ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1405/2024

Ședința publică din data de 19 iunie 2024

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, secția Civilă la 10.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Bihor prin președinte, a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6.380 RON reprezentând contravaloare transport elevi pe lunile februarie și martie 2021, precum și la plata dobânzilor legale calculate de la momentul introducerii cererii și până la plata efectivă; cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1350 C. civ., ale Legii nr. 1/2011, ale Legii nr. 226/2020, ale H.G. nr. 4345/2020, ale Normei nr. 15/2020 privind încheierea exercitiului bugetar pe anul 2020 emisă de Ministerul Finanțelor.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, precum și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, respectiv a Ministerului Finanțelor solicitând obligarea acestora la plata creanțelor și a cheltuielilor solicitate de către reclamantă, în considerarea art. 72 alin. (1) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la cererea de chemare în garanție, Ministerul Finanțelor a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, respectiv excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca nefondată.

Prin întâmpinarea formulată la cererea de chemare în garanție, Ministerul Educației a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea, respectiv excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.

La primul termen de judecată cu părțile legal citate, 25.01.2022, atât reclamanta, cât și pârâtul, au susținut necompetența materială a Judecătoriei Oradea în soluționarea litigiului, excepția de ordine publică fiind invocată, expressis verbis, în ședință publică, de reprezentantul convențional al pârâtului.

Prin sentința civilă nr. 251/25.01.2022, Judecătoria Oradea, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat în favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă competența de soluționare a cauzei.

Învestit prin declinare, la termenul din 29.03.2022, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a pus în discuția părților competența instanței de soluționare a cauzei, concluziile fiind menționate în încheierea de ședință; totodată, instanța a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 77/LP/COM/12.04.2022, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul la Curtea de Apel Oradea în vederea soluționării acestuia.

Prin sentința nr. 7/2022-P.I./16.05.2022, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă la 24.05.2022, sub nr. x/2021*, iar prin încheierea din 13.09.2022 instanța a admis în principiu cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, respectiv a Ministerului Finanțelor, și a dispus ca excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în garanție a celor două ministere, invocate de chemații în garanție, să fie analizate odată cu fondul cererii.

Prin sentința nr. 236/LP/13.12.2022, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a respins atât acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judetean Bihor prin președinte, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârât în contradictoriu cu chematele în garanție Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat trimiterea cauzei instanței competente care, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu intimatul și chemații în garanție, să dispună admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii principale, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

Intimatul Consiliul Județean Bihor prin președinte a depus, odată cu întâmpinarea, apel incident și apel provocat. Pe calea apelului incident a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu chemații în garanție, iar pe calea apelului provocat a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție cu consecința obligării chemaților în garanție la plata creanțelor și a cheltuielilor solicitate de către apelanta-reclamantă.

Prin decizia nr. 218/2023-A/26.06.2023, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimații Consiliul Județean Bihor prin președinte, Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 236/13.12.2022 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o, în sensul că: a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Bihor și l-a obligat pe acesta să-i plătească suma de 6.380 RON reprezentând contravaloare transport elevi în regim de transport public pe lunile februarie și martie 2021, cu dobânda legală de la scadență și până la plata efectivă.

Totodată, a respins apelul incident formulat de apelantul incidental Consiliul Județean Bihor prin președinte, în contradictoriu cu intimații Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor, împotriva aceleiași sentințe.

A admis apelul provocat formulat de apelantul Consiliul Județean Bihor prin președinte, în contradictoriu cu intimații Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor, împotriva aceleiași sentințe și, în consecință, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chematele în garanție, în solidar, la plata către Consiliul Județean Bihor prin președinte a sumei de 6.380 RON reprezentând contravaloare transport elevi în regim de transport public pe lunile februarie și martie 2021, cu dobânda legală de la scadență și până la plata efectivă.

De asemenea, a obligat chematele în garanție, Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor, să plătească apelantei-reclamante suma de 636 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs chematul în garanție Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii excepțiilor invocate și respingerii cererii de chemare în garanție, precum și a acțiunii reclamantei.

Prin memoriul de recurs, după prezentarea parcursului procesual, în considerarea motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 3 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., autorul recursului a afirmat că litigiul se impunea a fi soluționat de instanța de contencios administrativ și fiscal și nu de cea civilă, câtă vreme obiectul dosarului viza executarea unui contract administrativ. În acest sens, a invocat dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 lit. c)

1

) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., sub un prim aspect, recurentul-chemat în garanție a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 483 alin. (2) din același cod, întrucât în speță nu ar fi incidentă niciuna din excepțiile prevăzute de textul menționat, astfel încât mențiunea "definitivă" din cuprinsul deciziei recurate este greșită.

A mai arătat că instanța de apel în mod eronat și cu încălcarea dispozițiilor art. 72 și urm. C. proc. civ. nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor. Astfel, a învederat că nu există nicio prevedere legală care să instituie în sarcina acestuia obligația asigurării fondurilor în vederea acordării contravalorii transportului elevilor efectuat de societate în luna februarie, obligațiile privind plata serviciilor de transport, respectiv prestarea serviciilor fiind asumate doar de părțile contractului, respectiv de reclamantă și pârât.

Printr-o altă critică, circumscrisă aceluiași motiv de casare, recurentul a afirmat că în mod eronat și cu încălcarea normelor legale a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că acesta, în temeiul prevederilor Legii nr. 500/2002, coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar.

În argumentare, a arătat că Ministerul Finanțelor are doar rolul de administrator al bugetului de stat și nu are atribuția de a vira altor operatori de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat pe baza proiectelor întocmite de către ministere și cu respectarea acestora.

Evocând prevederile art. 1 alin. (1), art. 28 lit. e), art. 34 alin. (1), art. 47 alin. (5) și (6) din Legea nr. 500/2002, ca fiind încălcate de către instanța de fond, recurentul a învederat că, în exercitarea atribuțiilor sale, este titularul unei obligații de diligență, aceea de a coordona acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la pregătirea proiectelor legilor bugetare, inslusiv a celor de rectificare, suspuse dezbaterii aprobării în Parlament, și nu a unei obligații de rezultat, de alocare efectivă a unor sume către solicitanți.

Cu referire la obligativitatea Ministerului Educației de a propune sumele pentru această destinație, reținută de instanța de apel, a precizat că sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată alocate prin Legea nr. 15/2021 a bugetului de stat pe anul 2021 au avut la bază propunerile fundamentate de Ministerul Educației, recurentul neavând atribuția legală de a propune sume pentru finanțarea unor cheltuieli din domenii specifice altor ministere.

După evocarea dispozițiilor art. 84 alin. (1

1

) și art. 101 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 (modificată prin Legea nr. 226/2020, prin O.U.G. nr. 50/2021, respectiv prin Legea nr. 317/2021), ale art. 1 din O.G. nr. 130/2021, ale art. 56 din Legea nr. 317/2021 a bugetului de stat pe anul 2022, respectiv ale art. 1, art. 4, art. 5, art. 7 din Ordinul Ministerului Educației nr. 4426/2021, recurentul a afirmat că rezultă până la evidență faptul că nu are niciun raport direct cu reclamanta sau cu pârâtul, iar instanța de fond a ignorat prevederile legale care stabilesc concret modalitatea de decontare a acestor cheltuieli, respectiv faptul că Ministerul Educației este instituția abilitată să efectueze plăți.

Astfel, deși instanța de apel, corect a reținut în considerente că unicul responsabil pentru situația creată este Ministerul Educației, prin faptul că l-a obligat în solidar cu acesta la efectuarea plății, a încălcat dispozițiile legale menționate și a acordat ceva ce nu s-a cerut. Din această perspectivă, a susținut că este incident în cauză și motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sub un alt aspect, autorul recursului a susținut că atât instanța de fond, cât și cea de apel au înlăturat în mod nelegal și eronat apărarea pârâtei privind desfășurarea orelor de clasă în sistem online raportat la condițiile pandemice, întrucât la acel moment transportul elevilor nu era necesar și nici obligatoriu și, ca atare, decontarea unor astfel de cheltueili contravine normelor legale.

Cu privire la dispoziția instanței de obligare la plata cheltuielilor de judecată, recurentul a apreciat că nu se poate reține nicio culpă a sa care să justifice suportarea acestora.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ. corob. cu art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea înaintată la dosarul cauzei la 25.09.2023, intimatul-pârât a invocat excepția inadmisibilității recursului, față de împrejurarea că prin regulatorul de competență s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, potrivit dispozițiilor Legii nr. 101/2016, iar potrivit prevederilor art. 55 alin. (3

1

) din acest act normativ, hotărârea pronunțată putea fi atacată doar cu apel. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurentul a formulat, la 23.11.2023, răspuns la întâmpinare prin care a reluat susținerile din memoriul de recurs și a solicitat înlăturarea apărărilor intimatului-pârât.

Prin rezoluția din 08.01.2024 s-a fixat termen de judecată 17.04.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, față de împrejurarea că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu recurentul-chemat în garanție, instanța a amânat cauza la 19.06.2024.

Analizând memoriul de recurs și având în vedere dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din același cod, excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul-pârât:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 6.380 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de transport elevi, aferente perioadei februarie- martie 2021, precum și dobânda legală aferentă debitului principal, pretenții ce își au izvorul obligațional în Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate, în județul Bihor, nr. 174/10.09.2020.

Înalta Curte constată că prin regulatorul de competență cu efect obligatoriu, sentința nr. 7/2022-P.I./16.05.2022, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a reținut că acțiunea promovată de reclamantă pentru sumele pretinse în temeiul acestui contract intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Această calificare juridică a raporturilor contractuale dintre părți, circumscrise noțiunii de contract de concesiune de servicii, conform definiției cuprinse în art. 5 lit. h) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, atrage incidența dispozițiilor art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016.

În forma în vigoare la data sesizării instanțelor, 10.09.2021, dispoziția precitată prevedea că:

"Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1

1

) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței".

De asemenea, potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în astfel de litigii, rezultă că decizia din apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., conform căruia:

"Sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol:

"(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării", raportat la art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii (10.09.2021).

Așa fiind, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată privind executarea unui contract de concesiune de servicii, asimilat potrivit legii actului administrativ, se reține că hotărârea recurată are caracter definitiv de la pronunțare potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din același cod coroborat cu art. 55 alin. (3

1

) și art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva deciziei nr. 218/2023-A/26.06.2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva deciziei nr. 218/2023-A/26.06.2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 iunie 2024.