ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2726/2015

Decizia nr. 2726/2015

Deliberând,

în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de

față:

Prin Decizia civilă nr. 2759 din 15 iulie

2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de reclamantul A.,

în contradictoriu cu pârâtă B. Ialomița, iar sentința civilă nr. 60/F din 19

ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, în Dosarul nr.

x/98/2014, a fost schimbată, în parte, în sensul obligării pârâtei să emită o

decizie prin care să revizuiască drepturile de pensie pentru limită de vârstă

cuvenite reclamantului, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 31 ani și 2

luni și cu acordarea punctajului suplimentar prevăzut de art. 78 alin. (8) din

Legea nr. 19/2000 pentru stagiul de cotizare realizat după data de 01 mai 2007.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul, fără a indica încadrarea în

drept.

În motivarea cererii,

după prezentarea unui scurt istoric al cauzei, revizuentul reia susținerile din

cuprinsul cererii de chemare în judecată și din memoriul de apel, arătând în

final că, deși „acțiunea sa a fost respinsă de două instanțe, exact pe aceeași

speță și aceleași obiecte de judecată unor colegi de serviciu în situații

similare le-a fost admisă acțiunea și au avut soluții favorabile”.

Intimata a depus

întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 510 alin. (1) C.

proc. civ.

Înalta

Curte, la termenul din 27 noiembrie 2015, a

respins excepția necompetenței materiale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivat de faptul că din cuprinsul

cererii de revizuire reiese că se invocă contrarietatea de hotărâri, motiv

prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., caz în care competența de

soluționare aparține acestei instanțe și

a reținut cauza în pronunțare asupra

admisibilității cererii de revizuire,

în raport de prevederile art. 513 alin. (3) C.

proc. civ.

Analizând

cererea de revizuire, prin prisma prevederilor legale mai sus arătate și a

temeiului de drept reținut, art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că cererea nu îndeplinește cerințele de admisibilitate, pentru

considerentele ce succed:

Revizuentul a

solicitat instanței anularea Deciziei civile

2759 din 15 iulie 2015 a Curții de

Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata B. Ialomița,

în temeiul

dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide

părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul

în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad

sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei

hotărâri.

S-a susținut că

decizia a cărei anulare se cere este în contradicție cu alte decizii ale

aceleiași instanțe de apel (Curtea de Apel București), pronunțate în pricini

similare (recalculare drepturi pensie), în privința altor pensionari, colegi de

serviciu ai revizuentului, cauze soluționate în contradictoriu cu aceeași

intimată.

În aplicarea

dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că

revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidentă teza de la art. 509

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite

condiții, care nu se verifică în cauză.

Astfel, este necesar

să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sau considerente

decisive ori decizorii sunt contradictorii, condiție ce rezultă din

dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.; hotărârile să fi fost pronunțate

în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părți,

obiect și cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același

proces (dosar), ci în procese diferite și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi

invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu

fi fost analizată de cea dintâi instanță.

Dacă în manifestarea

sa de excepție procesuală, care corespunde efectului negativ, autoritatea

lucrului judecat este de natură să oprească o a doua judecată, nu tot astfel se

întâmplă atunci când, acest efect al hotărârii judecătorești se manifestă

pozitiv; efectul pozitiv al autorității de lucru judecat se impune într-un al

doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior

între aceleași părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Or, câtă vreme în

prima ipoteză susținută de revizuent, se afirmă o pretinsă contrarietate între

hotărâri definitive ale aceleiași instanțe (Curtea de Apel București),

pronunțate în cauze similare (iar nu identice), în privința altor părți ce

sunt în aceeași situație ca și revizuentul, acesta din urmă nu poate obține

anularea deciziei instanței de recurs

, întrucât practica neunitară a instanțelor

nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe

dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.; pentru situația descrisă,

nu este întrunită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui

litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și

cauză, față de cel anterior și a cărui autoritate de lucru judecat se invocă a

fi fost încălcată.

Remediul practicii

neunitare rămâne pronunțarea unei decizii în interesul legii însă, la acest

moment, date fiind efectele unei astfel de decizii, chiar și aceasta ar fi

lipsite de orice finalitate în privința situației revizuentei, întrucât art. 517

alin. (2) C. proc. civ. prevede că soluțiile se pronunță numai în interesul

legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu

privire la situația părților din acele procese.

Scopul

reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea

acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de

lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia,

premisă ce nu se verifică în speță.

Pe de altă parte,

contrar celor susținute de revizuent, instituirea normei de la art. 509 alin. (1)

pct. 8 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării autorității de

lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice,

ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un

apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că

„există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni”, constantă a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată de exemplu în

Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibilă cererea de revizuire a Deciziei nr. 2759 din 15 iulie 2015 a

Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, formulată de revizuentul A., cu domiciliul situat

în Fetești, jud. Ialomița, în contradictoriu cu intimata B. Ialomița, C.F., cu

sediul în Slobozia, județ Ialomița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 27 noiembrie 2015

.