ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 594/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 594/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin cererea înregistrată pe la data de 09

august 2007, sub nr. 5829/2/2007, reclamanta SC S.I.G. SRL a solicitat instanței

de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâții M.T.C.T., A.R.R.,

I.G.C. și T.C.N.M.S.I. și SC D. SRL, obligarea, în solidar, la plata sumei de

1.280.031,27 lei reprezentând despăgubiri materiale și la plata sumei de

300.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, precum și la plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că SC S.I.G. SRL Iași, prin cererea adresată Curții de Apel

București a chemat în judecată A.R.R., M.T.C.T., C.V.A.E.T. și I.G.C.T.I.

pentru ca instanța să dispună anularea Hotărârii din 24 iunie 2005 și a Rezoluției

din 13 iunie 2005 a Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor.

În proces a

intervenit în interes accesoriu SC D. SRL Galați.

Prin sentința civilă nr.

2088 din 13 decembrie 2005, Curtea de Apel București a admis acțiunea, a anulat

hotărârea din 24 iunie 2005 și rezoluția din 13 iunie 2005 a C.V.A.E.T., a

anulat licențele de execuție eliberate pe numele intervenientei pe traseul Iași

- Galați pe perioada 2005 - 2008, a constatat drept câștigătoare a licitației

organizate în perioada 27 mai - 03 iunie 2005 pentru traseul Iași - Galați pe

reclamantă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interesul

pârâților formulată de SC D. SRL, cu sediul în Galați.

Recursurile declarate

de A.R.R., M.T.C.T. și I.G.C.T.I. au fost respinse de Înalta Curte de Casație

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3146 din 28

septembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 22486/2/2005.

Contestațiile în

anulare formulate de A.R.R. și M.T.C.T. împotriva Deciziei nr. 3146 din 28

septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, au fost respinse ca tardiv formulate.

A precizat reclamanta

că prejudiciile materiale pentru vătămarea unor drepturi subiective și interese

legitime private constau în pierderile suportate ca urmare a neexecutării

curselor pe traseul 243, Iași - Galați cursa 1, în perioada 1 iulie 2005 - 5

octombrie 2006, beneficii nerealizate ca urmare a împiedicării exercitării unor

drepturi câștigate, iar prejudiciile morale au fost solicitate pentru

descalificarea abuzivă cu ocazia licitației din 3 iunie 2005 pe traseul 243,

atingeri aduse imaginii, prestigiului și credibilității societății în ceea ce

privește relația cu partenerii de afaceri și alți parteneri.

Pârâtul M.T. a depus întâmpinare.

Pârâta SC D. SRL a

formulat întâmpinare, prin care a susținut că nu are calitatea de autoritate

publică emitentă a actului administrativ invocat de către reclamantă, arătându-se

că nu are legitimarea procesuală pasivă în acțiunea reclamantei.

În ceea ce privește

fondul cauzei, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune

al reclamantei:

Prin încheierea

interlocutorie din data de 18 iunie 2008, instanța a constatat admisibilitatea

cererii de chemare în garanție formulată de pârâta A.S.S.I. în privința

reprezentantului său în Comisia de validare, D.S., dispunând citarea acestuia

în calitate de chemat în garanție.

Prin încheierea

interlocutorie din data de 30 iunie 2008, Curtea a respins, motivat, excepția

prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta A.S.S.I., precum și excepția

lipsi calității procesuale pasive, invocată de pârâta SC D. SRL.

Chematul în garanție D.S.

a formulat, la rândul său, o cerere de chemare în garanție a lui M.M.C., cerere

încuviințată prin Încheierea din 04 martie 2009.

Prin Încheierea

interlocutorie din data de 27 mai 2009, Curtea a respins, motivat, excepția

lipsei calității procesuale active a pârâtei A.S.S.I., pentru formularea

cererii de chemare în garanție a lui D.S., invocată de către acesta, iar prin Încheierea

interlocutorie din data de 03 iunie 2009 Curtea a admis, motivat, excepția

lipsei calității procesuale pasive a numitului M.M.C. și a respins cererea de

chemare în garanție formulată de D.S. față de M.M.C., ca fiind introdusă

împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.

Sub aspect

probatoriu, părților le-a fost încuviințată și administrată proba cu

înscrisuri; reclamantei i-a fost respinsă proba cu expertiza tehnică de

exploatare auto, ca inutilă soluționării cauzei, iar probele cu interogatoriile

pârâtelor și proba testimonială, ca inadmisibile; pârâtei A.S.S.I. i-a fost

încuviințată și administrată proba cu expertiză tehnică contabilă și proba cu

interogatoriul chematului în garanție D.S.

Curtea a dispus atașarea

Dosarului nr. 2311/2005 și, în cadrul probei cu înscrisuri, a solicitat pârâților

A.R.R. și C.N.M.S.I. depunerea întregii documentații pe baza căreia a fost

declarată inițial câștigătoare a licitației organizate în perioada 27 mai - 03

iunie 2005, pentru traseul Iași - Galați, reclamanta SC S.I.G. SRL, pe baza căreia

au fost emise Hotărârea din data de 24 iunie 2005 și Rezoluția din 13 iunie

2005 de către Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor, precum și

documentația întocmită pentru soluționarea cererii SC D. SRL de suplimentare a

programului de transport interjudețean pentru același traseu 243, cu o nouă

cursă, cursa 2, pârâtele declarând că acestea au fost depuse la dosar.

În cauză a fost

întocmit un prim raport de expertiză contabilă judiciară de către expert contabil

I.G., față de care toate părțile au formulat obiecțiuni, însoțite de opiniile

separate ale experților parte încuviințați, obiecțiuni încuviințate de către

instanță, prin încheierea din data de 28 februarie 2011, fiind stabilite

coordonate suplimentare pentru calcularea beneficiului nerealizat.

Un nou raport de

expertiză contabilă judiciară a fost întocmit de către același expert pentru

termenul din data de 26 septembrie 2011, față de care au fost încuviințate, din

nou, obiecțiunile formulate de părți, și apreciind că se impune refacerea

expertizei contabile încuviințate, motivat și de împrejurarea pierderii calității

de expert tehnic judiciar a doamnei expert I.G., prin Încheierea de ședință din

data de 07 noiembrie 2011, Curtea a dispus efectuarea unei noi expertize

contabile, de către un consultant fiscal desemnat de pe lista consultanților

fiscali autorizați, fiind desemnată în mod aleatoriu doamna consultant fiscal G.A.

În cauză a fost

întocmit Raportul de expertiză fiscală judiciară de către doamna consultant

fiscal G.A.

Prin Încheierea de ședință

din data de 08 octombrie 2012, Curtea a respins, motivat, obiecțiunile părților

formulate împotriva raportului întocmit, având în vedere și achiesarea

reclamantei SC S.I.G. SRL, din ședință publică din data de 17 septembrie 2012,

la fluxul de călători indicat de SC D. SRL, de 112 călători pe cursă.

Prin sentința nr. 7233

din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei SC

S.I.G. SRL în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL - prin administrator judiciar

C.I.I., M.A., a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta SC S.I.G.

SRL, în contradictoriu cu pârâții M.T., A.R.R., C.N.M.S.I., și chematul în garanție

D.S., a obligat pârâții M.T., A.R.R. și C.N.M.S.I. la plata în solidar, către

reclamanta SC S.I.G. SRL, a sumei de 725.923,83 lei, reprezentând despăgubiri

materiale, a respins capătul de cerere referitor la daunele morale, ca

neîntemeiat, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata

cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 2088 pronunțată de în cauza ce

a format obiectul Dosarului nr. 22486/2/2005, la data de 13 decembrie 2005, a

dispus anularea Hotărârii din data de 24 iunie 2005 și a Rezoluției din 13

iunie 2005 a Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor;

anularea licențelor de execuție eliberate pe numele intervenientei SC D. SRL pe

traseul Iași - Galați, pe perioada 2005 - 2008; și a fost constatată câștigătoare

a licitației organizate în perioada 27 mai - 03 iunie 2005, pentru traseul Iași

- Galați, reclamanta SC S.I.G. SRL, fiind respinsă cererea de intervenție a SC

D. SRL.

Prin Decizia nr. 3146,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, la data de 28 septembrie 2006 în Dosarul nr. 22486/2/2005,

au fost respinse recursurile formulate de A.R.R., M.T.C.T. și I.G.C.T.I.

împotriva sentinței civile nr. 2088 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Prin Decizia nr. 2731,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, la data de 28 mai 2007, în Dosarul nr. 15442/1/2006,

au fost respinse și contestațiile în anulare formulate de A.R.R. și M.T.C.T.

împotriva Deciziei nr. 3146, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 septembrie 2006, ca

tardiv formulate.

Potrivit

considerentelor acestei decizii, sentința civilă nr. 2088 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în

cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 2311/2005, la data de 13 decembrie

2005, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3146, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de

28 septembrie 2006, a fost executată de către A.R.R. la cererea creditorului

obligației (reclamanta SC S.I.G. SRL), prin eliberarea licenței de traseu din 4

octombrie 2006.

Astfel, Curtea a reținut

că deși reclamanta SC S.I.G. SRL Iași a fost declarată câștigătoare a

procedurii de atribuire electronică a traseului interjudețean 243 (Iași - Galați)

pentru cursa 1, la data de 3 iunie 2005, drept consfințit, cu putere de lucru

judecat, prin hotărârile judecătorești expuse anterior, până la momentul eliberării

licenței de traseu, la 4 octombrie 2006, aceasta s-a aflat în imposibilitate de

a-și valorifica dreptul câștigat, de exploatare a licenței obținute, prin

prestarea serviciului public de transport de călători pe acest traseu.

În opinia instanței,

această împrejurare a cauzat reclamantei un prejudiciu, reprezentând beneficiul

nerealizat în perioada cuprinsă între data câștigării procedurii, 3 iunie 2005 și

data eliberării licenței, 4 octombrie 2006, din exploatarea dreptului de

prestare a serviciului de transport public de călători pe traseul interjudețean

243 (Iași - Galați) pentru cursa 1, cu autovehiculul cu numărul de

înmatriculare (pentru care s-a reținut că a formulat o cerere de înlocuire

întemeiată), beneficiu constând în profitul net pe care l-ar fi putut obține

dacă ar fi exploatat acest traseu, în lipsa emiterii actelor administrative

desființate.

Astfel, Curtea a reținut

că elementul esențial al răspunderii civile delictuale pe care reclamanta și-a

întemeiat acțiunea, referitor la existența unui prejudiciu material cert și

actual, există, urmând a fi cuantificat.

S-a apreciat că

imposibilitatea de exercitare a dreptului s-a datorat, potrivit sentinței civile

nr. 2088 din 13 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 22486/2/2005,

irevocabilă prin Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, de

descalificarea nelegală a reclamantei SC S.I.G. SRL, prin Hotărârea din data de

24 iunie 2005 a Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor din

Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic național,

ca urmare a admiterii, în mod greșit, a contestației pârâtei SC D. SRL, prin

rezoluția aceleiași Comisii de validare a atribuirii electronice a traseelor

din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic

național, din data de 13 iunie 2005.

În consecință, Curtea

a reținut că prejudiciul, astfel cum a fost configurat anterior, a fost cauzat

de emiterea celor două acte anulate în mod irevocabil de instanțele de

contencios administrativ, ca fiind nelegale - rezoluția din data de 13 iunie

2005 și Hotărârea din data de 24 iunie 2005, de către Comisia de validare a

atribuirii electronice a traseelor din Programul de transport rutier de

persoane prin servicii regulate în trafic național, organism interinstituțional

fără personalitate juridică.

Curtea a reținut,

astfel, că potrivit sentinței civile nr. 2088 din 13 decembrie 2005 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, în Dosarul nr. 22486/2/2005 (Dosar în format vechi nr. 2311/2005),

irevocabilă prin Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

fapta cauzatoare a prejudiciului configurat anterior constă în emiterea celor

două acte anulate, aspect deja reținut cu putere de lucru judecat, iar legătura

de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamantă și emiterea celor două

acte anulate, de către Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor

din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic

național decurge din împrejurarea că reclamanta nu a putut valorifica dreptul său

câștigat încă de la data de 3 iunie 2005, decât după contestarea actelor în fața

instanțelor de contencios administrativ și obținerea hotărârilor judecătorești

de anulare a lor și punerea în executare a acestora, la data de 4 octombrie

2006.

În ceea ce privește

responsabilitatea celor trei pârâți - M.T.C, A.R.R. și I.G.C.T.I., Curtea a

subliniat că două sunt argumentele care confirmă responsabilitatea acestora

pentru prejudiciul cauzat din emiterea nelegală a celor două acte de către

Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor din Programul de

transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic național: unul

este reprezentat de stabilirea calității procesuale pasive, cu putere de lucru

judecat, în raport de acești pârâți, în cadrul dosarului privind anularea celor

două acte administrative, Dosarul nr. 22486/2/2005 (Dosar în format vechi nr. 2311/2005),

potrivit sentinței civile nr. 2088 din 13 decembrie 2005 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. 22486/2/2005 (Dosar în format vechi nr. 2311/2005), irevocabilă prin

Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, iar celălalt are la bază

argumentul reglementării cu caracter normativ conținută în art. 9 din

Metodologia de atribuire a licențelor de execuție pentru traseu din Programul

de transport rutier de persoane prin servicii regulate de trafic județean,

interjudețean între două județe limitrofe (inclusiv între municipiul București și

județul Ilfov) și interjudețean (filele 299 - 317, vol. I), unde se arată că

„Atribuirea electronică a traseelor cuprinse în programul național este

coordonată de o Comisie de validare a atribuirii electronice a traseelor -

denumită în continuare Comisie. Componența Comisiei, aprobată de Secretarul de

stat coordonator al M.T.C.T., cuprinde câte un reprezentant al D.G.T.R. - M.T.C.T.,

A.R.R. - M.T.C.T. și I.G.C.T.I., nominalizați de conducerea acestor organisme”.

Astfel, în opinia

instanței, pârâții, prin prepușii lor, desemnați în condițiile reglementărilor

cu caracter normativ cuprinse în Metodologie, poartă întreaga răspundere în

privința faptelor și actelor emise de comisia din a căror componență au făcut

parte, și lipsa unor dispoziții exprese care să delimiteze atribuțiile între

cei trei reprezentanți determină o răspundere solidară a celor trei pârâți, în

calitate de comitenți, pentru prepușii lor, în condițiile dispozițiilor art. 1000

alin. (3) C. civ. în vigoare la momentul săvârșirii faptei (emiterea actelor

nelegale).

În ceea ce privește

cuantificarea prejudiciului, Curtea a avut în vedere, pe de o parte,

documentele contabile depuse de către pârâta SC D. SRL la dosar în privința

veniturilor obținute din prestarea serviciului public de călători pentru cursa

1 pe traseul interjudețean 243 Iași - Galați în perioada 01 iulie 2005 - 04

octombrie 2006, precum și concluziile consultantului fiscal G.A., exprimate în

cuprinsul Raportului de expertiză fiscală judiciară care au creat convingerea

instanței cu privire la un cuantum minim cert al prejudiciului reprezentând

beneficiul nerealizat de către reclamantă, în cuantum de 725.923,83 lei.

Astfel, Curtea a

stabilit ca parametrii pentru stabilirea cuantumului prejudiciului reprezentând

beneficiul nerealizat de către reclamantă, profitul net ipotetic ca rezultat al

venitului total pe care l-ar fi putut obține reclamanta raportat la fluxul de călători

care rezultă din documentele contabile și alte evidențe ale pârâtei SC D. SRL,

care a executat efectiv cursa 1 pe traseul interjudețean 243 Iași - Galați în

perioada 01 iulie 2005 - 04 octombrie 2006 și capacitatea și caracteristicile

vehiculelor cu care reclamanta SC S.I.G. SRL a participat și a câștigat

procedura de atribuire a acestui traseu la data de 3 iunie 2005, cu scăderea

costurilor estimate pe care le-ar fi avut reclamanta în cazul executării

serviciului, prin raportare la costurile de exploatare ale aceluiași traseu în

perioada 01 iulie 2003 - 05 octombrie 2006, când a deținut licențe de

exploatare ale aceluiași traseu și la caracteristicile și consumurile

vehiculelor participante la noua procedură de atribuire.

Având în vedere că

nici expertul judiciar desemnat inițial, respectiv expertul judiciar contabil I.G.,

și nici doamna consultant fiscal G.A., nu au putut determina cu exactitate nici

fluxul de călători existent pe traseul interjudețean 243 Iași - Galați în

perioada 01 iulie 2005 - 04 octombrie 2006, nici cheltuielile pe care le-ar fi

avut reclamanta în exploatarea efectivă a acestui traseu, cu vehiculul pentru

care solicitase înlocuirea pentru executarea serviciului public de călători

pentru acest traseu, certe fiind doar împrejurările referitoare la capacitatea

sporită a vehiculului reclamantei (36 de locuri față de 28) și niște costuri de

exploatare mai mici, date fiind pe de o parte caracteristicile autovehiculului

reclamantei, mai nou decât al pârâtei SC D. SRL, precum și forma deținerii

acestuia (contravaloarea ratelor de leasing financiar neconstituind o cheltuială

de exploatare, întrucât leasingul are ca scop obținerea dreptului de

proprietate asupra bunului), Curtea a acceptat acordul tuturor părților,

exprimat în ședința publică din data de 17 septembrie 2012, la fluxul de călători

indicat de SC D. SRL, de 112 călători pe cursă, avut în vedere și de către

doamna consultant fiscal G.A., iar în privința cheltuielilor pe care reclamanta

le-ar fi efectuat, s-a apreciat că doamna consultant fiscal, în cuprinsul

Raportului de expertiză fiscală judiciară depus la filele 445 - 472, vol. IV, a

efectuat un calcul corect și echidistant al prezumtivelor cheltuieli.

De asemenea, din

obiecțiunile pârâtului M.T., Curtea a reținut că multe dintre acestea vizează

folosirea unor parametri în defavoarea reclamantei, precum reținerea greșită a

unui număr de 227 de zile de exploatare pentru perioada ianuarie - 5 octombrie

2006, în loc de 278 ; calcularea prețului prin raportare la o capacitate de

doar 75%; fără ca reclamanta să fi contestat aceste aspecte, care ar fi putut

determina un profit net ipotetic mai mare. În ceea ce privește obiecția

referitoare la calcularea greșită a cheltuielilor de exploatare pentru un

singur autobuz, Curtea a apreciat că aceasta este corectă, întrucât

suplimentarea cuprinsă în Programul de transport interjudețean pentru traseul

interjudețean 243 Iași - Galați cu încă o cursă, la cererea SC D. SRL, a fost

contestată de către reclamantă în Dosarul nr. 3092/2/2007, astfel încât ea nu a

fost executată și nici nu există suficiente dovezi care să creeze convingerea

instanței că reclamanta ar fi fost îndreptățită și ar fi avut capacitatea de a

executa și această cursă nr. 2. Însă, cum pârâta a contestat exclusiv greșita

calculare a costurilor din această perspectivă, Curtea, în lipsa altor obiecții,

a apreciat că suma de 725.923,83 lei determinată prin ultimul raport întocmit

este cea mai apropiată de realitate.

Curtea nu a avut în

vedere, la stabilirea întinderii răspunderii materiale, cuantumul sumei

solicitate de către reclamantă, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de

judecată în cuantum de 96.625,59 lei pe care le-a suportat cu ocazia procesului

în anularea rezoluției din data de 13 iunie 2005 și Hotărârii din data de 24

iunie 2005, întrucât acestea nu se circumscriu răspunderii administrative

pentru care este îndreptățită instanța de contencios administrativ să

stabilească valoarea pagubei create prin emiterea actelor nelegale, în temeiul

dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 11 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ci

sferei răspunderii civile delictuale, pentru recuperarea cărora reclamanta are

deschisă calea unei acțiuni în despăgubiri pe calea dreptului comun.

Având în vedere

declarația reclamantei de renunțare la judecată în contradictoriu cu pârâta SC

D. SRL, din ședința publică din data de 10 decembrie 2012, precum și acordul

acestei pârâte, în baza dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., Curtea a luat act

de renunțarea la judecată.

În ceea ce privește

capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata daunelor morale,

Curtea a reținut că din ansamblul probator administrat nu rezultă niciuna din

împrejurările relevate de către reclamantă în susținerea producerii unui

prejudiciu moral.

În privința cererii

reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, Curtea

a reținut că reclamanta nu a depus nici un document justificativ care să ateste

efectuarea unor cheltuieli cu prezentul litigiu, cu atât mai puțin valoarea

acestora, pentru a putea stabili valoarea unui prejudiciu din această

perspectivă.

exercitată

Împotriva sentinței

nr. 7233 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București a formulat recurs

reclamanta SC S.I.G. SRL, A.R.R. (în continuare denumită A.R.R.), C.N.M.S.I.

(denumit în continuare C.N.M.S.I.) și M.T.

Recurenta SC S.I.G.

SRL a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, a solicitat

modificarea hotărârii recurate având în vedere obiecțiunile formulate la

raportul de expertiză întocmit în cauză.

Această recurentă, în

motivarea recursului formulat, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut netemeinicia și nelegalitatea

hotărârii recurate și a adus, în esență, următoarele critici acesteia:

- Despăgubirile

acordate prin hotărârea judecătorească nu includ cota T.V.A. aferentă, ceea ce

creează un prejudiciu reclamantei egal cu contravaloarea acestei taxe, care

după momentul încasării trebuie evidențiată în contabilitate și achitată către

bugetul de stat.

Prin urmare,

recurenta susține că pentru determinarea, în mod corect, a profitului

nerealizat este necesară adăugarea cotei de 19% la suma stabilită conform

raportului de expertiză.

- Cheltuielile pe

care recurenta le-a suportat și fără să deservească traseul, respectiv ratele

leasing, salarii șoferi, asigurări R.C.A. și C.A.S.C.O., impozit auto, suportate

efectiv și în perioada în care traseul a fost exploatat nelegal de SC D. SRL nu

trebuiau să fie incluse în categoria cheltuielilor efectuate, dacă ar fi

deservit ea însăși traseul, în intervalul 1 iulie 2005 - 5 octombrie 2006.

Astfel, a avut loc o diminuare nejustificată a prejudiciului cauzat, fără ca

instanța să efectueze o cercetare judecătorească completă prin care să

stabilească efectiv care cheltuieli trebuiau scăzute din venitul brut obținut

de SC D. SRL și care dintre acestea nu trebuiau scăzute.

- Instanța de fond a

pronunțat o hotărâre cu încălcarea disp. art. 998-998 C. civ.

- Recurenta susține

că pentru stabilirea beneficiului său nerealizat era necesar ca în cauză să se

efectueze un raport de expertiză tehnică auto, însă această probă în mod greșit

i-a fost respinsă.

- Instanța de fond a

omis să se pronunțe asupra obiecțiunilor formulate de reclamantă.

- Au fost încălcate

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. întrucât instanța nu a avut rol

activ în a administra orice probă pe care o considera necesară în vederea

stabilirii beneficiului nerealizat și repararea integrală a prejudiciului

cauzat.

- În mod greșit

instanța de fond a respins cererea privind cheltuielile de judecată solicitate

în valoare de 96.625,59 lei, acestea fiind dovedite prin înscrisurile depuse la

dosar, respectiv chitanțe și facturi.

Recurenta A.R.R.,

susținând nelegalitatea și netemeinicia aceleiași sentințe, a adus, în esență,

următoarele critici acesteia:

- Raportul de

expertiză pe care se fundamentează hotărârea instanței de fond este nul,

întrucât expertul care l-a întocmit, respectiv G.A. nu are calitatea de expert

contabil și nu este membru înscris în partea activă a Tabloului corpului

experților contabili, această susținere nefiind luată în considerare de instanța

de fond, deși i-a fost semnalată.

Mai mult, raportul de

expertiză întocmit de persoana menționată care are calitatea de consultant

fiscal, nu a fost vizat de auditorul de calitate, fiind încălcate dispozițiile

în acest sens din cuprinsul Standardului profesional nr. 3513.4 și din

Regulamentul privind auditul de calitate al serviciilor contabile.

De asemenea, raportul

de expertiză nu a fost semnat și parafat pe fiecare pagină în parte.

- Beneficiul

nerealizat în sumă de 725.923,83 lei acordat de instanța de fond nu se

justifică.

Acesta a fost

stabilit de consultantul fiscal în cadrul expertizei întocmite în cauză, însă

raportul de expertiză nu a avut la bază documente contabile care fac obiectul

prezentărilor contabile, nu s-a stabilit corect și real fluxul de călători, nu

au fost avute în vedere bilanțurile publicate de M.F.P. pentru SC D. SRL.

De asemenea, nu s-a

avut în vedere că reclamanta nu a suferit un prejudiciu întrucât autovehiculul a

fost utilizat, iar pentru autovehiculul, cu care a participat la atribuire și

pentru care deținea licență, s-a solicitat înlocuirea cu autovehiculul, pentru

care nu deținea licență de execuție la data de referință de 4 mai 2005

prevăzută de art. 69 alin. (3) din O.M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, cu modificările

ulterioare și art. 4 din Metodologie.

- Prejudiciul a fost

stabilit în raport de întreaga activitate desfășurată de SC D. SRL și nu

raportat la Cursa 1 a traseului interjudețean Iași - Galați, astfel cum rezultă

din anexele depuse la raportul de expertiză fiscală.

- Nu au fost

îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale ale A.R.R., neexistând o faptă

ilicită, un prejudiciu cert și real și un raport de cauzalitate, în speța

dedusă judecății.

Recurentul C.N.M.S.I.

a susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate, motivat de faptul

că nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece nu există o culpă a

succesoarelor sale și implicit a C.N.M.S.I. ca și condiție pentru obligarea

acestuia în solidar cu M.T. și A.R.R. la plata sumei stabilite în sentința civilă

nr. 7233 din 20 decembrie 2012, recurată în speță.

În ceea ce privește

soluția pe fondul cauzei, se susține că aceasta este nelegală și netemeinică deoarece

nu a fost înțeleasă situația de fapt și au fost aplicate greșit dispozițiile art.

998 și 999 C. civ. coroborate cu art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul

menționează că în cauză nu s-a făcut dovada certitudinii prejudiciului, iar

referitor la vinovăție nu se poate reține în speță incidența prevederilor

legale referitoare la imprudența sau neglijența Comisiei de validare, în

condițiile în care nici nu a emis actul la care se referă cererea de

dezdăunare.

M.T., în cuprinsul

recursului formulat, a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu

aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul M.T. a

arătat că nu există temei legal pentru obligarea sa în solidar cu ceilalți

pârâți în cauză la plata despăgubirilor solicitate de către reclamantă,

instanța necercetând pricina și prin prisma verificării cerințelor impuse de

dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, mai ales în contextul în care prin

sentința civilă nr. 2088/2005, irevocabilă prin Decizia nr. 3146 din 28

septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, nu a fost instituită nicio obligație în sarcina sa.

De asemenea, se

susține nelegalitatea sentinței recurate, motivat de faptul că nu sunt

întrunite nici condițiile răspunderii civile delictuale în temeiul art. 998-999

C. civ.

De altfel, în mod

greșit a fost cuantificat prejudiciul în cuprinsul raportului de expertiză

fiscală fără a se ține seama de obiecțiunile formulate de pârâții în cauză.

În cuprinsul

recursului formulat se invocă și faptul că soluția instanței de fond este

fundamentată pe un raport de expertiză fiscală judiciară întocmit de o persoană

care nu are calitatea de expert tehnic judiciar, astfel cum impun dispozițiile

O.G. nr. 2/2000, fiind încălcate astfel dispozițiile legale referitoare la

proba cu expertiză, astfel că această probă este nulă.

Pârâtul-recurent M.T.

a formulat întâmpinare la recursul recurentei-reclamante, combătând și

criticile acesteia și solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În cauză au fost

formulate note scrise de recurenta-reclamantă și recurentele-pârâte A.R.R. și A.A.D.R.

(succesoarea C.N.M.S.I.), prin care s-au reiterat motivele de recurs.

Au fost formulate în

cauză note scrise de M.C.M., în cuprinsul cărora s-a solicitat rectificarea

citativului în sensul eliminării sale, întrucât prin Încheierea de ședință din

27 mai 2009, Curtea de Apel București a admis excepția privind lipsa calității sale

procesuale pasive, fiind respinsă cererea de chemare în garanție formulată de D.S.

ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea,

recurentele nu au înțeles să se îndrepte, prin calea de atac formulată și

împotriva încheierii menționate, care atestă lipsa calității sale procesuale

pasive.

de recurs

Înalta Curte, analizând

recursurile formulate, urmează să le admită în limitele și pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Analizând sentința

nr. 7233 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, prin

care s-a dispus obligarea recurenților-pârâți în solidar la plata sumei de

725.923,83 lei reprezentând despăgubiri materiale, se constată că instanța de

fond și-a fundamentat soluția pe concluziile consultantului fiscal G.A., astfel

cum acestea au fost redate în cuprinsul raportului de expertiză fiscală întocmit

în dosarul cauzei.

Criticile formulate

de recurenții-pârâți A.R.R. și M.T., referitoare la nulitatea raportului de

expertiză motivat de faptul că această probă nu a fost încuviințată și administrată

cu respectarea condițiilor legale, sunt fondate, pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 201 alin. (1) C. proc. civ. (1865): „Când pentru lămurirea

unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor

specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți,

stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe (…).”

Conform art. 202: „Dacă părțile nu se învoiesc asupra numirii experților, ei se

vor numi de către instanță, prin tragere la sorți, în ședință publică, de pe

lista întocmită și comunicată de către biroul local de expertiză, cuprinzând

persoanele înscrise în evidența celor autorizate, potrivit legii, să efectueze

expertize judiciare”.

Din cuprinsul

dispozițiilor legale citate, rezultă că expertiza judiciară poate fi efectuată

de către experți judiciari, menționați pe o listă întocmită și comunicată de

către biroul local de expertiză, care cuprinde persoanele autorizate, potrivit

legii, să efectueze expertize judiciare.

Actul normativ care

reglementează activitatea de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară,

este O.G. nr. 2/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 2/2000: „(1) Activitatea de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară,

precum și modul de dobândire a calității de expert tehnic se organizează și se

desfășoară în condițiile prevăzute în prezenta ordonanță. (2) Este expert

tehnic judiciar orice persoană fizică care dobândește această calitate în condițiile

prezentei ordonanțe și este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții

tehnici judiciari, întocmit, pe specialități și pe județe, respectiv pe

municipiul București. Expertul tehnic judiciar este expert oficial și poate fi

numit de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești sau de alte

organe cu atribuții jurisdicționale pentru efectuarea de expertize tehnice

judiciare”.

Conform art. 2 din

același act normativ: „Expertiza tehnică efectuată din dispoziția organelor de

urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții

jurisdicționale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în

vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiză

tehnică judiciară”.

În raport cu

dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 2/2000: „(1) În scopul coordonării și îndrumării,

din punct de vedere administrativ și metodologic, precum și al controlului

activității de expertiză tehnică judiciară, în cadrul M.J. funcționează Biroul

central pentru expertize tehnice judiciare. (2) În cadrul tribunalelor funcționează

birouri locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile”.

Referitor la modul de

exercitare a profesiei, sunt incidente dispozițiile art. 5: „Activitatea de

expertiză tehnică se poate exercita la alegere de către experții tehnici,

individual sau în societăți comerciale constituite potrivit legii, care au ca

obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice” și art. 6: „Experții

tehnici se pot constitui în asociații profesionale, în condițiile legii”.

În conformitate cu

dispozițiile art. 11 din același act normativ: „(1) Persoana care îndeplinește

condițiile prevăzute la art. 10 este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând

experții tehnici judiciari, întocmit, pe specialități și pe județe, de Biroul

central pentru expertize tehnice judiciare. (2) Calitatea de expert tehnic

judiciar și specializarea acestuia se dovedesc cu autorizația de expert tehnic

judiciar, eliberată de Biroul central pentru expertize judiciare din M.J. (3)

Tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, cu datele de

identificare, întocmit pe specialități și pe județe, în funcție de domiciliul

acestora, se publică anual pe pagina de internet a M.J.L.C. și se transmite

birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile din cadrul

tribunalelor”.

Referitor la regulile

procedurale privind expertiza tehnică judiciară, dispozițiile art. 17 alin. (1)

din O.G. nr. 2/2000 prevăd că: „Organul îndreptățit să dispună efectuarea

expertizei judiciare numește expertul sau, după caz, specialistul, indică în

scris, prin încheiere sau prin ordonanță, obiectul expertizei și întrebările la

care trebuie să răspundă acesta, stabilește data depunerii raportului de

expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de

deplasare, atunci când este cazul, și comunică biroului local pentru expertize

tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza”.

Din înscrisurile

depuse la dosarul cauzei și din verificările efectuate, rezultă fără putință de

tăgadă că persoana care a fost desemnată să efectueze expertiza judiciară în

cauză, nu are calitatea de expert tehnic judiciar, nefiind înscrisă în tabelul nominal

cuprinzând experții tehnici judiciari, astfel cum prevăd dispozițiile speciale

citate anterior.

Persoana care a

efectuat expertiza, respectiv G.A., are calitatea de consultant fiscal și nu

expert tehnic judiciar, fapt de altfel necontestat în cauză.

În ceea ce privește

organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, sunt incidente

alte acte normative, respectiv O.G. nr. 71/2001 privind organizarea și

exercitarea activității de consultanță, precum și Regulamentul de organizare și

funcționare a C.C.F.

Din cuprinsul actelor

normative care reglementează exercitarea activității de expertiză tehnică

judiciară și extrajudiciară - O.G. nr. 2/2000 și a activității de consultanță

fiscală - O.G. nr. 71/2001, rezultă că, în actualul context legislativ, există

diferențe semnificative între calitatea de expert tehnic judiciar și calitatea

de consultant fiscal, inclusiv în ceea ce privește activitatea pe care aceste

categorii de persoane o desfășoară.

Este adevărat că

potrivit art. 3 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 71/2001, activitatea de

consultanță fiscală constă și în realizarea de expertize fiscale judiciare la

solicitarea organelor judecătorești .

Însă, în cauză,

despăgubirile materiale solicitate de reclamantă nu au nicio legătură cu

domeniul fiscal, nu vizează probleme de procedură fiscală sau acte

administrative fiscale, etc.

Prin urmare, instanța

de fond era ținută să respecte dispozițiile art. 201 și urm. C. proc. civ.,

privind desemnarea/ numirea unui expert tehnic judiciar de pe lista întocmită

și comunicată de biroul local de expertiză, din rândul persoanelor înscrise în

evidența celor autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare.

Or, instanța de fond deși

inițial a nominalizat expertul judiciar în cauză, cu respectarea dispozițiilor art.

201 și urm. C. proc. civ. și respectiv, O.G. nr. 2/2000, ulterior, prin Încheierea

de ședință din 7 noiembrie 2011, numește pentru efectuarea unui nou raport de

expertiză, pe G.A., care nu are calitatea de expert tehnic judiciar, ci de

consultant fiscal.

Din înscrisurile

depuse la dosarul cauzei de pârâta A.R.R., respectiv cererea de reexaminare și

notele de ședință ulterioare desemnării consultantului fiscal G.A., rezultă că

această pârâtă a invocat instanței desemnarea nelegală a expertului tehnic

judiciar urmare a faptului că acesta nu are calitatea de expert contabil

înscris în partea activă a Tabloului nominal cuprinzând experții tehnici

judiciari.

Față de dispozițiile

legale menționate, de situația de fapt expusă, rezultă că au fost încălcate

dispozițiile legale prevăzute de art. 201 și art. 202 C. proc. civ., cât și

celelalte dispoziții menționate și citate, din cuprinsul O.G. nr. 2/2000 în

ceea ce privește desemnarea și respectiv întocmirea raportului de expertiză pe

care se fundamentează soluția instanței de fond.

Raportul de expertiză

este un act de procedură, iar îndeplinirea sa cu încălcarea dispozițiilor

legale atrage nulitatea acestuia în condițiile prevăzute de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

Este evident că

admiterea și administrarea probei cu o expertiză fiscală, întocmită de un

consultant, cu încălcarea dispozițiilor legale incidente expuse anterior,

creează o vătămare a recurentelor care au învederat nelegalitatea administrării

probei atât la fond, cât și în cuprinsul recursului formulat.

De asemenea, nu s-a

dovedit că nu există experți judiciari autorizați pentru a se recurge la

desemnarea unui consultant fiscal pentru efectuarea unei expertize tehnice

judiciare, într-o cauză ce nu vizează domeniul fiscal.

Prin urmare, instanța

de recurs apreciază ca fiind fondate toate criticile exprimate de recurente cu

privire la această problemă, astfel că este nelegală sentința recurată, care se

fundamentează pe raportul de expertiză apreciat ca fiind nul, pentru

nerespectarea prevederilor legale, astfel cum s-a reținut anterior,

impunându-se casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

În consecință, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, art. 313 C. proc. civ., art. 20

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite recursurile

formulate, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, pentru administrarea probelor, cu respectarea dispozițiilor

legale în materia probei cu expertiză, urmând ca toate celelalte critici să fie

analizate ca apărări.

În altă ordine,

cererea formulată de M.M.C. este întemeiată, întrucât prin Încheierea din 3

iunie 2009 instanța de fond a admis că această persoană nu are calitate

procesuală pasivă, această încheiere nefiind atacată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de SC S.I.G. SRL, M.T., A.R.R. și A.A.D.R. împotriva sentinței nr. 7233

din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2015.