ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1316/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 21 decembrie 2017, pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul forțat C., solicitând obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi, pentru despăgubirile stabilite prin decizia penală nr. 479/A/2015 a Curții de Apel Oradea și prin decizia civilă nr. 553/2017 a Tribunalului Bihor, de la data de 04.05.2014 (data imediată expirării termenului de 3 luni prevăzut de art. 36 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule), până la plata efectivă a fiecărei sume în parte. De asemenea, în ceea ce privește renta lunară acordată prin decizia penală nr. 479/A/2015 a Curții de Apel Oradea, reclamantul solicită obligarea pârâtei plata penalităților de 0,2% pe zi de la scadența fiecărei rate în parte, până la plata efectivă a acesteia, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin sentința nr. 143/LP/2018 din 15 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S.C. B. S.A., prin întâmpinare.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și cu intervenientul forțat C..

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului penalități de întârziere de 0,2%/zi de întârziere pentru despăgubirile stabilite prin decizia penală nr. 479/A/06.07.2015 a Curții de Apel Oradea, calculate începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a acestei decizii și până la data de 10 septembrie 2015, data achitării integrale a acestora.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului penalități de întârziere de 0,2%/zi de întârziere pentru despăgubirile stabilite prin decizia penală nr. 479/A/06.07.2015 a Curții de Apel Oradea, cu titlu de rentă lunară, de la scadența fiecărei rente în parte, începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a acestei decizii și până la plata efectivă a fiecărei rente în parte.

Prin decizia nr. 319/C/2018 - A din 04 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Bihor, care a fost schimbată în parte, în sensul că:

A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 04.05.2014 - 21.12.2014 și, în consecință, au fost respinse pretențiile formulate de reclamant, aferente acestei perioade, ca fiind prescrise.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului penalități de întârziere de 0,2%/zi de întârziere, astfel cum au fost stabilite prin sentința apelată, începând cu a 11-a zi de la data comunicării deciziei penale nr. 479/A/06.07.2015 a Curții de Apel Oradea.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin decizia nr. 18/C/2019 - A din 22 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de lămurire și completare considerente. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de lămurire și completare a considerentelor deciziei nr. 319/A/04.12.2018 a Curții de Apel Oradea formulată de apelanta S.C. B. S.A.

Au fost respinse ca nefondate cererile de lămurire și completare a dispozitivului deciziei nr. 319/A/04.12.2018 a Curții de Apel Oradea formulate de aceeași apelantă; fără cheltuieli de judecată.

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 319/C/2018 - A din 04 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, motivele fiind, în esență, următoarele:

O primă critică invocată de recurentul-reclamant vizează faptul că, în mod greșit, instanța de apel a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 04.05.2014-21.12.2014, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 1394 C. civ.

Recurentul-reclamant apreciază ca fiind greșită și soluția instanței de apel în sensul neacordării penalităților de întârziere de la expirarea termenului de 3 luni de la data constituirii de parte civilă.

În opinia recurentului-reclamant, aprecierea instanței de apel în sensul că faptul constituirii reclamantului ca parte civilă în procesul penal nu echivalează cu depunerea unei cereri de despăgubire la asigurătorul RCA nu este motivată corespunzător, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. pe de-o parte iar, pe de altă parte, reprezintă o aplicare greșită a prevederilor art. 36 și 37 din Norma 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Astfel, potrivit recurentului-reclamant, constituirea de parte civilă în procesul penal îndeplinește toate condițiile unei cereri de despăgubire prevăzute de art. 35 din Norma nr. 14/2011, de la data acesteia prezumându-se că asigurătorul cunoaște atât existența evenimentului ce dă naștere răspunderii asigurătorului RCA, cât și cuantumul pretențiilor părții prejudiciate.

Totodată, recurentul-reclamant arată că dispozițiile art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011, care prevăd obligația asigurătorului de plată în termen de 10 zile de la data primirii unei hotărâri judecătorești definitive, se aplică doar în situația în care au fost îndeplinite condițiile alin. (1) al aceluiași articol.

Recurentul-reclamant critică și soluția instanței de apel privind acordarea de penalități de la data comunicării hotărârii definitive, întrucât, la momentul intrării în vigoare a normei aplicabile în cauză, respectiv anul 2011, legislația în vigoare prevedea că hotărârile penale nu se comunică, soluție schimbată abia în anul 2014 când noul C. proc. pen. a prevăzut pentru prima dată obligativitatea comunicării hotărârilor penale.

Aceeași era situația și cu privire la normele de drept procesual civil, în sensul în care doar prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare la 15.02.2013, s-a prevăzut obligativitatea comunicării părților a deciziei civile rămasă definitivă (potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. civ.).

În atare situație, dispozițiile art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011, care prevăd obligația asigurătorului de plată în termen de 10 zile de la data primirii unei hotărâri judecătorești definitive, nu își găseau în concret aplicabilitatea la data producerii accidentului rutier ce a făcut obiectul dosarului penal, neexistând nicio normă în legislația în vigoare la acel moment care să prevadă obligativitatea comunicării hotărârii judecătorești rămase definitivă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 319/C/2018 - A din 04 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, motivele fiind, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, recurenta-pârâtă arată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 2.517 C. civ.

Potrivit recurentei-pârâte, în cauză nu s-a parcurs procedura amiabilă reglementată de art. 35-38 din norma specială, raportat la lipsa de avizare, act complet diferit de actul procesual prevăzut de art. 19-20 C. proc. pen.

Astfel raționamentul instanței, referitor la ziua următoare celor 90 de zile reglementate de art. 36 alin. (1) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 este atât străin de textul de lege special, cât și contrar motivării aceleiași instanțe.

Astfel, față de dispozițiile art. 2523 C. civ., recurenta-pârâtă apreciază că termenul prescripției a început sa curgă astfel:

- în principal, pe lipsa totală de avizare, aspect reclamat imperativ de art. 36 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, mai exact atâta timp cât în viziunea părții reclamante, nu este necesară avizarea asigurătorului pentru solicitare penalități, cele 90 zile fiind impuse doar de art. 36 și art. 37, neincidente în cauză, termenul curge de la eveniment, și anume de la 20.08.2012, față de care la 20.08.2015 dreptul la acțiune în sens material, s-a stins.

Constituirea de parte civilă, în sensul art. 20 C. proc. pen., poate fi efectuată până cel târziu la începerea cercetării judecătorești, însă poate fi formulată și concomitent cu plângerea prealabila;

- în subsidiar, cel târziu de la momentul formulării plângerii prealabile, obligatorii pentru infracțiunea de vătămare din culpă, fără de care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare;

- în terțiar, chiar dacă s-ar aprecia că termenul de prescripție ar curge de la data așa numitei avizări, care în realitate este o simplă constituire de parte civilă formulată în cadrul procesului penal și nu poate echivala unei avizări în sensul normei speciale - art. 35-38 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, respectiv de la data depunerii constituirii de parte civilă, 03.02.2014, termenul general de prescripție prevăzut de art. 2.517 C. civ., la 03.02.2017 s-a stins.

Referitor la penalitățile acordate, recurenta-pârâtă arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocându-se și încălcarea, interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 35-38 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

Din textele de lege sus indicate, rezultă, în opinia recurentei-pârâte, următoarele:

- "avizarea producerii evenimentului asigurat" se referă la cererea de despăgubire prevăzută de art. 35 mai sus menționat, respectiv la formularea unei cereri adresate asigurătorului pentru despăgubirea persoanei prejudiciate și nu la o constituire de parte civilă depusă în dosarul penal conform art. 19-20 din C. proc. pen. -act procesual-, care în virtutea art. 35 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, nu reprezintă o cerere de avizare ce presupune un act amiabil;

- toate obligațiile pe care asigurătorul le are potrivit art. 36 din norma specială decurg în urma cererii de avizare (cererii de despăgubire), care în speță lipsește, astfel că analizarea tuturor obligațiilor prevăzute de acest articol sunt de prisos.

În final, art. 37 din norma specială prevede că dacă asigurătorul R.C.A. nu îsi îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere. Or, în lipsa vreunei încălcări a termenelor prevăzute de art. 36, care în lipsa unei cereri de despăgubire formulată de către reclamant direct asigurătorului nu este posibilă, este inadmisibilă solicitarea reclamantului de acordare a penalităților de întârziere.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a declarat recurs și împotriva deciziei nr. 18/C/2019 - A din 22 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, motivele fiind următoarele:

O primă critică vizează admiterea în mod nelegal a excepției inadmisibilității cererii de lămurire/completare considerente hotărâre, în sensul că, prin raportare la art. 461 alin. (2) C. proc. civ., prevederile art. 443 C. proc. civ., nu atrag inadmisibilitatea ca fine de neprimire, asupra unei cereri de lămurire considerente hotărâre.

În lumina vechiul C. proc. civ., considerentele nu puteau fi criticate, nici cu apel, evident nici cu cerere de lămurire, însă raportat la art. 27 C. proc. civ., dispozițiile procedurale aplicabile în prezenta speță, sunt cele guvernate de noul C. proc. civ.

O altă critică vizează soluția de respingere ca nefondată a cererii de lămurire/completare dispozitiv.

Mențiunea din dispozitiv, în sensul respingerii pretențiilor pentru intervalul cuprins între 21.12.2014 și a 11-a zi de la comunicarea deciziei penale nr. 479/A/06.07.2015, fără a se menționa nimic, despre soluția (admitere/respingere) acordată pe pretențiile solicitate de către reclamant între 21.12.2014 și a 11-a zi de la comunicarea acestei hotărâri, nu justifică un dispozitiv complet și neechivoc.

Dispozițiile implicite, cum sugerează instanța de apel, nu sunt unele legale și nu întrunesc rigorile art. 425 alin. (1) lit. c) aliniat final C. proc. civ.

În opinia recurentei-pârâte, atât timp cât prin prezentul litigiu, pe fond se solicită acordarea de penalități pe fiecare categorie de daune, inclusiv materiale, iar data comunicării deciziei penale prin care s-au stabilit cert cuantumul daunelor materiale, doar prin decizia penală nr. 649/201,5 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2013, comunicată la 27.10.2015, s-a clarificat o astfel de solicitare, putea fi primită pe calea prevăzută de art. 444 C. proc. civ.

Totodată, recurenta-pârâtă invocă faptul că, atât timp cât plata s-a făcut eșalonat, conform desfășurătorului comunicat instanței, este nelegală soluția curții de apel, pe lămurirea și completarea dispozitivului pe indicarea exactă a imputării penalităților de la 11-a zi de la comunicarea deciziei penale nr. 479/2015 și până la fiecare plată cu indicarea exactă a ei.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 118, art. 443, art. 444, art. 446, art. 485, art. 181 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurentul-reclamant, prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului, pe fond a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare față de recursurile declarate de recurenta-pârâtă, solicitând respingerea acestora.

Recurenta-pârâtă și recurentul-reclamant au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Părțile au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 10 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a respins excepția tardivității recursului declarat de recurentul-reclamant, a admis în principiu recursurile și a fixat termen la data de 26 mai 2021, cu citarea părților.

La 24 mai 2021, recurentul-reclamant a înaintat la dosar concluzii scrise, anexând practică judiciară.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Analizând motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentul-reclamant.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant, în susținerea criticilor referitoare la îndeplinirea condițiilor unei cereri de despăgubire prin constituirea ca parte civilă, precum și a greșitei soluționări a cererii de acordare a penalităților de întârziere în termen de 3 luni de la expirarea termenului de constituire ca parte civilă, a reluat criticile expuse în cererea de apel și, respectiv, apărările exprimate prin întâmpinare la apelul părții adverse . Totodată, prin criticile referitoare la greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, raportat la prevederile art. 1394 C. civ., recurentul-reclamant a reluat argumentele expuse în întâmpinarea formulată în fața curții de apel .

Susținerile recurentului-reclamant prezentate de acesta drept motiv de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurentul-reclamant tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Înalta Curte nu poate reține nici critica ce vizează greșita soluție de acordare a penalităților de la data comunicării hotărârii civile, față de dispozițiile imperative ale art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011, care prevăd:

"Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească".

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat motivarea contradictorie a hotărârii, întrucât curtea de apel a apreciat că prezenta acțiune nu derivă direct dintr-o faptă prejudiciabilă care să întrunească elementele constitutive ale unei infracțiuni, aceeași instanță reținând că cererea este scutită de la obligația achitării taxei judiciare de timbru, în raport de prevederile art. 29 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, vizând despăgubiri ce decurg dintr-o faptă penală.

Acest argumente nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., considerentele contradictorii putând fi reținute în situație în care din unele rezultă temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altele netemeinicia acestora sau în situația admiterii cererilor formulate de părți, deși ele se exclud reciproc.

În susținerea acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a invocat și că argumentul instanței de apel în sensul că, deși reclamantul s-a constituit ca parte civilă în procesul penal, acest lucru nu echivalează cu depunerea unei cereri de despăgubire la asigurătorul RCA, nu este motivat corespunzător.

Simpla nemulțumire a recurentului-reclamant cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor sale, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 319/C/2018 - A din 04 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat format, recurenta-pârâtă neexpunând argumente în susținerea acestuia.

Argumentele expuse în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reprezintă o reluare a criticilor din apel, aspect care nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel cum Înalta Curte a arătat în analiza recursului declarat de recurentul-reclamant.

Totodată, critica ce vizează greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune în raport de momentul formulării plângerii prealabile nu poate face obiectul analizei, întrucât a fost invocată omisso medio.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva împotriva deciziei nr. 18/C/2019 - A din 22 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Critica ce vizează nelegala soluționare a excepției inadmisibilității cererii de lămurire/completare considerente nu poate fi reținută.

Art. 443 alin. (1) C. proc. civ. statuează:

"(1) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice".

Totodată, art. 444 alin. (1) din același cod prevede că:

"Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare".

În raport de prevederile art. 443 alin. (1) C. proc. civ. reiese că cererea de lămurire poate fi formulată numai în situația în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, neputând viza considerentele hotărârii.

De asemenea, motivarea contradictorie sau necorespunzătoare nu poate face obiectul unei cereri întemeiate pe prevederile art. 443 alin. (1), respectiv art. 444 alin. (1) C. proc. civ., în mod legal cererea formulată de recurentă fiind respinsă ca inadmisibilă.

Criticile ce vizează nelegala soluționare a cererii de lămurire/completare dispozitiv reprezintă aspecte ce necesită o reevaluare a situației de fapt, care vizează netemeinicia hotărârii și care nu mai pot fi reanalizate în această etapă procesuală.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 319/C/2018 - A din 4 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 319/C/2018 - A din 4 decembrie 2018 și a deciziei nr. 18/C/2019 - A din 22 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 319/C/2018 - A din 4 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 319/C/2018 - A din 4 decembrie 2018 și a deciziei nr. 18/C/2019 - A din 22 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2021.