ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 594/2015

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată pe la data de 09 august 2007, sub nr. 5829/2/2007, reclamanta SC S.I.G. SRL a solicitat instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâții M.T.C.T., A.R.R., I.G.C. și T.C.N.M.S.I. și SC D. SRL, obligarea, în solidar, la plata sumei de 1.280.031,27 lei reprezentând despăgubiri materiale și la plata sumei de 300.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că SC S.I.G. SRL Iași, prin cererea adresată Curții de Apel București a chemat în judecată A.R.R., M.T.C.T., C.V.A.E.T.

și I.G.C.T.I. pentru ca instanța să dispună anularea Hotărârii din 24 iunie 2005 și a Rezoluției din 13 iunie 2005 a Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor. În proces a intervenit în interes accesoriu SC D. SRL Galați. Prin sentința civilă nr. 2088 din 13 decembrie 2005, Curtea de Apel București a admis acțiunea, a anulat hotărârea din 24 iunie 2005 și rezoluția din 13 iunie 2005 a C.V.A.E.T., a anulat licențele de execuție eliberate pe numele intervenientei pe traseul Iași - Galați pe perioada 2005 - 2008, a constatat drept câștigătoare a licitației organizate în perioada 27 mai - 03 iunie 2005 pentru traseul Iași - Galați pe reclamantă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interesul pârâților formulată de SC D. SRL, cu sediul în Galați.

Recursurile declarate de A.R.R., M.T.C.T. și I.G.C.T.I. au fost respinse de Înalta Curte de Casație Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 22486/2/2005. Contestațiile în anulare formulate de A.R.R. și M.T.C.T. împotriva Deciziei nr. 3146 din 28 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, au fost respinse ca tardiv formulate.

A precizat reclamanta că prejudiciile materiale pentru vătămarea unor drepturi subiective și interese legitime private constau în pierderile suportate ca urmare a neexecutării curselor pe traseul 243, Iași - Galați cursa 1, în perioada 1 iulie 2005 - 5 octombrie 2006, beneficii nerealizate ca urmare a împiedicării exercitării unor drepturi câștigate, iar prejudiciile morale au fost solicitate pentru descalificarea abuzivă cu ocazia licitației din 3 iunie 2005 pe traseul 243, atingeri aduse imaginii, prestigiului și credibilității societății în ceea ce privește relația cu partenerii de afaceri și alți parteneri. Pârâtul M.T. a depus întâmpinare. Pârâta SC D. SRL a formulat întâmpinare, prin care a susținut că nu are calitatea de autoritate publică emitentă a actului administrativ invocat de către reclamantă, arătându-se că nu are legitimarea procesuală pasivă în acțiunea reclamantei.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei: Prin încheierea interlocutorie din data de 18 iunie 2008, instanța a constatat admisibilitatea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta A.S.S.I. în privința reprezentantului său în Comisia de validare, D.S., dispunând citarea acestuia în calitate de chemat în garanție. Prin încheierea interlocutorie din data de 30 iunie 2008, Curtea a respins, motivat, excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta A.S.S.I., precum și excepția lipsi calității procesuale pasive, invocată de pârâta SC D. SRL. Chematul în garanție D.S.

a formulat, la rândul său, o cerere de chemare în garanție a lui M.M.C., cerere încuviințată prin Încheierea din 04 martie 2009. Prin Încheierea interlocutorie din data de 27 mai 2009, Curtea a respins, motivat, excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei A.S.S.I., pentru formularea cererii de chemare în garanție a lui D.S., invocată de către acesta, iar prin Încheierea interlocutorie din data de 03 iunie 2009 Curtea a admis, motivat, excepția lipsei calității procesuale pasive a numitului M.M.C. și a respins cererea de chemare în garanție formulată de D.S. față de M.M.C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală. Sub aspect probatoriu, părților le-a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri; reclamantei i-a fost respinsă proba cu expertiza tehnică de exploatare auto, ca inutilă soluționării cauzei, iar probele cu interogatoriile pârâtelor și proba testimonială, ca inadmisibile; pârâtei A.S.S.I.

i-a fost încuviințată și administrată proba cu expertiză tehnică contabilă și proba cu interogatoriul chematului în garanție D.S. Curtea a dispus atașarea Dosarului nr. 2311/2005 și, în cadrul probei cu înscrisuri, a solicitat pârâților A.R.R. și C.N.M.S.I. depunerea întregii documentații pe baza căreia a fost declarată inițial câștigătoare a licitației organizate în perioada 27 mai - 03 iunie 2005, pentru traseul Iași - Galați, reclamanta SC S.I.G. SRL, pe baza căreia au fost emise Hotărârea din data de 24 iunie 2005 și Rezoluția din 13 iunie 2005 de către Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor, precum și documentația întocmită pentru soluționarea cererii SC D. SRL de suplimentare a programului de transport interjudețean pentru același traseu 243, cu o nouă cursă, cursa 2, pârâtele declarând că acestea au fost depuse la dosar.

În cauză a fost întocmit un prim raport de expertiză contabilă judiciară de către expert contabil I.G., față de care toate părțile au formulat obiecțiuni, însoțite de opiniile separate ale experților parte încuviințați, obiecțiuni încuviințate de către instanță, prin încheierea din data de 28 februarie 2011, fiind stabilite coordonate suplimentare pentru calcularea beneficiului nerealizat.

Un nou raport de expertiză contabilă judiciară a fost întocmit de către același expert pentru termenul din data de 26 septembrie 2011, față de care au fost încuviințate, din nou, obiecțiunile formulate de părți, și apreciind că se impune refacerea expertizei contabile încuviințate, motivat și de împrejurarea pierderii calității de expert tehnic judiciar a doamnei expert I.G., prin Încheierea de ședință din data de 07 noiembrie 2011, Curtea a dispus efectuarea unei noi expertize contabile, de către un consultant fiscal desemnat de pe lista consultanților fiscali autorizați, fiind desemnată în mod aleatoriu doamna consultant fiscal G.A. În cauză a fost întocmit Raportul de expertiză fiscală judiciară de către doamna consultant fiscal G.A.

Prin Încheierea de ședință din data de 08 octombrie 2012, Curtea a respins, motivat, obiecțiunile părților formulate împotriva raportului întocmit, având în vedere și achiesarea reclamantei SC S.I.G. SRL, din ședință publică din data de 17 septembrie 2012, la fluxul de călători indicat de SC D. SRL, de 112 călători pe cursă. Prin sentința nr. 7233 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei SC S.I.G. SRL în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL - prin administrator judiciar C.I.I., M.A., a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta SC S.I.G. SRL, în contradictoriu cu pârâții M.T., A.R.R., C.N.M.S.I., și chematul în garanție D.S., a obligat pârâții M.T., A.R.R.

și C.N.M.S.I. la plata în solidar, către reclamanta SC S.I.G. SRL, a sumei de 725.923,83 lei, reprezentând despăgubiri materiale, a respins capătul de cerere referitor la daunele morale, ca neîntemeiat, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 2088 pronunțată de în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 22486/2/2005, la data de 13 decembrie 2005, a dispus anularea Hotărârii din data de 24 iunie 2005 și a Rezoluției din 13 iunie 2005 a Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor; anularea licențelor de execuție eliberate pe numele intervenientei SC D. SRL pe traseul Iași - Galați, pe perioada 2005 - 2008; și a fost constatată câștigătoare a licitației organizate în perioada 27 mai - 03 iunie 2005, pentru traseul Iași - Galați, reclamanta SC S.I.G.

SRL, fiind respinsă cererea de intervenție a SC D. SRL. Prin Decizia nr. 3146, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 septembrie 2006 în Dosarul nr. 22486/2/2005, au fost respinse recursurile formulate de A.R.R., M.T.C.T. și I.G.C.T.I. împotriva sentinței civile nr. 2088 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Prin Decizia nr. 2731, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 mai 2007, în Dosarul nr. 15442/1/2006, au fost respinse și contestațiile în anulare formulate de A.R.R. și M.T.C.T.

împotriva Deciziei nr. 3146, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 septembrie 2006, ca tardiv formulate. Potrivit considerentelor acestei decizii, sentința civilă nr. 2088 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 2311/2005, la data de 13 decembrie 2005, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3146, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 septembrie 2006, a fost executată de către A.R.R. la cererea creditorului obligației (reclamanta SC S.I.G. SRL), prin eliberarea licenței de traseu din 4 octombrie 2006. Astfel, Curtea a reținut că deși reclamanta SC S.I.G.

SRL Iași a fost declarată câștigătoare a procedurii de atribuire electronică a traseului interjudețean 243 (Iași - Galați) pentru cursa 1, la data de 3 iunie 2005, drept consfințit, cu putere de lucru judecat, prin hotărârile judecătorești expuse anterior, până la momentul eliberării licenței de traseu, la 4 octombrie 2006, aceasta s-a aflat în imposibilitate de a-și valorifica dreptul câștigat, de exploatare a licenței obținute, prin prestarea serviciului public de transport de călători pe acest traseu.

În opinia instanței, această împrejurare a cauzat reclamantei un prejudiciu, reprezentând beneficiul nerealizat în perioada cuprinsă între data câștigării procedurii, 3 iunie 2005 și data eliberării licenței, 4 octombrie 2006, din exploatarea dreptului de prestare a serviciului de transport public de călători pe traseul interjudețean 243 (Iași - Galați) pentru cursa 1, cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare (pentru care s-a reținut că a formulat o cerere de înlocuire întemeiată), beneficiu constând în profitul net pe care l-ar fi putut obține dacă ar fi exploatat acest traseu, în lipsa emiterii actelor administrative desființate. Astfel, Curtea a reținut că elementul esențial al răspunderii civile delictuale pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, referitor la existența unui prejudiciu material cert și actual, există, urmând a fi cuantificat.

S-a apreciat că imposibilitatea de exercitare a dreptului s-a datorat, potrivit sentinței civile nr. 2088 din 13 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 22486/2/2005, irevocabilă prin Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, de descalificarea nelegală a reclamantei SC S.I.G.

SRL, prin Hotărârea din data de 24 iunie 2005 a Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic național, ca urmare a admiterii, în mod greșit, a contestației pârâtei SC D. SRL, prin rezoluția aceleiași Comisii de validare a atribuirii electronice a traseelor din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic național, din data de 13 iunie 2005. În consecință, Curtea a reținut că prejudiciul, astfel cum a fost configurat anterior, a fost cauzat de emiterea celor două acte anulate în mod irevocabil de instanțele de contencios administrativ, ca fiind nelegale - rezoluția din data de 13 iunie 2005 și Hotărârea din data de 24 iunie 2005, de către Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic național, organism interinstituțional fără personalitate juridică.

Curtea a reținut, astfel, că potrivit sentinței civile nr. 2088 din 13 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 22486/2/2005 (Dosar în format vechi nr. 2311/2005), irevocabilă prin Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fapta cauzatoare a prejudiciului configurat anterior constă în emiterea celor două acte anulate, aspect deja reținut cu putere de lucru judecat, iar legătura de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamantă și emiterea celor două acte anulate, de către Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic național decurge din împrejurarea că reclamanta nu a putut valorifica dreptul său câștigat încă de la data de 3 iunie 2005, decât după contestarea actelor în fața instanțelor de contencios administrativ și obținerea hotărârilor judecătorești de anulare a lor și punerea în executare a acestora, la data de 4 octombrie 2006. În ceea ce privește responsabilitatea celor trei pârâți - M.T.C, A.R.R.

și I.G.C.T.I., Curtea a subliniat că două sunt argumentele care confirmă responsabilitatea acestora pentru prejudiciul cauzat din emiterea nelegală a celor două acte de către Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic național: unul este reprezentat de stabilirea calității procesuale pasive, cu putere de lucru judecat, în raport de acești pârâți, în cadrul dosarului privind anularea celor două acte administrative, Dosarul nr. 22486/2/2005 (Dosar în format vechi nr. 2311/2005), potrivit sentinței civile nr. 2088 din 13 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 22486/2/2005 (Dosar în format vechi nr. 2311/2005), irevocabilă prin Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, iar celălalt are la bază argumentul reglementării cu caracter normativ conținută în art. 9 din Metodologia de atribuire a licențelor de execuție pentru traseu din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate de trafic județean, interjudețean între două județe limitrofe (inclusiv între municipiul București și județul Ilfov) și interjudețean (filele 299 - 317, vol. I),

unde se arată că „Atribuirea electronică a traseelor cuprinse în programul național este coordonată de o Comisie de validare a atribuirii electronice a traseelor - denumită în continuare Comisie. Componența Comisiei, aprobată de Secretarul de stat coordonator al M.T.C.T., cuprinde câte un reprezentant al D.G.T.R. - M.T.C.T., A.R.R. - M.T.C.T. și I.G.C.T.I., nominalizați de conducerea acestor organisme”. Astfel, în opinia instanței, pârâții, prin prepușii lor, desemnați în condițiile reglementărilor cu caracter normativ cuprinse în Metodologie, poartă întreaga răspundere în privința faptelor și actelor emise de comisia din a căror componență au făcut parte, și lipsa unor dispoziții exprese care să delimiteze atribuțiile între cei trei reprezentanți determină o răspundere solidară a celor trei pârâți, în calitate de comitenți, pentru prepușii lor, în condițiile dispozițiilor art. 1000 alin. (3) C. civ.

în vigoare la momentul săvârșirii faptei (emiterea actelor nelegale). În ceea ce privește cuantificarea prejudiciului, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, documentele contabile depuse de către pârâta SC D. SRL la dosar în privința veniturilor obținute din prestarea serviciului public de călători pentru cursa 1 pe traseul interjudețean 243 Iași - Galați în perioada 01 iulie 2005 - 04 octombrie 2006, precum și concluziile consultantului fiscal G.A., exprimate în cuprinsul Raportului de expertiză fiscală judiciară care au creat convingerea instanței cu privire la un cuantum minim cert al prejudiciului reprezentând beneficiul nerealizat de către reclamantă, în cuantum de 725.923,83 lei.

Astfel, Curtea a stabilit ca parametrii pentru stabilirea cuantumului prejudiciului reprezentând beneficiul nerealizat de către reclamantă, profitul net ipotetic ca rezultat al venitului total pe care l-ar fi putut obține reclamanta raportat la fluxul de călători care rezultă din documentele contabile și alte evidențe ale pârâtei SC D. SRL, care a executat efectiv cursa 1 pe traseul interjudețean 243 Iași - Galați în perioada 01 iulie 2005 - 04 octombrie 2006 și capacitatea și caracteristicile vehiculelor cu care reclamanta SC S.I.G.

SRL a participat și a câștigat procedura de atribuire a acestui traseu la data de 3 iunie 2005, cu scăderea costurilor estimate pe care le-ar fi avut reclamanta în cazul executării serviciului, prin raportare la costurile de exploatare ale aceluiași traseu în perioada 01 iulie 2003 - 05 octombrie 2006, când a deținut licențe de exploatare ale aceluiași traseu și la caracteristicile și consumurile vehiculelor participante la noua procedură de atribuire.

Având în vedere că nici expertul judiciar desemnat inițial, respectiv expertul judiciar contabil I.G., și nici doamna consultant fiscal G.A., nu au putut determina cu exactitate nici fluxul de călători existent pe traseul interjudețean 243 Iași - Galați în perioada 01 iulie 2005 - 04 octombrie 2006, nici cheltuielile pe care le-ar fi avut reclamanta în exploatarea efectivă a acestui traseu, cu vehiculul pentru care solicitase înlocuirea pentru executarea serviciului public de călători pentru acest traseu, certe fiind doar împrejurările referitoare la capacitatea sporită a vehiculului reclamantei (36 de locuri față de 28) și niște costuri de exploatare mai mici, date fiind pe de o parte caracteristicile autovehiculului reclamantei, mai nou decât al pârâtei SC D. SRL, precum și forma deținerii acestuia (contravaloarea ratelor de leasing financiar neconstituind o cheltuială de exploatare, întrucât leasingul are ca scop obținerea dreptului de proprietate asupra bunului), Curtea a acceptat acordul tuturor părților, exprimat în ședința publică din data de 17 septembrie 2012, la fluxul de călători indicat de SC D. SRL, de 112 călători pe cursă, avut în vedere și de către doamna consultant fiscal G.A., iar în privința cheltuielilor pe care reclamanta le-ar fi efectuat, s-a apreciat că doamna consultant fiscal,

în cuprinsul Raportului de expertiză fiscală judiciară depus la filele 445 - 472, vol. IV, a efectuat un calcul corect și echidistant al prezumtivelor cheltuieli. De asemenea, din obiecțiunile pârâtului M.T., Curtea a reținut că multe dintre acestea vizează folosirea unor parametri în defavoarea reclamantei, precum reținerea greșită a unui număr de 227 de zile de exploatare pentru perioada ianuarie - 5 octombrie 2006, în loc de 278 ; calcularea prețului prin raportare la o capacitate de doar 75%; fără ca reclamanta să fi contestat aceste aspecte, care ar fi putut determina un profit net ipotetic mai mare.

În ceea ce privește obiecția referitoare la calcularea greșită a cheltuielilor de exploatare pentru un singur autobuz, Curtea a apreciat că aceasta este corectă, întrucât suplimentarea cuprinsă în Programul de transport interjudețean pentru traseul interjudețean 243 Iași - Galați cu încă o cursă, la cererea SC D. SRL, a fost contestată de către reclamantă în Dosarul nr. 3092/2/2007, astfel încât ea nu a fost executată și nici nu există suficiente dovezi care să creeze convingerea instanței că reclamanta ar fi fost îndreptățită și ar fi avut capacitatea de a executa și această cursă nr. 2. Însă, cum pârâta a contestat exclusiv greșita calculare a costurilor din această perspectivă, Curtea, în lipsa altor obiecții, a apreciat că suma de 725.923,83 lei determinată prin ultimul raport întocmit este cea mai apropiată de realitate.

Curtea nu a avut în vedere, la stabilirea întinderii răspunderii materiale, cuantumul sumei solicitate de către reclamantă, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 96.625,59 lei pe care le-a suportat cu ocazia procesului în anularea rezoluției din data de 13 iunie 2005 și Hotărârii din data de 24 iunie 2005, întrucât acestea nu se circumscriu răspunderii administrative pentru care este îndreptățită instanța de contencios administrativ să stabilească valoarea pagubei create prin emiterea actelor nelegale, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 11 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ci sferei răspunderii civile delictuale, pentru recuperarea cărora reclamanta are deschisă calea unei acțiuni în despăgubiri pe calea dreptului comun.

Având în vedere declarația reclamantei de renunțare la judecată în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL, din ședința publică din data de 10 decembrie 2012, precum și acordul acestei pârâte, în baza dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., Curtea a luat act de renunțarea la judecată. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata daunelor morale, Curtea a reținut că din ansamblul probator administrat nu rezultă niciuna din împrejurările relevate de către reclamantă în susținerea producerii unui prejudiciu moral. În privința cererii reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reținut că reclamanta nu a depus nici un document justificativ care să ateste efectuarea unor cheltuieli cu prezentul litigiu, cu atât mai puțin valoarea acestora, pentru a putea stabili valoarea unui prejudiciu din această perspectivă.

2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 7233 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București a formulat recurs reclamanta SC S.I.G. SRL, A.R.R. (în continuare denumită A.R.R.), C.N.M.S.I. (denumit în continuare C.N.M.S.I.) și M.T. Recurenta SC S.I.G. SRL a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, a solicitat modificarea hotărârii recurate având în vedere obiecțiunile formulate la raportul de expertiză întocmit în cauză. Această recurentă, în motivarea recursului formulat, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut netemeinicia și nelegalitatea hotărârii recurate și a adus, în esență, următoarele critici acesteia: - Despăgubirile acordate prin hotărârea judecătorească nu includ cota T.V.A.

aferentă, ceea ce creează un prejudiciu reclamantei egal cu contravaloarea acestei taxe, care după momentul încasării trebuie evidențiată în contabilitate și achitată către bugetul de stat. Prin urmare, recurenta susține că pentru determinarea, în mod corect, a profitului nerealizat este necesară adăugarea cotei de 19% la suma stabilită conform raportului de expertiză. - Cheltuielile pe care recurenta le-a suportat și fără să deservească traseul, respectiv ratele leasing, salarii șoferi, asigurări R.C.A.

și C.A.S.C.O., impozit auto, suportate efectiv și în perioada în care traseul a fost exploatat nelegal de SC D. SRL nu trebuiau să fie incluse în categoria cheltuielilor efectuate, dacă ar fi deservit ea însăși traseul, în intervalul 1 iulie 2005 - 5 octombrie 2006. Astfel, a avut loc o diminuare nejustificată a prejudiciului cauzat, fără ca instanța să efectueze o cercetare judecătorească completă prin care să stabilească efectiv care cheltuieli trebuiau scăzute din venitul brut obținut de SC D. SRL și care dintre acestea nu trebuiau scăzute. - Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea disp. art. 998-998 C. civ. - Recurenta susține că pentru stabilirea beneficiului său nerealizat era necesar ca în cauză să se efectueze un raport de expertiză tehnică auto, însă această probă în mod greșit i-a fost respinsă.

- Instanța de fond a omis să se pronunțe asupra obiecțiunilor formulate de reclamantă. - Au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. întrucât instanța nu a avut rol activ în a administra orice probă pe care o considera necesară în vederea stabilirii beneficiului nerealizat și repararea integrală a prejudiciului cauzat. - În mod greșit instanța de fond a respins cererea privind cheltuielile de judecată solicitate în valoare de 96.625,59 lei, acestea fiind dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv chitanțe și facturi. Recurenta A.R.R., susținând nelegalitatea și netemeinicia aceleiași sentințe, a adus, în esență, următoarele critici acesteia: - Raportul de expertiză pe care se fundamentează hotărârea instanței de fond este nul, întrucât expertul care l-a întocmit, respectiv G.A.

nu are calitatea de expert contabil și nu este membru înscris în partea activă a Tabloului corpului experților contabili, această susținere nefiind luată în considerare de instanța de fond, deși i-a fost semnalată. Mai mult, raportul de expertiză întocmit de persoana menționată care are calitatea de consultant fiscal, nu a fost vizat de auditorul de calitate, fiind încălcate dispozițiile în acest sens din cuprinsul Standardului profesional nr. 3513.4 și din Regulamentul privind auditul de calitate al serviciilor contabile. De asemenea, raportul de expertiză nu a fost semnat și parafat pe fiecare pagină în parte. - Beneficiul nerealizat în sumă de 725.923,83 lei acordat de instanța de fond nu se justifică.

Acesta a fost stabilit de consultantul fiscal în cadrul expertizei întocmite în cauză, însă raportul de expertiză nu a avut la bază documente contabile care fac obiectul prezentărilor contabile, nu s-a stabilit corect și real fluxul de călători, nu au fost avute în vedere bilanțurile publicate de M.F.P. pentru SC D. SRL. De asemenea, nu s-a avut în vedere că reclamanta nu a suferit un prejudiciu întrucât autovehiculul a fost utilizat, iar pentru autovehiculul, cu care a participat la atribuire și pentru care deținea licență, s-a solicitat înlocuirea cu autovehiculul, pentru care nu deținea licență de execuție la data de referință de 4 mai 2005 prevăzută de art. 69 alin. (3) din O.M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, cu modificările ulterioare și art. 4 din Metodologie.

- Prejudiciul a fost stabilit în raport de întreaga activitate desfășurată de SC D. SRL și nu raportat la Cursa 1 a traseului interjudețean Iași - Galați, astfel cum rezultă din anexele depuse la raportul de expertiză fiscală. - Nu au fost îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale ale A.R.R., neexistând o faptă ilicită, un prejudiciu cert și real și un raport de cauzalitate, în speța dedusă judecății. Recurentul C.N.M.S.I. a susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate, motivat de faptul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece nu există o culpă a succesoarelor sale și implicit a C.N.M.S.I. ca și condiție pentru obligarea acestuia în solidar cu M.T. și A.R.R.

la plata sumei stabilite în sentința civilă nr. 7233 din 20 decembrie 2012, recurată în speță. În ceea ce privește soluția pe fondul cauzei, se susține că aceasta este nelegală și netemeinică deoarece nu a fost înțeleasă situația de fapt și au fost aplicate greșit dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. coroborate cu art. 18 din Legea nr. 554/2004. Recurentul menționează că în cauză nu s-a făcut dovada certitudinii prejudiciului, iar referitor la vinovăție nu se poate reține în speță incidența prevederilor legale referitoare la imprudența sau neglijența Comisiei de validare, în condițiile în care nici nu a emis actul la care se referă cererea de dezdăunare. M.T., în cuprinsul recursului formulat, a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurentul M.T. a arătat că nu există temei legal pentru obligarea sa în solidar cu ceilalți pârâți în cauză la plata despăgubirilor solicitate de către reclamantă, instanța necercetând pricina și prin prisma verificării cerințelor impuse de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, mai ales în contextul în care prin sentința civilă nr. 2088/2005, irevocabilă prin Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nu a fost instituită nicio obligație în sarcina sa. De asemenea, se susține nelegalitatea sentinței recurate, motivat de faptul că nu sunt întrunite nici condițiile răspunderii civile delictuale în temeiul art. 998-999 C. civ.

De altfel, în mod greșit a fost cuantificat prejudiciul în cuprinsul raportului de expertiză fiscală fără a se ține seama de obiecțiunile formulate de pârâții în cauză. În cuprinsul recursului formulat se invocă și faptul că soluția instanței de fond este fundamentată pe un raport de expertiză fiscală judiciară întocmit de o persoană care nu are calitatea de expert tehnic judiciar, astfel cum impun dispozițiile O.G. nr. 2/2000, fiind încălcate astfel dispozițiile legale referitoare la proba cu expertiză, astfel că această probă este nulă. Pârâtul-recurent M.T. a formulat întâmpinare la recursul recurentei-reclamante, combătând și criticile acesteia și solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În cauză au fost formulate note scrise de recurenta-reclamantă și recurentele-pârâte A.R.R. și A.A.D.R. (succesoarea C.N.M.S.I.), prin care s-au reiterat motivele de recurs. Au fost formulate în cauză note scrise de M.C.M., în cuprinsul cărora s-a solicitat rectificarea citativului în sensul eliminării sale, întrucât prin Încheierea de ședință din 27 mai 2009, Curtea de Apel București a admis excepția privind lipsa calității sale procesuale pasive, fiind respinsă cererea de chemare în garanție formulată de D.S. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, recurentele nu au înțeles să se îndrepte, prin calea de atac formulată și împotriva încheierii menționate, care atestă lipsa calității sale procesuale pasive.

3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursurile formulate, urmează să le admită în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Analizând sentința nr. 7233 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a dispus obligarea recurenților-pârâți în solidar la plata sumei de 725.923,83 lei reprezentând despăgubiri materiale, se constată că instanța de fond și-a fundamentat soluția pe concluziile consultantului fiscal G.A., astfel cum acestea au fost redate în cuprinsul raportului de expertiză fiscală întocmit în dosarul cauzei. Criticile formulate de recurenții-pârâți A.R.R. și M.T., referitoare la nulitatea raportului de expertiză motivat de faptul că această probă nu a fost încuviințată și administrată cu respectarea condițiilor legale, sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 201 alin. (1) C. proc. civ. (1865): „Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe (…).” Conform art. 202: „Dacă părțile nu se învoiesc asupra numirii experților, ei se vor numi de către instanță, prin tragere la sorți, în ședință publică, de pe lista întocmită și comunicată de către biroul local de expertiză, cuprinzând persoanele înscrise în evidența celor autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare”. Din cuprinsul dispozițiilor legale citate, rezultă că expertiza judiciară poate fi efectuată de către experți judiciari, menționați pe o listă întocmită și comunicată de către biroul local de expertiză, care cuprinde persoanele autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare.

Actul normativ care reglementează activitatea de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, este O.G. nr. 2/2000, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2000: „(1) Activitatea de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, precum și modul de dobândire a calității de expert tehnic se organizează și se desfășoară în condițiile prevăzute în prezenta ordonanță. (2) Este expert tehnic judiciar orice persoană fizică care dobândește această calitate în condițiile prezentei ordonanțe și este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit, pe specialități și pe județe, respectiv pe municipiul București. Expertul tehnic judiciar este expert oficial și poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești sau de alte organe cu atribuții jurisdicționale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare”.

Conform art. 2 din același act normativ: „Expertiza tehnică efectuată din dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții jurisdicționale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiză tehnică judiciară”. În raport cu dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 2/2000: „(1) În scopul coordonării și îndrumării, din punct de vedere administrativ și metodologic, precum și al controlului activității de expertiză tehnică judiciară, în cadrul M.J. funcționează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare. (2) În cadrul tribunalelor funcționează birouri locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile”.

Referitor la modul de exercitare a profesiei, sunt incidente dispozițiile art. 5: „Activitatea de expertiză tehnică se poate exercita la alegere de către experții tehnici, individual sau în societăți comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice” și art. 6: „Experții tehnici se pot constitui în asociații profesionale, în condițiile legii”. În conformitate cu dispozițiile art. 11 din același act normativ: „(1) Persoana care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 10 este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit, pe specialități și pe județe, de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare. (2) Calitatea de expert tehnic judiciar și specializarea acestuia se dovedesc cu autorizația de expert tehnic judiciar, eliberată de Biroul central pentru expertize judiciare din M.J.

(3) Tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, cu datele de identificare, întocmit pe specialități și pe județe, în funcție de domiciliul acestora, se publică anual pe pagina de internet a M.J.L.C. și se transmite birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile din cadrul tribunalelor”. Referitor la regulile procedurale privind expertiza tehnică judiciară, dispozițiile art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 prevăd că: „Organul îndreptățit să dispună efectuarea expertizei judiciare numește expertul sau, după caz, specialistul, indică în scris, prin încheiere sau prin ordonanță, obiectul expertizei și întrebările la care trebuie să răspundă acesta, stabilește data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, și comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza”.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și din verificările efectuate, rezultă fără putință de tăgadă că persoana care a fost desemnată să efectueze expertiza judiciară în cauză, nu are calitatea de expert tehnic judiciar, nefiind înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, astfel cum prevăd dispozițiile speciale citate anterior. Persoana care a efectuat expertiza, respectiv G.A., are calitatea de consultant fiscal și nu expert tehnic judiciar, fapt de altfel necontestat în cauză. În ceea ce privește organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, sunt incidente alte acte normative, respectiv O.G. nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță, precum și Regulamentul de organizare și funcționare a C.C.F.

Din cuprinsul actelor normative care reglementează exercitarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară - O.G. nr. 2/2000 și a activității de consultanță fiscală - O.G. nr. 71/2001, rezultă că, în actualul context legislativ, există diferențe semnificative între calitatea de expert tehnic judiciar și calitatea de consultant fiscal, inclusiv în ceea ce privește activitatea pe care aceste categorii de persoane o desfășoară. Este adevărat că potrivit art. 3 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 71/2001, activitatea de consultanță fiscală constă și în realizarea de expertize fiscale judiciare la solicitarea organelor judecătorești . Însă, în cauză, despăgubirile materiale solicitate de reclamantă nu au nicio legătură cu domeniul fiscal, nu vizează probleme de procedură fiscală sau acte administrative fiscale, etc. Prin urmare, instanța de fond era ținută să respecte dispozițiile art. 201 și urm. C. proc.

civ., privind desemnarea/ numirea unui expert tehnic judiciar de pe lista întocmită și comunicată de biroul local de expertiză, din rândul persoanelor înscrise în evidența celor autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare. Or, instanța de fond deși inițial a nominalizat expertul judiciar în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 201 și urm. C. proc. civ. și respectiv, O.G. nr. 2/2000, ulterior, prin Încheierea de ședință din 7 noiembrie 2011, numește pentru efectuarea unui nou raport de expertiză, pe G.A., care nu are calitatea de expert tehnic judiciar, ci de consultant fiscal.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de pârâta A.R.R., respectiv cererea de reexaminare și notele de ședință ulterioare desemnării consultantului fiscal G.A., rezultă că această pârâtă a invocat instanței desemnarea nelegală a expertului tehnic judiciar urmare a faptului că acesta nu are calitatea de expert contabil înscris în partea activă a Tabloului nominal cuprinzând experții tehnici judiciari. Față de dispozițiile legale menționate, de situația de fapt expusă, rezultă că au fost încălcate dispozițiile legale prevăzute de art. 201 și art. 202 C. proc. civ., cât și celelalte dispoziții menționate și citate, din cuprinsul O.G. nr. 2/2000 în ceea ce privește desemnarea și respectiv întocmirea raportului de expertiză pe care se fundamentează soluția instanței de fond.

Raportul de expertiză este un act de procedură, iar îndeplinirea sa cu încălcarea dispozițiilor legale atrage nulitatea acestuia în condițiile prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Este evident că admiterea și administrarea probei cu o expertiză fiscală, întocmită de un consultant, cu încălcarea dispozițiilor legale incidente expuse anterior, creează o vătămare a recurentelor care au învederat nelegalitatea administrării probei atât la fond, cât și în cuprinsul recursului formulat. De asemenea, nu s-a dovedit că nu există experți judiciari autorizați pentru a se recurge la desemnarea unui consultant fiscal pentru efectuarea unei expertize tehnice judiciare, într-o cauză ce nu vizează domeniul fiscal.

Prin urmare, instanța de recurs apreciază ca fiind fondate toate criticile exprimate de recurente cu privire la această problemă, astfel că este nelegală sentința recurată, care se fundamentează pe raportul de expertiză apreciat ca fiind nul, pentru nerespectarea prevederilor legale, astfel cum s-a reținut anterior, impunându-se casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, art. 313 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite recursurile formulate, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru administrarea probelor, cu respectarea dispozițiilor legale în materia probei cu expertiză, urmând ca toate celelalte critici să fie analizate ca apărări.

În altă ordine, cererea formulată de M.M.C. este întemeiată, întrucât prin Încheierea din 3 iunie 2009 instanța de fond a admis că această persoană nu are calitate procesuală pasivă, această încheiere nefiind atacată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de SC S.I.G. SRL, M.T., A.R.R. și A.A.D.R. împotriva sentinței nr. 7233 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2015.