ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1003/2015

Decizia nr. 1003/2015 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor, constată următoarele: Prin decizia nr. 3981 din 11 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 287/A din 30 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea A. care a solicitat, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., admiterea contestației în anulare și, în rejudecare, admiterea recursului astfel cum l-a formulat.

Arată contestatoarea că motivul de recurs omis a fi analizat de instanță este cel formulat prin aliniatul penultim al ultimei pagini a recursului, referitor la faptul că: „instanța nu dispune asupra capătului de cerere referitor la despăgubirile bănești în contradictoriu cu Statul prin Ministerul Finanțelor Publice”, acest capăt de cerere privitor la plata despăgubirilor nefiind soluționat de către instanța de apel, instanța de recurs omițând să se pronunțe asupra acestui motiv.

Arată contestatoarea că în considerentele hotărârii atacate prin prezenta contestație, se face referire la menționarea în dispozitivul hotărârii instanței de apel a Statului prin Ministerul Finanțelor Publice, dar relativ la capetele de cerere privind constatarea nevalabilitătii titlului statului și acțiunea în revendicare, motivul de recurs pretins a fi necercetat fiind acela privitor la soluționarea capătului de cerere privind despăgubirile bănești, care este un capăt de cerere distinct de revendicare și constatarea nevalabilitătii titlului statului, și care nu a fost analizat de instanța de apel în raport de toate subiectele raportului juridic dedus judecății.

Arată contestatoarea că asupra acestui capăt de cerere privind despăgubirile, nici instanța de apel, dar nici cea de recurs nu s-au pronunțat, pentru că altfel s-ar fi dat fine de neprimire acestui capăt de cerere, având în vedere că, din motivarea instanței de apel, reluată de către instanța de recurs, care chiar subliniază acest aspect, rezultă că dețin un drept de creanță de 25% din valoarea tabloului, că acest drept de creanță îi este recunoscut chiar și de către pârâtul Muzeul Național de Artă al României, care la pct. 1.6 din întâmpinarea depusă la fondul cauzei, prezintă argumentele juridice pentru care, pe acest capăt de cerere având ca obiect despăgubirile bănești, are calitate procesuală pasivă Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Intimatul Muzeul Național de Artă al României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare. Prin concluziile scrise intimatul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a solicitat, de asemenea, respingerea contestației în anulare. Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată următoarele: În reglementarea art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivul de recurs pretins a fi omis în analiză de instanța de recurs vizează faptul că „instanța nu dispune asupra capătului de cerere referitor la despăgubirile bănești în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice având în vedere soluția pronunțată de excepție, încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.”. Din lecturarea deciziei atacate reiese cu evidență că acest motiv a făcut obiectul examenului de legalitate al instanței de recurs. Astfel, în decizia nr. 3981 din 11 decembrie 2014 se menționează explicit că „Înalta Curte reține că în cauză nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., așa cum susține recurenta pentru faptul că în dispozitivul deciziei atacate în ceea ce privește capătul de cerere referitor la despăgubiri bănești nu a fost trecut în contradictoriu și Ministerul Finanțelor Publice, deoarece din același dispozitiv rezultă că instanța s-a pronunțat în contradictoriu cu această parte atunci când a admis excepția lipsei calității procesuale active a recurentei pentru capetele de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și acțiunea în revendicare.” În acest context ipoteza reglementată de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. nu se confirmă, recurentei fiindu-i analizate toate criticile și argumentat respinse, împrejurare față de care prezenta contestație în anulare urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 3981 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2014. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 31 martie 2015.