ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 250/2016

Decizia nr. 250/2016

Asupra cauzei de față, deliberând constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1156 din 5 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a declinat, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența soluționării cererii de revizuire formulate de T.V. în contradictoriu cu intimații A., B., C. și D., cu privire la Decizia nr. 609 din 15 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a, a cărei anulare s-a solicitat, pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pretinzându-se că ar contraveni altor două decizii ale aceleiași instanțe.

Față de obiectul cererii de revizuire, s-a constatat incidența art. 323 alin. (2) C. proc. civ., care atrage competența instanței mai mari în grad celei care a pronunțat hotărârile pretins potrivnice.

Legal învestită, potrivit dispoziției procedurale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să rețină caracterul inadmisibil al căii extraordinare de atac promovate.

Astfel, potrivit susținerilor revizuentului, Decizia nr. 609 din 15 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, trebuie să fie anulată întrucât contravine dezlegărilor date prin Decizia civilă nr. 1083 din 13 iunie 2013 a aceleiași instanțe și respectiv, prin Decizia nr. 346 din 28 martie 2014 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

S-a arătat, în dezvoltarea argumentelor că, potrivit art. 304 C. proc. civ., casarea unei hotărâri nu poate fi făcută decât pentru motive de nelegalitate, iar respectarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., nu este un motiv de nelegalitate pentru a se pronunța a doua soluție de casare cu trimitere.

Astfel, prima Decizie nr. 1202/A din 14 decembrie 2011 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost casată în parte prin Decizia nr. 1083/2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, așa încât cea de-a doua Decizie nr. 609/2015 a aceleiași instanțe - care conține tot o soluție de casare cu trimitere, este contrară autorității de lucru judecat a primei decizii din recurs și implicit, Deciziei din apel (nr. 346/A/2014) care a făcut obiectul celei din urmă casări.

Înalta Curte constată însă, verificând conținutul deciziilor a căror contrarietate s-a invocat, că nu se regăsesc premisele revizuirii pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Aceasta întrucât, fundamentul revizuirii dat de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în nesocotirea autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive prin pronunțarea unei alte hotărâri care statuează în sens contrar „în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Înseamnă așadar, ca o chestiune litigioasă grefată pe același raport juridic al părților să fi primit deja o rezolvare jurisdicțională, ignorată și nesocotită de a doua instanță.

În speță, prin prima Decizie de casare nr. 1083 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a fost admis recursul pârâților A. iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de apel, cu o serie de indicații în legătură cu lămurirea elementelor de fapt ale pricinii.

La momentul rejudecării a fost pronunțată Decizia nr. 346/A din 28 martie 2014 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, prin care, respingându-se apelul pârâților, s-a reținut în considerente, că numai chestiunea referitoare la întinderea prejudiciului mai trebuie examinată, față de statuările instanței de recurs anterioare.

Soluționând recursul împotriva hotărârii pronunțate în apel la rejudecare, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a dispus din nou casarea cu trimitere, conform Deciziei nr. 609/2015 a cărei revizuire se cere, apreciind că au fost stabilite greșit limitele rejudecării.

Pentru pronunțarea acestei soluții, Curtea de Apel s-a raportat, în considerentele justificative, chiar la conținutul Deciziei de casare anterioare, nr. 1083 din 13 iunie 2013, apreciind că aceasta dispusese o casare a hotărârii sub toate aspectele „întrucât împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite” și că „în mod greșit instanța de trimitere s-a limitat a cerceta numai chestiunea referitoare la întinderea prejudiciului”.

Rezultă că la adoptarea deciziei a cărei revizuire se solicită, au fost avute în vedere, nefiind ignorate, dezlegările jurisdicționale anterioare, neputându-se invoca deci încălcarea autorității de lucru judecat.

Modalitatea în care s-a realizat valorificarea statuărilor irevocabile ale primei decizii de casare, dacă este sau nu corectă potrivit susținerilor revizuentului nesocotindu-se limitele primei decizii de casare se poate constitui într-un aspect de nelegalitate, iar nu de încălcare a autorității de lucru judecat, valorificabil pe calea revizuirii.

Atâta vreme cât cea de-a doua instanță și-a fundamentat soluția tocmai pe decizia față de care s-a invocat contrarietatea, înseamnă că nu poate fi vorba de încălcarea autorității de lucru judecat, ci de eventuale critici de nelegalitate, determinate de interpretarea eronată a efectelor și dezlegărilor primei judecăți.

Acestea nu pot fi însă sancționate în cadrul revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., al cărei fundament, cum s-a arătat, este dat de încălcarea autorității de lucru judecat, iar nu de săvârșirea altor neregularități. Ar însemna, în ipoteza contrară, să se admită posibilitatea unui alt control de legalitate cu privire la o hotărâre irevocabilă, pentru aspecte ce exced sistemului căilor legale de atac.

Pentru considerentele arătate, văzând că împrejurările deduse judecății nu se încadrează în dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de T.V. împotriva Deciziei nr. 609 din 15 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2016.