ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3852/2014

Decizia nr. 3852/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

I. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 04 martie 2013 si ulterior precizată, reclamanta SC A. SA, în insolvență, reprezentată prin administrator special SC B. SRL în contradictoriu cu pârâții C. și D. a solicitat suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond;

- a efectelor actului administrativ-rezultatul atribuirii programului de transport interjudețean 2013-2019 afișat în formă electronică la 28 februarie 2013 și a procedurii de atribuire a curselor/traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean valabil de la 01 mai 2013-30 iunie 2019;

- a finalizării procedurii de atribuire a curselor/traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean valabil de la 01 mai 2013-30 iunie 2019.

Prin sentința civilă nr. 2059 din 19 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC A. SA prin administrator special SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâții C. și D.

II. Motivele de casare invocate;

Împotriva sentinței civile nr. 2059 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și pct. 6 C. proc. civ. din 2010.

În motivarea căii de atac, societatea recurentă arată că sentinței civile nr. 2059 din 19 iunie 2013 îi lipsește motivarea soluției, aceasta fiind superficială.

Astfel, prin cerere s-a invocat nulitatea absolută a procedurii licitației/ședinței de atribuire a curselor/traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean valabil de la 01 mai 2013-30 iunie 2019, însă Curtea de Apel București nu a analizat în prezenta cauză acest motiv de nulitate pentru a fi avut în vedere când a examinat condiția cazului bine justificat.

Sentința civilă nr. 2059 din 19 iunie 2013 a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, susține recurenta.

În ceea ce privește paguba iminentă, reclamanta are ca obiect principal de activitate transporturi de călători, iar finalizarea procedurii de atribuire a curselor/traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean valabil de la 01 mai 2013-30 iunie 2019, culminând cu eliberarea licențelor de traseu, are drept consecință încetarea totală a activității reclamantei.

Cu privire la cazul bine justificat, reclamanta a invocat nulitatea absolută a procedurii, urmărind respectarea și restabilirea ordinii de drept în materie, aspecte ce țin de un interes public general, cu consecința asigurării posibilității reale de a participa la procedură.

Pârâta nu a respectat dispozițiile art. 59 alin. (1) din Ordinul ministrului Transporturilor și Infracstructurii nr. 980 din 30 noiembrie 2011 și 3 hotărâri judecătorești de suspendare a efectelor celor două acte normative, aplicând o procedură în frauda legii.

În aceste împrejurări, apreciază recurenta că se impune adoptarea acestei măsuri conservatorii, menite să asigure realizarea efectivă a dreptului subiectiv dedus judecății în cea din urmă procedură judiciară.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare;

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ. din 2010, iar, prin încheierea din 13 mai 2014, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 16 octombrie 2014.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu este fondat.

După cum se constată, sentința recurată cuprinde mențiunile prevăzute la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse în considerente atât motivele de fapt, cât și cele de drept care au format convingerea instanței în ceea ce privește soluția pronunțată în cauză, iar instanța de recurs este în măsură să-și exercite controlul judiciar asupra acesteia.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se reține că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speță, motivele invocate de recurenta-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Instanța de fond in mod temeinic și legal a opinat că nu se poate reține existența unui caz nejustificat, având în vedere că recurentei - reclamante nu i-a fost permisă participarea la atribuirea traseelor/curselor interjudețene, ca efect al aplicării prevederilor pct. 9 din Anexa 2 la Ordinul ministrului Transporturilor și Infracstructurii nr. 1640/2012, dat fiind că aceasta înregistra restanțe la bugetul centralizat al statului.

Din împrejurările cauzei, deduse din probele administrate de către recurentă, trebuie să rezulte, la o prima analiză sumară, specifică unui asemenea litigiu, fără deci a se prejudicia fondul litigiului, o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate - unul dintre fundamentele caracterului executoriu din oficiu al actelor administrative.

Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată că argumentele reținute în sentința atacată sunt juste, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Recurenta-reclamantă nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că această situație conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar va înlătura apărările recurentei, întrucât argumentele invocate țin de însăși legalitatea actului administrativ contestat. Instanța de contencios administrativ are, neîndoielnic, competența verificării respectării de către actele administrative a supremației Constituției, a legilor, principiilor și drepturilor fundamentale garantate de normele de drept, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta - reclamantă subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 și pct. 6 C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de societatea reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA prin administrator special SC B. SRL împotriva sentinței civile nr. 2059 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2014.