ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2347/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2347/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data

de 5 august 2008 pe rolul Tribunalului Călărași, sub nr. 16191116/2008,

reclamantul T.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul

municipiului Călărași, anularea Dispoziției nr. 6983 din 3 decembrie 2004,

emise de acesta, și restituirea, în natură, a terenului în suprafață de 150 mp

situat în Călărași, sau prin compensare, în altă zonă din această localitate,

cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 8

aprilie 2009, contestatorul a precizat că solicită doar restituirea în natură a

imobilului în suprafață de 150 mp, mai sus menționat.

Prin Sentința nr. 585

din 10 iunie 2009, Tribunalul Călărași, secția civilă, a respins acțiunea.

Prin încheierea din

28 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a contencios

administrativ și fiscal s-a dispus trimiterea cauzei având ca obiect recursul

declarat de reclamantul T.C. împotriva Sentinței nr. 585 din 10 iunie 2009

pronunțate de Tribunalul Călărași, secția civilă, spre competentă soluționare

unei secții civile din cadrul Curții de Apel București.

Prin Decizia nr. 159A

din 15 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția

tardivității contestației invocate de intimatul-pârât; a fost respins, ca nefondat,

apelul formulat de reclamantul-contestator T.C. împotriva Sentinței nr. 585 din

10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă.

Prin Decizia nr. 5284

din 20 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală a fost admis recursul declarat de reclamantul T.C.

împotriva Deciziei nr. 189A din 15 martie 2010 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a

casat-o, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe.

În al doilea ciclu

procesual, prin Decizia nr. 357 A din 11 octombrie 2012, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie a fost admis apelul declarat de reclamantul T.C. împotriva Sentinței

nr. 585 din 10 iunie 2009 a Tribunalului Călărași, secția civilă, care a fost

schimbată în tot, în sensul că a fost admisă, în parte, contestația formulată

de către reclamant; a fost anulată dispoziția și s-a dispus obligarea pârâtului

să restituie reclamantului terenul identificat în perimetrul 7-8-5 și cele două

puncte dintre terenul identificat de expert, ca fiind cel notificat și

trotuarul din est și sud; s-a menținut acordarea măsurilor reparatorii, prin

echivalent, pentru suma de 791 lei; a fost stabilit onorariul apărătorului din

oficiu la 500 lei, la plata căruia a fost obligat pârâtul, în favoarea

statului.

Prin Decizia nr. 3265

din 12 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a

fost admis recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Călărași

împotriva Deciziei nr. 357 A din 11 octombrie 2012. pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie;

a fost admisă cererea de intervenție în interesul recurentului-pârât formulată

de P.N. și P.M.; a fost casată decizia recurată, dispunându-se trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Prin Decizia nr. 7A

din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie a fost respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamantul T.C. împotriva hotărârii mai sus menționate; s-a dispus

obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 992

lei către intervenienții P.N. și P.M.

În motivare, s-a

reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 7 mai 1957 de fostul

Notariat de Stat Raional Călărași, numiții C.T.Ș. și C.S.E. au înstrăinat

fiului lor, T.G., în schimbul unui preț de 3.000 lei, o porțiune din imobilul

acestora situat în orașul Călărași, regiunea București, compusă din suprafața

de 150 mp teren și o casă de locuit, învecinându-se la est cu A.V., pe o latură

de 15 m, la vest cu restul proprietății vânzătorilor, tot pe o latură de 15 m,

la nord cu C.P., pe o latură de 10 m și la sud cu S.D., tot pe o latură de 10

m. În contract s-a menționat, că imobilul face parte din suprafața de 450 mp,

pe care vânzătorul a dobândit-o în timpul căsătoriei, prin cumpărare, în baza

actului autentificat sub nr. 40/1926 de Tribunalul Ialomița, instanța a reținut

că este vorba despre o arie de 1/3 din terenul vânzătorilor de 450 mp, situată

spre est.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 8 mai 1957 de fostul Notariat de Stat

Raional Călărași, numiții C.T.Ș. și C.S.E. au înstrăinat soților T.S.A. și

T.A.T., în schimbul unui preț de 1.000 lei, o porțiune de teren viran loc de

casă situat în orașul Călărași, regiunea București, care se învecina la est cu

restul proprietății vânzătorilor, la vest cu strada E., la nord cu Ș.N. și la

sud cu S.D. În contract s-a menționat că imobilul face parte din suprafața de

450 mp pe care vânzătorul a dobândit-o în timpul căsătoriei, prin cumpărare, în

baza actului autentificat sub nr. 401/1926 de Tribunalul Ialomița. Imobilul a

fost înstrăinat în baza unui preț de 200 lei și a unei obligații de întreținere

asumate de cumpărător. Instanța a constatat că este vorba de o arie de 1/3 din

terenul vânzătorilor de 450 mp, situată spre vest.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare din 8 mai 1957 de fostul Notariat de Stat Raional Călărași,

numiții C.T.S. și C.S.E. au înstrăinat fiului lor, T.G., o porțiune din

imobilul acestora situat în orașul Călărași, regiunea București, compusă din

suprafața de 150 mp teren loc de casă și o casă de locuit, care se învecina la

est cu restul proprietății vânzătorilor, la vest cu terenul vândut soților T.A.

și T., la sud cu S.D. și la nord cu Ș.N. În contract s-a menționat că imobilul

face parte din suprafața de 450 mp pe care vânzătorul a dobândit-o în timpul

căsătoriei, prin cumpărare, în baza actului autentificat sub nr. x/1926 de

Tribunalul Ialomița. Imobilul a fost înstrăinat în schimbul unui preț de 200

lei și a unei obligații de întreținere asumate de cumpărător. Instanța a

reținut că este vorba despre o arie de 1/3 din terenul vânzătorilor de 450 mp,

situată în centru, care s-ar învecina la est cu teren deținut în proprietate de

vânzători.

Curtea a apreciat că

vânzătorii nu puteau înstrăina de trei ori câte 150 mp și să rămână în

continuare cu teren în proprietate, în condițiile în care dețineau în total 450

mp. De aceea, a reținut că, cel mai probabil prin actul de vânzare-cumpărare

din 8 mai 1957, părțile au revenit asupra convenției încheiate în ziua

anterioară, considerând mai avantajoasă perfectarea unui contract de

întreținere. În acest mod s-ar putea explica de ce în Decretul nr. 244 din 3

octombrie 1983, T.G. figurează la poziția 16, cu un imobil situat în Călărași,

compus din construcție în suprafață de 55,46 mp, fără teren, fiind menționat

inclusiv terenul în suprafață de 450 mp care a aparținut autorilor săi.

Potrivit expertizei efectuate în cauză, care a avut în vedere schița anexă la

decret, expertiză necontestată de niciuna dintre părți, terenul aferent

construcției avea 150 mp.

Prin cererea

înregistrată în 28 octombrie 1994 la Primăria municipiului Călărași, s-a

reținut că T.G. a solicitat atribuirea în proprietate a unui teren în suprafață

de 150 mp, conform art. 37 din Legea nr. 18/1991, întrucât imobilul situat în

str. E., a fost demolat în anul 1983, terenul nefiind expropriat.

Prin Ordinul nr. 225

din 11 mai 1995 emis de Prefectura județului Călărași, în baza adresei din 3

mai 1995 a Primăriei municipiului Călărași, s-a atribuit teren intravilan în

proprietatea unor persoane nominalizate în anexa nr. 1, unde, la poziția 1

figurează T.G., cu imobilul situat în municipiul Călărași, în suprafață de 150

mp, iar la poziția 2 T.C. În cuprinsul ordinului s-a făcut referire la

prevederile art. 35 alin. (3) și alin. (6) din Legea nr. 18/1991.

Prin Adresa nr. 11755

din 17 iulie 1995, Primăria municipiului Călărași a solicitat Prefecturii

județului Călărași anularea ordinului mai sus menționat și emiterea unui act

nou pentru două terenuri situate în Călărași, în favoarea numiților T.G. și

T.C.

Prin Declarația olografă

dată la 25 iulie 1995, T.G. a arătat că renunță la terenul în suprafață de 150

mp situat în str. E., atribuit prin Ordinul nr. 225/1995 și că este de acord să

primească în schimb aceeași suprafață de teren în C.

Astfel, prin Ordinul

nr. 397 din 27 iulie 1995 emis de Prefectura județului Călărași, s-a atribuit

în proprietate numitului T.G. terenul în suprafață de 150 mp situat în

Călărași. Prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 decembrie 1995, acesta a

înstrăinat lui M.M. imobilul proprietatea sa, compus din teren în suprafață de

150 mp și construcție, situate la adresa mai sus menționată.

Instanța de apel a

reținut că, deși autorul reclamantului a făcut referire expresă în cuprinsul

cererii formulate în temeiul Legii nr. 18/1991 la terenul preluat în fapt,

aferent construcției expropriate în baza Decretului nr. 244 din 3 octombrie

1983, terenul avut în vedere de comisiile de aplicare a Legii nr. 18/1991 a

fost cel preluat odată cu exproprierea construcției, prin actul mai sus

menționat. Astfel, s-a constatat că pentru acest imobil au fost acordate măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991.

Din raportul întocmit

de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei municipiului

Călărași, prin care s-a propus acordarea despăgubirilor aferente terenului în

suprafață de 150 mp, a rezultat că, prin Notificarea nr. 508 din 20 iulie 2001,

depusă prin biroul executorilor judecătorești asociați M. și Ș., T.G. a

solicitat acordarea de despăgubiri bănești, prin echivalent, pentru imobilul situat

în Str. I.

Prin Dispoziția nr.

6983 din 3 decembrie 2004 s-a propus acordarea măsurilor reparatorii

solicitate, în echivalent, numitului T.G. pentru imobilul situat în str. I.,

avându-se în vedere Decretul de expropriere nr. 244/1983, în care acesta figura

cu construcție fără teren, în suprafață de 55,46 mp.

Instanța de apel a

arătat că, în cadrul soluționării contestației nu se mai poate pune în discuție

identitatea imobilului pentru care se acordă măsuri reparatorii ca urmare a

formulării notificării de către T.G., ci numai natura acestor măsuri

(restituire în natură sau prin echivalent).

Prin urmare, reținând

că pentru terenul aferent construcției expropriate de la T.G. în baza

Decretului nr. 244/1983, solicitat prin notificarea formulată la data de 20

iulie 2001, acestuia i s-a atribuit un alt teren, în temeiul Legii nr. 18/1991,

prin Ordinul nr. 397 din 27 iulie 1995 emis de Prefectura Județului Călărași,

instanța de apel a constatat incidența dispozițiilor art. 8 din Legea nr.

10/2001 și s-a apreciat că reclamantul nu poate pretinde o dublă reparație

pentru preluarea abuzivă a imobil ce a aparținut autorului său.

Împotriva acestei,

decizii a formulat recurs reclamantul T.C., neîntemeiat în drept, înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 ianuarie 2014.

În cuprinsul

memoriului recurentul a menționat aspecte referitoare la relațiile de

vecinătate pe care le are cu intervenientul P.N., care i-a ocupat o porțiune

din teren. De asemenea, a mai invocat nemulțumiri legate de perioada

îndelungată în care s-a desfășurat litigiul, aspect care i-a afectat sănătatea

și situația materială.

Analizând recursul

sub aspect formal, din perspectiva excepției nulității căii de atac invocate de

intimații-intervenienți, a cărei analiză este prioritară, în raport de

prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită,

pentru argumentele următoare:

Conform dispozițiilor

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de

atac și dezvoltarea acestora.

În cauză, recursul

formulat de reclamant nu se circumscrie acestor dispoziții legale, întrucât,

din conținutul memoriului căii de atac exercitate, nu rezultă care sunt

motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată, nefiind indicat

niciunul din cazurile de casare sau de modificare reglementate de art. 304 C.

proc. civ.

Modalitatea în care

reclamantul a înțeles să motiveze cererea de recurs, care conține numai aspecte

de ordin factual referitoare la relațiile de vecinătate pe care acesta le are

cu intervenientul P.N., care i-a ocupat, în mod abuziv, o porțiune de teren,

precum și referirile făcute la starea sa de sănătate și la situația financiară

precară care i-a fost cauzată de perioada îndelungată în care s-a desfășurat

litigiul, nu se subsumează criticilor care să poată fi încadrate, din oficiu,

într-unul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de dispozițiile

art. 304 C. proc. civ., posibilitate acordată de prevederile art. 306 alin. (2)

din același act normativ.

Pe de altă parte,

recursul nu poate fi analizat nici din perspectiva dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., întrucât acestea permit examinarea unei cauze sub toate

aspectele, fără ca instanța să se limiteze la motivele de casare prevăzute în

art. 304 din același act normativ, numai în cazul în care recursul a fost

declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu

apel, situație care nu se regăsește în speță.

Față de aceste considerente,

și având în vedere că în cererea de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise

ale deciziei instanței de apel, care face obiectul controlului de legalitate în

cauză, în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 303 alin. (1) din același act normativ, în lipsa motivării

recursului, Înalta Curte urmează să constate nulitatea acestuia.

Totodată, în temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe

recurentul-reclamant, căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 372 lei, reprezentând onorariu de avocat, către

intimații-intervenienți P.N. și P.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul T.C. împotriva Deciziei nr. 7A din 14 ianuarie 2014 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă pe

recurentul-reclamant T.C. să plătească intimaților-intervenienți P.N. și P.M.

suma de 372 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 septembrie 2014.

Procesat de GGC - CL