ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2623/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 19 noiembrie 2009, sub nr. x/2009, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională Vamală Constanța, B. și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând obligarea pârâților în solidar la plata următoarelor sume:

- 287.501,5 euro, în echivalent în RON la cursul de schimb din ziua executării (1.234.186,44 RON la data introducerii acțiunii), reprezentând diferența dintre prețul de achiziție din import a două răcitoare de lichid centrifugale (chiller), respectiv 326.706,25 euro și prețul de vânzare al acestora în stare degradată, după ce au fost confiscate de autoritățile vamale (pierderea de valoare ca urmare a confiscării abuzive și a depozitării și manipulării improprii), respectiv 39.204,75 euro;

- 330.350,94 euro + T.V.A., în echivalent în RON la cursul de schimb din ziua executării (1.418.130,5 RON+ T.V.A. la data introducerii acțiunii) reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a faptului că nu a mai putut onora două contracte de furnizare, montaj, punere în funcțiune;

- 67.151,25 euro, în echivalent în RON la cursul de schimb din ziua executării (288.266,9 RON la data introducerii acțiuni), reprezentând dobânda plătită băncii pentru linia de credit contractată de către reclamantă, din care a susținut imobilizarea de fonduri pentru această operațiune, până la data formulării cererii (în cazul taxei de vama, comisionului vamal și T.V.A, până la data restituirii lor), dar nu mai vechi de 3 ani și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 12 octombrie 2012, reclamanta SC A. SRL a formulat cerere de majorare a pretențiilor, prin care a arătat că pretențiile de la pct. 1 se majorează de la suma de 287.501,5 EUR (1.234.186,44 RON) la suma de 328.659,79 EUR (echivalent a 1.108.668,06 RON); pretențiile de la pct. 2 se majorează de la suma de 330.350,94 EUR + TVA (1.1418.130,5 RON + T.V.A) la suma de 541.354,71 EUR (2.339.626,79 RON), pretențiile de la pct. 3 se majorează de la suma de 67.151,25 EUR (288.266,9 RON) la suma de 673.722 RON.

La data de 7 iunie 2013, reclamanta SC A. SRL a formulat cerere precizatoare, prin care a arătat că își însușește concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat de expertul contabil C. și își precizează cuantumul pretențiilor la suma de 875.102,45 EUR (echivalent a 3.816.409,29 RON la data întocmirii expertizei), solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 875.102,45 EUR, în echivalent în RON la data plății sau a executării.

La data de 6 septembrie 2013, reclamanta SC A. SRL a formulat cerere de majorare a câtimii obiectului acțiunii pe capătul 2 de cerere, prin care a arătat că majorează câtimea obiectului cererii formulate pe capătul 2 al acțiunii, reprezentând beneficiului nerealizat, cu suma de 2.191.133 RON (489.912,35 euro).

Tot la data de 6 septembrie 2013, reclamanta a mai depus o cerere precizatoare, prin care a arătat că își majorează valoarea pretențiilor la suma de 918.518,45 EUR (echivalent în RON 4.005.751,14 RON) și solicită obligarea pârâților la plata sumei de 918.518,45 EUR în echivalent în RON la cursul de schimb din ziua executării.

La data de 7 martie 2014, reclamanta a depus cerere de majorare a câtimii obiectului pentru capătul de cerere având ca obiect beneficiul nerealizat constând în cheltuielile, dobânzile generate de linia de credit, prin care a majorat câtimea obiectului cu suma de 29.011,10 EUR, reprezentând 130.796 RON la cursul B.N.R. de referință reținută în expertiza contabilă din data de 31 ianuarie 2014.

Pentru capătul de cerere având ca obiect beneficiul nerealizat constând în dobânzi și penalități aferente eșalonărilor datoriilor fiscale, s-a majorat câtimea obiectului cu suma de 43.457 RON care, la cursul BNR de referință din 31 ianuarie 2014, reprezintă echivalentul sumai de 9.638,90 EUR.

Prin Sentința civilă nr. 868 din 27 iunie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată; a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții B. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați; a obligat pe pârâții B. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 947.529,55 euro, în echivalent în RON la data plății, și a sumei de 2.234.590 RON, cu titlu de despăgubiri.

A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și a obligat chemata în garanție SC D. SA, la plata către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, a sumei de 473.764,77 euro, în echivalent în RON la data plății și a sumei de 1.117.295 RON.

A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală ca lipsită de obiect.

A obligat pârâții B. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, în solidar, la plata către reclamantă, a sumei de 136.678,43 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Examinând cu prioritate legitimarea procesuală a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că împrejurarea dacă acest pârât a săvârșit sau nu faptele descrise de reclamantă și dacă acestea au sau nu caracter ilicit reprezintă o chestiune care ține de fondul pretențiilor deduse judecății, presupunând verificarea îndeplinirii în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale, iar nu un aspect care să vizeze calitatea procesuală.

Asupra fondului cauzei, prima instanță a reținut că, la data de 08 martie 2005, între reclamanta SC A. SA și SC E. SRL s-a încheiat contractul nr. xA, având ca obiect livrarea, punerea în funcțiune, reglarea și asigurarea serviciilor în perioada de garanție a unui chiller F. și a unui turn de răcire G., valoarea contractului fiind de 465.407,81 USD, plus 87.762,50 euro.

La aceeași dată, între reclamanta SC A. SA și SC E. SRL s-a încheiat contractul nr. xB, având ca obiect livrarea, punerea în funcțiune, reglarea și asigurarea serviciilor în perioada de garanție a unui chiller F. și a unui turn de răcire G., valoarea contractului fiind de 676.812,5 USD, plus 175.525 euro.

În vederea executării celor două contracte, reclamanta a importat de la F. SA Grecia răcitoare centrifugale de lichid (chiller) model 19XR-xxx și 19XR-yyy, în valoare de 326.706,26 euro.

La data de 27 iulie 2005, reclamanta, prin comisionarul vamal SC Romtrans S.A (actualmente SC D. SA), a completat și depus declarația vamală de import nr. 123454, având ca obiect 2 bucăți răcitor centrifugal de lichid, bunurile fiind încadrate la poziția tarifară 84159090, cu taxă vamală de 2,7%, corespunzătoare descrierii "părți pentru instalația de condiționare a aerului".

Prin Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x din 29 iulie 2005 încheiat de Direcția Regională Vamală Constanța - Biroul Vamal Constanța Sud, prin agentul constatator B., s-a dispus sancționarea reclamantei cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 386 lit. k) din Regulamentul vamal aprobat prin H.G nr. 1114/2001, reținându-se că la data de 27 iulie 2005, reclamanta a depus declarația vamală de import nr. 123454, având ca obiect 2 bucăți răcitor centrifugal de lichid (parte a instalației pentru condiționarea aerului marca F.), bunurile fiind încadrate la poziția tarifară 84159090, cu taxa vamală de 2,7%, corespunzătoare descrierii "părți pentru instalația de condiționare a aerului", potrivit traducerii certificate prin semnătura și ștampila declarantului pe factura nr. TIM B 0031915 din 29 iunie 2005 anexată la declarația vamală de import.

În urma expertizei tehnice efectuate la 28 iulie 2005, organul constatator a stabilit că mărfurile pentru care reclamanta a depus declarația vamală sunt de fapt 2 grupuri frigorifice cu compresoare, care cuprind compresorul cu motor și condensatorul cu evaporator, formând cu ansamblu monobloc și accesoriile aferente (grupuri răcitoare cu lichid), ce se încadrează la poziția tarifară 84186190 "alte mașini și aparate și mașini pentru producerea frigului" din Tariful vamal de import al României, pentru care taxa vamală este de 20%.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor menționat s-a dispus, de asemenea, confiscarea celor 2 grupuri frigorifice cu compresoare, cuprinzând compresorul cu motor și condensatorul cu evaporator, formând cu ansamblu monobloc și accesoriile aferente, predate în custodia SC H. SA - Sucursala 1 Mol Constanța Sud, conform procesului-verbal de custodie RCI 1247 din 29 iulie 2005.

Prin Sentința civilă nr. 10736 din 21 noiembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Constanța, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, potrivit Deciziei civile nr. 189 din 13 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost admisă plângerea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x din 29 iulie 2005, a fost anulat acest proces-verbal și exonerată reclamanta de plata amenzii contravenționale, fiind înlăturată măsura confiscării, cu consecința restituirii către reclamantă a bunurilor confiscate, reținându-se că descrierea mărfurilor făcută în declarația vamală de import este în concordanță cu felul mărfurilor, fiind o descriere corectă.

Instanța de fond a reținut existența mai multor fapte ilicite, constând în confiscarea, în mod nelegal, a echipamentelor frigorifice aparținând societății reclamante, cât și în manipularea și depozitarea necorespunzătoare a acestor echipamente, săvârșite de pârâtul B., care a încheiat Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x din 29 iulie 2005 și respectiv, de chemata în garanție SC D. SA, societate căreia, în calitate de comisionar vamal, i-au fost predate în custodie bunurile respective.

S-a stabilit că, în cauză, atât pârâtul B., cât și chemata în garanție SC D. SA au acționat cu vinovăție, sub forma culpei, că sunt îndeplinite în persoana acestora toate condițiile răspunderii civile delictuale, în ce privește cuantumul prejudiciului avându-se în vedere sumele pretinse prin cererea inițială și prin cea precizatoare.

Prin urmare, s-a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului B. și că prejudiciul suferit de reclamantă este imputabil atât acestui pârât, cât și societății SC D. SRL.

În consecință, față de reclamantă a fost obligat la repararea prejudiciului pârâtul B., în solidar cu comitentul său, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, conform dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ., fapta ilicită constând în confiscarea nelegală a utilajelor frigorifice și fiind săvârșită de pârât în exercițiul funcției încredințate.

Astfel, au fost obligați pârâții B. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 947.529,55 euro, în echivalent RON la data plății și a sumei de 2.234.590 RON, cu titlu de despăgubiri. Tribunalul a avut în vedere suma solicitată de reclamantă prin cererea inițială și prin cererile precizatoare depuse cu respectarea prevederilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ. Nu a fost luată în considerare suma menționată în concluziile scrise depuse la termenul din 4 aprilie 2014, după închiderea dezbaterilor.

A fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată, reținându-se că acești pârâți nu au săvârșit nicio faptă ilicită și nici nu au calitatea de comitenți ai pârâtului B., acesta fiind angajat al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați, instituție cu personalitate juridică.

În temeiul art. 60 și următoarele C. proc. civ., tribunalul a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și a obligat chemata în garanție SC D. SA la plata către pârâtă a sumei de 473.764,77 euro, în echivalent RON la data plății și a sumei de 1.117.295 RON.

S-a avut în vedere, de asemenea, că răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, această răspundere, inclusiv solidaritatea dintre comitent și prepus fiind prevăzute în folosul victimei, constituind măsuri de garantare a intereselor acesteia; plătind despăgubirile, comitentul nu face altceva decât să avanseze, în locul prepusului, despăgubirile pe care acesta din urmă le datorează victimei. Astfel fiind, pârâta este îndreptățită să recupereze de la coautorul prejudiciului, respectiv chemata în garanție SC D. SA, partea din despăgubiri corespunzătoare participării acesteia din urmă la producerea prejudiciului.

Tribunalul a respins, în rest, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, reținând că pentru cealaltă parte a despăgubirilor, aceasta are la îndemână o acțiune în regres formulată împotriva propriului prepus, care a contribuit, alături de chemata în garanție, la producerea prejudiciului.

Cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost respinsă ca lipsită de obiect, având în vedere că această parte nu a căzut în pretenții.

Prin cererea înregistrată la data de 21 iulie 2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele și dispozitivul Sentinței civile nr. 868 din 27 iunie 2014 pronunțate în Dosarul nr. x/2009, referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat, în sensul că instanța s-a pronunțat numai cu privire la suma de 54.610,14 RON, deși s-au depus chitanțe reprezentând dovada plății onorariului de avocat în cuantum de 85.504,99 RON.

Prin încheierea de ședință din 6 august 2015, pronunțată de aceeași instanță, a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta SC A. SRL, ca neîntemeiată, reținând că nu au fost avute în vedere, la calculul cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, O.P. nr. x din 9 mai 2014, în valoare de 15.523,20 RON și O.P. nr. x din 5 iunie 2014, în valoare de 15.371,65 RON, depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, eventuala greșeală sub acest aspect a instanței fiind o greșeală de judecată, care poate fi remediată numai prin intermediul căii de atac exercitate împotriva hotărârii.

Împotriva Sentinței civile nr. 868 din 27 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, au formulat apel reclamanta SC A. SRL, pârâții B., Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și chemata în garanție SC D. SA

Apelanta-reclamantă SC A. SRL a declarat apel și împotriva încheierii de ședință din data de 6 august 2015, pronunțată de aceeași instanță.

Prin apelul declarat împotriva sentinței pronunțate în cauză, apelanta-reclamantă SC A. SRL a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., să se dispună acordarea majorărilor de întârziere/dobânzilor și penalităților de întârziere - atât cele aferente eșalonării datoriilor fiscale, cât și cele aferente liniei de credit/finanțării ivite după depunerea expertizei la fond - 27 mai 2013 și pronunțarea hotărârii primei instanțe, în cuantum de 145,06 RON/zi până la data plății efective a debitului principal în întregul său și obligarea intimaților pârâți B. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului Galați la plata cheltuielilor de judecată.

Prin apelul formulat împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 6 august 2015, apelanta-reclamantă a solicitat modificarea acesteia și îndreptarea erorii/omisiunii de calcul sub aspectul cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat al reclamantei, în sensul acordării sumei totale de 85.504,99 RON.

Apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin apelul declarat, a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, solicitând schimbarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul admiterii excepției invocate, cu consecința respingerii acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de legitimare procesuală pasivă.

Apelanta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați a invocat în apel faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea normei de competență teritorială prevăzută de art. 10 pct. 8 C. proc. civ., considerând că reclamanta ar fi trebuit să introducă acțiunea la Tribunalului Constanța, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit faptul pretins ilicit.

Aceeași apelantă a invocat excepția necompetenței funcționale a primei instanțe, susținând că reclamanta ar fi trebuit să își întemeieze acțiunea pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, și nu pe prevederile art. 999 și următoarele C. civ., având în vedere răspunderea delictuală specială reglementată de legea contenciosului administrativ, situație în care competența ar fi revenit Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal și nu secției a V-a civilă. În consecință, apelanta pârâtă a solicitat admiterea excepției necompetenței și, în baza art. 297 alin. (2) C. proc. civ., anularea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare secției competente în soluționarea litigiului.

Pe fond, apelanta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați a solicitat anularea hotărârii și respingerea, ca nefondată, a acțiunii formulate împotriva sa, respectiv admiterea în tot a cererii sale de chemare în garanție a SC H. SA, care să achite în tot prejudiciul suferit de reclamantă, având în vedere vădita faptă ilicită ce cade numai în sarcina chematei în garanție.

Apelantul-pârât B. a solicitat în calea sa de atac, în principal, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, anularea sentinței apelate și rejudecând pe fond procesul, să se admită excepția lipsei calității sale procesuale pasive, a Direcției Generală Regionale a Finanțelor Publice Galați, a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii introductive, cu precizările ulterioare, ca inadmisibilă față de acești pârâți.

În ipoteza respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.

În ipoteza în care se va ajunge la concluzia că pârâții ar fi săvârșit totuși o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu ce ar putea determina angajarea în solidar a răspunderii civile delictuale în sarcina acestora, apelantul-pârât a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în garanție și obligarea SC D. SA la plata întregii sume pentru care s-ar admite acțiunea introductivă față de apelant și ceilalți pârâți, persoane juridice.

Prin apelul declarat, chemata în garanție SC I. SA (denumită anterior, SC D. SA) a solicitat anularea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în garanție.

În motivare, apelanta-chemată în garanție a susținut că hotărârea pronunțată de prima instanță este vădit nelegală și netemeinică, întrucât cererea de chemare în garanție a fost admisă împotriva unei persoane care nu a fost niciodată introdusă în cauză printr-un act de procedură efectuat de părți în termenul legal. Cererea de chemare în garanție a fost admisă împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă în cauză - SC J. SA.

Aceeași apelantă a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât cererea de chemare în garanție a fost formulată în contradictoriu cu persoana care a avut bunurile în custodie, aceasta fiind H. SA Sucursala Constanța. Prin urmare, atât timp cât în susținerile pârâtei care a formulat cererea de chemare în garanție nu se regăsește vreun considerent de fapt care să facă trimitere la o pretinsă faptă a apelantei și nici vreun temei pentru care aceasta ar putea fi chemată să răspundă în locul sau împreună cu sucursala, care are reprezentanți legali și nici vreo solicitare în acest sens, apelanta a apreciat că nu are calitatea procesuală pasivă în acest sens.

Pe fond, a susținut că nici apelanta SC I. SA (denumită anterior, SC D. SA), nici D. SA București - Sucursala Mol 1 Constanța Sud și nici D. - Sucursala Constanța nu au săvârșit o fapta ilicită de natură a atrage răspunderea lor delictuală, soluția pronunțată în cauză fiind netemeinică.

La termenul din data de 28 septembrie 2016, Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea apelurilor, a luat act de manifestarea de voință a reclamantei, în sensul renunțării la judecata apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 868 din 27 iunie 2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Prin Decizia nr. 670 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost admis apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva încheierii de ședință de la data de 6 august 2015 și apelurile declarate de pârâții B., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Ministerul Finanțelor Publice și de chemata în garanție SC D. SA împotriva Sentinței civile nr. 868 din 27 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

A fost anulată sentința și cauza trimisă spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta solicită repararea unei pagube izvorâte din încheierea unui act administrativ, reprezentat de procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională, deducând judecății un raport juridic întemeiat pe răspunderea materială a autorităților administrative pentru un act încheiat de acestea în mod nelegal. Pretențiile reclamantei de reparare a prejudiciului astfel creat își găsesc temeiul juridic în dispozițiile speciale ale Legii nr. 554/2004, care reglementează regulile la care se supune acțiunea în răspundere patrimonială a autorității publice, reguli privitoare la condițiile de admisibilitate a acțiunii de despăgubiri, durata și data de la care curge termenul de prescripție, instanța competentă și procedura aplicabilă.

Ca atare, instanța de apel a constatat că acțiunea în despăgubiri promovată de reclamantă este în competența instanței de contencios administrativ, iar nu a celei civile, iar regulile cărora se supune acțiunea sunt cele prevăzute de dispozițiile speciale cuprinse în art. 19 din Legea nr. 554/2004, inclusiv sub aspectul competenței instanței de judecată.

Referitor la instanța în competența căreia intră soluționarea acțiunii în despăgubiri promovate de reclamantă, s-a arătat că aceasta trebuie determinată prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competența de a judeca pricina revine tribunalului. De asemenea, sub aspect teritorial, s-au avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, în cauză opțiunea reclamantei fiind în favoarea domiciliului acesteia, ceea ce a determinat concluzia potrivit căreia competent în primă instanță este Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, care a susținut caracterul nelegal al soluției.

Prin Decizia nr. 286 din 15 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 670/A din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre continuarea judecății la aceeași instanță de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut ca fiind întemeiată critica recurentei-reclamante cu privire la modalitatea în care a fost soluționată în apel excepția de necompetență materială procesuală.

S-a reținut că, deși instanța de apel a pornit de la premisa corectă, a naturii administrative a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională, aceasta a concluzionat greșit în privința configurației raportului juridic dedus judecății ca fiind unul care îl plasează în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, atrăgând competența de primă instanță a jurisdicției de contencios administrativ.

Astfel, textul menționat vizează cererile de despăgubiri introduse ulterior anulării actului administrativ, în condițiile, procedura de judecată și competența prevăzute de Legea nr. 554/2004. Rămânând nesoluționată o asemenea pretenție, doar pentru că persoana vătămată nu a solicitat odată cu anularea actului administrativ și despăgubiri (art. 19 alin. (1), partea poate adresa pe cale separată o cerere aceleiași instanțe competente în soluționarea litigiului principal (art. 19 alin. (2).

Dispoziția legală menționată este o aplicare, pe plan procesual, a regulii accesorialității, instanța competentă în soluționarea pretenției principale (vizând anularea actului) rămânând competentă să judece și pretenția accesorie constând în despăgubiri, chiar atunci când aceasta nu a fost dedusă judecății în același timp cu cea principală.

În speță însă, așa cum a subliniat recurenta-reclamantă prin criticile formulate, procesul-verbal de contravenție nu a fost supus controlului și anulat în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, ci în temeiul O.G. nr. 2/2001, actul normativ care reprezintă sediul în materie contravențională.

Este vorba, într-o astfel de situație, de așa-numitul recurs paralel, care supune anumite acte administrative altui control jurisdicțional decât cel prevăzut de Legea nr. 554/2004 - în speță, competența de primă instanță a aparținut judecătoriei (art. 32 din O.G. nr. 2/2001) și doar soluționarea căii de atac a recursului s-a realizat de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Or, rațiunea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 este de a lăsa cererea în despăgubiri în competența instanței de contencios administrativ, cea căreia i-a revenit și atribuțiunea de a judeca litigiul principal referitor la anularea actului.

Deosebirea esențială dintre litigiile de contencios administrativ date în competența anumitor instanțe prin norme speciale și cele date numai în competența instanțelor de contencios administrativ de drept comun este aceea că primele nu vor fi judecate după procedura prevăzută de legea-cadru a contenciosului administrativ, ci după procedura comună a dreptului procesual civil.

Că este așa, rezultă fără dubiu, în speță, din prevederile art. 47 ale O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora "dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile C. pen. și ale C. proc. civ., după caz".

Așadar, determinarea competenței în speță, nu se va face în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu această lege completează O.G. nr. 2/2001, ci în condițiile prevăzute de normele de drept comun ale procedurii civile.

De aceea, nu natura administrativă a actului anulat - identificat drept cauză a producerii prejudiciului - este relevantă, câtă vreme litigiul este sustras jurisdicției de contencios-administrativ reglementate de Legea nr. 554/2004 și supus normelor dreptului comun ca procedură de judecată și reguli de competență.

Fiind vorba de formularea unor pretenții în materia răspunderii civile delictuale, cu o valoare ce depășește suma de 500.000 RON, competența de primă instanță aparține tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., adică instanței care a fost în mod corect învestită cu cererea de chemare în judecată.

În consecință, constatându-se o greșită aplicare a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. de către instanța de apel, s-a dispus casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre continuarea judecății aceleiași instanțe.

Cauza trimisă spre continuarea judecății a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 3 martie 2017, sub nr. x/2009*.

Curtea a luat act de schimbarea denumirii societății chemate în garanție SC D. SA în SC I. SA.

Prin decizia civilă nr. 504 A din 31 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de apelanții-pârâți B., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și de apelanta-chemată în garanție SC I. SA (fostă SC D. SA) împotriva Sentinței civile nr. 868 din 27 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC A. SRL; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, ca neîntemeiată; a respins apelul declarat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr. 868 din 27 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca lipsit de interes; a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL împotriva încheierii de ședință de la data de 6 august 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca nefondat; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat pe apelanta-reclamantă SC A. SRL și apelanta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, în solidar, la plata către apelanta-chemată în garanție SC D. SA (actuală SC I. SA) a sumei de 35.665,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru și timbru judiciar).

Examinând hotărârea apelată, precum și actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de apel invocate, în limitele stabilite de art. 295 C. proc. civ. 1865 și în conformitate cu dispozițiile art. 315 C. proc. civ. 1865, instanța de apel a reținut următoarele:

Cu privire la criticile de ordin procedural, invocate de apelanta-chemată în garanție, Curtea a reținut că, prin cererea aflată la dosarul de fond, vol. I, SC D. SA București - Sucursala Mol 1 Constanța Sud, în calitate de succesoare cu titlu universal a drepturilor și obligațiilor SC Romtrans SA București - Sucursala Mol 1 Constanța Sud, în urma fuziunii prin absorbție, a solicitat comunicarea, în copie, a cererii de chemare în judecată, a cererii de chemare în garanție și a înscrisurilor pe care se întemeiază.

Ulterior, la data de 16 iunie 2010, chemata în garanție cu denumirea SC D. SA, în calitate de succesoare în drepturi și obligații ale SC Romtrans SA, a depus la dosar o cerere intitulată "Precizări", aflată la dosar, vol. I, cu privire la calitatea procesuală de chemată în garanție, subliniind că SC Romtrans SA București a fost absorbită integral de SC D. SA București, societate absorbantă cu personalitate juridică, cu preluarea întregului patrimoniu al societății absorbite, astfel încât, toate drepturile și obligațiile acestei din urmă societăți vor fi exercitate în continuare de societatea absorbantă. Față de cele arătate, SC D. SA București a arătat că "își însușește acțiunea", precum și toate înscrisurile depuse la dosarul instanței, atât la fond, cât în căile de atac ce se vor exercita.

La termenul de judecată din data de 16 iunie 2010, chemata în garanție SC D. SA, cu sediul social în București, Calea x, a fost reprezentată de consilier juridic K., conform delegației aflate la dosarul de fond vol. I., iar instanța, având în vedere susținerea reprezentantului chematei în garanție, dovedită cu înscrisuri, a luat act că denumirea corectă a acesteia este SC D. SA și a dispus, în consecință, rectificarea citativului sub aspectul denumirii chematei în garanție, procedând, totodată, la comunicarea cererii de chemare în judecată, a întâmpinării formulate de Autoritatea Națională a Vămilor și a cererii de chemare în garanție formulată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța către chemata în garanție.

La termenul din data de 7 martie 2014, când s-a discutat din nou cadrul procesual, față de aspectele invocate de chemata în garanție, tribunalul, având în vedere precizarea scrisă a pârâtelor Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Autoritatea Națională a Vămilor, în sensul că au înțeles să cheme în garanție societatea-mamă, a constatat că are calitate de chemată în garanție SC D. SA, respectiv societatea-mamă, iar nu sucursala.

Așa fiind, Curtea a constatat că susținerile invocate în apel, în sensul că, cererea de chemare în garanție a fost admisă împotriva unei persoane ce nu a fost niciodată introdusă în cauză printr-un act de procedură efectuat de părți în termenul legal și că a fost admisă împotriva unei persoane ce nu are calitate procesuală pasivă în cauză - SC J. SA (în realitate, societatea obligată a fost D. SA), sunt vădit neîntemeiate.

Analizând raporturile dintre sucursală și societatea mamă, efectele pe care fuziunea le produce în ceea ce privește drepturile și obligațiile ce revin persoanei juridice rezultate, în raport și cu obligațiile pe care legea le prevede în sarcina comisionarului vamal, Curtea a concluzionat în sensul că apelanta chemată în garanție are calitate procesuală pasivă, fiind înlăturată susținerea apărătorului acesteia potrivit căreia, în cazul în care ar fi incidentă răspunderea, singura abilitată să răspundă ar fi Sucursala Constanța.

În ceea ce privește criticile de ordin procedural, invocate de apelantul-pârât B., instanța de apel a reținut următoarele:

Invocând pretinsa nesoluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B., cât și a celorlalți pârâți, apelantul se află în eroare, deoarece excepția a fost soluționată prin încheierea pronunțată la data de 25 februarie 2011, fiind respinsă. Astfel, instanța de fond a reținut în mod expres calitatea procesuală pasivă a pârâților chemați în judecată Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională Vamală Constanța și B., întrucât au săvârșit personal sau prin prepuși, faptele descrise în cererea de chemare în judecată, fapte pretins prejudiciabile pentru reclamantă, celelalte aspecte referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale fiind considerate chestiuni ce țin de fondul cauzei.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, aceasta a fost unită cu fondul prin încheierea pronunțată la termenul din data de 7 martie 2014 și soluționată prin hotărârea pronunțată în cauză.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia, instanța nu a analizat și nici nu s-a pronunțat asupra admisibilității pe fondul cauzei a acțiunii reclamantei față de pârâta ANAF, ceea ce ar impune, în opinia apelantului-pârât, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare chiar și numai din acest motiv, Curtea a constatat că este, de asemenea neîntemeiată, atâta timp cât, prin sentința atacată, prima instanță a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.

Această soluție atrage consecințe și în ceea ce privește apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin care se critică soluția instanței pentru că, deși a constatat că acest pârât are calitate procesuală pasivă, a respins acțiunea îndreptată împotriva sa.

Referitor la apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, instanța de apel a reținut că nu a căzut în pretenții pe cererea reclamantei și nu a fost obligat prin hotărârea pronunțată la plata vreunei sume de bani, astfel că excepția lipsei de interes în formularea apelului invocată de intimata-reclamantă este întemeiată.

Criticile invocate pe fondul cauzei, prin apelurile declarate de apelanții-pârâți B., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și de apelanta-chemata în garanție SC I. SA (denumită anterior, SC D. SA) în ce privește susținerile vizând aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, întemeiată pe art. 998 - 999 C. civ., pentru apelantul-pârât B., și răspunderea civilă delictuală a comitentului pentru fapta prepusului, reglementată de art. 1000 alin. (3) C. civ., pentru apelanta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, au fost găsite întemeiate, în ceea ce privește faptele pretins ilicite pentru care se solicită atragerea răspunderii civile delictuale a acestora.

Curtea a reținut că reclamata a urmărit prin cererea adresată instanței repararea unui prejudiciu cu privire la care a susținut că a fost produs prin fapta funcționarului public, care ar fi exercitat defectuos atribuțiile ce îi reveneau în efectuarea procedurii de vămuire a mărfurilor aparținând reclamantei, faptă ce a constat în luarea măsurii confiscării mărfurilor și cu privire la care s-ar fi constatat ulterior, în cadrul procesului având ca obiect anularea procesului-verbal de contravenție, că măsura confiscării este nelegală. De asemenea, s-a susținut că prejudiciul a fost creat și prin manipularea și depozitarea necorespunzătoare a mărfurilor, pretențiile din cererea de chemare în judecată fiind îndreptate numai împotriva pârâților Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională a Vămilor Constanța, B. și Ministerul Finanțelor Publice, ulterior, fiind chemat în proces și comisionarul în vamă, prin cererea de chemare în garanție formulată de pârâte.

Curtea a apreciat, însă, că apelantul-pârât B. a încheiat Procesul-verbal nr. x din 29 iulie 2005, prin care a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii și cea complementară a confiscării bunurilor importate de reclamanta SC A. SRL, cu respectarea strictă a unor avize conforme, al căror conținut nu-l putea legal cenzura.

Astfel, s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 56, art. 57, art. 58 și art. 63 din Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, prin adresa nr. x/28 iulie 2005 emisă de Biroul Vamal Constanța Sud către reclamanta SC A. SRL și în atenția SC H. SA - Sucursala Constanța Sud, societățile au fost notificate de necesitatea prelevării de probe în cadrul operațiunii de control fizic, în conformitate cu prevederile art. 63 din Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, pentru lămurirea neclarităților privind felul mărfii, referitor la operațiunea de import nr. 1426/I 23454 din 27 iulie 2005, containerele MAEU 330906-9 și MAEU 331271-4, arătându-se, totodată, că prelevarea de probe se va efectua conform metodologiilor stabilite de către laboratoarele agreate de DGV. Adresa a fost semnată de Șef Birou Vamal Constanța Sud, L. și întocmită de M..

Prin Certificatul de expertiză tehnică nr. CI07-08-001349 din 5 iulie 28 emis de N. SA, ordonator fiind SC A. SRL, s-a certificat că produsele constând în O. - 2 bucăți au fost supuse expertizei tehnice privind identificarea lotului din punct de vedere al felului/naturii compoziției sale.

În urma verificării vizuale și a comparării cu specificația tehnică a produselor a rezultat că acestea sunt 2 grupuri frigorifice cu compresie (care cuprind compresorul cu moto și condensatorul cu evaporator, formând un ansamblu monobloc) și accesoriile aferente.

S-a mai arătat că aceste grupuri cu compresie (grupuri răcitoare cu lichid) cuprind, pe un șasiu comun cu condensatorul, compresorul și schimbătorul de căldură care conține un evaporator și conducte în care circulă lichidul de răcit.

Curtea a avut în vedere, de asemenea, Referatul cu număr de înregistrare RCI:1248 din 29 iulie 2005, întocmit de P., controlor vamal în cadrul Biroului Vamal Constanța Sud, adresat organului de conducere al Biroului Vamal, în care se arată că: «la data de 27 iulie 2005 a fost repartizat de către coordonatorul Compartimentului Containere 1, M., pentru a efectua controlul documentat al DVI nr. 1426/I 23454 din 27 iulie 2005 înregistrată de SC A. SRL București, prin comisionarul vamal SC H. SA, Agenția Constanța Sud.

La verificarea documentelor anexate la declarația vamală controlorul vamal a constatat că mărfurile declarate - răcitor centrifugal de lichid (parte din instalație de condiționare aer) conform traducerii făcută pe factură - și încadrate poziția tarifară 84.15.90.90 (părți pentru mașini și aparate pentru condiționarea aerului) taxa vamală 2,7% sunt susceptibile a fi instalație frigorifică ce poate fi încadrată la poziția tarifară 84.18.61.90 - taxă vamală 20%. În acest sens, controlorul vamal a solicitat în cadrul operațiunii de control fizic efectuarea unei expertize în vederea stabilirii felului mărfurilor.

În Certificatul de expertiză tehnică nr. CI07-08-001349 din 5 iulie 28 emis de N. SA, se menționează că în urma verificării vizuale și a comparării cu specificația tehnică a produselor a rezultat că acestea sunt 2 grupuri frigorifice cu compresie (care cuprind compresorul cu moto și condensatorul cu evaporator, formând un ansamblu monobloc) și accesoriile aferente.

Având în vedere cele menționate în Certificatul de expertiză tehnică, mărfurile pentru care a fost înregistrată DVI nr. 1426/I 23454 din 27 iulie 2005 înregistrată de SC A. SRL București, prin comisionarul vamal SC H. SA, Agenția Constanța Sud, au fost declarate eronat ca părți pentru instalație de aer condiționat, acestea fiind de fapt grupuri frigorifice cu compresie ce se încadrează la poziția tarifară 84.18.61.90 - taxă vamală 20%.

În conformitate cu prevederile art. 40 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, se constată săvârșirea contravenției săvârșite de art. 386 lit. k) mărfurile fiind confiscate cu dovada nr. 254635 din 29 iulie 2005, întocmindu-se și Procesul-verbal de contravenție nr. x din 29 iulie 2005.»

Astfel, Curtea a reținut că procesul-verbal de contravenție nu a fost încheiat arbitrar, unilateral și abuziv, ci s-a întemeiat pe Certificatul de expertiză tehnică nr. CI07-08-001349-05 iulie 28 emis de N. SA, ordonator fiind SC A. SRL, astfel că, pretinsa faptă ilicită constând în confiscarea nelegală a bunurilor reclamantei, ce ar fi fost săvârșită de apelantul-pârât B., nu poate fi reținută în cauză.

Curtea a mai reținut că apelantul - pârât a avut, ca premisă a încălcării dispozițiilor legale de către reclamantă, aspectele rezultate din actele anterioare expuse în prezenta decizie, iar faptul că hotărârea judecătorească de anulare a procesului-verbal de contravenție s-a bazat pe o altă expertiză tehnică de specialitate, cu atât mai mult nu poate determina răspunderea civilă a apelantului - pârât pentru prejudiciul invocat de reclamantă, în condițiile în care, actul administrativ încheiat, la rândul lui, s-a bazat pe Certificatul de expertiză tehnică nr. CI07-08-001349-05 iulie 28 întocmit de N. SA, respectiv, tot o expertiză tehnică de specialitate.

În ceea ce privește soluția pronunțată de instanță prin Sentința civilă nr. 10736 din 21 noiembrie 2006 a Judecătoriei Constanța, prin care a fost admisă plângerea formulată de petenta SC A. SRL și a fost anulat Procesul-verbal de contravenție nr. x din 29 iulie 2005, Curtea a reținut că nicăieri în cuprinsul sentinței nu s-a constatat nelegalitatea confiscării, ci soluția de înlăturare a acestei măsuri a fost dispusă pe cale de consecință, ca urmare a anulării procesului-verbal de contravenție.

Așadar, măsurile dispuse la momentul constatării și sancționării faptei contravenționale de către inspectorul vamal au fost luate în îndeplinirea unor prevederi legale, cu respectarea formelor de fond și de formă prevăzute de lege, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nefiind anulat pentru nerespectarea cerințelor esențiale prevăzute de dispozițiile legale ale O.G nr. 2/2001 sau pentru motive de fond vădit nelegale, în condițiile în care s-a reținut totuși că fapta săvârșită de petentă este sancționată de dispozițiile art. 384 lit. g) din Regulamentul vamal, așa cum rezultă din chiar conținutul Sentinței civile nr. 10736 din 21 noiembrie 2006.

S-a mai constatat că apelantul-pârât, competent fiind să aplice sancțiunea amenzii, a dispus și măsura confiscării, însă a respectat obligația de a descrie în procesul-verbal lucrurile supuse confiscării și a luat în privința acestora măsurile de conservare prevăzute de dispozițiile legale.

Este adevărat că doar dispozițiile art. 386 lit. k) din Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, prevăd sancțiunea confiscării pentru bunurile constatate în plus în ceea ce privește felul, cantitatea sau originea, însă, așa cum rezultă din cele mai sus relevate, la momentul încheierii procesului-verbal de contravenție existau premisele încălcării dispozițiilor legale de către reclamantă, iar confiscarea este o sancțiune complementară obligatorie și nu una facultativă. Așa fiind, agentul constatator, aplicând sancțiunea principală, era obligat să dispună și confiscarea, în condițiile prevăzute de lege, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal.

În ceea ce privește puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 10736 din 21 noiembrie 2006 a Judecătoriei Constanța, astfel cum a fost invocată de reclamantă, Curtea a reținut că apelantul-pârât B. are calitatea de terț, care nu a participat la acest proces, fiindu-i permis a repune în discuție dezlegările anterioare ale instanței, întrucât în raport cu acesta, prezumțiile născute din pronunțarea hotărârilor anterioare au caracter relativ, fiindu-i deci permisă proba contrară.

Analizând conținutul Adresei nr. x din 1 august 2005 emisă de N. SA, pe care Judecătoria Constanța a avut-o în vedere la pronunțarea Sentinței civile nr. 10736 din 21 noiembrie 2006 și care a fost invocată și în această cauză, în mod constant, de intimata-reclamantă, Curtea a constatat că această adresă a fost emisă către reclamanta SC A. SA, prin ea confirmându-se că expertiza la produsul O. a fost efectuată în urma discuțiilor telefonice din data de 27 iulie 2005 cu dl Q. și a corespondenței prin fax și e-mail din data de 28 iulie 2005 cu dl R. (președinte al reclamantei SC A. SA).

Tot în cuprinsul adresei se arată că, referitor la precizarea dacă "echipamentele precizate pot fi folosite ca și parte integrantă a unei instalații de aer condiționat, răspunsul N. SA a fost afirmativ".

Or, în condițiile în care, prin Certificatul de expertiză tehnică nr. CI07-08-001349 din 5 iulie 28, emis tot de N. SA, se menționează că, în urma verificării vizuale și a comparării cu specificația tehnică a produselor a rezultat că acestea sunt 2 grupuri frigorifice cu compresie (care cuprind compresorul cu moto și condensatorul cu evaporator, formând un ansamblu monobloc) și accesoriile aferente, răspunsul afirmativ al N. SA în sensul că "echipamentele precizate pot fi folosite ca și parte integrantă a unei instalații de aer condiționat" în nici un caz nu poate fi imputat apelantului-pârât B., care a fost lipsit de posibilitatea de a formula apărările efective prin care să combată probele administrate la acel moment și care ar fi lămurit, eventual, conținutul răspunsului dat de N. SA în concordanță cu Normele tehnice de interpretare a Sistemului Armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, anexă la Decizia Autorității Naționale a Vămilor nr. 16/2000, avută în vedere la încheierea Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x din 29 iulie 2005.

Curtea de apel a remarcat că, în Sentința civilă nr. 10736 din 21 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Constanța, în Dosarul nr. x/2006 s-a reținut o altă situație de fapt, care a atras incidența și aplicarea altor dispoziții legale, situație de fapt determinată pe cale pur științifică, tehnică, prin efectuarea unei expertize judiciare, fără a putea fi reținută și constatată efectiv încălcarea vreunei dispoziții legale, privind aplicarea Regulamentului vamal. Autoritatea vamală a solicitat avizul unei instituții de expertizare specializată în decelarea caracteristicilor mărfurilor, care a emis un rezultat ce a determinat în mod necesar o altă încadrare tarifară decât cea declarată de importator, prin comisionarul în vamă, măsura luată de apelantul-pârât având la bază determinări faptice certe, la momentul încheierii Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x din 29 iulie 2005, și cu aplicarea strictă a legii. S-a constatat, astfel, că bunurile au fost declarate în mod eronat ca părți componente ale unei instalații de aer condiționat, ele fiind în fapt grupuri frigorifice cu compresie - instalații de sine-stătătoare.

În raport de circumstanțele concrete expuse mai sus, Curtea a apreciat că nu poate fi reținută o faptă ilicită în sarcina apelantului-pârât. Având în vedere obligațiile comisionarului în vamă, pe care acesta le are în exercitarea activității, potrivit art. 95 din Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, respectiv de a asigura completarea corectă a documentelor vamale cu datele cerute de formularistica în vigoare și să efectueze cu exactitate calculul sumelor cuvenite bugetului de stat și de a proceda la manipularea, dezambalarea mărfurilor, la cererea autorităților vamale, și la reambalarea fără să provoace deprecierea lor, de a asigura depozitarea și conservarea, cu titlu gratuit, a bunurilor ridicate în vederea confiscării de către organele de cercetare penală