ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 122/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 3/A din 9 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 411 C. proc. pen., s-a admis cererea de repunere în termenul de apel formulată de persoana vătămată A.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana vătămată A. împotriva sentinței penale nr. 811 din 15 septembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2017.

S-a constatat absența vreunei culpe a persoanei vătămate A. în legătură cu săvârșirea de către inculpatul B. a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (3) C. pen. și a infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prevăzute de art. 350 alin. (1) C. pen.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea persoanei vătămate A. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Prin aceeași decizie, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea persoanei vătămate A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 410 alin. (1) C. proc. pen. prin raportare la art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, sub aspectul împrejurărilor faptice de interes pentru soluționarea prezentei căi de atac, că:

Prin sentința penală nr. 811 din 15 septembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Oradea s-au hotărât următoarele:

În baza art. 196 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 83 C. pen. s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa de 200 zile-amendă pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 350 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 83 C. pen., s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa de 180 zile-amendă pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, de 200 zile amendă, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 60 zile, astfel că în final s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa rezultantă de 260 zile-amendă.

În baza art. 61 alin. (2) C. pen. s-a stabilit suma corespunzătoare unei zile-amendă la 15 lei, aplicându-i-se astfel inculpatului B. o amendă de 3.900 lei.

În temeiul art. 83 alin. (1) și art. 84 alin. (1) C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei amenzii de 3.900 lei pe un termen de supraveghere de 2 ani.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Satu - Mare.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

S-a constatat că persoana vătămată A. exercită acțiunea civilă în fața instanței civile.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel peste termen persoana vătămată A., susținând că nu contestă soluția pronunțată în cauză, ci mențiunea din considerentele hotărârii privind reținerea în sarcina sa a unei culpe în proporție de 30 % în producerea accidentului ce a făcut obiectul acuzațiilor, motiv pentru care demersul săi judiciar este încadrabil în dispozițiile art. 410 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În cuprinsul declarației de apel persoana vătămată a formulat, în temeiul art. 411 alin. (1) C. proc. pen., cerere de repunere în termenul de apel.

În argumentarea cererii, persoana vătămată a arătat că a declarat apel după expirarea termenului prevăzut de art. 410 alin. (1) C. proc. pen. (de 10 zile de la comunicarea minutei hotărârii), întrucât aspectul în considerarea căruia a exercitat calea de atac nu se regăsește în minuta hotărârii, ci în considerentele acesteia, de care a luat cunoștință doar la momentul comunicării, in extenso, a hotărârii atacate, împrejurare apreciată ca circumscriindu-se noțiunii de "cauză temeinică de împiedicare" prevăzută de art. 411 alin. (1) C. proc. pen.

Deopotrivă, în cuprinsul declarației de apel, persoană vătămată A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 410 alin. (1) C. proc. pen., susținând că textul de lege invocat încalcă dispozițiile art. 21 din Constituția României privind dreptul la un proces echitabil și la apărare, întrucât permite exercitarea apelului numai în termen de 10 zile de la comunicarea minutei hotărârii, chiar și în situația în care aspectul în raport cu care se exercită calea de atac nu se regăsește în dispozitivul, ci în considerentele hotărârii atacate (ipoteza speței), despre existența căruia, în mod evident, partea poate lua cunoștință abia la data comunicării hotărârii in extenso.

Evaluând calea de atac exercitată de persoana vătămată, Curtea de Apel Oradea a reținut, prioritar, că, având calitatea de parte, apelantul nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care se referă la alte persoane decât participanții la procesul penal enumerați la lit. a)-e ale textului de lege precitat, astfel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 410 alin. (3) C. proc. pen.

Curtea a apreciat însă că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 411 alin. (1) C. proc. pen., privind repunerea în termenul de apel, reținând în acest sens, pe de o parte, că, raportat la obiectul criticilor formulate în calea de atac, întârzierea declarării apelului persoanei vătămate a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, întrucât partea a luat cunoștință de mențiunea criticată din considerentele hotărârii atacate abia la data primirii sentinței motivate; pe de altă parte, instanța de apel a constatat că persoana vătămată a exercitat calea de atac în termen de 10 zile de la încetarea cauzei de împiedicare, respectiv de la momentul la care a luat cunoștință de mențiunea instanței de fond privind reținerea în sarcina sa a unei culpe de 30 % în producerea accidentului.

Reținând, prin urmare, că apelul persoanei vătămate este declarat în termen, Curtea de Apel Oradea a procedat la evaluarea lui pe fond, notând că, deși critica apelantei este întemeiată, raportat la soluțiile care se pot pronunța în apel, aceasta nu poate conduce la reformarea hotărârii atacate, câtă vreme soluția pe fondul cauzei este corectă.

În consecință, Curtea a respins, ca nefondat, apelul persoanei vătămate, dar a constatat în cuprinsul deciziei pronunțate absența vreunei culpe a persoanei vătămate A. în legătură cu săvârșirea de către inculpatul B. a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (3) C. pen. și a infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prevăzute de art. 350 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește cererea apelantei persoane vătămate de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 410 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Oradea a notat că, în condițiile în care în cauză a fost admisă cererea persoanei vătămate de repunere în termenul de apel, constatându-se că aceasta s-a aflat într-o cauză temeinică de împiedicare a exercitării căii de atac în termenul prevăzut de art. 410 alin. (1) C. proc. pen., excepția invocată nu are legătură cu obiectul cauzei.

Ca urmare, instanța de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea persoanei vătămate de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 410 alin. (1) C. proc. pen.

****

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat "apel" persoana vătămată A., cale de atac care, în virtutea considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017 (publicată în M.Of. nr. 580 din 20 iulie 2017), a fost înregistrată pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca "recurs".

Recurentul persoană vătămată A. a motivat în scris calea de atac (prin memoriul aflat la filele 11-14 ale prezentului dosar), susținând, prin apărător ales, în esență, că soluția pronunțată de Curtea de Apel Oradea cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale este netemeinică, întrucât soluționarea cauzei depinde de soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată.

În acest sens, a arătat că excepția de neconstituționalitate a disp. art. 410 alin. (1) C. proc. pen. vizează situația unui apel principal, adică a unui apel formulat în termen legal, care nu se confundă cu instituția repunerii în termenul de apel. Altfel spus, fiind învestită cu cererea sa de repunere în termenul de apel, Curtea de Apel Oradea trebuia să verifice mai întâi dacă apelul formulat în cauză a fost exercitat în termen legal. Or, în raport cu o astfel de obligație, este evidentă legătura dintre excepția invocată și soluția pe fondul cauzei, întrucât, în cazul admiterii excepției, apelul său ar fi fost considerat ca fiind exercitat în termen, fapt ce ar fi presupus, corelativ, constatarea că cererea sa de repunere în termen ar fi rămas fără obiect.

Cu titlu conex, persoana vătămată a menționat și că, prin soluția dată cererii sale de repunere în termenul de apel, Curtea de Apel Oradea a dat o dezlegare de principiu problemei de drept dacă există motiv temeinic de împiedicare a exercitării apelului atunci când necesitatea declarării acestei căi de atac rezultă din considerentele hotărârii atacate, iar nu din dispozitivul acesteia, atribut care este rezervat doar legiuitorului și instanței supreme, prin mecanismul hotărârilor prealabile.

În fine, învederând că, în mod evident, clarificarea faptului dacă în cauză s-a exercitat un apel în termen sau un apel tardiv este strâns legată de dezlegarea pe care Curtea Constituțională trebuie să o pronunțe cu privire la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 410 alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată a susținut că cererea sa de sesizare a instanței de contencios constituțional îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care soluția pronunțată de Curtea de Apel Oradea este netemeinică.

În cuprinsul motivelor de recurs, persoana vătămată și-a prezentat și opinia pe fondul excepției de neconstituționalitate invocate, susținând că aceasta este întemeiată.

În raport cu argumentele prezentate, persoana vătămată a solicitat admiterea căii de atac, desființarea, în parte, a hotărârii atacate, iar în rejudecare, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalittae invocată.

Examinând actele dosarului și hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat de persoana vătămată A., pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale formulată de persoana vătămată A., inițial, în cuprinsul declarației de apel ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori (care cuprinde și cererea de repunere în termenul de apel a aceleiași părți), dezvoltată ulterior în memoriul aflat la filele 39-41 din același dosar, vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 410 alin. (1) C. proc. pen.

Din analiza coroborată a textului de lege criticat și a tuturor motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte apreciază, similar primei instanțe, că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției;

- existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, decizia nr. 591 din 21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în MO nr. 916 din 16.12.2014);

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale invocată de persoana vătămată A. nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere soluția Curții de Apel Oradea de admitere a cererii de repunere în termenul de apel formulată de parte, în incidența căreia, considerând apelul acesteia ca fiind formulat în termen, instanța a trecut la judecarea fondului căii de atac, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

Persoana vătămată A. susține că dispozițile art. 410 alin. (1) C. proc. pen. sunt neconstituționale întrucât, stabilind că termenul de apel expiră înainte de a lua cunoștință de motivarea hotărârii, încalcă dreptul părții de a contesta considerentele prejudiciabile cuprinse în aceasta. De asemenea, susține că excepția de neconstituționalitate invocată are legătură cu soluționarea cauzei întrucât, în cazul admiterii acesteia, apelul său ar fi fost considerat ca fiind în termen.

Or, în cauză, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 411 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Oradea a admis cererea de repunere în termenul de apel formulată de persoana vătămată și, ca urmare, apreciindu-l ca fiind exercitat în termen, a procedat la judecarea lui pe fond, atingându-se, astfel, finalitatea urmărită de persoana vătămată prin invocarea excepției de neconstituționalitate.

Suținerile persoanei vătămate privind diferențele funcționale existente între apelul declarat în termen, denumit principal, și instituția repunerii în termenul de apel, invocate ca argumente suplimentare în dovedirea legăturii excepției de neconstituționalitate cu judecarea cauzei, sunt simple aserțiuni, infirmate chiar de conținutul disp. art. 411 alin. (1) C. proc. pen.

În considerarea acestor dispoziții legale, în cazul admiterii cererii de repunere în termenul de apel, calea de atac este considerată ca fiind exercitată în termen legal, având aceleași efecte ca și apelul declarat în termenul prevăzut de art. 410 alin. (1) C. proc. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte notează că, prin finalitatea urmărită, autorul excepției urmărește, în realitate, modificarea soluției legislative criticate, în sensul stabilirii că termenul de declarare a apelului curge de la momentul comunicării sentinței penale, in extenso.

Înalta Curte subliniază, în acest sens, că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Or, în condițiile în care remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de persoana vătămată A. în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, soluția dispusă prin hotărârea apelată fiind, în aceste limite, legală.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) teza finală din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana vătămată A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 3/A din 9 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul persoană vătămată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana vătămată A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 3/A din 9 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul persoană vătămată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2018.