ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 921/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 921/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 921/2016

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05 august 2008

pe rolul Tribunalului Călărași sub nr. x/116/2008, reclamantul A.

a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 6983 din 03

decembrie 2004 emise de primarul Municipiului Călărași,

solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin

care să se dispună anularea dispoziției, restituirea terenului

în suprafață de 150 mp situat în Călărași, în

natură sau prin compensare în altă zonă a Municipiului

Călărași, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 585

din 10 iunie 2009, Tribunalul Călărași a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că prin Decizia nr. 6983 din 03

decembrie 2004 i-au fost acordate defunctului B., al cărui moștenitor

este reclamantul conform certificatului de moștenitor din 2007, pentru

imobilul situat în Călărași, măsuri reparatorii în echivalent

în cuantum de 4.650 lei.

Împotriva acestei sentințe, la

data de 03 august 2009 reclamantul A. a declarat recurs, care a fost

înregistrat pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 31 august 2009, sub nr. x/116/2008.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale și a

trimis cauza spre competentă soluționare unei secții civile din cadrul

Curții de Apel București.

Cauza a fost reînregistrată ca

apel la data de 10 februarie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr.

x/2/2010.

Prin Decizia civilă nr. 189 din 15

martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca inadmisibilă

excepția tardivității contestației, excepție

invocată de intimatul pârât, și a respins ca nefondat apelul formulat

de apelantul contestator.

Pentru a decide astfel, instanța

de apel a reținut că invocarea excepției este inadmisibilă

în această fază procesuală, în contextul în care excepția

tardivității introducerii contestației, întemeiată pe

dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a fost invocată

și în fața instanței de fond, care, prin încheierea de

ședință din 24 noiembrie 2008, a apreciat că este

nefondată.

Instanța de apel a considerat

că apelul reclamantului este nefondat deoarece, așa cum rezultă

din probatoriul administrat în cauză, prima instanță a

reținut în mod corect că în condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 3, 7, 11 și 24 din Legea nr. 10/2001 terenul din

litigiu nu poate fi restituit în natură, suprafața revendicată

de reclamant nefiind liberă, ci afectată pe suprafața de 25,46 mp

de proprietatea numitului C., iar suprafața de 124,54 mp reprezintă

domeniul public al Consiliului Local Călărași (aleile de acces

la blocul învecinat).

Împotriva acestei decizii, la data de

28 aprilie 2010 a declarat recurs reclamantul A., care a fost înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală.

Prin Decizia civilă nr. 5284 din 20

iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare

la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, instanța

de recurs a reținut că instanțele erau datoare să

identifice cu precizie terenul pe care reclamantul l-a avut în proprietate,

prin acte cadastrale; să verifice dacă s-a făcut o

declarație de utilitate publică și dacă da, care este

documentul ce se referă la terenul în litigiu expropriat; să

dispună efectuarea unei noi expertize tehnice, deoarece prima nu a

lămurit toate aspectele menționate.

Cauza a fost reînregistrată la data

de 15 iulie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2/2011.

Prin Decizia civilă nr. 357/A din

11 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de

apelantul reclamantul, a schimbat în tot sentința atacată în sensul

că a admis în parte contestația formulată de reclamant, a anulat

în parte dispoziția, a obligat pârâtul să restituie reclamantului

terenul identificat de perimetrul 7 - 8 - 5 și cele două puncte

dintre terenul identificat de expert, ca fiind cel notificat și trotuarul

din est și sud; a menținut acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent pentru suma de 791 lei; a stabilit onorariul apărătorului

din oficiu la suma de 500 lei și a obligat pârâtul la plata onorariului

apărătorului din oficiu în sumă de 500 lei, în favoarea

statului.

Pentru a decide astfel, instanța

de apel, conformându-se celor dispuse de către instanța de recurs, în

rejudecarea apelului, a încuviințat efectuarea unui nou raport de

expertiză topografică.

Împotriva acestei decizii la data de 6

decembrie 2012 a declarat recurs primarul Municipiului Călărași,

care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de 15 ianuarie 2013.

La data de 30 mai 2013, C. și D.

au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurentului

pârât, prin care au solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei

civile recurate, păstrând soluția instanței de fond.

Prin Decizia civilă nr. 3265 din 12

iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a admis recursul; a admis cererea de intervenție în interesul recurentului

pârât formulată de C. și D.; a casat decizia recurată și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Pentru a decide astfel, instanța

de recurs a reținut că recurentul a depus în calea de atac a

recursului înscrisuri noi cu privire la situația de fapt a imobilului în

litigiu.

Cauza a fost reînregistrată la

data de 15 iulie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2/2011*.

Prin Decizia civilă nr. 7 din 14

ianuarie 2014 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 585 din

10 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Călărași în Dosarul cu

nr. x/116/2008, în contradictoriu cu intimatul pârât primarul Municipiul

Călărași și cu intimații intervenienți C. și

D., a respins, cererea apelantului reclamant privind cheltuielile de

judecată, ca nefondată și, pe cale de consecință, a

obligat apelantul reclamant să plătească

Față de aceste considerente,

având în vedere și principiul neagravării situației în propria

cale de atac, reglementat de art. 296 teza a II-a C. proc. civ., Curtea în

temeiul art. 296 teza I C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat.

De asemenea, în temeiul art. 298 rap.

la art. 274 C. proc. civ., a fost obligat apelantul reclamant, care se

află în culpă procesuală, să plătească

intervenienților, în solidar, suma de 992 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată, reprezentând onorariul avocatului.

Împotriva acestei decizii, la data de

20 ianuarie 2014 a formulat recurs reclamantul A. care a fost înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25

februarie 2014.

Prin Decizia nr. 2347 din 24

septembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat

nul recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva Deciziei civile nr.

7/A din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și

l-a obligat să plătească intervenienților C. și D.

suma de 372 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a decide astfel, instanța

de recurs a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea

de atac și dezvoltarea acestora.

În cauză, recursul formulat de

reclamant nu se circumscrie acestor dispoziții legale, întrucât, din

conținutul memoriului căii de atac exercitate, nu rezultă care

sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată, nefiind

indicat niciunul din cazurile de casare sau de modificare reglementate de art. 304

C. proc. civ.

Pe de altă parte, recursul nu a

putut fi analizat nici din perspectiva dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ., întrucât acestea permit examinarea unei cauze sub toate aspectele,

fără ca instanța să se limiteze la motivele de casare

prevăzute în art. 304 din același act normativ, numai în cazul în

care recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit

legii, nu poate fi atacată cu apel, situație care nu se

regăsește în speță.

Față de aceste considerente,

și având în vedere că în cererea de recurs nu se regăsesc

critici propriu-zise ale deciziei instanței de apel, care face obiectul

controlului de legalitate în cauză, în temeiul art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 303 alin. (1) din același act

normativ, în lipsa motivării recursului, Înalta Curte a constatat

nulitatea acestuia.

Totodată, în temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat pe

recurentul-reclamant, căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de

judecată în cuantum de 372 lei, reprezentând onorariu de avocat,

către intimații-intervenienți C. și D.

Împotriva Deciziei civile nr. 7/A din 14

ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

reclamantul A. a formulat și cerere de revizuire care a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, data de 14

iulie 2015 sub nr. x/2/2015.

În motivarea cererii de revizuire,

revizuientul A. a arătat că prin Decizia civilă nr. 357/A din 11

octombrie 2012 a fost admis apelul său, a fost anulată

dispoziția contestată și a fost obligat pârâtul să

restituie în natura terenul.

Împotriva acestei decizii, pârâtul a

declarat recurs. Instanța de recurs, considerând că anumite chestiuni

de fapt,ce țin de fondul cauzei nu au fost pe deplin lămurite, a

admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare, fixând limite clare ale

judecații și anume:

reclamantul a beneficiat sau nu de masuri reparatorii;

beneficiat de masuri reparatorii să se stabilească dacă acestea

au sau nu vreo relevanta în speța dedusa judecații daca instanța

de apel va considera ca se impune acordarea de masuri reparatorii să

stabilească tipul de masuri.

stabilească dacă terenul ce este ocupat în proporție de 85% de o

alee ce asigura intrarea într-un bloc de locuințe, poate fi considerat

teren liber de construcții și dacă se circumscriu scopului

exproprierii.

Instanța de trimitere a

soluționat minus petita, stabilind că în cauza au fost acordate

masuri reperatorii, asupra celorlalte coordonate stabilite de instanța de

recurs nu s-a pronunțat.

Instanța de recurs a dispus ca

instanța de trimitere sa stabilească, având în vedere că din

dispozițiile Legii nr. 10/2001, scopul exproprierii nu are un caracter

restrictiv, nevizând doar edificarea construcțiilor cuprinse în planurile

de sistematizare ci și construcții care asigura funcționalitatea

acestora”.

Examinând asupra cererii de revizuire formulate

de numitul A. împotriva Deciziei civile nr. 7/A din 14 ianuarie 2014 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă, Curtea a reținut

următoarele:

Potrivit art. 322 C. proc. civ..”Revizuirea

unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile

prevăzute de lege.

În speța de față, din

criticile dezvoltate de revizuent în cererea de revizuire precizată,

rezultă că revizuentul a formulat cerere de revizuire a Deciziei civile

nr. 7/A din 14 ianuarie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2011*, pentru că nu

s-ar fi pronunțat asupra unor lucruri ce s-au cerut (art. 322 pct. 2 C.

proc. civ.) și respectiv pentru că ar fi contrară față

de Decizia civilă nr. 357/A din 11 octombrie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, (art. 322 pct. 7 C. proc. civ.).

Potrivit art. 323 C. proc. civ.: ,,Cererea

de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea

rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere’’.

În cazul art. 322 pct. 7, cererea de

revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de

instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile

potrivnice. Când cele două instanțe care au dat hotărârile

potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite,

instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea

de revizuire va fi aceea a instanței care a dat prima hotărâre.

S-a reținut că cererea de

revizuire a Deciziei civile nr. 7/A din 14 ianuarie 2014, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

formulată de revizuent în baza art. 322 pct. 2 C. proc. civ. intră

conform art. 323 alin. (1) C. proc. civ. în competența de soluționare

a instanței, însă ea nu este admisibilă deoarece decizia

criticată nu a omis să se pronunțe asupra unor lucruri ce s-au

cerut în cererea de chemare în judecată ce făcea obiectul procesului,

ci revizuentul pretinde nelegalitatea deciziei față de prevederile art.

315 C. proc. civ. în raport cu decizia de recurs de casare cu trimitere,

nelegalitate care dacă era reală trebuia atacată de acesta în

termen legal cu recurs, ea neincluzându-se în sfera art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. care limitează exercitarea căii de atac a revizuirii la

respectarea obiectului cererii de chemare în judecată(art. 129 alin. (6) C.

proc. civ. deoarece revizuirea este o cale extraordinară ce se poate

exercita în mod excepțional pentru motivele strict și limitativ

reglementate de lege, ce nu pot fi depășite pe cale de interpretare

extensivă, excepțiile legale fiind de strictă interpretare.

Așadar, deși invocă art. 322 pct. 2 C. proc. civ. revizuentul

invocă motive de nelegalitate ce nu se încadrează la art. 322 pct. 2 C.

proc. civ.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 528/A

din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, această

cerere de revizuire a deciziei civile formulată de revizuent în baza art. 322

pct. 2 C. proc. civ. a fost respinsă ca inadmisibilă, dar, deoarece revizuentul

a atacat prin cererea de revizuire aceeași Decizie nr. 7/A din 14 ianuarie

2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2011*, și în baza art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. pentru contrarietate față de Decizia civilă nr. 357/A

din 11 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București. secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Curtea a

reținut că în soluționarea cererii de revizuire a Deciziei

civile nr. 7/A din 14 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2011*,

pentru contrarietate față de Decizia civilă nr. 357/A din 11

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, competența

materială de soluționare a cererii de revizuire aparține Înaltei

Curți de Casație și Justiție, conform art. 323 alin. (2) C.

proc. civ. Ca atare, găsind întemeiată excepția

necompetenței materiale de soluționare a cererii de revizuire

formulată în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., dezbătută la termenul

din 4 noiembrie 2015, a declinat competența de soluționare a acestei cereri

de revizuire Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva Deciziei nr. 528/A din 6

noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat

recurs revizuentul A.

În susținerea recursului

revizuentul nu a indicat motivele pentru care este nemulțumit de

soluția criticată.

Analizând recursul declarat împotriva

Deciziei nr. 528/A din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în ceea

ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.

322 pct. 2 C. proc. civ. prin prisma dispozițiilor legale incidente

și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că acesta este nul, pentru considerentele ce

succed:

Potrivit art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul

și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia,

dacă încadrarea într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304

este posibilă.

Per a contrario, rezultă că,

dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor

într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ

de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea

recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de

o parte, arătarea motivelor de recurs pentru indicarea unuia dintre

cazurile de casare sau modificare reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar

pe de altă parte, dezvoltarea acestora în sensul formulării unor

critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul

de recurs invocat.

În declarația de recurs nu se

regăsește nicio susținere care să poate fi încadrată

în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ..

Având în vedere că recursul nu

poate fi analizat în afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C.

proc. civ., cu respectarea cerințelor referitoare la motivarea acestuia,

Înalta Curte va constata nulitatea recursului, conform art. 302

1

lit.

c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., recurs declarat împotriva Deciziei

civile nr. 528/A din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în ceea

ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.

322 pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce privește soluția Curții

de Apel București cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație

și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat împotriva Deciziei

civile nr. 528 din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pentru

următoarele considerente:

Prin decizia civilă atacată

cu prezentul recurs s-a dispus atât asupra revizuirii întemeiate pe

dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. (dispoziție ce a fost

atacată cu recurs și pentru care se va constata nulitatea recursului),

dar și asupra declinării competenței de soluționare a

cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ..

Dispozițiile art. 328 C. proc.

civ. dispun că

„hotărârea dată asupra revizuirii este

supusă căilor de atac prevăzute de lege”.

Potrivit art. 158 alin. (3) C. proc.

civ. „dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea

nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată

instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate

jurisdicțională competent”.

Conform dispozițiilor art. 299 C.

proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de

apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu

activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de

lege. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele

prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a

principiului legalității acestora, precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii.

Drept urmare, recursul declarat

împotriva dispoziției deciziei civile prin care s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curții

de Casație și Justiție este inadmisibil, hotărârea de

declinare a competenței nefiind supusă niciunei căi de atac.

Având în vedere că prin decizia

civilă a Curții de Apel București s-a dispus declinarea

competenței de soluționare în favoarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

va dispune disjungerea cererii de revizuire și o va trimite spre repartizare

aleatorie în cadrul secției I civile a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, având în vedere că instanța a fost

învestită doar cu soluționarea recursului declarat împotriva Deciziei

civile nr.

528/A

din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 528/A din 6 noiembrie 2015 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, în ceea ce privește cererea de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

formulat de revizuentul A. împotriva aceleiași decizii, cu privire la

declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Disjunge cererea de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și o

trimite spre repartizare aleatorie în cadrul secției I civile a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 15 aprilie 2016.