ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1936/2024

Ședința publică din data de 4 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 19.11.2021, reclamantul Municipiul Oradea prin Primarul Municipiului Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor,

- obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 6.731.120 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport local al elevilor, aferente perioadei 5 noiembrie 2020 - 31 iulie 2021, și, respectiv, la plata majorărilor de întârziere cuvenite bugetului local aferente sumei de 6.731.120 RON, majorări calculate începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective a sumei de 6.731.120 RON, de la bugetul de stat.

- obligarea Ministerului Finanțelor, respectiv a Ministerului Educației, la decontarea și alocarea fondurilor bănești necesare efectuării viramentului sumei de 6.731.120 RON către Municipiul Oradea, sub sancțiunea unei amenzi aplicabile persoanei/persoanelor culpabile de neexecutarea obligației în termen ce 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța, conform art. 18 alin. (5) coroborat cu art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 11 din 26 ianuarie 2022, Curtea a admis excepția necompetenței teritoriale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 02.02.2022.

Prin sentința nr. 1211 din 14 iunie 2022, Curtea a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale a pârâților, ca nefondate, și a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul Municipiul Oradea a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea, ca întemeiată, a acțiunii formulate.

Recurentul-reclamant consideră că potrivit dispozițiilor Legii nr. 1/2011, sumele necesare pentru decontarea cheltuielilor în litigiu se asigură din bugetul de stat care este administrat de Ministerul Finanțelor, intimat-pârât în dosar.

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor are obligația legală de a suporta consecințele nerespectării dispozițiilor imperative ale legii, în condițiile în care este ordonatorul principal de credite și nu a cuprins în buget/nu a bugetat sumele pe care UAT Municipiul Oradea le-a achitat din bani publici, subvenția transportului elevilor, astfel cum textul de lege l-a obligat, respectiv disp. art. 84 alin. (1) – 1

2

din Legea nr. 1/2011, modificată prin Legea nr. 226/2020.

De asemenea, potrivit disp. art. 104 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 226/2020, finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat pentru cheltuieli cu transportul elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat.

Prin O.U.G. nr. 50/2021 a fost eliminată finanțarea cheltuielilor cu transportul elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat din finanțarea de bază destinată asigurării și desfășurării procesului de învățământ la nivel preuniversitar, însă a rămas aplicabilă prevederea legală privind asigurarea fondurilor prin transfer de la bugetul de stat, către autoritățile locale.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, susține recurentul-reclamant, rezultă că elevii din învățământul preuniversitar acreditat sau autorizat beneficiază de gratuitate la serviciile de transport local rutier pe tot parcursul anului, gratuitatea fiind asigurată de către autoritățile administrației publice locale, prin subvenționarea operatorului de transport, urmând ca decontarea acestor cheltuieli să se facă de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale.

Recurenta-reclamantă arată că și-a îndeplinit obligația legală de a subvenționa operatorul de transport local, însă intimatul-pârât Ministerul Finanțelor nu a transferat sumele plătite, iar prima instanță, contrar dispozițiilor arătate anterior, a apreciat greșit că intimații-pârâți nu pot aloca fondurile, cât timp acestea nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală.

În plus, susține recurentul-reclamant, este inacceptabil și faptul că fiecare dintre cele două ministere sunt de acord că unitățile administrativ-teritorială sunt îndreptățite să intre în posesia sumelor privind decontarea cheltuielilor de transport către operatorii care le-au prestat, dar invocă legislația lacunară, prin simplul fapt că legiuitorul nu a nominalizat instituția sau ministerul care să răspundă de punerea în aplicare a Legii nr. 226/2020.

Lipsa unor astfel de norme nu poate constitui un fine de neprimire, întrucât devin aplicabile disp. art. 5 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

Recurentul-reclamant susține că intimatului-pârât Ministerul Finanțelor îi revine obligația asigurării din bugetul de stat a sumelor necesare pentru decontarea cheltuielilor, întrucât bugetul de stat este administrat de acest minister, conform disp. art. 30 și 50 din Legea nr. 500/2002, art. 26

1

alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2020 și art. 223 alin. (1) din Legea nr. 287/2009.

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate prin recurs și cu apărările formulate prin întâmpinare, reținând și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține că prima instanță a calificat în mod corect acțiunea recurentului-reclamant ca fiind o cerere de cenzurare a refuzului pârâților exprimat prin adresele nr. x/04.08.2021 și nr. y/30.07.2021, de a aloca fonduri pentru decontarea transportului elevilor în perioada 05.11.2020 – 31.12.2021 și de a plăti c/valoarea cheltuielilor de transport și a majorărilor de întârziere.

De asemenea, instanța de fond a identificat corect norma juridică aplicabilă, respectiv dispozițiile punctului 1 și 2 din articolul unic din Legea nr. 226/2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, în sensul că art. 84 alin. (1) și alin. (1)

1

, prevăd că elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean[...] pe tot parcursul anului calendaristic, iar în vederea asigurării gratuității, decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale.

În concret, recurentul-reclamant a asigurat gratuitatea transportului elevilor, prin subvenționarea operatorului de transport, a c/valorii abonamentului elevilor, urmând ca aceste cheltuieli să-i fie decontate de la bugetul de stat, prin transfer.

Intimații-pârâți, deși recunosc întemeiată pretenția unității administrativ-teritoriale pe fondul acesteia, susțin că în lipsa unui act normativ care să reglementeze alocarea sumelor, nu sunt autorizați să vireze banii către recurentul-reclamant.

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor consideră că deși îndeplinește rolul de administrator al bugetului de stat, nu are atribuția legală de a propune sume pentru finanțarea unor cheltuieli din domenii specifice altor ministere, astfel că Ministerului Educației îi revenea obligația să facă aceste propuneri, și ulterior, să deconteze cheltuielile.

La rândul său, intimatul-pârât Ministerul Educației susține că nu răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, iar reglementarea legală incidentă în cauză nu precizează care anume minister are obligația să deconteze cheltuielile cu transportul elevilor, neexistând nici norme metodologice în acest sens.

Instanța de fond și-a însușit apărările părților, considerând astfel că refuzul acestora este justificat, întrucât din cuprinsul Legii nr. 226/2020 nu se poate identifica vreo dispoziție legală în sarcina celor doi pârâți, în sensul de a aloca și transfera sumele în discuție, mai ales că fondurile nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală pentru aceste ministere.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv a disp. art. 84 alin. (1)-(1)

2

din Legea nr. 1/2011, modificată prin Legea nr. 226/2020, art. 104 alin. (2) din același act normativ.

Prevederile legale enunțate stipulează, în mod clar, că decontarea cheltuielilor cu transportul elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale.

Recurentul-reclamant și-a îndeplinit obligația legală de a subvenționa transportul elevilor, prin plata abonamentelor către transportatorul local și a solicitat decontarea cheltuielilor de la bugetul de stat.

Necuprinderea acestor cheltuieli în bugetul de stat nu poate conduce la sancționarea recurentului-reclamant prin respingerea cererii de decontare, ci dimpotrivă, determină obligația intimaților-pârâți, în funcție de competențelor acestora, să aloce fondurile necesare și să achite sumele pretinse.

Refuzul intimaților-pârâți este nejustificat, în condițiile în care aceștia își invocă propria culpă în neexecutarea obligațiilor legale, neavând relevanță lipsa unor norme metodologice de explicitare a legii.

Instanța de fond, pronunțând sentința recurată, prin respingerea acțiunii ca urmare a inexistenței unei dispoziții legale, a faptului că "legea nu prevede", nu s-a pronunțat asupra obiectului acțiunii și a permis, în realitate, eludarea unei norme legale care obligă la decontarea cheltuielilor din bugetul de stat, prin transfer către unitățile administrativ-teritoriale.

Revine instanței de fond să stabilească dacă cuantumul sumei pretinse este corect și cum se va deconta aceasta în concret, în funcție de competențele celor două ministere.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să se admită recursul, să se caseze sentința atacată și să se trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Municipiul Oradea prin Primarul Municipiului Oradea împotriva sentinței nr. 1211 din 14 iunie 2022 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.