ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2347/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 5 august 2008 pe rolul Tribunalului Călărași, sub nr. 16191116/2008, reclamantul T.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Călărași, anularea Dispoziției nr. 6983 din 3 decembrie 2004, emise de acesta, și restituirea, în natură, a terenului în suprafață de 150 mp situat în Călărași, sau prin compensare, în altă zonă din această localitate, cu cheltuieli de judecată. La termenul din 8 aprilie 2009, contestatorul a precizat că solicită doar restituirea în natură a imobilului în suprafață de 150 mp, mai sus menționat. Prin Sentința nr. 585 din 10 iunie 2009, Tribunalul Călărași, secția civilă, a respins acțiunea.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal s-a dispus trimiterea cauzei având ca obiect recursul declarat de reclamantul T.C. împotriva Sentinței nr. 585 din 10 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Călărași, secția civilă, spre competentă soluționare unei secții civile din cadrul Curții de Apel București. Prin Decizia nr. 159A din 15 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția tardivității contestației invocate de intimatul-pârât; a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul-contestator T.C. împotriva Sentinței nr. 585 din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă.

Prin Decizia nr. 5284 din 20 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a fost admis recursul declarat de reclamantul T.C. împotriva Deciziei nr. 189A din 15 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a casat-o, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe. În al doilea ciclu procesual, prin Decizia nr. 357 A din 11 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost admis apelul declarat de reclamantul T.C.

împotriva Sentinței nr. 585 din 10 iunie 2009 a Tribunalului Călărași, secția civilă, care a fost schimbată în tot, în sensul că a fost admisă, în parte, contestația formulată de către reclamant; a fost anulată dispoziția și s-a dispus obligarea pârâtului să restituie reclamantului terenul identificat în perimetrul 7-8-5 și cele două puncte dintre terenul identificat de expert, ca fiind cel notificat și trotuarul din est și sud; s-a menținut acordarea măsurilor reparatorii, prin echivalent, pentru suma de 791 lei; a fost stabilit onorariul apărătorului din oficiu la 500 lei, la plata căruia a fost obligat pârâtul, în favoarea statului.

Prin Decizia nr. 3265 din 12 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a fost admis recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Călărași împotriva Deciziei nr. 357 A din 11 octombrie 2012. pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie; a fost admisă cererea de intervenție în interesul recurentului-pârât formulată de P.N. și P.M.; a fost casată decizia recurată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Prin Decizia nr. 7A din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul T.C.

împotriva hotărârii mai sus menționate; s-a dispus obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 992 lei către intervenienții P.N. și P.M. În motivare, s-a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 7 mai 1957 de fostul Notariat de Stat Raional Călărași, numiții C.T.Ș. și C.S.E.

au înstrăinat fiului lor, T.G., în schimbul unui preț de 3.000 lei, o porțiune din imobilul acestora situat în orașul Călărași, regiunea București, compusă din suprafața de 150 mp teren și o casă de locuit, învecinându-se la est cu A.V., pe o latură de 15 m, la vest cu restul proprietății vânzătorilor, tot pe o latură de 15 m, la nord cu C.P., pe o latură de 10 m și la sud cu S.D., tot pe o latură de 10 m. În contract s-a menționat, că imobilul face parte din suprafața de 450 mp, pe care vânzătorul a dobândit-o în timpul căsătoriei, prin cumpărare, în baza actului autentificat sub nr. 40/1926 de Tribunalul Ialomița, instanța a reținut că este vorba despre o arie de 1/3 din terenul vânzătorilor de 450 mp, situată spre est.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 mai 1957 de fostul Notariat de Stat Raional Călărași, numiții C.T.Ș. și C.S.E. au înstrăinat soților T.S.A. și T.A.T., în schimbul unui preț de 1.000 lei, o porțiune de teren viran loc de casă situat în orașul Călărași, regiunea București, care se învecina la est cu restul proprietății vânzătorilor, la vest cu strada E., la nord cu Ș.N. și la sud cu S.D. În contract s-a menționat că imobilul face parte din suprafața de 450 mp pe care vânzătorul a dobândit-o în timpul căsătoriei, prin cumpărare, în baza actului autentificat sub nr. 401/1926 de Tribunalul Ialomița. Imobilul a fost înstrăinat în baza unui preț de 200 lei și a unei obligații de întreținere asumate de cumpărător.

Instanța a constatat că este vorba de o arie de 1/3 din terenul vânzătorilor de 450 mp, situată spre vest. Prin contractul de vânzare-cumpărare din 8 mai 1957 de fostul Notariat de Stat Raional Călărași, numiții C.T.S. și C.S.E. au înstrăinat fiului lor, T.G., o porțiune din imobilul acestora situat în orașul Călărași, regiunea București, compusă din suprafața de 150 mp teren loc de casă și o casă de locuit, care se învecina la est cu restul proprietății vânzătorilor, la vest cu terenul vândut soților T.A. și T., la sud cu S.D. și la nord cu Ș.N. În contract s-a menționat că imobilul face parte din suprafața de 450 mp pe care vânzătorul a dobândit-o în timpul căsătoriei, prin cumpărare, în baza actului autentificat sub nr. x/1926 de Tribunalul Ialomița.

Imobilul a fost înstrăinat în schimbul unui preț de 200 lei și a unei obligații de întreținere asumate de cumpărător. Instanța a reținut că este vorba despre o arie de 1/3 din terenul vânzătorilor de 450 mp, situată în centru, care s-ar învecina la est cu teren deținut în proprietate de vânzători. Curtea a apreciat că vânzătorii nu puteau înstrăina de trei ori câte 150 mp și să rămână în continuare cu teren în proprietate, în condițiile în care dețineau în total 450 mp. De aceea, a reținut că, cel mai probabil prin actul de vânzare-cumpărare din 8 mai 1957, părțile au revenit asupra convenției încheiate în ziua anterioară, considerând mai avantajoasă perfectarea unui contract de întreținere.

În acest mod s-ar putea explica de ce în Decretul nr. 244 din 3 octombrie 1983, T.G. figurează la poziția 16, cu un imobil situat în Călărași, compus din construcție în suprafață de 55,46 mp, fără teren, fiind menționat inclusiv terenul în suprafață de 450 mp care a aparținut autorilor săi. Potrivit expertizei efectuate în cauză, care a avut în vedere schița anexă la decret, expertiză necontestată de niciuna dintre părți, terenul aferent construcției avea 150 mp. Prin cererea înregistrată în 28 octombrie 1994 la Primăria municipiului Călărași, s-a reținut că T.G. a solicitat atribuirea în proprietate a unui teren în suprafață de 150 mp, conform art. 37 din Legea nr. 18/1991, întrucât imobilul situat în str. E., a fost demolat în anul 1983, terenul nefiind expropriat.

Prin Ordinul nr. 225 din 11 mai 1995 emis de Prefectura județului Călărași, în baza adresei din 3 mai 1995 a Primăriei municipiului Călărași, s-a atribuit teren intravilan în proprietatea unor persoane nominalizate în anexa nr. 1, unde, la poziția 1 figurează T.G., cu imobilul situat în municipiul Călărași, în suprafață de 150 mp, iar la poziția 2 T.C. În cuprinsul ordinului s-a făcut referire la prevederile art. 35 alin. (3) și alin. (6) din Legea nr. 18/1991. Prin Adresa nr. 11755 din 17 iulie 1995, Primăria municipiului Călărași a solicitat Prefecturii județului Călărași anularea ordinului mai sus menționat și emiterea unui act nou pentru două terenuri situate în Călărași, în favoarea numiților T.G.

și T.C. Prin Declarația olografă dată la 25 iulie 1995, T.G. a arătat că renunță la terenul în suprafață de 150 mp situat în str. E., atribuit prin Ordinul nr. 225/1995 și că este de acord să primească în schimb aceeași suprafață de teren în C. Astfel, prin Ordinul nr. 397 din 27 iulie 1995 emis de Prefectura județului Călărași, s-a atribuit în proprietate numitului T.G. terenul în suprafață de 150 mp situat în Călărași. Prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 decembrie 1995, acesta a înstrăinat lui M.M. imobilul proprietatea sa, compus din teren în suprafață de 150 mp și construcție, situate la adresa mai sus menționată.

Instanța de apel a reținut că, deși autorul reclamantului a făcut referire expresă în cuprinsul cererii formulate în temeiul Legii nr. 18/1991 la terenul preluat în fapt, aferent construcției expropriate în baza Decretului nr. 244 din 3 octombrie 1983, terenul avut în vedere de comisiile de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost cel preluat odată cu exproprierea construcției, prin actul mai sus menționat. Astfel, s-a constatat că pentru acest imobil au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991. Din raportul întocmit de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei municipiului Călărași, prin care s-a propus acordarea despăgubirilor aferente terenului în suprafață de 150 mp, a rezultat că, prin Notificarea nr. 508 din 20 iulie 2001, depusă prin biroul executorilor judecătorești asociați M. și Ș., T.G.

a solicitat acordarea de despăgubiri bănești, prin echivalent, pentru imobilul situat în Str. I. Prin Dispoziția nr. 6983 din 3 decembrie 2004 s-a propus acordarea măsurilor reparatorii solicitate, în echivalent, numitului T.G. pentru imobilul situat în str. I., avându-se în vedere Decretul de expropriere nr. 244/1983, în care acesta figura cu construcție fără teren, în suprafață de 55,46 mp. Instanța de apel a arătat că, în cadrul soluționării contestației nu se mai poate pune în discuție identitatea imobilului pentru care se acordă măsuri reparatorii ca urmare a formulării notificării de către T.G., ci numai natura acestor măsuri (restituire în natură sau prin echivalent). Prin urmare, reținând că pentru terenul aferent construcției expropriate de la T.G.

în baza Decretului nr. 244/1983, solicitat prin notificarea formulată la data de 20 iulie 2001, acestuia i s-a atribuit un alt teren, în temeiul Legii nr. 18/1991, prin Ordinul nr. 397 din 27 iulie 1995 emis de Prefectura Județului Călărași, instanța de apel a constatat incidența dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 și s-a apreciat că reclamantul nu poate pretinde o dublă reparație pentru preluarea abuzivă a imobil ce a aparținut autorului său. Împotriva acestei, decizii a formulat recurs reclamantul T.C., neîntemeiat în drept, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 ianuarie 2014. În cuprinsul memoriului recurentul a menționat aspecte referitoare la relațiile de vecinătate pe care le are cu intervenientul P.N., care i-a ocupat o porțiune din teren.

De asemenea, a mai invocat nemulțumiri legate de perioada îndelungată în care s-a desfășurat litigiul, aspect care i-a afectat sănătatea și situația materială. Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției nulității căii de atac invocate de intimații-intervenienți, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, pentru argumentele următoare: Conform dispozițiilor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea acestora. În cauză, recursul formulat de reclamant nu se circumscrie acestor dispoziții legale, întrucât, din conținutul memoriului căii de atac exercitate, nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată, nefiind indicat niciunul din cazurile de casare sau de modificare reglementate de art. 304 C. proc.

civ. Modalitatea în care reclamantul a înțeles să motiveze cererea de recurs, care conține numai aspecte de ordin factual referitoare la relațiile de vecinătate pe care acesta le are cu intervenientul P.N., care i-a ocupat, în mod abuziv, o porțiune de teren, precum și referirile făcute la starea sa de sănătate și la situația financiară precară care i-a fost cauzată de perioada îndelungată în care s-a desfășurat litigiul, nu se subsumează criticilor care să poată fi încadrate, din oficiu, într-unul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., posibilitate acordată de prevederile art. 306 alin. (2) din același act normativ. Pe de altă parte, recursul nu poate fi analizat nici din perspectiva dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., întrucât acestea permit examinarea unei cauze sub toate aspectele, fără ca instanța să se limiteze la motivele de casare prevăzute în art. 304 din același act normativ, numai în cazul în care recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, situație care nu se regăsește în speță. Față de aceste considerente, și având în vedere că în cererea de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise ale deciziei instanței de apel, care face obiectul controlului de legalitate în cauză, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 303 alin. (1) din același act normativ, în lipsa motivării recursului, Înalta Curte urmează să constate nulitatea acestuia.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurentul-reclamant, căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 372 lei, reprezentând onorariu de avocat, către intimații-intervenienți P.N. și P.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul T.C. împotriva Deciziei nr. 7A din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurentul-reclamant T.C. să plătească intimaților-intervenienți P.N. și P.M. suma de 372 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2014. Procesat de GGC - CL