ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 588/2016

Decizia nr. 588/2016

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin Decizia nr. 988/A din 6 noiembrie 2015, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimatele - pârâte SN B. SA și SN C. SA - Sucursala Transilvania împotriva sentinței civile nr. 617/LMA din 1 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menținut-o în întregime.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 21 decembrie 2015 și înaintat de această instanță, Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 9 februarie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 15 februarie 2016, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

La data de 24 februarie 2016, s-au înregistrat concluziile scrise depuse de recurentul - reclamant.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 7 martie 2016, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 16 martie 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

În fapt, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu SN B. SA, obligarea pârâtei la recunoașterea grupei I de muncă pentru funcția de manevrant vagoane în cadrul C.F.R. Marfă Stația Halmeu de la data de 1 aprilie 2001 până la data de 8 august 2014, data încetării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, arătând că pentru perioada 8 noiembrie 1990 - 1 aprilie 2001 i-a fost recunoscută grupa I de muncă prin art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, modificat și completat prin Legea nr. 19/2000.

Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, prin sentința nr. 617/LMA din 1 iulie 2015 a respins acțiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtele SN B. SA și SN C. SA - Sucursala Transilvania.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin Decizia nr. 988/A din 6 noiembrie 2015, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotrivei sentinței pronunțate de tribunal, care a fost menținută în întregime

.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

În raport de dispozițiile legale menționate, Decizia nr. 988/A din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Se reține totodată că prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Față de toate cele de mai sus, recursul declarat de reclamant apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 988/A din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2016.