ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1136/2016

Decizia nr. 1136/2016

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 372 din 2 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/30/2010*, s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naționale (pentru Unitatea Militară X București) în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 12383 din 30 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale la plata către reclamanta SC A. SRL la plata sumei de 473.960,38 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 21 decembrie 2006, data achitării debitului restant, la plata sumei de 7.926,13 lei taxă judiciară de timbru și 40.902,37 lei onorariu de avocat, în total 522.789,08 lei.

În virtutea faptului că sentința mai sus pronunțată de instanța de fond era executorie conform art. 7207 C. proc. civ., pârâtul a achitat benevol suma de 522.789,08 lei prin ordinul de plată din 17 ianuarie 2008.

Ulterior, sentința de mai sus a fost casată cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3278 din 9 decembrie 2009.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, Ministerul Apărării Naționale a solicitat restituirea de către SC A. SRL a sumei de 522.789,08 lei pe considerentul că a făcut o plată nedatorată, însă instanța de fond a considerat că pretenția sa este neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 1318 din 12 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 141 din 21 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă acțiunea SC A. SRL față de Ministerul Apărării Naționale ca rămasă fără obiect, reținându-se că pârâtul a făcut dovada achitării penalităților pretinse de reclamantă, respectiv depunerea după casare a ordinului de plată din 17 ianuarie 2008 vizând plata sumei de 522.789,08 lei.

A reținut instanța că, în ceea ce privește suma de 7.926,13 lei taxă judiciară de timbru și 40.902,37 lei onorariu de avocat, plătite prin același ordin de plată din 17 ianuarie 2008, nici acestea nu pot fi restituite Ministerul Apărării Naționale deoarece respingerea acțiunii SC A. SRL ca rămasă fără obiect prin plata benevolă a pretențiilor deduse judecății nu înlătură deloc culpa procesuală a pârâtului, acesta datorând cheltuieli de judecată efectuate de reclamant, deoarece pe de o parte în materie comercială pârâtul este de drept în întârziere, iar pe de altă parte, plata benevolă a fost efectuată după pronunțarea instanței în fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Ministerul Apărării Naționale (pentru Unitatea Militară X București), solicitând admiterea apelului și, în principal, schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii acțiunii precizate. În subsidiar, a solicitat admiterea în parte a acțiunii și obligarea intimatului la restituirea sumei de 85.689,75 lei, 36.681,25 lei reprezentând diferența dintre valoarea penalităților achitate cu O.P. din 17 ianuarie 2008 și cea stabilită ca obligație de plată prin Sentința nr. 1318 din 12 aprilie 2013, la care se adaugă sumele reprezentând taxe judiciare de timbru în valoare de 7.926,13 lei și onorariu de avocat 40.902,37 lei, plătite nedatorat.

A solicitat acordarea dobânzii legale calculată potrivit completării de acțiune din data de 14 decembrie 2010 și actualizarea sumelor potrivit coeficientului de inflație la data efectivă a plății, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 675/A din 10 septembrie 2015, a respins ca nefondat apelul reclamantului Ministerul Apărării Naționale București.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că petitele din cererea reclamantei UM X București au fost soluționate irevocabil prin hotărârea arătată mai sus și având în vedere principiul puterii lucrului judecat, principiul legalității căii de atac și al unicității căii de atac, precum și dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, aceste petite nu mai pot face obiectul unei noi judecăți.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Ministerul Apărării Naționale București solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, schimbării Sentinței civile nr. 372 din 2 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Timiș în același dosar și admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată la termenul din 14 decembrie 2010 privind obligarea societății intimate la plata sumei de 522.789,08 lei și a dobânzii legale. În subsidiar, a solicitat admiterea acțiunii în parte și obligarea intimatului la restituirea sumei de 85.689,75 lei (36.861,25 lei reprezentând penalitățile achitate peste obligația de plată stabilită prin Sentința nr. 1318 din 12 aprilie 2013, taxe judiciare de timbru în valoare de 7.926,13 lei și onorariu de avocat 40.902,37 lei).

A solicitat, de asemenea, actualizarea sumelor cu coeficientul de inflație calculat la data efectivă a plății.

Recurentul-reclamant își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cu privire la următoarele aspecte:

Actul juridic dedus judecății a fost interpretat greșit, fără a se observa că nu există o precizare de acțiune, în sensul diminuării pretențiilor bănești solicitate intimatei.

Prin precizarea de acțiune depusă de Ministerul Apărării Naționale la dosarul cauzei pentru termenul din 14 decembrie 2010, înregistrată cu nr. y din 7 decembrie 2010, s-a solicitat obligarea pârâtei SC A. SRL la plata dobânzii legale pentru întreaga sumă ce face obiectul acțiunii, calculată de la data la care aceasta a fost virată în contul societății comerciale și până la data plății efective.

Solicitarea subsidiară din faza concluziilor, privind obligarea intimatei la plata diferenței între valoarea penalităților achitate cu O.P. din 17 ianuarie 2008 și cea stabilită ca obligație de plată prin Sentința civilă nr. 1318 din 12 aprilie 2013, privea tocmai situația invocării puterii de lucru judecat a acestei sentinței civile, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 141 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, de altfel, reținută de ambele instanțe care au pronunțat hotărârile din acest dosar, în susținerea faptului că, spre deosebire de cele reținute de tribunal și Curtea de Apel Timișoara, din hotărârea invocată cu efectul puterii lucrului judecat rezultă în mod clar această diferență, recurentul concluzionând în sensul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Tribunalul Timiș a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care Ministerul Apărării Naționale a solicitat obligarea societății intimate la plata sumelor achitate de unitate, în temeiul unui titlu anulat ulterior - Sentința comercială nr. 12383 din 30 octombrie 2007, desființată. Pentru aceasta, a apreciat, pe de o parte, că nu ar fi îndeplinite condițiile plății nedatorate iar, pe de altă parte, că nici prevederile art. 311 C. proc. civ. incidente în cauză nu pot fi reținute ca temei al restituirii.

Fără a analiza, cel puțin, criticele aduse sentinței apelate, Curtea de Apel Timișoara a constatat că petitele din cererea reclamantei UM X București au fost soluționate irevocabil prin Sentința civilă nr. 1318 din 12 aprilie 2013, în condițiile în care "judecata" din prezentul dosar are un alt obiect - restabilirea situației anterioare, întoarcerea executării și restituirea unor sume plătite de minister societății intimate în baza unui titlu executoriu, care a fost mai apoi desființat, temeiul cererii constituindu-l art. 993 C. civ., cu referire la plata nedatorată, fiind evident că la momentul efectuării plății unitatea s-a crezut (din eroare) debitor. Se arată că în cauză trebuia și, în mod corect, a fost reținută de tribunal incidența art. 311 C. proc. civ., invocat și de recurent.

Din dispozițiile de lege citate mai sus, art. 311 C. proc. civ., rezultă neîndoielnic ca pentru întoarcerea executării silite urmare a desființării titlului executoriu, se cere doar existența desființării titlului, fără o altă condiție.

Pentru a se ajunge la "întoarcerea executării" trebuie să se înlăture, prin anulare, temeiul acesteia, titlul executoriu, sau să se invalideze executarea însăși "Prezenta cauză încadrându-se în prima situație și, indiferent de soluțiile pronunțate de instanțele de judecată, în rejudecare, Sentința comercială nr. 12383 din 30 octombrie 2007, desființată.

Hotărârile instanțelor de contencios administrativ pronunțate după casarea cu trimitere nu pot fi invocate cu putere/autoritate de lucru judecat, chiar dacă se consideră că prin intermediul lor a fost recunoscut dreptul societății intimate la plata penalităților de întârziere, și s-ar considera că au fost preluate dispoziții din Sentința comercială nr. 12383 din 30 octombrie 2007 sus-amintită, pentru că acestea nu pot viza, în niciun caz, dispoziții ale Deciziei nr. 3278 din 9 decembrie 2009, prin care s-a desființat irevocabil titlul executoriu.

Apreciază că acțiunea este admisibilă, așa cum a fost formulată și precizată, sens în care consideră că pretențiile reciproce ale părților și o eventuală compensare a obligațiilor, se pot rezolva ulterior, chiar și pe timpul executării.

Consideră recurentul că, și în situația acceptării raționamentului Curții de Apel Timișoara, privind efectul puterii de lucru judecat prin hotărârea atacată este nelegală raportat la "întinderea" acestui efect.

Astfel, se arată în baza hotărârii desființate, Ministerul Apărării Naționale - UM X București a achitat intimatei suma de 522.789,08 lei, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată. După casarea hotărârii, în cel de-al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea reclamantei SC A. SRL prin Sentința civilă nr. 1161 din 16 februarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2009, sentință, de asemenea, casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/1/2011. Instanța a reținut că recursul este fondat și a apreciat în Decizia civilă nr. 2815 din 5 iunie 2012 că se impune casarea cu trimitere în limitele stabilite prin decizie și cu aplicarea art. 315 C. proc. civ. sub aspectul acordării penalităților de întârziere. În aceeași hotărâre, s-a reținut faptul că prin cererea precizatoare și notele scrise din data de 19 noiembrie 2011, penalitățile de întârziere au fost cuantificate și evaluate de societatea comercială la suma de 437.099,33 lei, cuantum diferit de cel prevăzut în titlul executoriu desființat - Sentința comercială nr. 12383 din 30 octombrie 2007, în valoare de 473.960,38 lei. Același cuantum al pretențiilor a fost avut în vedere și de Curtea de Apel București la rejudecare, menționat la pag. 10 din Sentința civilă nr. 1318 pronunțată la 12 aprilie 2013. Având în vedere faptul că s-a făcut dovada achitării penalităților pretinse de reclamantă (prin O.P. din 17 ianuarie 2009 a fost achitată suma de 522.789,08 lei, 473.960,58 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere), aceeași instanță a constatat lipsită de obiect pretenția reclamantului din acel dosar - SC A. SRL - cât privește plata în continuare a acestor penalități, în valoare de 437.099,33 lei.

Făcând aplicarea principiilor puterii de lucru judecat și legalității căii de atac, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, petitele din cererea reclamantei UM X București au fost soluționate irevocabil prin Sentința civilă nr. 1318 din 12 aprilie 2013 și nu mai pot face obiectul unei noi judecăți, în același timp însă, a reținut că, în mod corect a respins tribunalul (Tribunalul Timiș) și petitul privind plata sumelor reprezentând taxele de timbru și onorariu de avocat achitate de minister în temeiul titlului anulat, "reținând culpa procesuală (...) în achitarea debitului după pronunțarea hotărârii judecătorești".

Consideră că hotărârea atacată este nelegală și chiar contradictorie din această perspectivă; dacă puterea de lucru judecat împiedică "(...) judecarea din nou a unui proces terminat și contrazicerea a două hotărâri judecătorești, (...)", atunci trebuia să împiedice și Tribunalul Timiș să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată din acel dosar și să rețină culpa unității în achitarea debitului după pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru că instanțele de mai sus nu s-au pronunțat în acest sens. Mai mult, după cum a arătat, niciuna dintre instanțele care au pronunțat hotărârile a căror putere de lucru judecat a fost reținută de tribunal și curte nu au "judecat" obligația unității militare la plata altor sume peste valoarea de 437.099,33 lei, cu titlu de penalități de întârziere.

Cum, prin Sentința civilă nr. 1318 din 12 aprilie 2013 (irevocabilă) s-a stabilit obligația de plată în valoare de 437.099,33 lei, consideră recurenta că acțiunea este cel puțin în parte admisibilă, motiv pentru care în subsidiar solicită obligarea societății intimate la restituirea sumei de 85.689,75 lei, compus din 36.861,25 lei, diferența dintre valoarea penalităților achitate cu O.P. din 17 ianuarie 2008 și cea stabilită ca obligație de plată prin Sentința nr. 1318 din 12 aprilie 2013 (473.960,58 lei - 437.099,33 lei), 7.926,13 lei taxe judiciare de timbru și 40.902, 37 lei onorariu de avocat, plătite nedatorat.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Instanța de control judiciar a dat o corectă interpretare și a făcut o judicioasă aplicare a principiului puterii de lucru judecat raportat la datele particulare ale speței, neputându-se reproșa acestei instanțe denaturarea adevărului înțeles al termenilor cuprinși în actul juridic dedus judecății care să fi condus la o greșită calificare a acestuia.

Aceasta întrucât plata sumei de 522.789,08 lei formată din 473.960,38 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 21 decembrie 2006, data achitării debitului restant, 7926,13 lei taxă judiciară și 40902,37 lei onorariu de avocat era datorată la momentul pronunțării Sentinței nr. 12383/2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Recurentul a solicitat restituirea acestei sume ca reprezentând o plată nedatorată ulterior casării evocatei sentințe, în condițiile în care plata se efectuase în prezența unui titlu executoriu valabil și nu din eroare cum afirmă recurentul.

În al doilea ciclu procesual în cauză s-a pronunțat o a doua decizie de casare, în urma căreia a fost pronunțată Sentința nr. 1318 din 12 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 141 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind statuat în mod irevocabil că "cererea SC A. SRL Timișoara a rămas fără obiect față de plata efectuată de UM X București prin Ordinul de plată din 17 ianuarie 2008 achitându-se integral penalitățile de întârziere în sumă de 473.960,58 lei solicitate prin acțiunea precizată la data de 23 ianuarie 2007".

Așadar, capetele de cerere din acțiunea pronunțată și precizată de recurentul-reclamant și obiectul acțiunii soluționate irevocabil prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 141/2015 au fost riguros și corect analizate de instanță din perspectiva incidenței puterii de lucru judecat, ca efect pozitiv al unei hotărâri judecătorești, astfel reglementat de art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Reținând așadar, legalitatea deciziei recurate din perspectiva unei corecte aplicări a principiului puterii lucrului judecat, raționamentul avut în vedere de instanța de control judiciar în fundamentarea deciziei atacate a avut implicit în vedere respectarea limitelor învestirii și întinderea efectelor Deciziei nr. 141 din 21 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aserțiunile recurentului-reclamant sub aceste aspecte neavând justificare în drept.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naționale prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică (pentru Unitatea Militară X București) împotriva Deciziei civile nr. 675/A din 10 septembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT