ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 921/2016

Decizia nr. 921/2016 Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 05 august 2008 pe rolul Tribunalului Călărași sub nr. x/116/2008, reclamantul A. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 6983 din 03 decembrie 2004 emise de primarul Municipiului Călărași, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea dispoziției, restituirea terenului în suprafață de 150 mp situat în Călărași, în natură sau prin compensare în altă zonă a Municipiului Călărași, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 585 din 10 iunie 2009, Tribunalul Călărași a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 6983 din 03 decembrie 2004 i-au fost acordate defunctului B., al cărui moștenitor este reclamantul conform certificatului de moștenitor din 2007, pentru imobilul situat în Călărași, măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 4.650 lei.

Împotriva acestei sentințe, la data de 03 august 2009 reclamantul A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31 august 2009, sub nr. x/116/2008. Prin încheierea din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis cauza spre competentă soluționare unei secții civile din cadrul Curții de Apel București. Cauza a fost reînregistrată ca apel la data de 10 februarie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2/2010.

Prin Decizia civilă nr. 189 din 15 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca inadmisibilă excepția tardivității contestației, excepție invocată de intimatul pârât, și a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul contestator. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că invocarea excepției este inadmisibilă în această fază procesuală, în contextul în care excepția tardivității introducerii contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a fost invocată și în fața instanței de fond, care, prin încheierea de ședință din 24 noiembrie 2008, a apreciat că este nefondată.

Instanța de apel a considerat că apelul reclamantului este nefondat deoarece, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, prima instanță a reținut în mod corect că în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 3, 7, 11 și 24 din Legea nr. 10/2001 terenul din litigiu nu poate fi restituit în natură, suprafața revendicată de reclamant nefiind liberă, ci afectată pe suprafața de 25,46 mp de proprietatea numitului C., iar suprafața de 124,54 mp reprezintă domeniul public al Consiliului Local Călărași (aleile de acces la blocul învecinat). Împotriva acestei decizii, la data de 28 aprilie 2010 a declarat recurs reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Prin Decizia civilă nr. 5284 din 20 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că instanțele erau datoare să identifice cu precizie terenul pe care reclamantul l-a avut în proprietate, prin acte cadastrale; să verifice dacă s-a făcut o declarație de utilitate publică și dacă da, care este documentul ce se referă la terenul în litigiu expropriat; să dispună efectuarea unei noi expertize tehnice, deoarece prima nu a lămurit toate aspectele menționate. Cauza a fost reînregistrată la data de 15 iulie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2/2011.

Prin Decizia civilă nr. 357/A din 11 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de apelantul reclamantul, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis în parte contestația formulată de reclamant, a anulat în parte dispoziția, a obligat pârâtul să restituie reclamantului terenul identificat de perimetrul 7 - 8 - 5 și cele două puncte dintre terenul identificat de expert, ca fiind cel notificat și trotuarul din est și sud; a menținut acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru suma de 791 lei; a stabilit onorariul apărătorului din oficiu la suma de 500 lei și a obligat pârâtul la plata onorariului apărătorului din oficiu în sumă de 500 lei, în favoarea statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, conformându-se celor dispuse de către instanța de recurs, în rejudecarea apelului, a încuviințat efectuarea unui nou raport de expertiză topografică. Împotriva acestei decizii la data de 6 decembrie 2012 a declarat recurs primarul Municipiului Călărași, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15 ianuarie 2013. La data de 30 mai 2013, C. și D. au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurentului pârât, prin care au solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei civile recurate, păstrând soluția instanței de fond. Prin Decizia civilă nr. 3265 din 12 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul; a admis cererea de intervenție în interesul recurentului pârât formulată de C. și D.; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că recurentul a depus în calea de atac a recursului înscrisuri noi cu privire la situația de fapt a imobilului în litigiu. Cauza a fost reînregistrată la data de 15 iulie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2/2011*.

Prin Decizia civilă nr. 7 din 14 ianuarie 2014 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 585 din 10 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Călărași în Dosarul cu nr. x/116/2008, în contradictoriu cu intimatul pârât primarul Municipiul Călărași și cu intimații intervenienți C. și D., a respins, cererea apelantului reclamant privind cheltuielile de judecată, ca nefondată și, pe cale de consecință, a obligat apelantul reclamant să plătească Față de aceste considerente, având în vedere și principiul neagravării situației în propria cale de atac, reglementat de art. 296 teza a II-a C. proc.

civ., Curtea în temeiul art. 296 teza I C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat. De asemenea, în temeiul art. 298 rap. la art. 274 C. proc. civ., a fost obligat apelantul reclamant, care se află în culpă procesuală, să plătească intervenienților, în solidar, suma de 992 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului. Împotriva acestei decizii, la data de 20 ianuarie 2014 a formulat recurs reclamantul A. care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25 februarie 2014. Prin Decizia nr. 2347 din 24 septembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 7/A din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și l-a obligat să plătească intervenienților C. și D. suma de 372 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: Conform dispozițiilor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea acestora. În cauză, recursul formulat de reclamant nu se circumscrie acestor dispoziții legale, întrucât, din conținutul memoriului căii de atac exercitate, nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată, nefiind indicat niciunul din cazurile de casare sau de modificare reglementate de art. 304 C. proc. civ. Pe de altă parte, recursul nu a putut fi analizat nici din perspectiva dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., întrucât acestea permit examinarea unei cauze sub toate aspectele, fără ca instanța să se limiteze la motivele de casare prevăzute în art. 304 din același act normativ, numai în cazul în care recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, situație care nu se regăsește în speță. Față de aceste considerente, și având în vedere că în cererea de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise ale deciziei instanței de apel, care face obiectul controlului de legalitate în cauză, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 303 alin. (1) din același act normativ, în lipsa motivării recursului, Înalta Curte a constatat nulitatea acestuia.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat pe recurentul-reclamant, căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 372 lei, reprezentând onorariu de avocat, către intimații-intervenienți C. și D. Împotriva Deciziei civile nr. 7/A din 14 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamantul A. a formulat și cerere de revizuire care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, data de 14 iulie 2015 sub nr. x/2/2015. În motivarea cererii de revizuire, revizuientul A. a arătat că prin Decizia civilă nr. 357/A din 11 octombrie 2012 a fost admis apelul său, a fost anulată dispoziția contestată și a fost obligat pârâtul să restituie în natura terenul.

Împotriva acestei decizii, pârâtul a declarat recurs. Instanța de recurs, considerând că anumite chestiuni de fapt,ce țin de fondul cauzei nu au fost pe deplin lămurite, a admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare, fixând limite clare ale judecații și anume: 1. Să se verifice dacă reclamantul a beneficiat sau nu de masuri reparatorii; 2. În ipoteza în care acesta a beneficiat de masuri reparatorii să se stabilească dacă acestea au sau nu vreo relevanta în speța dedusa judecații daca instanța de apel va considera ca se impune acordarea de masuri reparatorii să stabilească tipul de masuri. 3. Instanța de apel să stabilească dacă terenul ce este ocupat în proporție de 85% de o alee ce asigura intrarea într-un bloc de locuințe, poate fi considerat teren liber de construcții și dacă se circumscriu scopului exproprierii.

Instanța de trimitere a soluționat minus petita, stabilind că în cauza au fost acordate masuri reperatorii, asupra celorlalte coordonate stabilite de instanța de recurs nu s-a pronunțat. Instanța de recurs a dispus ca instanța de trimitere sa stabilească, având în vedere că din dispozițiile Legii nr. 10/2001, scopul exproprierii nu are un caracter restrictiv, nevizând doar edificarea construcțiilor cuprinse în planurile de sistematizare ci și construcții care asigura funcționalitatea acestora”. Examinând asupra cererii de revizuire formulate de numitul A. împotriva Deciziei civile nr. 7/A din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, Curtea a reținut următoarele: Potrivit art. 322 C. proc.

civ..”Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile prevăzute de lege. În speța de față, din criticile dezvoltate de revizuent în cererea de revizuire precizată, rezultă că revizuentul a formulat cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 7/A din 14 ianuarie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2011*, pentru că nu s-ar fi pronunțat asupra unor lucruri ce s-au cerut (art. 322 pct. 2 C. proc. civ.) și respectiv pentru că ar fi contrară față de Decizia civilă nr. 357/A din 11 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, (art. 322 pct. 7 C. proc.

civ.). Potrivit art. 323 C. proc. civ.: ,,Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere’’. În cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Când cele două instanțe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanței care a dat prima hotărâre. S-a reținut că cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 7/A din 14 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, formulată de revizuent în baza art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. intră conform art. 323 alin. (1) C. proc. civ. în competența de soluționare a instanței, însă ea nu este admisibilă deoarece decizia criticată nu a omis să se pronunțe asupra unor lucruri ce s-au cerut în cererea de chemare în judecată ce făcea obiectul procesului, ci revizuentul pretinde nelegalitatea deciziei față de prevederile art. 315 C. proc. civ. în raport cu decizia de recurs de casare cu trimitere, nelegalitate care dacă era reală trebuia atacată de acesta în termen legal cu recurs, ea neincluzându-se în sfera art. 322 pct. 2 C. proc. civ. care limitează exercitarea căii de atac a revizuirii la respectarea obiectului cererii de chemare în judecată(art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

deoarece revizuirea este o cale extraordinară ce se poate exercita în mod excepțional pentru motivele strict și limitativ reglementate de lege, ce nu pot fi depășite pe cale de interpretare extensivă, excepțiile legale fiind de strictă interpretare. Așadar, deși invocă art. 322 pct. 2 C. proc. civ. revizuentul invocă motive de nelegalitate ce nu se încadrează la art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Astfel, prin Decizia civilă nr. 528/A din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, această cerere de revizuire a deciziei civile formulată de revizuent în baza art. 322 pct. 2 C. proc. civ. a fost respinsă ca inadmisibilă, dar, deoarece revizuentul a atacat prin cererea de revizuire aceeași Decizie nr. 7/A din 14 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2011*, și în baza art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. pentru contrarietate față de Decizia civilă nr. 357/A din 11 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București. secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Curtea a reținut că în soluționarea cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 7/A din 14 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2011*, pentru contrarietate față de Decizia civilă nr. 357/A din 11 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, competența materială de soluționare a cererii de revizuire aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 323 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, găsind întemeiată excepția necompetenței materiale de soluționare a cererii de revizuire formulată în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., dezbătută la termenul din 4 noiembrie 2015, a declinat competența de soluționare a acestei cereri de revizuire Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva Deciziei nr. 528/A din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs revizuentul A. În susținerea recursului revizuentul nu a indicat motivele pentru care este nemulțumit de soluția criticată. Analizând recursul declarat împotriva Deciziei nr. 528/A din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nul, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă încadrarea într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 este posibilă. Per a contrario, rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs pentru indicarea unuia dintre cazurile de casare sau modificare reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestora în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. În declarația de recurs nu se regăsește nicio susținere care să poate fi încadrată în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.. Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., cu respectarea cerințelor referitoare la motivarea acestuia, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, conform art. 302 1 lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., recurs declarat împotriva Deciziei civile nr. 528/A din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. În ceea ce privește soluția Curții de Apel București cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 528 din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pentru următoarele considerente: Prin decizia civilă atacată cu prezentul recurs s-a dispus atât asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. (dispoziție ce a fost atacată cu recurs și pentru care se va constata nulitatea recursului), dar și asupra declinării competenței de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.. Dispozițiile art. 328 C. proc. civ. dispun că „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege”. Potrivit art. 158 alin. (3) C. proc. civ. „dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”. Conform dispozițiilor art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. Drept urmare, recursul declarat împotriva dispoziției deciziei civile prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curții de Casație și Justiție este inadmisibil, hotărârea de declinare a competenței nefiind supusă niciunei căi de atac. Având în vedere că prin decizia civilă a Curții de Apel București s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune disjungerea cererii de revizuire și o va trimite spre repartizare aleatorie în cadrul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că instanța a fost învestită doar cu soluționarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 528/A din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 528/A din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de revizuentul A. împotriva aceleiași decizii, cu privire la declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Disjunge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și o trimite spre repartizare aleatorie în cadrul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 aprilie 2016.