ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1772/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 30 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantele A., B., C., D. și E., au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A. și cu intervenientul forțat G., ca, prin sentința ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata cu titlu de daune materiale și morale, pentru prejudiciul care le-a fost cauzat ca urmare a decesului soțului/fiului/fratelui lor, H., a sumelor de 17.031,81 RON, cu titlu de daune materiale și 200.000 euro cu titlu de daune morale, pentru reclamanta E.; a sumelor de 211 RON cu titlu de daune materiale și 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru reclamanta B.; a sumelor de 4.096 RON cu titlu de daune materiale și 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru reclamanta C.; a sumei de 1.000 euro cu titlu de daune morale pentru reclamanta A.; a sumelor de 3.443,71 RON cu titlu de daune materiale și 50.000 euro cu titlu de daune morale pentru reclamanta D..

Prin sentința nr. 237/LP/2018 din 12 decembrie 2018, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamante și, în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei E. suma de 8.515,90 RON cu titlu de daune materiale și echivalentul în RON al sumei de 25.000 euro daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei B. suma de 105,5 RON cu titlu de daune materiale și echivalentul în RON al sumei de 25.000 euro daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei C. suma de 2.048 RON cu titlu de daune materiale și echivalentul în RON al sumei de 25.000 euro daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei A. echivalentul în RON al sumei de 12.500 euro daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei D. suma de 1.721,85 RON cu titlu de daune materiale și echivalentul în RON al sumei de 6.000 euro daune morale; a respins restul pretențiilor ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele A., B., C., D. și E. și pârâta S.C. F. S.A.

Prin decizia nr. 147/C/2019-A din 25 aprilie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de apelanta-pârâta S.C. F. S.A., a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a redus cuantumul daunelor materiale stabilite în favoarea reclamantei E. de la suma de 8.515,9 RON la suma de 6.390,3 RON, sens în care a obligat pârâta la plata sumei de 6.390,3 RON în favoarea acestei reclamante și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantele-reclamante.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs E., B., C., A. și D., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Oradea.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentele-reclamante susțin că motivarea instanței de apel este contradictorie deoarece, deși a reținut că nu se poate pune semnul egalității între vinovăția prevăzută de legea penală și culpa civilă, curtea de apel a arătat că o hotărâre de condamnare are autoritate de lucru judecat cu privire la gradul de culpă stabilit de instanța penală și a aplicat dispozițiile art. 430 C. proc. civ. unor raporturi juridice guvernate de dispozițiile art. 28 C. proc. pen. și de cele ale art. 1365 C. civ.

Din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că problema care trebuie dezlegată vizează raportul dintre legea penală și cea civilă cu privire la "atribuțiile" instanței civile în raport de o hotărâre penală prin care se stabilește un grad de culpă a persoanei care a comis infracțiunea. Se mai arată că din interpretarea dispozițiile art. 28 C. proc. pen. și ale art. 1365 C. civ. rezultă că instanța civilă nu este legată de considerentele unei hotărâri penale prin care s-a stabilit un procent de culpă concurentă a victimei deoarece instanța penală nu stabilește culpa autorului prejudiciului în fața instanței civile și că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ.. Autoarele căii de atac consideră că se impune casarea cu trimitere pentru ca instanța de apel să aprecieze asupra gradului de culpă al antecesorului subsemnatelor în producerea accidentului și asupra cuantumului daunelor materiale și morale raportat la gradul de culpă stabilit. Recurentele-reclamante menționează că înțeleg să susțină argumentele legate de încălcarea normelor ce statuează asupra autorității de lucru judecat și în dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se mai arată în memoriul de recurs că, în mod greșit, instanța de apel a admis apelul intimatei-pârâte cu privire la cheltuielile de judecată constând în plata expertizei tehnice din dosarul penal cu motivarea că acestea sunt cheltuieli aferente urmăririi penale și ar fi trebuit solicitate în fața instanței penale. Curtea de apel a omis faptul că intimata-pârâtă nu a fost parte în procesul penal, iar recurentele-reclamante nu s-au constituit părți civile. Autoarele căii de atac susțin că instanța de fond a acordat în mod corect aceste cheltuieli, în temeiul dispozițiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentele-reclamante și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul-intervenient a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 1 aprilie 2020 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurentele-reclamante au depus punct de vedere prin care au solicitat respingerea excepției nulității și admiterea în principiu a recursului. Intimata-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a reiterat susținerile din întâmpinare.

Prin încheierea din 1 iulie 2020 a fost respinsă excepția nulității recursului, constatându-se că, din criticile prezentate în cererea de recurs, se desprind motive de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul declarat de recurentele-reclamante D., B., A., C. și E. împotriva deciziei nr. 147/C/2019-A din 25 aprilie 2019 și s-a fixat termen de judecată la 30 septembrie 2020, în vederea soluționării recursului în ședință publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei.

Conform dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Contrar susținerilor recurentelor-reclamante, instanța de apel a motivat în mod logic și coerent soluția adoptată, analizând raportul dintre hotărârea pronunțată în procesul penal și cea pronunțată în procesul civil și construind un raționament ale cărui concluzii sprijină dispozitivul hotărârii recurate, în acord cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Criticile referitoare la încălcarea normelor ce statuează asupra autorității de lucru judecat, care aduc în discuție încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material din perspectiva art. 1365 C. civ. coroborat cu art. 28 alin. (1) C. proc. pen., se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 1365 C. civ., instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. Art. 28 alin. (1) teza I C. proc. pen. prevede că hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, iar teza a II-a reia prevederile art. 1365 de mai sus.

Înalta Curte va înlătura criticile formulate de recurenta-pârâtă, constatând că dispozițiile legale incidente au fost aplicate corect. Prin considerentele deciziei recurate, instanța de apel a explicat diferența dintre hotărârea de achitare sau de încetare a procesului penal și hotărârea prin care autorul infracțiunii este condamnat, cu reținerea unui procent de culpă de 50%, concurentă cu culpa victimei, arătând că instanța civilă analizează culpa civilă independent de vinovăția prevăzută de legea penală în cazul în care instanța penală a dispus achitarea autorului faptei, dar este obligată să țină cont de statuările din procesul penal prin care s-a stabilit culpa comună a victimei și a autorului faptei în cazul unei hotărâri de condamnare.

În ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în mod corect s-a reținut că pentru a da eficiență acestui efect pozitiv, judecătorul trebuie să fie consecvent și să nu statueze contrar aspectelor pe care instanța penală le-a lămurit. În speță, fapta ilicită pentru care recurentele-reclamante solicită despăgubiri este aceeași cu infracțiunea pentru care intimatul-intervenient a fost condamnat. Prin hotărârile penale s-a stabilit un procent de culpă de 50% în sarcina intimatului-intervenient (autorul faptei) și 50% în sarcina victimei (antecesorul recurentelor-reclamante). Ca urmare, judecătorul din procesul civil nu poate reveni asupra acestor aspecte deoarece ar încălca dispozițiile art. 431 C. proc. civ., potrivit cărora părțile pot opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, și ar impieta asupra securității raporturilor juridice.

Instanța supremă va înlătura și criticile privind nerespectarea dispozițiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., în susținerea cărora se arată că, în mod greșit, instanța de apel a diminuat cuantumul daunelor materiale cu suma de 2.125,90 RON reprezentând 50% din contravaloarea onorariului de expert achitat de recurenta-reclamantă E. în dosarul penal nr. x/2016 deoarece intimata-pârâtă S.C. F. S.A. nu a avut calitatea de parte în acest dosar. Recurentele-reclamante au avut posibilitatea de a solicita achitarea acestor sume, cu titlu de cheltuieli de judecată, în dosarul penal, în cadrul procesual ce a fost stabilit și în urma stabilirii culpei procesuale a părții în contradictoriu cu care s-au judecat, în acel litigiu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante D., B., A., C. și E. împotriva deciziei nr. 147/C/2019-A din 25 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante D., B., A., C. și E. împotriva deciziei nr. 147/C/2019-A din 25 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.