ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2375/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2375/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2375/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele

Prin cererea

înregistrată la data de 26.05.2015 pe rolul Tribunalului Sălaj, secția

civilă, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat

instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie

obligată pârâta SC E. SA la plata următoarelor sume: 6.548,82 lei,

daune materiale în favoarea reclamantei C., câte 60 lei daune materiale, în

favoarea reclamanților A., B. și D., ca urmare a decesului numitului F.

datorat faptei ilicite a numitului G. (decedat).

De asemenea,

s-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani cu

titlu de daune morale: câte 100 000 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R.

de la data efectuării plății către reclamanții A.

și B., în calitate de părinți ai defunctului F. și câte 50.000

euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. la data efectuării,

plății către reclamantele C. și D., în calitate de surori.

Prin

sentința civilă nr. 2196, pronunțată la data de 26.11.2015,

în Dosarul nr. x/84/2015 al Tribunalului Sălaj, a fost admisă în

parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D. în

contradictoriu cu pârâta SC E. SA.

A fost obligată

pârâta SC E. SA la plata către fiecare dintre reclamanții A. și B.

a sumei de 50.000 euro, în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu

titlu de daune morale; a fost obligată pârâta SC E. SA la plata către

fiecare dintre reclamantele C. și D. a sumei de 20.000 euro, echivalentul

în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale.

A fost

obligată pârâta la plata către reclamanta C. a sumei de 6.548,82 lei

cu titlu de daune materiale; a fost obligată pârâta la plata către

fiecare dintre reclamanții A., B. și D. a sumei de 60 lei cu titlu de

daune materiale; a fost obligată pârâta la plata către

reclamanți a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%/zi

de întârziere calculate asupra sumelor la plata cărora a fost

obligată prin prezenta hotărâre față de fiecare reclamant,

începând cu data de 18.03.2015 și până la data plății

efective; a fost obligată pârâta la plata către reclamanții A.

și B. a sumei de 2.580 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a fost

obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamantele C. și

D. a sumei de 1.080 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel toate părțile, ce a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Prin decizia

civilă nr. 562 din 31 mai 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de

reclamanții A., B., C., D. și de pârâta SC E. SA împotriva

sentinței civile nr. 2196 din 26.11.2015 a Tribunalului Sălaj, secția

civilă.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții A., B., C. și D.,

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație la data de 18 august

2016.

Ulterior, la

data de 12 august 2016, recurenții-reclamanți au depus la dosar, în

copie, declarația autentificată nr. 1086/11.08.2016 la Societatea

Profesională Notarială G. de renunțare la recursul declarat

împotriva deciziei civile nr. 562 din 31 mai 2016 a Curții de Apel Cluj, secția

a II-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/84/2015.

Prin

rezoluția din 08.09.2016, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția l civilă, a dispus întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu, prin care s-a reținut că

decizia civilă nr. 562 din data de 31 mai 2016 a Curții de Apei Cluj,

secția a II-a civilă, nu poate fi supusă recursului, fiind

pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui

apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Completul de

filtru nr. 7, la data de 12 septembrie 2016, constatând întrunite

condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus

comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune

punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C.

proc. civ.; comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor

de la dosar recurs, iar intimata-pârâtă E. SA a formulat punct de vedere,

prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Constatându-se

încheiată procedura de filtrare, în condițiile art. 493 alin. (5) C.

proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data

de 16 decembrie 2016, fără citarea părților.

Examinând

recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de

excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în

cauză, a cărei analiză este prioritară față de

cererea de renunțare la recurs, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele

considerente:

Prin

dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit

că hotărârea judecătorească este supusă numai

căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și

termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul

ei.

Prin urmare,

revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția

competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru

subiectele de drept aflate în situații identice.

Totodată,

principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond

a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în

alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea

procesuală.

Din

dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții

ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de

atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca

atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe

această cale.

Recursul este

o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă și, ca

regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită

controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de

drept.

Conform art.

634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive,

hotărârile date fără drept de apel, fără drept de

recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

De asemenea,

art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

modificată prin O.U.G. nr. 62/2015, prevede că „Dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1

ianuarie 2017”, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, „în procesele

pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și

până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art 94 pct. 1 lit.

a)

iii

- i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

republicată, în cele privind navigația civilă și

activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări

sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor

cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani

în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste

procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de

apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă

instanța sunt supuse numai apelului”.

Totodată,

potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., „Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere

de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva

aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate

într-o legătură care să facă necesară judecarea lor

împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea

valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecarei pretenții în

parte”, iar, conform art. 460 alin. (3) C. proc. civ., „în cazul în care prin

aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale

sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului,

hotărârea în întregul sau este supusă apelului”.

Astfel, din

interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 460 alin. (3) C. proc.

civ. rezultă că, în ipoteza în care acțiunea introductivă

are mai multe capete de cerere principale, calea de atac nu se determină

prin însumarea valorilor solicitate prin aceste capete de cerere.

Prin urmare,

din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale redate reiese

că în situația în care mai mulți reclamanți formulează

o singură cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași

pârât, în baza unor raporturi juridice distincte, neaflate într-o

legătură care să facă necesară judecarea lor

împreună, stabilirea instanței competente nu se face în funcție

de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de

valoarea fiecărei pretenții în parte. Împrejurarea că

reclamanții, în virtutea dispozițiilor care reglementează

coparticiparea procesuală activă voluntară și a

principiului disponibilității procesului civil, au ales să

formuleze împreună cererea de chemare în judecată, în cadrul

căreia fiecare a solicitat pretenții proprii față de

pârâtă, nu poate justifica, în mod legal, adiționarea valorii

pretențiiior lor. Reiese, deci că, ori de câte ori fiecare dintre

reclamanții se poate adresa instanței de judecată cu o cerere de

chemare în judecată distinctă, prin care invocă pretenții

proprii, în baza unor raporturi juridice distincte cu pârâta, iar soluția

pronunțată în una dintre cererile de chemare în judecată nu

depinde de soluția pronunțată în celelalte cereri, valorile

pretențiilor deduse judecății nu se vor adiționa.

În cauza de

față, cererile având ca obiect acordarea de daune morale și

despăgubiri materiale au fiecare caracter principal, întrucât ar fi putut

fi formulate individual de fiecare reclamant pe cale separată, chiar

dacă au același temei juridic, respectiv art. 1391 C. civ. (repararea

prejudiciului nepatrimonial) și art. 1392 C. civ. (cheltuieli de

înmormântare) ca urmare a faptei ilicite a numitului G. ce a condus la decesul

numitului F.

Din

conținutul cererii de chemare în judecată, aflate la dosarul

Tribunalului București, precum și din considerentele deciziilor

instanțelor de fond, reiese că suma solicitată de fiecare dintre

reclamanți în parte nu depășește pragul de 1.000.000 lei

stabilită drept criteriu pentru exercitarea căii extraordinare de

atac a recursului.

Astfel,

pretențiile sunt estimate de reclamanți în cuprinsul cererii de

chemare în judecată la valorile de 6.548,82 lei și câte 60 lei cu

titlu de despăgubiri materiale, pentru fiecare reclamant, respectiv câte

100.000 euro, reprezentând daune morale, pentru reclamanții A. și B.,

și câte 50.000 euro, daune morale, către reclamantele C. și D.

De asemenea,

se constată că recurenții nu se află într-o situație

de coparticipare procesuală activă obligatorie, fiecare dintre

aceștia fiind îndreptățit să se adreseze instanței, în

mod separat, pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a decesului rudei

acestora, soluția pronunțată în oricare dintre cererile de

chemare în judecată neavând nicio înrâurire asupra soluțiilor

pronunțate în celelalte cereri. Împrejurarea că același

eveniment, respectiv accidentul de circulație, a reprezentat cauza pentru

formularea aceleiași cereri de chemare în judecată, nu poate avea

drept consecință determinarea valorii obiectului dedus

judecății prin cumularea tuturor pretențiilor

reclamanților, devreme ce raportul juridic dintre fiecare reclamant în

parte și pârâtă este distinct, solicitarea de acordare a

despăgubirilor morale și materiale întemeindu-se pe legătura de

rudenie pe care fiecare dintre aceștia a avut-o cu victima accidentului.

Analizând

legalitatea căii de atac și din perspectiva dispozițiilor art.

99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora când

reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere

întemeiate pe fapte sau pe cauze diferite, competența se stabilește

în raport de valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei

pretenții în parte, iar în situația existenței mai multor capete

principale de cerere, întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași

cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă

legătură, deduse judecății prin aceeași cerere de

chemare în judecată, instanța competentă se determină în

funcție de pretenția care atrage competența instanței de

grad mai înalt, se constată că din conținutul cererii de chemare

în judecată niciunul dintre reclamanți nu a solicitat

despăgubiri morale și materiale care să

depășească valoarea prag de 1.000.000 lei.

Față

de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1)

pct. 4 C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă

că decizia civilă nr. 562 din 31 mai 2016 a Curții de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/84/2015,

nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de

apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei

hotărâri supuse numai apelului.

Analizând

cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este

reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, se constată că

recurenții-reclamanți au fost asistați în faza procesuală a

recursului de o persoană specializată în domeniul juridic, respectiv

avocat I., așa cum reiese din chiar conținutul cererii de recurs

și delegația avocațială atașată acestora. Prin

urmare, reiese că aceștia au beneficiat în această fază

procesuală de asistență juridică de specialitate, o

necunoaștere a dispozițiilor procedurale neputând fi invocată în

acest context, legea acordând avocaților prezumția de

specialiști ai dreptului.

Mai mult, învestită

cu constatarea unei încălcări a prevederilor art. 6 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Trif contra

României, instanța de contencios european a reiterat că dreptul de

acces la instanță nu este absolut, fiind susceptibil de

limitări; acestea sunt permise, în particular, în cazul respectării

condițiilor de admisibilitate ale căii de atac formulată pe

motive de drept, cum este cazul recursului, din moment ce, prin natura sa,

acesta reclamă o reglementare din partea statului care beneficiază în

acest scop de o anumită marjă de apreciere.

Raportat la

soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând

dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

potrivit cărora „În cazul în care recursul se respinge fără a fi

cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui,

hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției

fără a se evoca și analiza motivelor de casare” analiza

criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A., C., D. și B., toți

cu domiciliul ales la Cabinet de avocat I., cu sediul în Cluj Napoca, jud.

Cluj, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. SA, cu sediul în comuna

Voluntari, jud. Ilfov, împotriva deciziei nr. 562 din 31 mai 2016 a Curții

de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 16 decembrie 2016.