ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 394/2020

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2015 din 24.02.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la Judecătoria Oradea la 03.03.2017, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin. (1) din C. pen. și vătămare corporală din culpă, prev. de 196 alin. (3) din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin încheierea nr. 678/CP/12.04.2017 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză.

După începerea judecății, inculpatul A. a solicitat aplicarea procedurii judecății în cazul recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 C. proc. pen., declarând că recunoaște învinuirile aduse.

În ședința publică din 08.09.2017, în baza art. 375 alin. (1) C. proc. pen., instanța a admis cererea inculpatului A., de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.

Prin sentința penală nr. 811 din 15 septembrie 2017, Judecătoria Oradea, în baza art. 196 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 83 C. pen. a stabilit inculpatului A. pedeapsa de 200 zile-amendă pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă; în baza art. 350 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 83 C. pen. s-a stabilit aceluiași inculpat pedeapsa de 180 zile-amendă pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă; în baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, de 200 zile amendă, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă respectiv 60 zile, astfel că i s-a stabilit inculpatului A. pedeapsa rezultantă de 260 zile -amendă; în baza art. 61 alin. (2) C. pen. s-a stabilit suma corespunzătoare unei zile-amendă la 15 RON, astfel că s-a stabilit inculpatului A. o amendă de 3.900 RON.

De asemenea, în temeiul art. 83 alin. (1) și art. 84 alin. (1) C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei amenzii de 3900 RON pe un termen de supraveghere de 2 ani; în temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; în temeiul art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Satu - Mare; în temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

Totodată, s-a constatat că persoana vătămată B. exercită acțiunea civilă în fața instanței civile, iar în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În motivarea soluției pronunțate prima instanță a reținut că inculpatul A., în calitate de vânzător la S.C. C. S.R.L., desfășurându-și activitatea la raionul lemn din magazinul societății, în data de 02.09.2015 în jurul orelor 14:00, l-a ridicat la înălțimea de circa 4 metri pe persoana vătămată B. cu ajutorul unui transpalet electric model Hyster tip S1.5. S-5393ST, pe furcile căruia se afla montat artizanal un container metalic, în condițiile în care acest echipament nu era destinat ridicării persoanelor la înălțime și nu deținea autorizație pentru a putea deservi astfel de echipamente de muncă. S-a reținut că inculpatul a contribuit astfel la accidentarea persoanei vătămate, care s-a dezechilibrat și a căzut de la înălțimea de circa 4 metri, fapt care a determinat vătămarea corporală a acesteia, cu consecința cauzării unei infirmități fizice și psihice permanente și a producerii de leziuni care i-au pus în primejdie viața și care au necesitat pentru vindecare un număr de 200 zile de îngrijiri medicale.

S-a mai constat că inculpatul a încălcat măsurile legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzute de art. 22 din Legea nr. 319/2006, potrivit căruia fiecare lucrător trebuie să își desfășoare activitatea, în conformitate cu pregătirea și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare atât propria persoană, cât și alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă, reglementările trasate prin Instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă (IPSSM) elaborate de societatea angajatoare, S.C. C. S.R.L. privind activitatea de vânzător.

Prin urmare, prima instanță a considerat că faptele de care a fost acuzat inculpatul sunt tipice obiectiv și subiectiv, antijuridice și imputabile acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a ținut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., dintre care au fost evidențiate gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările în care au fost comise faptele - inculpatul comițând una dintre fapte din culpă, contribuind la săvârșirea faptei de vătămare din culpă și culpa victimei, de persoana inculpatului, care a recunoscut și regretat săvârșirea faptei încă din cursul urmăririi penale, de vârsta și situația socială a inculpatului, de lipsa antecedentelor sale penale. De asemenea s-a apreciat că este suficientă stabilirea unor pedepse cu amenda și nu se impune stabilirea unor pedepse cu închisoarea, având în vedere și împrejurările comiterii faptelor și culpa concurentă a victimei.

La motivarea individualizării pedepsei prima instanță a apreciat că victima a contribuit la producerea accidentului în proporție de 30 %.

Având în vedere încadrarea juridică a faptei comise de către inculpat și faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 alin. (1) C. pen., ținând cont de persoana inculpatului, conduita acestuia anterior săvârșirii faptei, acordul manifestat de a presta o muncă în folosul comunității, posibilitățile sale de îndreptare, atitudinea sinceră și de regret manifestată pe parcursul procesului penal, s-a considerat că nu se impune aplicarea imediată a pedepsei amenzii stabilite anterior, dar că se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă de timp, motiv pentru care, în temeiul art. 83 alin. (1) C. pen. și art. 84 alin. (1) C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei amenzii de 3.900 RON pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și persoana vătămată B..

Prin decizia penală nr. 3/A/2018 din 9 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 411 C. proc. pen. a admis cererea de repunere în termenul de apel formulată de persoana vătămată B..

În baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și de persoana vătămată B. împotriva sentinței penale nr. 811 din 15 septembrie 2017 pronunțate de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2017.

A constatat absența vreunei culpe a persoanei vătămate B. în legătură cu săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 alin. (3) C. pen. și a infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prevăzute de art. 350 alin. (1) C. pen.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat persoana vătămată B. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului în apel, iar în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate în apelul parchetului au rămas în sarcina statului.

De asemenea, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 a respins ca inadmisibilă cererea persoanei vătămate B. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 410 alin. (1) C. proc. pen. prin raportare la art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Pentru a pronunța această decizie, față de situația de fapt existentă în speță, instanța a reținut, în esență, că fapta inculpatului A. este tipică, întrunind sub aspectul obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă în varianta agravantă, prevăzute de art. 196 alin. (3) C. pen.

Față de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., instanța de apel a considerat că este important de analizat, pe de o parte, faptele comise, iar pe de altă parte persoana inculpatului.

În ceea ce privește faptele comise instanța de apel a reținut că inculpatul A. a comis faptele din culpă cu neprevedere, respectiv cu intenție indirectă și că operațiuni de genul celei efectuate de inculpat se efectuau în mod curent și de ceilalți colegi ai săi.

Instanța de apel a apreciat că sancțiunea care trebuie aplicată în prezenta cauză trebuie să fie proporțională cu gravitatea faptelor comise de inculpatul A.. Astfel, s-a avut în vedere gradul de vinovăție al inculpatului în activitatea infracțională, acesta comițând faptele din culpă cu neprevedere, respectiv cu intenție indirectă, iar ulterior producerii accidentului i-a acordat persoanei vătămate primul ajutor.

În ceea ce privește persoana inculpatului instanța de apel a avut în vedere că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoană matură, are studii medii, are o familie și este integrat social. Deopotrivă, s-a constatat că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei și a uzat de procedura abreviată a recunoașterii învinuirii, beneficiind de cauza legală de reducere a pedepsei prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În raport de cele arătate, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a individualizat în mod temeinic pedepsele aplicate inculpatului și că pedeapsa rezultantă, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executate este de natură să asigure realizarea scopului și funcțiilor pedepsei.

Prin urmare, criticile formulate prin calea de atac declarată de parchet au fost respinse ca nefondate.

În ceea ce privește apelul declarat de persoana vătămată B., instanța de apel a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 411 C. proc. pen. pentru a se dispune repunerea în termenul de apel a persoanei vătămate, aceasta formulând calea de atac după expirarea termenului prevăzut de lege, dar în cel mult 10 zile de la încetarea cauzei de împiedicare care a determinat întârzierea declarării apelului.

Întârzierea declarării apelului persoanei vătămate a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, câtă vreme din cuprinsul minutei sentinței penale atacate nu rezultă că în sarcina acesteia s-a reținut o culpă de 30 % în producerea accidentului, persoana vătămată luând act de această dispoziție a instanței de fond doar în data de 16 octombrie 2017, când i s-a comunicat hotărârea motivată.

Instanța de apel a considerat că persoana vătămată nu avea cum să prevadă la data primirii minutei sentinței atacate această mențiune a primei instanțe în cuprinsul considerentelor, cu atât mai mult cu cât, prin încheierea nr. 1045/CP din 24 mai 2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2017, a fost desființată soluția de renunțare la urmărire penală dispusă la punctul III din rechizitoriul emis în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu privire la suspectul B. referitor la infracțiunea de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzute de art. 350 alin. (1) C. pen. și, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei privind pe suspectul B. cu privire la această infracțiune.

În ceea ce privește critica adusă prin apelul declarat de persoana vătămată, ca de altfel și prin apelul parchetului, instanța de apel a constatat că, într-adevăr, instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii atacate că persoana vătămată B. a avut o culpă concurentă de 30 % în producerea accidentului.

Instanța de apel a considerat că o astfel de constatare nu se impune atât prin raportare la probele administrate în cauză, cât și cu referire la încheierea nr. 1045/CP din 24 mai 2017 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2017, prin care a fost desființată soluția de renunțare la urmărire penală dispusă prin la punctul III din actul de sesizare a instanței și, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a dispus clasarea cauzei privind pe suspectul B. cu privire la această infracțiune, apreciindu-se că fapta nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege. Judecătorul de cameră preliminară a constatat că din probele existente în cauză, inclusiv declarația suspectului raportat la împrejurările în care s-a produs accidentului de muncă, rezultă că acesta și-a îndeplinit sarcinile de serviciu astfel cum au fost stabilite în fișa postului, lipsind intenția de a încălca măsurile legale de sănătate și securitate în muncă, existând astfel o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, fapta nefiind comisă cu vinovăția prevăzută de lege.

Câtă vreme în cauză soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate este corectă, ținând seama de soluțiile ce se pot pronunța potrivit art. 421 C. proc. pen. la judecata în apel, instanța de apel, în temeiul art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și de persoana vătămată B. împotriva sentinței penale nr. 811 din 15 septembrie 2017 pronunțate de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2017, însă a substituit motivarea soluției primei instanțe prin înlăturarea constatărilor referitoare la culpa comună a victimei.

Astfel, instanța de apel a constatat absența vreunei culpe a persoanei vătămate B. în legătură cu săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 alin. (3) C. pen. și a infracțiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prevăzute de art. 350 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește cererea de sesizare cu excepția de neconstituiționalitate a dispozițiilor art. 410 alin. (1) C. proc. pen., formulată de persoana vătămată B., instanța de apel a respins-o ca inadmisibilă, întrucât excepția nu are legătură cu obiectul cauzei, în condițiile în care în prezenta cauză s-a admis cererea formulată de persoana vătămată de repunere în termenul de apel, constatându-se că aceasta s-a aflat într-o cauză temeinică de împiedicare a exercitării căii de atac în termenul prevăzut de art. 410 alin. (1) C. proc. pen.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanții B., B., D. și E., au solicitat, în principal, obligarea pârâților A. și S.C. C. S.R.L. în solidar la plata, cu titlu de daune materiale și morale pentru prejudiciul care le-a fost cauzat ca urmare a accidentului de muncă din data de 02.09.2015, următoarelor sume: 103.332,56 RON cu titlu de daune materiale și 1.300.000 euro cu titlu de daune morale, pentru B. (victima accidentului de muncă din data de 02.09.2015) precum și o rentă viageră în cuantum de 4000 RON/lună, începând cu data producerii evenimentului 02.09.2015, 250.000 euro cu titlu de daune morale pentru B. (tatăl victimei), 250.000 euro cu titlul de daune morale pentru D. (mama victimei); 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru E., (fratele victimei), cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, reclamanții au solicitat angajarea răspunderii pârâtei S.C. C. S.R.L., în calitate de comitent, potrivit art. 1373 C. civ., respectiv atragerea răspunderii acesteia în temeiul art. 1376 C. civ. vizând răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri.

Prin sentința civilă nr. 289/23.04.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bihor a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B., D. și E., invocată de pârâți și a respins cererea formulată de B., D. și E., în contradictoriu cu pârâții A. și S.C. C. S.R.L., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. De asemenea, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâții A. și C. S.R.L. și a obligat pârâții A. și S.C. C. S.R.L. în solidar la plata către B. a sumei de 69.060,07 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 300.000 Euro cu titlu de daune morale, reprezentând prejudiciul suferit de acesta în urma accidentului din 02.09.2015. Totodată, instanța a obligat pârâții A. și S.C. C. S.R.L., în solidar, la plata către B. a unei rente lunare viagere de 1900 RON. A respins celelalte pretenții ca neîntemeiate și a obligat pârâții în solidar la plata către B. a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, constând în onorariu avocațial.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B., D. și E., pe care a admis-o în temeiul art. 1391 alin. (1) C. civ. și a deciziei nr. 12/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul B. a avut calitatea de angajat al pârâtei C. S.R.L. în baza contractului individual de muncă nr. x/06.07.2015, în funcția de vânzător la raionul de lemn, în timp ce pârâtul A. a avut la rândul său calitatea de angajat al pârâtei C. S.R.L. în baza contractului individual de muncă nr. x/23.03.2015, în aceeași funcție.

La data de 02.09.2015, în jurul orelor 14:00, în timp ce B. se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în incinta magazinului central al pârâtei, a încercat să preia o garnitură de mobilă depozitată la ultimul raft situat la înălțimea de 4,5 m, utilizând împreună cu pârâtul A. transpaletul electric model Hyster tip SI.5. S-5393ST. În cadrul acestei proceduri, el a căzut de la o înălțime de 4,5 m și a suferit leziuni care i-au pus în primejdie viața, necesitând pentru vindecare un număr de 200 de zile de îngrijiri medicale. Reclamantul a rămas în urma acestui accident cu infirmitate fizică permanentă, pierzând vederea și rămânând imobilizat pe partea stângă a corpului și fiind nevoit o lungă perioadă de timp să respire și să se alimenteze printr-o traheostomă cu canulă și gastronomă pentru alimentație. Mai mult decât atât, în perioada primei spitalizări 02.09.2015-30.11.2015, respectiv cea de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea și Spitalul Județean de Urgență Cluj, a fost în stare comatoasă o perioadă de 3 luni, putând să respire doar cu ajutorul aparatelor și fiind hrănit doar prin intermediul perfuziilor.

Instanța a constatat că evenimentul a fost cercetat de ITM Bihor care a întocmit procesele-verbale de cercetare nr. x/SCSSM/16.11.2015 și nr. 21701/SCSSM/22.09.2016.

De asemenea, accidentul a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2017, în care A. a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Prin sentința penală nr. 811/15.09.2017 pronunțată de Judecătoria Oradea, modificată în considerente prin decizia penală nr. 3/09.01.2018 a Curții de Apel Oradea, ambele pronunțate în dosarul mai sus menționat, instanțele au constatat culpa exclusivă a inculpatului A. în producerea accidentului de muncă din data de 02.09.2015 și l-au condamnat pe acesta pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina sa, luând act că persoana vătămată a exercitat acțiunea civilă în fața instanței civile.

Față de prevederile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. și 1365 noul C. civ., instanța a reținut puterea de lucru judecat a acestor hotărâri judecătorești în ce privește existența faptei, identitatea persoanei care a săvârșit-o și vinovăția autorului faptei ilicite și a procedat mai departe la analizarea prejudiciului suferit de B. în urma accidentului din 02.09.2015.

Din actele medicale depuse la dosarul cauzei, a rezultat că starea acestuia a fost foarte gravă, tribunalul evidențiind în considerente întreg parcursul medical.

În susținerea daunelor materiale suferite reclamantul a depus la dosar o serie de înscrisuri justificative, tribunalul apreciind, însă, că din toate pretențiile reclamantului, sunt justificate doar cheltuielile cu medicamente și aparatură medicală și cele aferente deplasărilor la Cluj și Oradea, respectiv Băile Felix și București, cu ocazia internărilor sale repetate, drept pentru care a găsit că acest prejudiciu se ridică doar la suma de 69.060,07 RON.

Cu referire la renta lunară viageră de 4000 RON solicitată de reclamant, instanța a stabilit o rentă lunară viageră în favoarea acestuia de 1900 RON, având ca reper valoarea salariului minim pe economie la momentul actual, precum și împrejurarea că reclamantul beneficiază deja de pensie de handicap și de indemnizație de însoțitor pentru unul din membrii familiei sale, care îl întreține.

Cu referire la daune morale solicitate de reclamant, instanța a acordat reclamantului o despăgubire în cuantum de 300.000 Euro, sumă apreciată a constitui o satisfacție echitabilă, de natură să acopere în integralitate prejudiciul moral suferit ca urmare a incidentului suferit de acesta, la data de 02.09.2015.

În ce privește calitatea de comitent a pârâtei C. S.R.L. și răspunderea acesteia față de reclamantul B., instanța a reținut că în speță sunt îndeplinite cele două condiții speciale pentru atragerea răspunderii pârâtei C. S.R.L. în calitatea sa de comitent pentru fapta săvârșită de prepusul său, angajatului A..

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții B., B., D. și E., pârâtul A. și pârâta S.C. C. S.R.L. Oradea prin administratori judiciari F. Oradea și G..

Prin decizia civilă nr. 1172 din 26 noiembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiat apelul formulat de către reclamanții B., D. și E., în contradictoriu cu pârâții A. și S.C. C. S.R.L. Oradea prin administratori judiciari F. Oradea și G., împotriva sentinței civile nr. 289/23.04.2018, pronunțată de către Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017.

A admis apelurile formulate de pârâții A. și pârâta S.C. C. S.R.L. Oradea prin administratori judiciari F. Oradea și G., dar și apelul declarat de către reclamantul B. împotriva sentinței civile nr. 289/23.04.2018, pronunțată de către Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017.

A schimbat în parte hotărârea civilă atacată, în sensul că a obligat pârâții A. și S.C. C. S.R.L. în solidar la plata către reclamantul B. a sumei de 210.000 euro cu titlu de daune morale, a sumei 36.950,18 cu titlu de daune materiale și a unei rente lunare viagere în cuantum de 1.330 RON.

De asemenea, a dispus obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în primă instanță în cuantum de 3.500 RON.

În fundamentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanții B., B., D. și E. au învestit instanța cu o acțiune în pretenții întemeiată pe instituția răspunderii civile delictuale, solicitând obligarea în solidar a pârâților A. și S.C. C. S.R.L. la plata daunelor materiale și morale determinate de prejudiciul cauzat prin producerea accidentului de muncă din data de 02.09.2015.

Împrejurările producerii accidentului de muncă din data de 02.09.2015, astfel cum au fost reținute de tribunal, nu au fost contestate de părțile litigante.

În limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat prin fiecare cale de atac exercitată în cauză, instanța a reținut că urmează să tranșeze asupra chestiunilor de drept cu privire la care părțile litigante au rămas în dezacord, premisa pe care urmează a fi construit eșafodajul juridic al motivației instanței fiind reprezentată de exercitarea laturii civile a procesului penal în fața instanței civile.

Primordial analizării chestiunilor de fond, instanța a apreciat necesară verificarea calității titularilor drepturilor afirmate în cadrul raportului juridic litigios, respectiv justețea soluției primei instanțe de constatare a lipsei calității procesuale pasive a reclamanților B., D. și E. în formularea cererii de acordare a daunelor morale. Aceste persoane și-au justificat legitimitatea procesuală activă pe legătura de rudenie avută cu victima accidentului de muncă, fiind părinții și fratele reclamantului B., legătura de rudenie invocată fiind insuficientă în opinia primei instanțe să caracterizeze un raport juridic obligațional între părțile litigante, pornind și de la interpretarea dată art. 1391 alin. (1) C. civ. prin decizia nr. 12/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Instanța de fond a reținut caracterul obligatoriu al acestei decizii conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., apreciind ca fiind nerelevant că interpretarea a fost dată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în condițiile în care interpretarea vizează dispozițiile art. 1391 C. civ., deci un text de lege civil, în legătură cu modul de soluționare a laturii civile în procesul penal.

Reclamanții apelanți au invocat inaplicabilitatea deciziei nr. 12/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu motivarea că a fost pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, așadar se aplică numai în materie penală, nu și în prezenta speță care este o speță în esență civilă.

Analizând această critică subsumată apelului formulat de reclamanți, instanța de apel a constatat că raționamentul reclamanților apelanți este parțial corect și numai în ceea ce privește restrângerea efectului obligatoriu al deciziei nr. 12/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la modul de soluționare a laturii civile în procesele penale. Caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanța supremă chestiunii de drept analizate se impune numai în cauzele penale, a reținut instanța de apel.

Cu toate acestea, deși nu se poate reține în prezenta cauză caracterul obligatoriu al interpretării pe care instanța supremă a validat-o prin decizia menționată, raționamentul care a stat la baza respectivei interpretări se impune, pentru identitate de rațiune, și în cauzele civile întemeiate pe dispozițiile art. 1391 din C. civ., deoarece principiile reparării pagubei produse printr-o faptă ilicită (care poate fi sau nu infracțiune) sunt aceleași, indiferent dacă acțiunea civilă se exercită alăturat acțiunii penale, sau independent de aceasta.

Instanța de apel a reținut că, din analiza art. 1391 alin. (1) și (2) din C. civ., se desprinde concluzia că victima prejudiciului este titularul exclusiv al dreptului la despăgubire și, numai în situația în care intervine decesul victimei, dreptul la despăgubiri aparține, în condițiile stipulate de norma juridică incidentă, persoanelor invocate la art. 1391 alin. (2) din C. civ.

Argumentele expuse în motivarea deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura hotărârii prealabile sunt pe deplin aplicabile și în prezenta cauză, în care instanța a fost învestită cu acțiunea formulată de părinții și fratele victimei directe a faptei ilicite.

Ca atare, se constată că instanța de fond greșit a procedat la interpretarea extensivă a efectelor deciziei nr. 12/2016, dar a aplicat corect prevederile art. 1391 din C. civ., situație în care se impune păstrarea soluției pronunțate de tribunal referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamanților B., D. și E. și respins așadar apelul formulat de acești reclamanți.

Instanța de apel a procedat în continuare la analizarea vinovăției pârâtului A., condiție indispensabilă pentru atragerea răspunderii civile delictuale și implicit asupra efectelor produse în analiza pendinte de decizia pronunțată în procesul penal prin care s-a dispus condamnarea pârâtului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Astfel, instanța de apel a reținut că, prin sentința penală nr. 811/15.09.2017 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3/A/09.01.2018 a Curții de Apel Oradea, s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 200 zile amendă, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, s-a constatat că persoana vătămată B. exercită acțiunea civilă în fața instanței civile și s-a constatat absența vreunei culpe a persoanei vătămate B. în legătură cu săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. (3) C. pen. și a infracțiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prev. de art. 350 alin. (1) C. pen.

Prin critica comună ambelor apeluri formulate de pârâții A. și S.C. C. S.R.L. s-a invocat greșita soluționare a cauzei prin nereținerea unei culpe în sarcina reclamantului având calitatea de persoană vătămată B., respectiv nereținerea unei fapte culpabile concurente a victimei care să se înscrie în lanțul cauzal generator al prejudiciului.

Sub acest aspect, a constatat instanța de apel, se observă că prin sentința civilă atacată prima instanță de fond a reținut, față de prevederile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. și 1365 C. civ., puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în materie penală în ceea ce privește existența faptei, identitatea persoanei care a săvârșit-o și vinovăția autorului faptei ilicite. A arătat că, din interpretarea per a contrario a tezei finale a art. 28 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că în cazul hotărârilor penale definitive de condamnare intră în puterea de lucru judecat și aspectele referitoare la vinovăția autorului faptei ilicite.

Instanța de apel a reținut că soluția legislativă adoptată de legiuitor în noul C. proc. pen. prin art. 28 alin. (1) se aseamănă doar aparent cu soluția anterioară cuprinsă în art. 22 C. proc. pen. din 1968, întrucât în fapt legiuitorul s-a îndepărtat de reglementarea anterioară în ceea ce privește vinovăția.

S-a reținut că aceasta reprezintă o deplasare a concepției noului cod de la teoria unității culpelor penală și civilă la teoria dualității acestor culpe, această nouă concepție fiind consacrată și jurisprudențial prin hotărâri recente ale Curții Constituționale (nr. 382/2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 196 din C. pen.) și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, în cauza penală Curtea de Apel Oradea a constatat într-adevăr absența vreunei culpe a persoanei vătămate B. în legătură cu săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunilor reținute în sarcina sa, dar ca urmare a substituirii considerentelor expuse de Judecătoria Oradea care a reținut în sarcina persoanei vătămate B., având calitatea de reclamant în cauza de față, a unei culpe concurente în proporție de 30% în producerea accidentului.

A reținut Curtea de Apel Oradea că prin încheierea nr. 1045/CP/24.05.2017 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2017 s-a dispus clasarea cauzei privind pe suspectul B., apreciindu-se că fapta de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege. Curtea a respins apelul formulat de partea vătămată, dar a procedat totuși la substituirea considerentelor primei instanțe, în sensul constatării unei absențe a culpei acesteia, fundamentat pe soluția de clasare dispusă de judecătorul de cameră preliminară, care a reținut că în privința faptei reținute în sarcina suspectului B. (parte vătămată în dosarul nr. x/2017 și reclamant în dosarul de față) a lipsit intenția de a încălca măsurile legale de securitate și sănătate în muncă, fapta nefiind săvârșită cu vinovăția cerută de legea penală.

Sintetizând, ceea ce invocă reclamantul apelant B. este reținerea autorității de lucru judecat a unor considerente referitoare la absența culpei sale în săvârșirea infracțiunilor producătoare de prejudiciu, deși considerentele Curții au fost fundamentate pe încheierea penală anterioară pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de clasare a cauzei în ceea ce îl privește pe reclamant, în procedura specială de verificare a soluției procurorului de renunțare la urmărirea penală. Or, Curtea Constituțională nu recunoaște efect de lucru judecat hotărârilor pronunțate în camera preliminară, în exercitarea atribuțiilor judecătorului de cameră preliminară, altele decât cele care vizează soluționarea cauzei pe fond, inclusiv în privința hotărârilor pronunțate în temeiul art. 346 și 347 C. proc. pen. (a se vedea deciziile Curții Constituționale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 și nr. 166/17.03.2015). Astfel cum rezultă din teza a II-a a art. 28 C. proc. pen. și a art. 1365 C. civ., nici hotărârile definitive de achitare sau de încetare a procesului penal nu se bucură de autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.

Într-adevăr, o hotărâre judecătorească penală de condamnare are întotdeauna efecte erga omnes, însă, conform art. 28 alin. (1) C. proc. pen., deși autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive se manifestă și în fața instanței civile învestită cu soluționarea acțiunii civile care nu s-a exercitat în cadrul procesului penal, această autoritate este limitată la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Astfel, aspectele dezlegate cu privire la fapta materială și la persoana care a săvârșit-o nu mai pot fi puse în discuție în procesul civil ulterior. Exceptând aceste aspecte, instanța civilă nu este legată de cele definitiv stabilite de judecata penală, astfel încât, chiar dacă în privința reclamantului instanța penală a constatat absența unei culpe în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de legea penală, această constatare nu obstaculează instanța civilă să analizeze culpa civilă a reclamantului în producerea urmărilor prejudiciului. În acest context autoritatea de lucru judecat dobândește o fizionomie proprie.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că nu poate fi acceptată opinia avansată de prima instanță de fond conform căreia din interpretarea per a contrario a tezei finale a art. 28 alin. (1) C. proc. pen. rezultă că în cazul hotărârilor penale definitive de condamnare intră în puterea de lucru judecat și aspectele referitoare la vinovăția autorului faptei ilicite. O astfel de interpretare ar conduce la concluzia că nici prejudiciul nu ar mai putea fi reevaluat de instanța civilă, în condițiile în care teza finală a art. 28 alin. (1) C. proc. pen. face referire expresă atât la vinovăție cât și la prejudiciu, or repunerea în discuție, în fața instanței civile, a întinderii prejudiciului a fost constant admisă în jurisprudența națională (a se vedea decizia nr. 1705/18.10.2016 pronunțată de secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014).

Așadar, a mai reținut instanța de apel, deosebirile între cele două forme ale răspunderii juridice, civilă și penală, se regăsesc, printre altele, în conținutul laturii subiective ce caracterizează fapta ilicită. Caracterul diferit al celor două forme de răspundere implică și necesitatea de a opera cu noțiuni diferite, fără a se ține cont de conținutul pe care o noțiune îl capătă în cadrul fiecăreia dintre cele două forme de răspundere. În consecință, noțiunea de culpă din cadrul răspunderii civile nu trebuie neapărat să fie identică cu cea din cadrul răspunderii penale.

Având în vedere noua orientare a legiuitorului consacrată normativ în cuprinsul textelor legale analizate, dar și practica judiciară recentă dezvoltată în interpretarea dispozițiilor art. 28 C. proc. pen. și art. 1365 C. civ., instanța de apel a procedat la analizarea incidenței în cauza dedusă judecății a prevederilor art. 1371 alin. (1) C. civ. raportat la probatoriul administrat în cauză.

Față de probele administrate, instanța de apel a reținut o culpă concurentă a victimei în producerea prejudiciului în proporție de 30%, derivată din nerespectarea culpabilă a normelor de protecția muncii cu privire la care fusese instruit, conduita sa depășind limitele instructajului primit și din omisiunea de a lua anumite măsuri de protecție suplimentară de natură să prevină și să evite producerea prejudiciului.

Conform art. 1371 C. civ., vinovăția comună constituie o cauză de natură să limiteze răspunderea pârâtului și să diminueze corespunzător despăgubirile la care este îndreptățit reclamantul.

Astfel, în privința daunelor morale a căror cuantificare a fost criticată prin apelurile exercitate de cei doi pârâți, instanța de apel va urmări ca partea vătămată să fie just despăgubită, dar, pe de altă parte, aceasta despăgubire să nu constituie o îmbogățire fără just temei.

Cuantificarea valorică, materială, admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, se va raporta așadar la suma de 300.000 euro stabilită de către prima instanță, dar și la culpa concurentă a victimei în producerea prejudiciului aproximată de către instanță în proporție de 30%, consecința acestei analize fiind stabilirea în favoarea reclamantului a unei despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 210.000 euro, la plata căreia vor fi obligați în solidar pârâții A. și pârâta S.C. C. S.R.L..

În ceea ce privește cuantumul rentei viagere de 1.900 RON lunar stabilită de către prima instanță în favoarea reclamantului, instanța de apel a redus cuantumul concret al rentei viagere lunare ce urmează a fi acordată reclamantului în raport de culpa sa concurentă în producerea prejudiciului, aproximată de către instanță în proporție de 30%, stabilind așadar cuantumul rentei viagere la suma de 1.330 RON lunar.

În privința daunelor materiale acordate de prima instanță, în ceea ce privește solicitarea de majorare a lor formulată de reclamant, instanța de apel a respins această solicitare, apreciind că în mod corect tribunalul a exclus de la valorificare acele dovezi care nu fac proba prejudiciului material cert suferit în urma accidentului din data de 02.09.2018.

Apelanta C. S.R.L. a solicitat reducerea daunelor materiale, considerând că nu pot fi acordate acele cheltuieli ce vizează deplasările, cazarea, hrana părinților reclamantului, în condițiile în care instanța de fond a stabilit lipsa calității procesuale active a acestora în cauza dedusă judecății.

Curtea constată că rudelor reclamantului li s-a refuzat recunoașterea calității procesuale active în cauză exclusiv cu privire la daunele morale solicitate, astfel că nu poate fi invocată această soluție în privința daunelor materiale solicitate de reclamant. Dar, cu toate acestea criticile formulate se dovedesc a fi întemeiate câtă vreme cheltuielile invocate nu se repercutează în patrimoniul reclamantului, ci al părinților acestuia. Astfel, singură legătura de cauzalitate dintre prejudiciul reprezentat de daunele materiale provocate și fapta ilicită nu caracterizează suficient raportul obligațional delictual născut între reclamant și pârât, pentru a naște obligația de dezdăunare, în condițiile în care prejudiciul s-a manifestat în patrimoniul părinților reclamantului și nicidecum al reclamantului personal.

În concluzie, instanța a admis criticile pârâtei și a diminuat daunele materiale acordate cu contravaloarea cheltuielilor ce vizează deplasările, cazarea, hrana părinților reclamantului acordate de prima instanță și, în consecință, despăgubirile materiale acordate de tribunal au fost diminuate în mod corespunzător cu suma de 16.274,11 RON, urmând a fi totodată redimensionate și ca urmare a reținerii unei culpe concurente a reclamantului de 30% în producerea prejudiciului, suma finală rezultantă fiind de 36.950,18 RON cu titlu de daune materiale.

Analizând mai departe apărarea formulată de societatea apelantă privind neîntrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, instanța de apel a constatat că această formă a răspunderii civile delictuale este reglementată în cuprinsul art. 1373 alin. (1) C. civ., evidențiindu-se, totodată, și dispozițiile art. 1373 alin. (3) C. civ.

Interpretarea prevederilor legale de mai sus duce la concluzia conform căreia comitentul va răspunde ori de câte ori prepusul a săvârșit o faptă ilicită prejudiciabilă, acționând în interesul comitentului sau la ordinul său, în interesul altuia, în limitele stricte ale atribuțiilor sau funcțiilor încredințate. Comitentul va răspunde și în situația prejudiciului cauzat de prepus, chiar când acesta a acționat prin depășirea limitelor atribuțiilor încredințate, când a acționat abuziv, cu condiția ca fapta prepusului să fi fost "săvârșită în legătură cu atribuțiile sau scopul funcțiilor încredințate".

Astfel cum în mod corect a subliniat prima instanța de fond, răspunderea comitentului este o răspundere obiectivă, care are la bază ideea asumării de către comitent a riscurilor introduse în societate prin activitatea prepușilor săi pe care o organizează și conduce.

Instanța de apel a reținut că toate apărările pârâtei, în sensul că cei doi și-au depășit atribuțiile în căutarea piesei de mobilier pe ultimul raft, aflat la o înălțime de 4,5 m, prin manevrarea transpaletului electric model Hyster tip SI.5. S-5393ST, în ciuda interdicției conducerii societății, sunt irelevante, răspunderea comitentului fiind una obiectivă, fără legătură cu vinovăția prepusului și indiferent de depășirea de către acesta a propriilor atribuții de serviciu.

În ceea ce privește invocarea de către societatea pârâtă a dispozițiilor art. 1352 C. civ., conform cărora fapta victimei însăși înlătură răspunderea chiar dacă nu are caracteristicile forței majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, instanța de apel a constatat inaplicabilitatea acestui text de lege, în condițiile în care a reținut doar o contribuție a victimei la producerea prejudiciului conform art. 1371 C. civ. și nicidecum că fapta victimei ar reprezenta cauza exclusivă și determinantă a producerii prejudiciului. Dimpotrivă, cauza accidentului rămâne fapta ilicită săvârșită de făptuitor, pentru care acesta a și fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă, în sarcina victimei reținându-se doar o contribuție concurențială la producerea prejudiciului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate reclamantului de prima instanță de fond în cuantum redus de 2.500 RON, instanța de apel a constatat că tribunalul nu a dozat în mod corespunzător cheltuielile de judecată acordate reclamantului. Cu toate acestea, având în vedere considerentele dezvoltate în susținerea soluției din dispozitivul pronunțat de instanța de control judiciar, prin care despăgubirile au fost diminuate ca urmare a reținerii în sarcina reclamantului a unei culpe concurențiale în producerea urmărilor prejudiciabile, nefiind în prezența unei simple reaprecieri a nivelului despăgubirilor solicitate, instanța a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. și a redimensionat onorariul de avocat solicitat în sumă de 4.760 RON în sensul reducerii lui, pârâții urmând a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON.

Prin cererea de revizuire transmisă la 30 decembrie 2019 (conform plicului atașat la dosarul de revizuire) și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, revizuentul B. a arătat că înțelege să formuleze, cerere de revizuire a deciziei nr. 1172/26.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2017, decizie pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat pozitivă a dispozitivului deciziei nr. 3/2018 din 9 ianuarie 2018 a Curți de Apel Oradea, secția penală, pronunțată în dosar nr. x/2017.

In temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., constatând incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a solicitat anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara.

Revizuentul a arătat că prin decizia penală din 2018, Curtea de Apel Oradea a statuat:

"Constată absența vreunei culpe a persoanei vătămate B. în legătură cu săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 alin. (3) C. pen. și a infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prevăzute de art. 350 alin. (1) C. pen.."

Totodată, a arătat că, pentru a ajunge la această concluzie, Curtea de Apel Oradea a apreciat că:

"în ceea ce privește critica adusă prin apelul declarat de persoana vătămată, ca de altfel și prin apelul parchetului, Curtea constată că, într-adevăr, instanța de fond a reținut in considerentele hotărârii atacate că persoana vătămata B. a avut o culpă concurentă de 30% în producerea accidentului.

Curtea consideră că o astfel de constatare nu se impune atât prin raportare la probele administrate în cauză, cât și cu referire la încheierea nr. 1045/CP din 24 mai 2017 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2017, prin care a fost desființată soluția de renunțare la urmărire penală dispusă prin la punctul III din actul de sesizare a instanței și, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a dispus clasarea cauzei privind pe suspectul B. cu privire la această infracțiune, apreciindu-se că fapta nu a fost comisa cu vinovăția prevăzută de lege."

Revizuentul a susținut că s-a stabilit definitiv de către Curtea de Apel Oradea că acesta nu are nicio vină în producerea evenimentului ce i-a distrus viața și că acest lucru mai fusese stabilit odată, astfel că instanța de fond din cauză nu putea judeca a doua oară același lucru.

S-a arătat că în dosarul civil nr. x/2017, în primă instanță, în mod corect Tribunalul Bihor a apreciat că cele statuate prin decizia penală din 2018 a Curții de Apel Oradea se impun cu autoritate de lucru judecat; în apel, Curtea de Apel Oradea, a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se administra probe referitor la o eventuală culpă a sa.

Revizuentul a mai precizat că a formulat o cerere de strămutare în care principalul argument al lipsei imparțialității obiective a magistraților Curții de Apel Oradea îl reprezenta tocmai ignorarea lucrului judecat o două hotărâri penale succesive definitive; prin încheierea nr. 1007/14.05.2019 pronunțată în dosar nr. x/2019, instanța supremă a admis cererea de strămutare și a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Timișoara, iar prin decizia atacată în cauză, Curtea de Apel Timișoara a ignorat autoritatea de lucru judecat a deciziei penale din 2018, judecând a treia oară aceeași problemă de fapt.

În concret, a susținut revizuentul, în cauză ne aflăm în prezența a două hotărâri contradictorii, decizia Curții de Apel Timișoara încălcând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârii anterioare a Curții de Apel Oradea.

Concomitent formulării prezentei cereri de revizuire, revizuentul a arătat că a formulat și o contestație în anulare la Curtea de Apel Timișoara întemeiată pe "eroare materială", contestație care are termen fixat la data de 29.01.2020 sub nr. de dosar x/2019 și că, în situația în care, se va stabili faptul că nu ne aflăm în prezența unei erori materiale, este evident că decizia Curții de Apel Timișoara este pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei penale a Curții de Apel Oradea.

În continuare, revizuentul a susținut că există două hotărâri care nu se pot concilia, a doua fiind pronunțată cu ignorarea celei anterioare (Decizia nr. 3/2018 din 9 ianuarie 2018 a Curții de Apel Oradea) prin care s-a stabilit că nu are nicio culpă în producerea accidentului de muncă a cărui victimă a fost.

Pe de altă parte, a arătat revizuentul, Curtea de Apel Timișoara nu a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de acesta ci, pur și simplu, a ignorat existența hotărârii penale pentru simplul motiv că aceasta s-ar referi la alte aspecte decât cele care au făcut obiectul judecății, astfel încât revizuirea formulată este pe deplin admisibilă.

La 10 februarie 2020, intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul B., raportat la temeiurile juridice invocate și motivele de revizuire expuse, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele care succed:

Prin cererea de revizuire se solicită, în procedura de revizuire, anularea celei de-a doua hotărâri, respectiv decizia Curții de Apel Timișoara, susținându-se că aceasta încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârii anterioare a Curții de Apel Oradea.

In temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., constatându-se incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a solicitat anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara.

În speță, se constată că în primul dosar, finalizat cu decizia penală nr. 3/A/2018 din 9 ianuarie 2018, este