ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1013/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta SC D. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 300.000 euro în favoarea reclamantei de rândul 1 și a câte 150.000 euro în favoarea reclamanților de rândul 2 - 3, cu titlu de daune morale, reprezentând satisfacții echitabile destinate să compenseze suferințele de ordin moral și traumele psihice pricinuite ca urmare a decesului numitului E.

Prin Sentința civilă nr. 150/LP din 12 iulie 2017, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., B. și C. A obligat pârâta la plata, în favoarea reclamantei de rândul 1, a sumei de 225.000 RON și în favoarea reclamanților de rândul 2 - 3, a câte 90.000 RON cu titlu de daune morale. A respins, ca nefondate, celelalte pretenții.

Prin Decizia nr. 141/C din 29 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-reclamanți A., B. și C. și de apelanta-pârâtă D. SA împotriva Sentinței nr. 150/LP din 12 iulie 2017, pronunțată de către Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totalitate.

Împotriva Deciziei nr. 141/C din 29 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, cu a cărui soluționare a fost învestită înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză, recurenții-reclamanți A., B. și C., precum și recurenta-pârâtă D. SA.

Recurenții-reclamanți A., B. și C. au formulat întâmpinare la data de 6 noiembrie 2018, la recursul declarat de recurenta-pârâtă D. SA, solicitând respingerea căii de atac, ca fiind nefondată.

Prin întâmpinarea formulată la data de 06 noiembrie 2018, la recursul declarat de recurenții-reclamanți, recurenta-pârâtă D. SA a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității căii de atac declarate de reclamanți.

Învestită cu soluționarea căilor de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a constatat faptul că decizia ce face obiectul recursului este supusă acestei căi de atac. Totodată, s-a reținut că, referitor la încadrarea criticilor formulate de recurenții-reclamanți și de recurenta-pârâtă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum și asupra respectării termenului de declarare a recursului de către recurenții-reclamanți, avându-se în vedere că recurenta-pârâtă a invocat, prin întâmpinare, excepția tardivității căii de atac declarate de aceștia, urmează să aprecieze completul de filtru.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 25 martie 2019, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Recurenta-pârâtă D. SA a depus, la data de 18 aprilie 2019, punct de vedere asupra raportului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C., se reține că aceștia au solicitat admiterea recursului și casarea parțială a deciziei recurate, în sensul menținerii soluției privind respingerea apelului pârâtei, ca fiind temeinică și legală; admiterea apelului reclamanților, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și dispozițiile art. 24 lit. b), art. 26 alin. (1) - (7), art. 37, art. 43, art. 38, art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, art. 49, art. 50, art. 54, din Legea nr. 136/1995, art. 1349 și urm, art. 1357 și urm, art. 2223 - 2225 C. civ.

În motivarea cererii de recurs, se arată că soluția instanței de apel este temeinică și legală sub aspectul respingerii apelului intimatei, însă recurenții-reclamanți înțeleg să o critice sub aspectul respingerii propriului apelul, apreciind ca acesta se impunea a fi admis, așa cum a fost formulat.

Astfel, au arătat recurenții-reclamanți, considerentele avute în vedere de instanța de apel sunt judicioase sub aspectul stării de fapt reținute în cauză, însă nu și sub aspectul cuantificării prejudiciului moral încercat de aceștia, raportat la starea de fapt reținută.

Prin urmare, recurenții-reclamanți au solicitat reanalizarea circumstanțelor particulare ale cauzei și restabilirea întinderii reparației pentru prejudiciul moral suferit.

Astfel, în ceea ce privește cuantumul sumelor solicitate de reclamanți, în calitate de victime indirecte ale accidentului, se solicită să se aibă în vedere caracterul ireparabil al pierderii suferite, respectiv suferința psihică încercată, atât datorită pierderii persoanei dragi, cât și modului tragic în care a survenit decesul.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă D. SA, se reține faptul că aceasta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. A solicitat, în principal, casarea hotărârilor pronunțate la fond și în apel, în partea ce o privește pe reclamanta A., cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, conform art. 497 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat casarea deciziei recurate, în partea ce o privește pe reclamanta A., cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare Curții de Apel Oradea, conform art. 497 C. proc. civ.

Prima critică invocată de recurenta-pârâtă vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul incidenței în cauză, în apel, a prevederilor art. 358 C. proc. civ. (lipsa nejustificată la interogatoriu a reclamantei A.), referitor la modalitatea de aplicare a acestui text de lege de către instanța de apel, care, în opinia recurentei-pârâte, este nelegală.

A doua critică, arată recurenta-pârâtă, vizează motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, în sensul nemotivării sentinței apelate și a deciziei recurate, ce echivalează cu neintrarea în cercetarea și judecata fondului, respectiv interpretarea și aplicarea greșită a normei de drept material aplicabile - art. 49 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Recurenta-pârâtă apreciază că lipsa totală de raportare, a sentinței apelate și a deciziei recurate, la practica judiciară în materie, conduită obligatorie conform prevederilor art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, echivalează cu o nemotivare, respectiv neintrarea în judecata fondului, sens în care consideră că unicul remediu, prin prisma dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., este trimiterea cauzei spre rejudecare, față de pretențiile stabilite în contradictoriu cu reclamanta A.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate excepția tardivității căii de atac declarate de reclamanți, invocată de recurenta-pârâtă prin întâmpinare și menținută prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu, precum și excepția nulității recursurilor, excepții față de care constată următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității declarării căii de atac de către recurenții-reclamanți, se constată că aceasta este neîntemeiată, recursul recurenților-reclamanți fiind declarat în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, se constată că, într-adevăr, așa cum a arătat recurenta-pârâtă în întâmpinarea formulată în cauză, nu există în dosarul de apel dovada de comunicare a Deciziei nr. 141/C din data de 29 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, către reclamanți.

Urmare însă a adreselor trimise de Curtea de Apel Oradea, la data de 24 iulie 2018, către Oficiul poștal nr. 1 Oradea - Serviciul reclamații, acesta a comunicat, prin Adresele nr. x din 27 iulie 2018 și nr. y din 27 iulie 2018, faptul că citațiile cu nr. 41741 și nr. 41742 din Dosarul nr. x/2016, trimise destinatarilor A. și B., au fost predate, prin OPD Oradea, în data de 4 iulie 2018, la cabinetul de avocatură pe bază de semnătură la consilier, iar dovada a fost înapoiată în aceeași zi.

Se constată că cererea de recurs formulată de recurenții-reclamanți A., B. și C. a fost înregistrată la data de 27 iulie 2018 la Curtea de Apel Oradea .

Termenul de declarare a recursului se împlinea la data de 4 august 2018, care era o zi de sâmbăta - zi nelucrătoare, termenul prorogându-se până la prima zi lucrătoare, respectiv luni - 6 august 2018, potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, se constată că înscrisurile aflate în dosarul de apel, dovedesc faptul că recursul recurenților-reclamanți a fost declarat în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., excepția invocată de recurenta-pârâtă fiind, astfel, neîntemeiată.

Referitor la excepția nulității recursurilor formulate atât de recurenții-reclamanți, cât și de recurenta-pârâtă, se reține că, potrivit, art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Cu privire la recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C., se reține că aceștia au solicitat admiterea recursului și casarea parțială a deciziei recurate, în sensul menținerii soluției privind respingerea apelului pârâtei, ca fiind temeinică și legală; admiterea apelului reclamanților, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., invocat în cuprinsul cererii de recurs, atunci "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurenții-reclamanți în motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., analizând cererea de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde critici care să se încadreze în motivul de casare menționat.

Deși recurenții menționează că fac referire la aspecte de nelegalitate, criticile formulate nu sunt dezvoltate în raport de cele reținute de instanța de apel în considerentele deciziei ce face obiectul recursului și nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate care să vizeze decizia atacată.

În esență, recurenții-reclamanți au arătat că argumentele avute în vedere de instanța de apel sunt judicioase sub aspectul stării de fapt reținute în cauză, însă nu și sub aspectul cuantificării prejudiciului moral încercat de aceștia, raportat la starea de fapt reținută și au solicitat reanalizarea circumstanțelor particulare ale cauzei și restabilirea întinderii reparației pentru prejudiciul moral suferit.

Astfel, în ceea ce privește cuantumul sumelor solicitate de reclamanți, în calitate de victime indirecte ale accidentului, au solicitat să se aibă în vedere caracterul ireparabil al pierderii suferite, respectiv suferința psihică încercată ca urmare a pierderii persoanei dragi în accidentul de circulație soldat cu decesul acesteia.

Se constată că, în motivarea recursului, nu se invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, recurenții făcând doar o prezentare a unor texte de lege și acte normative, exprimându-și nemulțumirea față de soluția dată de instanța de apel, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care instanța a pronunțat o soluție cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, adică nu au criticat soluția instanței de apel sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul deciziei și care au condus la respingerea apelului reclamanților.

În privința criticilor referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Înalta Curte reține că acestea nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului și a situației de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 din C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt, a stării de nemulțumire cu privire la soluția adoptată de instanța de apel și a actelor normative care au stat la baza cererii de chemare în judecată, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă D. SA, se reține faptul că aceasta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. A solicitat, în principal, casarea hotărârilor pronunțate la fond și în apel, în partea ce o privește pe reclamanta A., cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, conform art. 497 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat casarea deciziei recurate, în partea ce o privește pe reclamanta A., cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare Curții de Apel Oradea, conform art. 497 C. proc. civ.

Prima critică invocată de recurenta-pârâtă vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul incidenței în cauză, în apel, a prevederilor art. 358 C. proc. civ. (lipsa nejustificată la interogatoriu a reclamantei A.), referitor la modalitatea de aplicare a acestui text de lege de către instanța de apel, care, în opinia recurentei-pârâte, este nelegală.

Se reține că recursul nu este o cale devolutivă de atac. Prin urmare, sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea deciziei instanței de apel, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de apel a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Susținerile recurentei-pârâte, în sensul că lipsa nejustificată la interogatoriu a reclamantei A. ar reprezenta o încălcare a prevederilor art. 358 C. proc. civ. de către instanța de apel, referitor la modalitatea de aplicare a acestui text de lege, care, în opinia recurentei-pârâte, este nelegală, întrucât întrebările ce urmau a fi adresate reclamantei menționate ar fi constituit criterii apte de a sprijini instanța de apel să stabilească în mod corect daunele morale, nu pot fi considerate critici de nelegalitate.

Recurenta-pârâtă a invocat generic aplicarea greșită a legii, fără a indica, în concret, în ce ar consta greșeala de judecată și nelegalitatea sub acest aspect a deciziei din apel, fără a arăta modul efectiv în care instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale invocate.

Se reține, astfel, că toate aspectele invocate de recurenta-pârâtă în dezvoltarea acestui motiv de recurs vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, or, dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că recursul urmărește să supună examinării, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceste dispoziții legale sunt exprese și stabilesc clar că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, reaprecierea probelor administrate în cauză - care este, în mod evident, un aspect de netemeinicie a hotărârii - neputând forma obiect de analiză în recurs, aceasta neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile de casare reglementate expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

A doua critică invocată de recurenta-pârâtă vizează motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în sensul nemotivării deciziei recurate, ce echivalează cu neintrarea în cercetarea și judecata fondului, respectiv interpretarea și aplicarea greșită a normei de drept material aplicabile - art. 49 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Recurenta-pârâtă apreciază că lipsa totală de raportare, în cuprinsul deciziei recurate, la practica judiciară în materie, conduită obligatorie conform prevederilor art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, echivalează cu o nemotivare, respectiv neintrarea în judecata fondului, sens în care consideră că unicul remediu, prin prisma dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., este trimiterea cauzei spre rejudecare, față de pretențiile stabilite în contradictoriu cu reclamanta A.

Totodată, recurenta-pârâtă a arătat că în apel s-a menținut cuantumul unor daune care exced cu mult cuantumului daunelor morale acordate de către instanțele de judecată în astfel de spețe, tinzând în mod evident la o îmbogățire fără justă cauză.

Instanța de recurs constată că această a doua critică a fost încadrată, de către recurenta-pârâtă, în mod formal în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în fapt criticile acesteia vizând aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate și referindu-se la cuantumul daunelor morale acordate de instanță, în sensul că sumele acordate sunt nejustificat de mari în raport cu legislația și jurisprudența din România.

Astfel, recurenta-pârâtă a invocat generic aplicarea greșită a legii, fără a indica, în concret, în ce ar consta greșeala de judecată și nelegalitatea sub acest aspect a deciziei din apel, fără a arăta modul efectiv în care instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale în materie.

Or, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către recurent.

Se reține că recurenta-pârâtă nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Oradea ori la considerentele pe care se fundamentează, și nu a combătut în vreun fel raționamentul acesteia prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în recurs.

Astfel, în motivarea recursului, recurenta-pârâtă nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta făcând doar o prezentare a unor texte de lege și acte normative, aspecte probatorii și decizii pronunțate în spețe similare, exprimându-și nemulțumirea față de soluția dată de instanța de apel, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanța a pronunțat o soluție care nu este motivată și care este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluția instanței de apel sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul deciziei și care au condus la soluția contestată.

În privința criticilor referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, care ar fi trebuit să fie în consonanță cu legislația și jurisprudența din România, dar și cu realitățile economice și sociale prezente, asigurând un echilibru între prejudiciul suferit de părțile civile și daunele cuvenite acestora, pentru a nu se realiza o îmbogățire fără justă cauză, Înalta Curte reține că acestea nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului și a situației de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 din C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Or, obiectul recursului constituindu-l Decizia nr. 141/C din data de 29 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, eventualele critici atât ale recurenților-reclamanți, cât și ale recurentei-pârâte, susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței în soluția pronunțată asupra apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

Modalitate de redactare a cererilor de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 488 C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.

În concluzie, cum cererile de recurs formulate de reclamanții A., B. și C., precum și de pârâta D. SA nu cuprind critici ce pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va anula căile de atac exercitate împotriva Deciziei civile nr. 141/C din data de 29 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de reclamanții A., B. și C., precum și de pârâta D. SA împotriva Deciziei civile nr. 141/C din data de 29 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2019.

Procesat de GGC - LM