ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2679/2015

HOTĂRÂRE

25.11.2015

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2679/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2679/2015

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin Decizia nr. 512 din 17 iunie 2015, a admis apelul declarat de pârâta SC A. SA împotriva sentinței nr. 104 din 19 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția civilă. A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. A schimbat, în parte, hotărârea în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B., înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 11 septembrie 2015 și înaintat de această instanță, Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 12 octombrie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 14 octombrie 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

La data de 23 octombrie 2015, SC A. SA a depus punct de vedere asupra raportului.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 9 noiembrie 2015, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 25 noiembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

În fapt, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul B. a solicitat, în contradictoriu cu SC C. SA, să se constate că activitatea desfășurată în perioada 11 februarie 1969-22 iunie 1995 constituie vechime în grupa I de muncă, potrivit prevederilor art. 3, 6 și 7 din Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Anexa 1, poziția 123, în procent 100%, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei adeverințe cu mențiunile cuprinse în dispozitivul hotărârii judecătorești.

La data de 16 octombrie 2014, reclamantul a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în contradictoriu și cu SC A. SA, cerând introducerea acesteia în cauză în calitate de pârâtă.

Tribunalul Botoșani, secția I civilă, prin sentința nr. 104 din 19 ianuarie 2015 a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta SC A. SA. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C. SA cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea activității desfășurate în grupa I muncă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A. SA. A admis acțiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA și SC A. SA. A constatat că perioada 11 februarie 1969 - 22 iunie 1995, în care reclamantul a lucrat în calitate de electrician la D. Suceava, E. Botoșani, F. Botoșani, G. Botoșani constituie vechime în grupa I de muncă, în procent de 100%. A obligat pe pârâta SC C. SA să elibereze reclamantului o adeverință potrivit celor dispuse prin hotărâre.

Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin Decizia nr. 512 din 17 iunie 2015, a admis apelul declarat de pârâta SC A. SA împotriva sentinței pronunțate de tribunal. A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. A schimbat, în parte, hotărârea în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

În raport de dispozițiile legale menționate, Decizia nr. 512 din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Se reține totodată că prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Față de toate cele de mai sus, recursul declarat de B. apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.