ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2844/2014

Decizia nr. 2844/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL Constanța, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale cauzate de către aceasta urmare a ședinței de atribuire electronica din data de

30 aprilie 2008, cu privire la câștigarea traseului Galați-Constanța, cod traseu 237, cursa 9, de către SC B. SRL având în vedere sentința civilă nr. 3355 din 03 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2008, irevocabilă, urmare respingerii recursului declarat de Autoritatea Rutieră Română ca nefondat, prin decizia nr. 4571 din 23 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 3355 din 03 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2008, instanța de fond a constatat eroarea Autorității Rutiere Române în privința rezultatului ședinței de atribuire electronică a traseului Galați-Constanța, cod traseu 237, cursa 9, urmare căruia aceasta a declarat câștigătoare SC B. SRL și a hotărât anularea parțială a rezultatului ședinței de atribuire electronică din data de 30 aprilie 2008, în ceea ce privește câștigarea traseului Galați-Constanța, cod traseu 237, cursa 9, de către pârâta SC B. SRL.

A arătat reclamanta că despăgubirile reprezintă:

- beneficiul nerealizat în suma de 210.000 euro ce constă în faptul că pe o perioada de aproximativ 1 an și jumătate, respectiv de la momentul în care pârâta a dispus atribuirea electronică a traseului Galați-Constanța, cod traseu 237, cursa 9, către SC B. SRL și până la momentul deciziei nr. 4571 din 23 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă, prin care a fost respins recursul formulat de către Autoritatea Rutieră Română ca nefondat, moment de la care a putut să beneficieze de exploatarea traseului Galați-Constanța, cod traseu 237, cursa 9, urmare declarării câștigătorului procedurii de atribuire a traseului și atribuirii licenței de transport către SC A. SRL și emiterii licenței arătate de către pârâta Autoritatea Rutieră Română, operațiuni subsecvente deciziei nr. 4571 din 23 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe traseul care a făcut obiectul atribuirii din data de 30 aprilie 2008 societatea a operat ca transportator de persoane încă din anul 1998, înregistrând curse zilnice dus-întors pe acest traseu, cu cel puțin două autovehicule a câte 16 locuri pentru pasageri. În sezonul estival, datorită afluxului mare de călători, societatea suplimenta de regulă cursele aferente acestui traseu cu o mașină sau două.

În acest context, începând din luna noiembrie a anului 2009 de când societatea a început să opereze din nou pe acest traseu și pe parcursul anului 2010, din activitatea economic-financiară aferentă acestei curse a reieșit un beneficiu de 210.000 euro, care se evidențiază financiar în primul semestru al anului 2011.

- daune morale acordate SC A. SRL, în cuantum de 200.000 euro constând în atingerea adusă în rândul masei clientelare, a imaginii și reputației societății, urmare declarării necâștigătoare a acestui traseu, având în vedere istoricul curselor efectuate pe acest traseu în decurs de 10 ani de zile, cu excepția anului 2008-2009 când nu li s-a atribuit licența de transport, precum și notorietatea dobândită, urmare serviciilor profesioniste și de calitate pe care le-au oferit clienților de-a lungul timpului printr-o prestație exemplară și lipsită de orice fel de incidente.

A susținut reclamanta că cererea formulată îndeplinește condițiile antrenării răspunderii patrimoniale a pârâtei prin caracterul subsecvent pe care îl are în raport cu acțiunea prin care a solicitat anularea rezultatului ședinței de atribuire electronică din data de 30 aprilie 2008.

La termenul din data de 09 decembrie 2011 reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul cuantificării în RON a sumelor ce fac obiectul acțiunii, după cum urmează: despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat și pierderea suferită - 868.707 RON și daune morale - 827.340 RON.

Acțiunea a fost precizată și la termenul din data de 25 mai 2012, reclamanta precizând perioada de timp în care s-a realizat prejudiciul efectiv, perioada de timp în care s-a calculat prejudiciul și modalitatea de calcul a prejudiciului.

Legal citată, pârâta Autoritatea Rutieră Română a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 6064 din 26 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut aspectul potrivit căruia rezultatul ședinței de atribuire din data de 30 aprilie 2008 nu a fost stabilit de pârâtă, ci de către Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, instituție ce a avut calitatea de parte în cauza nr. x/2/2008, în care a fost pronunțată sentința definitivă și irevocabilă nr. 3355, pe care reclamanta își întemeiază acțiunea accesorie de despăgubiri.

Rezultatele atribuirii din 30 aprilie 2008 privind traseul interjudețean Galați-Constanța, cursa 9, cod traseu 237, nasc în mod concret, drepturi și obligații, respectiv dreptul operatorului de transport declarat câștigător a executa traseul și obligația instituției competente de a elibera licența pentru traseu operatorului căruia i s-a atribuit traseul de către A.S.S.I. în cadrul ședinței de atribuire, potrivit prevederilor art. 55 alin. (1) din Ordinul M.T.C.T. nr. 1892/2006 cu modificările ulterioare.

A mai reținut prima instanță că prin sentința definitivă și irevocabilă nr. 3355, Curtea de Apel București a anulat licența de traseu eliberată SC B. SRL, unicul act administrativ emis de pârâtă, în mod subsecvent, ca urmare a anulării parțiale a rezultatului ședinței de atribuire din data de 30 aprilie 2008 stabilit de Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale în ceea ce privește cursa 9 a traseului 237 Galați-Constanța.

În ceea ce privește existenta unei culpe, curtea a reținut că pârâta a făcut către Agenția pentru Serviciile Societății Informationale toate demersurile necesare modificării rezultatului atribuirii din 30 aprilie 2008 în sensul admiterii solicitării SC A. SRL de modificare a rezultatului atribuirii, însă Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale nu a înțeles să dea curs demersurilor pârâtei, aspect confirmat de cele comunicate de aceasta prin adresa din 10 iunie 2008.

Așadar, nu poate fi reținută vreo culpă în sarcina pârâtei, în condițiile în care nu avea competența legală de a modifica rezultatele atribuirii stabilite în ședințele de atribuire ori modificarea punctajelor stabilite de sistemul gestionat de A.S.S.I.

Prin adresa din 25 iunie 2008, pârâta a fost nevoită a comunice reclamantei că Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale a înțeles să mențină rezultatul atribuirii din 30 aprilie 2008, astfel cum a fost stabilit și făcut public de această instituție, caz în care se impune respectarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 51 alin. (1) din Ordinul M.T.C.T. nr. 1892/2006.

Cât privește existența unui raport de cauzalitate între prejudiciu și actul administrativ anulat de instanța de contencios administrativ printr-o sentința definitivă și irevocabilă, instanța de fond a reținut următoarele:

Natura acțiunii în despăgubiri formulată în materia contenciosului administrativ este specială întrucât nu este o acțiune de sine stătătoare, ci este o acțiune accesorie cererii de anulare a rezultatului ședinței de atribuire din 30 aprilie 2008.

Prin sentința definitivă și irevocabilă nr. 3355, instanța nu a dispus eliberarea licenței de traseu către SC. A. SRL, Curtea de Apel respingând acest capăt de cerere, motivat de faptul ca Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale trebuia să procedeze la declararea ca și câștigător a ședinței de atribuire, iar subsecvent pârâta să elibereze licența pentru cursa 9 a traseului 237.

Licența eliberată SC B. SRL nu a fost anulată pentru motive de nelegalitate, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 51 alin. (1) din Ordinul M.T.C.T nr. 1892/2006, ci, în mod subsecvent, ca efect al anulării rezultatelor atribuirii din 30 aprilie 2008 stabilite și făcute public de către Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale.

Așa fiind, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii instituite prin legea contenciosului administrativ, nefăcându-se dovada existenței acestora.

A mai reținut curtea faptul că acordarea despăgubirilor în condițiile în care reclamanta a beneficiat ulterior de exploatarea traseului, urmare a atribuirii către reclamantă a licenței asupra acestui traseu, ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză.

Recursul

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că sentința recurată nu conține motivele pe care se sprijină, în analiza cererii de despăgubiri formulată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2005, aceasta cuprinzând de fapt motive privind acțiunea principală de anulare a actului administrativ nelegal, acțiune care însă se bucură de autoritate de lucru judecat, aceasta fiind soluționată irevocabil la un moment anterior.

A susținut, de asemenea, că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura acestuia. Astfel, instanța de fond a înțeles să se pronunțe pe reglementari juridice evaluate deja și raporturi juridice trecute deja prin controlul legalității a două instanțe și soluționate irevocabil.

Instanța de fond trebuia să analizeze întrunirea cumulativă a celor trei condiții specifice cererii de despăgubiri formulată din perspectiva prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2005, respectiv: existența unui act administrativ nelegal anulat de instanță, producerea unui prejudiciu și dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciul suferit de reclamantă, pe baza analizei fondului cauzei făcută deja de instanțele judecătorești în soluționarea cererii de anulare a actului administrativ nelegal.

În mod nelegal însă, instanța de fond a procedat la judecata fondului cauzei și nu la judecata accesoriului acesteia, interpretând reglementările specifice în materie complet eronat și dintr-o cu totul altă perspectivă decât cea necesară pentru soluționarea cererii de despăgubire.

A susținut recurenta existența legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal, respectiv licența de transport emisă nelegal de pârâta A.R.R. datorită culpei exclusive a acestei instituții și prejudiciul cauzat societății recurente, motivate și precizat prin acțiunea introductivă de instanță.

S-a mai invocat de către recurentă faptul că sentința pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, s-a arătat că instanța de fond a analizat în mod nelegal fondul cauzei, respectiv litigiul inițiat de părți la un moment anterior prin care s-a solicitat și s-a dispus de către instanță anularea actului administrativ nelegal, respectiv licența de transport pentru traseul Galați-Constanța, cod traseu 237, cursa 9, stabilind culpe diferite și interpretând eronat raporturile juridice dintre părțile din acel litigiu. De asemenea, nu a analizat una dintre condițiile sine-qua-non ale acțiunii în despăgubire formulată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2005, respectiv existența prejudiciului, instanța neprocedând de altfel la cercetarea acestui aspect în cursul judecării cauzei prin nedispunerea efectuării unei expertize de specialitate în cauză, iar în privința celorlalte 2 condiții le desființează efectiv prin analiza nelegală a acțiunii din alte perspective.

Totodată, prin sentința recurată instanța a respins și cererea de daune morale motivat de faptul că nu s-a făcut dovada acestora, însă instanța nu a procedat în cercetarea judecătorească la analizarea probelor și, mai mult decât atât, a respins ca nefondat capătul principal de cerere privind daunele materiale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Litigiul are ca obiect plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea unui act administrativ nelegal, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, în soluționarea recursului, a constatat că instanța de fond, în aprecierea dispozițiilor legii contenciosului administrativ, a analizat cererea de plată a unor despăgubiri formulată de reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 19 din lege, sub aspectul îndeplinirii condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorității pârâte, respectiv existența unui act administrativ nelegal, anulat de instanță, un prejudiciu suferit de reclamantă care trebuie dovedit și legătura de cauzalitate între actul nelegal și prejudiciul suferit de reclamantă.

Din această perspectivă, s-a apreciat în mod judicios că acțiunea formulată de reclamantă nu îndeplinește cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale a autorității pârâte, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă legătura de cauzalitate între prejudiciul pretins de reclamantă și emiterea actului administrativ anulat.

Repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate printr-un act administrativ nelegal este menită să asigure protecția efectivă a drepturilor și intereselor legitime lezate ca urmare a conduitei autorității publice, prin înlăturarea tuturor consecințelor acesteia.

La baza stabilirii răspunderii patrimoniale a autorității publice stă culpa acesteia, concretizată în emiterea unui act nelegal sau în refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar constată, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, că pârâta A.R.R. nu avea competența legala de a modifica rezultatele atribuirii stabilite în ședințele de atribuire ori modificarea punctajelor stabilite de sistemul gestionat de A.S.S.I., motiv pentru care a întreprins pe lângă A.S.S.I. toate demersurile necesare modificării rezultatului atribuirii din 30 aprilie 2008.

Agenția pentru Serviciile Societății Informationale a înțeles, însă, să mențină rezultatul atribuirii din 30 aprilie 2008.

De asemenea, este de reținut că licența de traseu eliberată SC B. SRL de către pârata A.R.R. s-a realizat urmare a atribuirii de către A.S.S.I. în favoarea acestui operator de transport rutier a acestui traseu, iar actul administrativ emis de pârâtă a fost anulat în mod subsecvent, ca urmare a anularii parțiale a rezultatului ședinței de atribuire din data de 30 aprilie 2008 stabilit de A.S.S.I.

În ceea ce privește despăgubirile morale solicitate de reclamantă, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, apreciază că acestea nu sunt în nici un fel justificate, având în vedere lipsa oricăror dovezi privind eventuala știrbire a imaginii reclamantei în domeniul afacerilor.

Pe de altă parte, se reține că prin atribuirea licenței de traseu reclamantei, societății i s-a acordat o satisfacție echitabilă.

Nu în ultimul rând, afectarea imaginii recurentei-reclamante în relațiile cu clienții nu poate constitui un argument pentru a conchide existența unui prejudiciu moral, recunoscut de jurisprudență ca fiind reprezentat de consecințele negative de ordin psihic sau moral, cauzate prin fapta ilicită, de unde rezultă concluzia că un atare prejudiciu nu poate fi reclamat decât de o persoană fizică.

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că, instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză, așa încât soluția de respingere a cererii reclamantei pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 6064 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2014.