția procesuală adoptată de părți, în raport de prevederile art. 152 C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă UNIVERSITATEA ORADEA a formulat întâmpinare, față de recursul declarat de recurenta-reclamantă, prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare, față de recursul declarat de recurenta-pârâtă, solicitând constatarea nulității recursului, iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă UNIVERSITATEA ORADEA a formulat răspuns la întâmpinare.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020, s-a dispus preschimbarea termenului de judecată din 13 ianuarie 2021, pentru termenul din 24 februarie 2021, în complet de filtru.

Prin încheierea din 24 februarie 2021, s-a dispus comunicarea raportului părților în proces, punându-se în vedere acestora să formuleze în scris puncte de vedere asupra raportului.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 16 iunie 2021, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., a admis în principiu recursul recurentei-pârâte și a fixat termen astăzi, 13 octombrie 2021, în ședință publică, pentru soluționarea acestora.

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de suspendare a judecării recursului până la soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1.535 C. civ., ca rămasă fără obiect, reținând că prin încheierea pronunțată la 13 octombrie 2021 în dosarul nr. x/2017, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă ca inadmisibilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin încheierea din 16 iunie 2021 a fost admisă excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurenta-reclamantă.

Conform art. 486 alin. (3) Cod procedură civilă, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) statuând sancțiunea nulității pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în motivarea căii de atac declarate a invocat nu numai încălcarea normei de drept material, reprezentată de dispozițiile art. 2.495 C. civ., ci și a art. 249, art. 254, art. 329 C. proc. civ.

Invocarea încălcării normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității se circumscrie motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza recursul declarat din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în expunerea argumentelor, recurenta-reclamantă invocă faptul că instanța de apel a reținut în mod greșit situația de fapt, întrucât a folosit un singur imobil, pe care l-a construit în anul 2006, celelalte imobile aflându-se în stare avansată de degradare.

Totodată, recurenta-reclamantă face trimitere la mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv înscrisuri și proba testimonială, susținând că în mod greșit, fără niciun mijloc de probă administrat de către pârâtă, precum și fără administrarea probei cu expertiză pentru determinarea valorii lipsei de folosință și cu aplicarea greșită a prezumțiilor, instanța de apel a admis cererea pârâtei.

Recurenta-reclamantă tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

De fapt, argumentele expuse de recurenta-reclamantă vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerințe care nu au fost respectate de către recurenta-reclamantă, motiv pentru care recursul declarat de aceasta va fi anulat.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată următoarele:

Critica invocată de recurenta-pârâtă vizează nelegala respingere de către instanța de apel a daunelor-moratorii solicitate sub forma penalităților de întârziere, sens în care aceasta invocă încălcarea dispozițiilor art. 1.535 alin. (1) C. civ., precum și a prevederilor art. 152 Cod procedură civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție arată că principiul disponibilității, reglementat de prevederile art. 9, coroborat cu art. 22 alin. (6) Cod procedură civilă, presupune că părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt judecății înainte de a interveni o hotărâre asupra fondului, dar și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința părților, obiectului și a cauzei.

Se impune a se arăta că, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Dreptul instanței de judecată de a da calificarea corectă unei cereri de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac, a cărei denumire a fost stabilită greșit de către părți, în temeiul art. 152 C. proc. civ., invocat de către recurenta-pârâtă, nu poate conduce la schimbarea obiectului sau a cauzei juridice a acțiunii, ci îi fixează numai denumirea legală.

Ca atare, a califica înseamnă a da denumirea legală unei cereri fundamentate corect în raport de situația de fapt, chiar dacă textele legale sunt indicate eronat.

În cauză, în mod corect curtea de apel a reținut că, deși atât penalitățile de întârziere, cât și dobânda legală penalizatoare reprezintă daune interese moratorii, izvorul lor este diferit, penalitățile de întârziere derivând din contract, în timp ce dobânda legală penalizatoare este stabilită de lege.

Ca atare, curtea de apel, reținând că partea nu a învestit instanța de judecată cu un capăt de cerere privind acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu respectarea principiului disponibilității, a respins solicitarea UNIVERSITĂȚII ORADEA de acordare a penalităților de întârziere contractuale, în condițiile în care, în cauză, nu a operat tacita relocațiune.

Totodată, nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1.535 alin. (1) C. civ., hotărârea recurată nefiind pronunțată în raport de această dispoziție legală.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de suspendare a judecării recursului până la soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1535 C. civ., ca rămasă fără obiect. În temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 367/C/2019-A din 13 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă UNIVERSITATEA DIN ORADEA împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării recursului până la soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1535 C. civ., ca rămasă fără obiect.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 367/C/2019-A din 13 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă UNIVERSITATEA DIN ORADEA împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2021.